Clawback notification deemed preparatory act; appeal dismissed as unfounded, upholding CNAS calculation basis.

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.12.2015 sub dosar nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către CNAS, cu privire la valoarea procentului "p" şi a consumului individual al DAPP în Trimestrul II 2015, precum şi a adreselor nr. x/08.09.2015 şi nr. y/22.09.2015 emise de către CNAS, prin care aceasta a răspuns contestaţiei formulate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3400 din 4 noiembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (număr ordine la ONRC: x, CUI: x), în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în Bucureşti, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs, reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii astfel cum a fost formulată sau casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea cererii de recurs, recurenta a prezentat aspectele invocate în faţa instanţei de fond, legate de nemotivarea în fapt a notificării emise de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, lipsa documentelor primare, aspect ce pune contribuabilul în imposibilitatea reală şi efectivă de a verifica legalitatea şi acurateţea valorilor consumului de medicamente comunicate de CNAS, respectiv a valorii procentului p, a indicatorilor bazei de calcul a contribuţiei clawback aferentă trimestrului II 2015 şi a raţionamentului CNAS la emiterea notificării.

O altă critică adusă sentinţei recurate se referă la motivarea instanţei cu privire la respingerea cererii reclamantei de anulare a valorii procentului "p" pentru trimestrul II al anului 2015.

Recurenta arată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că, din moment ce reclamanta nu a învestit instanţa şi cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 523/2015 al Preşedintelui CNAS, prin care a fost indicat respectivul procent "p", atunci nu trebuie să se pronunţe şi asupra acestui aspect.

În acest sens, se arată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că procentul "p" nu putea fi contestat decât pe calea unei acţiuni separate/excepţie de nelegalitate, prin care să se atace Ordinul nr. 523/2015, fapt care contrazice logica matematică rezultată din modalitatea de calcul a acestui procent "p".

A doua chestiune constă în faptul că prima instanţă a analizat eronat şi incomplet caracterul unui astfel de înscris intitulat ordin, care nu a fost comunicat/publicat în Monitorul Oficial al României, nu a fost comunicat reclamantei.

În opinia recurentei, actul prin care procentul "p" se comunică contribuabilului, potrivit O.U.G. nr. 77/2011, este notificarea, contribuabilul putând contesta datele comunicate prin notificare, inclusiv acest procent "p".

Mai arată reclamanta că motivarea actelor administrative apare ca o cerinţă care trebuie respectată de emitent, constituind un element de validitate a actului administrativ, lipsa motivării echivalând cu un abuz de drept.

În ceea ce priveşte documentaţia administrativă, reclamanta arată că dispoziţiile art. 5 alin. (4), (5) şi 6 din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd în mod expres modalitatea de stabilire a consumului de medicamente ce se comunică de către CNAS, or la dosarul cauzei nu s-a depus nicio raportare cu privire la consumul individual comunicat reclamantei prin actul administrativ atacat.

Mai mult, în situaţia în care raportările ar fi fost transmise în sistem informatic, acestea ar fi trebuit să respecte rigorile prevăzute de Ordinul nr. 974/2010 privind utilizarea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă în procesul decontării serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate afaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Astfel, în cazul depunerii prin mijloace electronice, documentele justificative privind raportarea activităţii realizate în vederea decontării, formularele de raportare şi fişele de date necesare raportării în sistemul unic integrat "trebuie asumate de reprezentantul legal al furnizorului, în numele acestuia, prin semnare cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat digital eliberat de oricare dintre furnizorii de servicii de certificare, acreditaţi în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.".

Chiar dacă CNAS afirmă în permanenţă că aceste înscrisuri reprezintă înscrisuri în format electronic, înscrisurile depuse de aceasta la dosarul cauzei nu îmbracă această formă.la dosarul cauzei au fost depuse exclusiv extrase actuale din sistemul informatic unic integrat, extras care nu îndeplişte condiţiile de formă ale unui înscris în forma electronică, astfel cum prevede Legea nr. 455/2001. În completare, reclamanta citează dispoziţiile art. 4 pct. 3 pct. 7 şi pct. 8, art. 18, art. 20 şi art. 266, art. 267 şi 268 din C. proc. civ. referitoare la înscrisul electronic, forţa probantă a acestuia şi semnătura electronică.

