Validity of restrictive technical specifications in public procurement: ISO certification and single-supplier requirements as irregularities justifying financial correction

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.11.2016 sub dosar nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea a chemat în judecată pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (denumire anterioară: Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională), solicitând anularea Notificării nr. x/06.10.2016 cu privire la menţinerea corecţiei financiare de 25% din valoarea contractului de achiziţie nr. x emisă de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, aprobată de Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, anularea Notificării nr. x/08.04.2016 privind implementarea de soluţii informatice integrate - Registrul Agricol la nivelul Judeţului Vrancea, zona centru - Cod SMIS 48377 emisă de Direcţia Management Financiar şi Control - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, exonerarea Unităţii Administrativ Teritoriale Judeţul Vrancea de la plata corecţiei de 25% din valoarea contractului de achiziţie nr. x din data de 09.12.2014, încheiat cu S.C. A. S.A. stabilită prin actele mai sus menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1420 din 20 aprilie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (denumire anterioară: Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.

Anulează în parte Notificările nr. x/06.10.2016 şi nr. y/08.04.2016 emise de Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, respectiv în ceea ce priveşte neregula referitoare la pretinsa omisiune de semnare a contractului de furnizare nr. x/09.12.2014 pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în oferta câştigătoare.

Menţine în rest actele litigioase în ceea ce priveşte celelalte nereguli constatate de partea pârâtă, inclusiv măsura administrativă dispusă a reducerii procentuale de 25%.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1420 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică sentinţa primei instanţe sub aspectul lipsei condiderentelor prin care au fost înlăturate apărările formulate, aceasta limitându-se la a prelua opinia pârâtei Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Totodată, arată că motivarea instanţei este neclară şi nu argumentează în fapt şi drept respingerea sau acceptarea fiecărui capăt de cerere.

Faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta arată că instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, nejustificând reţinerea caracterului restrictiv al caietului de sarcini.

A susţinut reclamanta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit şi trunchiat dispoziţiile actelor normative în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie publică, referitoare la solicitarea din cuprinsul caietului de sarcini de depunere de către ofertanţi a documentului care să ateste conformitatea cu standardul internaţional de calitate ISO 9001/EN 9001, pentru producătorul echipamentului ofertat şi pentru locaţia în care se produce echipamentul ofertat şi livrat. Cerinţa de prezentare a acestui certificat, deşi menţionată în caietul de sarcini, nu se regăseşte în anunţul de participare/fişa de date a achiziţiei, astfel încât, conform art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, reprezintă clauză nescrisă şi operatorii economici nu erau ţinuţi de respectarea ei.

Instanţa de fond a invocat prevederile Ordinului nr. 509/2011 cu privire la standardele de calitate solicitate producătorilor/distribuitorilor, omiţând dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006. Ca urmare, decizia unui operator economic de a participa la procedură nu era influenţată de prevederea din caietul de sarcini, atât timp cât nu era prevăzută şi în anunţul de participare, iar existenţa pretinsei cerinţe restrictive din caietul de sarcini nu putea conduce la atribuirea contractului unui alt operator economic. Mai arată reclamanta că deşi menţionată în caietul de sarcini, solicitarea de certificate de calitate ISO 9001 se regăseşte în anunţul de participare/fişa de date a achiziţiei doar pentru ofertanţi, nesolicitându-se prezentarea certificatelor ISO 9001 pentru producătorii sau pentru locaţiile unde s-au realizat bunurile ce urmau a fi livrate.

Conform art. 176 lit. e) din O.U.G. nr. 34/2006, standardele de asigurare a calităţii reprezintă criterii de calificare şi selecţie, fiindu-le, astfel, aplicabile prevederile art. 33 din acelaşi act normativ. Modificarea acestui text de lege a avut loc anterior iniţierii procedurii de atribuire, fiind cunoscută de toţi potenţialii ofertanţi, iar dacă aceştia ar fi avut neclarităţi cu privire la conţinutul caietului de sarcini, aveau posibilitatea de a solicita clarificarea, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.

