Judges’ salary allowance recalculation: no pre-litigation complaint required for unpaid wage claims

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 28 noiembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ, au solicitat:

- anularea în parte a ordinului nr. 3528/C/28.09.2016, pct. 1cu referire la Anexa III/5;

- obligarea pârâtei la emiterea ordinului de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi în raport de funcţia îndeplinită în instanţă, precum şi obligarea pârâţilor la diferenţa salarială rezultată din aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu data de 09.04.2015, diferenţe care să includă şi majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 904 din 15 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău şi a respins în consecinţă capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale solicitate;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea De Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ;

- a anulat în parte Ordinul nr. 3528/C/28.09.2016;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită reclamanţilor ordinele de salarizare, cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, în care să fie incluse şi majorările prevăzute de O.U.G. nr. 10/2007;

- a obligat pârâtul Tribunalul Neamţ să achite reclamanţilor indemnizaţiile rezultate din ordinele de reîncadrare salarială, actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi dobânda legală, începând cu data de 09.04.2015 şi până la plata efectivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a acţiunii.

Printr-o primă critică se arată că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de Ministerul Justiţiei în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv să conteste ordinele de salarizare emise începând cu data de 09.04.2015, iar nu la data de 10.10.2016 şi după adoptarea O.U.G. nr. 20/2016, care are în vedere alinierea şi a altor diferenţe, cum sunt cele în privinţa indemnizaţiei, ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti de care beneficiau doar unii magistraţi, cum este cazul, de altfel, a majorărilor de 5%, 2% şi 11%.

Cât priveşte fondul pretenţiilor, pârâtul a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale şi recalcularea la nivel maxim, în funcţie de actul normativ în vigoare.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Aşadar, în contextul celor mai sus arătate, recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea intimaţilor-reclamanţi, în sensul solicitat de aceştia.

Mai mult, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite.

De asemenea, începând cu luna februarie 2017, intimaţii-reclamanţi au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

A precizat recurentul-pârât că ordinele individuale ale intimaţilor-reclamanţi sunt în proces de emitere şi trebuie să cuprinsă şi aceste ultime modificări, urmând a fi comunicate de îndată ce vor fi redactate şi aprobate.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE. şi intimaţii-pârâţi Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ nu au depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Asupra excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului declarat de către Ministerul Justiţiei, excepţie invocată din oficiu la termenul din 15.01.2020, Înalta Curte reţine următoarele:

Cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordine de salarizare, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a arătat că ordinele individuale ale intimaţilor-reclamanţi sunt în curs de emitere şi că urmează să le comunice acestora de îndată ce sunt redactate şi aprobate.

Însă, până la termenul rămânerii în pronunţare asupra recursului de faţă, recurentul-pârât nu a depus la dosar ordinele individuale emise pentru intimaţii-reclamanţi şi nici punct de vedere asupra excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, deşi a fost citat cu menţiune în acest sens.

În atare condiţii, Înalta Curte constată că titularul căii de atac justifică un interes în a menţine pe rolul instanţei demersul său procedural prin care tinde la reformarea hotărârii primei instanţe, considerând că interesul subzistă pentru a obţine, în final, recunoaşterea legalităţii ordinului de salarizare anulat de instanţa de fond.

Excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului a fost invocată din oficiu în considerarea susţinerii recurentului potrivit cărora, prin Ordinul nr. 4680/C/2016, urmat de Ordinul nr. 219/1.02.2017 şi de emiterea unor ordine individuale ar fi fost satisfăcute pretenţiile reclamanţilor. Însă, cum aceste împrejurări nu au fost dovedite în cauză, Înalta Curte va respinge excepţia invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

II.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 284/2010, Înalta Curte îl constată nefondat.

Astfel, prezentul litigiu nu este subsumat prevederilor Legii nr. 284/2010, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, ci urmăresc înlăturarea inegalităţii de tratament, în privinţa indemnizaţiei de încadrare, existentă în raport cu alţi judecători, aflaţi în situaţii identice, dar şi cu alte categorii de personal din sistemul justiţiei, inegalitate determinată de necorelarea aplicării dispoziţiilor legale privind salarizarea. Chestiunea de drept dedusă judecăţii priveşte modalitatea de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, va fi avută în vedere Decizia nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.(...)"

Aşadar, reclamanţii nu aveau obligaţia de a îndeplini procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 în legătură cu ordinele de salarizare emise începând cu 9.04.2015, aşa încât Înalta Curte constată că este nefondată critica referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

II.3. Cât priveşte motivele de casare invocate, raportat la fondul raportului juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi, ulterior a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, au fost îndeplinite obligaţiile legale ce-i revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanţii prin cererea de chemare în judecată.

Or, pe de o parte, prin Ordinele menţionate nu sunt recunoscute în întregul lor pretenţiile reclamanţilor aşa cum au fost exhibate prin cererea introductivă (VRS pretinsă de la data de 9.04.2015), iar pe de altă parte, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016 (astfel cum a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017) care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinelor individuale pentru fiecare reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunţării sentinţei recurate.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, care vizează, concret şi punctual, pretenţiile de natură salarială ale reclamanţilor, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 904 din 15 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.