Recurenta-reclamantă a invocat şi că nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu potenţial produs bugetului Uniunii Europene, datorat şi faptului că semnarea protocolului de colaborare între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură nu se va încheia până la semnarea contractului de achiziţie publică.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a considerat că, în cazul de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile enumerate în acuza C-599/13, astfel încât să poată fi invocată de către instanţele de judecată, decât prin raportare la întregul său conţinut şi reţinându-se inclusiv culpa unor organe naţionale precum Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Comitetul Tehnico-Economic etc.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 august 2017, intimatul-pârât Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

5. Alte aspecte procesuale

În şedinţa publică din 14 iulie 2020, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calităţii procesuale de intimat-pârât de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, potrivit modificărilor legislative operate prin art. 5 din O.U.G. nr. 68/2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea este nefondat, pentru următoarele considerente:

În contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indiferent că se reclamă nemotivarea hotărârii, indicarea unor motive contradictorii de către instanţa sau a unor motive străine de natura pricinii, recurentul era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete din care să reiasă cu claritate lipsa motivării, caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) şi să indice acele considerente străine de natura pricinii.

Cu toate acestea, recurenta îşi exprimă dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată, nemulţumirea acestuia, valorificată în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanţă ar fi preluat necenzurat argumentele părţii adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reţinute nici aceste susţineri ca fiind de natură să atragă incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele şi probele administrate de către autoritatea pârâtă au format convingerea instanţei în sensul soluţiei adoptate şi dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Rezumând criticile de nelegalitate formulate de reclamantă şi circumscrise cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea vizează: (i) incidenţa în cauză a prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul considerării drept clauză nescrisă (şi, prin urmare, lipsită de efecte) a cerinţei restrictive din cuprinsul caietului de sarcini; (ii) incidenţa în cauză a prevederilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 în sensul reţinerii caracterului restrictiv al cerinţelor caietului de sarcini; (iii) prelungirea termenului de executare prevăzut iniţial în contractul de furnizare nr. x/09.12.2014; (iiii) existenţa unui prejudiciu potenţial produs bugetului Uniunii Europene.

Examinând aceste critici prin prisma motivelor cererii de chemare în judecată şi a considerentelor sentinţei atacate, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs reclamanta a invocat motive suplimentare de nelegalitate a notificărilor atacate, care nu se regăsesc în cuprinsul acţiunii, respectiv cele privitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut, cu privire la prima neregulă reţinută de organul de control, că prelungirea duratei contractului verificat s-a datorat unor motive străine de culpa cocontractantului, iar cu privire la cea de-a doua neregulă, că solicitarea de prezentare de către ofertanţi a certificatului ISO 9001 nu reprezintă o cerinţă restrictivă, întrucât nu a procedat la descalificarea operatorilor economici care nu au prezentat acest certificat, iar caietul de sarcini a fost avizat de Comitetul Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională, structură organizată în cadrul ministerului pârât.

În cuprinsul cererii introductive de instanţă nu se regăsesc argumente privitoare la incidenţa şi efectele art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, sub aspectul unei diferenţe de redactare între fişa de date/anunţul de participare şi caietul de sarcini, respectiv nu se invocă un argument de nelegalitate a actelor administrative atacate care să aibă drept rezultat înlăturarea concluziei existenţei neregulilor în raport de acest text de lege. Aceste susţineri au fost prezentate, succint, abia în răspunsul la întâmpinare, dosar recurs.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar nu poate proceda la analiza unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului cu respectarea condiţiilor şi termenelor prevăzute de C. proc. civ.. Atât timp cât reclamanta nu a îndeplinit rigorile procedurale ale învestirii instanţei de judecată cu o pretenţie distinctă de verificat în calea acţiunii judiciare, referitoare la legalitatea actelor administrative din perspectiva art. 33 din O.U.G. nr. 34/2006, aceste critici de nelegalitate nu pot face nici obiectul cercetării în recurs.

În ceea ce priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 38 din O.U.G. nr. 34/2006 în sensul reţinerii caracterului restrictiv al cerinţelor caietului de sarcini, Înalta Curte reţine că:

Art. 38 dispune în sensul că: (1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), se admite o astfel de indicaţie, dar numai în mod excepţional, în situaţia în care o descriere suficient de precisă şi inteligibilă a obiectului contractului nu este posibilă prin aplicarea prevederilor art. 35 şi 36 şi numai însoţită de menţiunea sau echivalent.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 35 alin. (5) prevăd că "Specificaţiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici.".

Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 -,,(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt:

a) nediscriminarea;

b) tratamentul egal;

c) recunoaşterea reciprocă;

d) transparenţa;

e) proporţionalitatea;

f) eficienţa utilizării fondurilor;

g) asumarea răspunderii.".

Prin Notificarea nr. x/08.04.2016 privind implementarea de soluţii informatice integrate - Registrul Agricol la nivelul Judeţului Vrancea, zona centru - Cod SMIS 48377 emisă de Direcţia Management Financiar şi Control - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale din cadrul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, confirmată prin Notificarea nr. x/06.10.2016 cu privire la menţinerea corecţiei financiare de 25% din valoarea contractului de achiziţie nr. x emisă de aceeaşi autoritate publică, a fost aplicată în sarcina reclamantei unitatea administrativ teritorială judeţul Vrancea o corecţie de 25% din valoarea contractului de achiziţie publică nr. x din data de 09.12.2014, încheiat cu societatea A. S.A..

În cuprinsul Notificării nr. x/06.10.2016 s-a reţinut că cerinţele din Caietul de sarcini cu privire la specificaţiile tehnice sunt restrictive, discriminatorii, că cerinţa privind "Certificarea ISO 9001 pentru producătorul echipamentului ofertat şi pentru locaţia în care se produce echipamentul ofertat şi livrat" contravine legislaţiei ce guvernează această activitate, că modificările aduse contractului de furnizare afectează documentaţia de atribuire, în condiţiile în care, durata contractului trebuie să fie în funcţie de complexitatea obiectului contractului".

Or, coroborând judicios dispozitiile art. 2 alin. (2) şi art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte reţine că reglementarea în materie de specificaţii tehnice reprezintă o aplicaţie particulară a principiilor nediscriminării şi tratamentului egal, legea excluzându-le pe acelea având ca efect generarea de obstacole lipsite de justificare şi apte a restrânge concurenţa între operatorii economici. Normele amintite instituie reglementări cu caracter general, ele neavând în procedura de atribuire desfăşurată de partea reclamantă în concret o aplicabilitate automată, ci implică o interpretare a textului de faţă.

Altfel spus, specificaţiile tehnice sunt de esenţa caietului de sarcini, reprezentând punerea efectivă în practică a principiului transparenţei, respectiv explicarea, de către autoritatea contractantă, a obiectului achiziţiei publice desfăşurate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond, a reţinut că nerespectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţiei publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, prin stabilirea unor condiţii de calificare restrictive, este de natură a atrage potenţialitatea unui prejudiciu.

Astfel, cele reţinute în sarcina reclamantei constituie neregulă, întrucât cerinţa ca echipamentele IT - unitatea centrală, placa de bază, monitorul, tastatura, mouse-ul, rack-ul 42U - să provină de la acelaşi furnizor/producător are ca şi consecinţă definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care au avut ca efect eliminarea unor operatori economici sau a anumitor produse, prin simplul fapt că producătorul lor nu are în portofoliu toată gama cerută de autoritatea contractantă.

În egală măsură, solicitare de prezentarea la ofertare a conformităţii cu standardele internaţionale calitate ISO 9001/EN 9001 pentru producătorul echipamentului ofertat şi pentru locaţia în care se produce echipamentul ofertat şi livrat, este o cerinţă cu caracter restrictiv, cu efect limitativ de liberă concurenţă, un obstacol fără temei legal în ceea ce priveşte accesul operatorilor economici interesaţi la procedura de atribuire în cauză.

Critica reclamantei referitoate la faptul că este de natură a înlătura caracterul de neregulă faptul că documentaţia de atribuire primise avizul Comitetului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului, nu poate fi primită, câtă vreme sunt întrunite elementele de identificare a neregulii în accepţiunea dispoziţiilor legale care o reglementează.

Mai mult, atribuţiile Comitetului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului nu vizează conformitatea cu legislaţia achiziţiilor publice referitoare la procedura de achiziţie, ci aspectele tehnice ale caietului de sarcini.

În acelaşi sens, modificarea de către autoritatea contractantă reclamantă a perioadei din contractul de furnizare nr. x/09.12.2014 prin semnarea unor acte adiţionale, amânând termenul de finalizare pentru data de 10.12.2015 se materializează într-o neregulă.

Pârâta a reţinut în mod corect că, durata aferentă executării unui contract de achiziţie publică reprezintă un factor important în decizia de a participa la procedură a potenţialilor ofertanţi, astfel că, dacă durata iniţială declarată pentru executarea contractului ar fi cuprins un termen mai îndelungat, respectiv termenul de 10 decembrie 2015, adică aproximativ 1 an, iar nu 6 luni, şansele de participare a operatorilor economici ar fi fost considerabil mărite. În aceste condiţii, instituirea unui termen inferior celui necesar în mod real a putut genera o restricţionare a participării, nemailuând o astfel de decizie şi operatorii economici care au conştientizat riscul imposibilităţii de îndeplinire a obligaţiilor în termenul stabilit de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire.

Or, invocarea de către reclamantă a unor motive independente de voinţa sa, respectiv semnarea unui protocol între Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură care să permită accesul la infrastructura sa informatică, integratorilor declaraţi câştigători ai procedurilor de atribuire, nu poate fi reţinută. Tocmai lipsa de predictibilitate denotă superficialitatea autorităţii contractante în aprecierea complexităţii obiectului contractului care trebuia corelat cu durata acestuia şi prin analizarea tuturor elementelor aflate în strânsă legătură cu implementarea proiectului.

Pe cale de consecinţă, raportat la situaţia de fapt pe care instanţa de fond a constatat-o din probele administrate, modalitatea în care au fost indicate specificaţiile tehnice în caietul de sarcini fiind de natură a determina eliminarea unor operatori economici de la procedura de achiziţie sau împiedicând aşadar participarea altor operatori, în mod corect s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, potrivit cărora "(1) Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

Motivele de recurs privind faptul că instanţa de fond a reţinut existenţa unei nereguli chiar şi in lipsa unui impact financiar efectiv, dând eficienţă prezumţiei de potenţial prejudiciu, sunt, de asemenea, nefondate.

Actele administrative sunt legale, întrucât se confirmă neregula, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale, potrivit cărora "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit", precum şi al dispoziţiilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, potrivit cărora "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod corespunzător, O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător definea "neregula" drept, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Producerea unor nereguli, abateri sau fraude conduce la un prejudiciu bugetului UE. Chiar dacă un astfel de efect nu este în concret precizat, în condiţiile în care efectul vătămător asupra bugetului Uniunii sau asupra fondurilor naţionale corespunzătoare poate consta nu numai într-un impact financiar deja produs, ci şi într-un prejudiciu potenţial, iar acesta rezultă din însăşi cerinţele restrictive pentru care s-a constatat neregula, statul membru are obligaţia de a solicita de la beneficiar rambursarea finanţării, regula fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat.

Nerecuperarea sprijinului acordat ar constitui o îmbogăţire a patrimoniului reclamantei. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că " obligaţia de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat printr-o practică nelegală nu constituie o sancţiune, ci este simpla consecinţă a constatării că nu au fost respectate condiţiile necesare pentru obţinerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, făcând ca avantajul primit să fie nedatorat" (a se vedea hotărârea Somvao C-599/13, pct. 36 şi jurisprudenţa citată).

Întrucât recurenta a stabilit specificaţii tehnice mai restrictive, care aveau ca efect - prin natura lor - restrângerea cercului participanţilor la procedura de achiziţii publice în discuţie în litigiul principal, se justifică aplicarea unei corecţii.

În hotărârea CJUE din 6 decembrie 2017, ca urmare a trimiterii preliminare, referitor la problema dacă neregularitatea menţionată justifică aplicarea unei corecţii financiare în temeiul articolului 98 din Regulamentul nr. 1083/2006, s-a arătat că revine statelor membre sarcina de a efectua o corecţie financiară din moment ce a fost constatată o neregularitate:

În acest scop, alin. (2) al acestui articol impune autorităţii naţionale competente să determine cuantumul corecţiei care trebuie aplicată ţinând seama de trei criterii, respectiv natura neregularităţii constatate, gravitatea ei şi pierderea financiară care a rezultat din aceasta pentru fondul în cauză (Hotărârea din 14 iulie 2016, Wroclaw - Miasto na prawach powiatu, C-406/14, EU:C:2016:562, punctul 47).

Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 1420 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.