Concluzionând, reclamanta apreciază că atâta vreme cât CNAS nu a respectat întru totul procedurile legale ce reglementează modul de raportare, stabilire şi decontare a consumului care se comunică trimestrial, aceste acte administrative nu pot fi prezumate, ca fiind valide. Transmiterea unui consum cenytralizat de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor socilae de sănătate fără a permite verificarea realităţii informaţiilor pe baza cărora a fost stabilit reprezintă o încălcarea a dreptului de contestare, precum şi a tuturor principiilor aplicabile în cauză, justeţea impunerii, certitudinea, proporţionalitatea şi realitatea impunerii.

În opinia recurentei-reclamante, pârâta trebuia să motiveze notificarea astfel încât motivarea să permită verificarea legalităţii şi corectitudinii valorilor bazei de impunere a contribuţiei clawback impusă spre plată, or, o astfel de motivare nu există, iar, în lipsa motivării, contribuabilul nu poate efectua verificările necesare, iar instanţa de judecată nu poate efectua controlul de legalitate.

În mod greşit a determinat CNAS baza de calcul a contribuţiei ca fiind egală cu valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu cu valoarea vânzărilor plătitorului de contribuţie.

Instanţa de fond a nesocotit prevederile O.U.G. nr. 77/2011 ce instituie modul de calcul a contribuţiei. Pârâta trebuia să facă dovada faptului că aceste cantitîţi/valori au fost într-adevăr eliberate/compensate, acesta reprezentând tocmai obiectul acţiunii formulate ca urmare a exercitării dreptului prevăzut de lege de a verifica realitatea "datelor CNAS" potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta mai critică aplicarea greşită a Ordinului preşedintelui CNAS nr. 199/2014 faţă de aspectul că produsul B. 4,6 mg24 ore, cod CIM -W59603003 a fost retras de pe lista medicamentelor compensate în cursul lunii martie 2014 prin ordinul anterior menţionat. Substanţa activă este conţinută şi de alte produse medicamentoase ale altor DAPP care pot fi comercializate şi eliberate compensat.

Înstanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că dacă aceste substanţe active se pot găsi în produse compensate, în mod automat, produsele subscrisei se regăsesc pe lista produselor compensate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 14 noiembrie 2017, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererile de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei se circumscrie motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluţia pronunţată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea cererii reclamantei S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat, în contradictoriu cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către CNAS, cu privire la valoarea procentului "p" şi a consumului individual al DAPP în Trimestrul II 2015, precum şi a adreselor nr. x/08.09.2015 şi nr. y/22.09.2015 emise de către CNAS, prin care aceasta a răspuns contestaţiei formulate.

Prin soluţia pronunţată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.

Înalta Curte constată în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat critici reale la adresa hotărârii instanţei de fond, partea fiind nemulţumită de soluţia pronunţată de curtea de apel.

În mod neîntemeiat a susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a analizat argumentele expuse de aceasta în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi nu i-a permis administrarea probatoriului solicitat.

Analizând considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute motivele invocate de recurenta-reclamantă în memoriul de recurs formulat, hotărârea instanţei de fond aflându-se la adăpostul oricăror critici cu privire la aspectele invocate de recurentă.

Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte reţine că aceasta nu a invocat, nici prin contestaţia administrativă şi nici în cadrul cererii de chemare în judecată, motive vizând încălcarea dispoziţiilor Ordinului nr. 974/2010 privind utilizarea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă în procesul decontării serviciilor prestate de furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, ale art. 4 pct. 3 pct. 7 şi pct. 8, art. 18, art. 20 din Legea nr. 455/2001 şi art. 266, art. 267 şi 268 din C. proc. civ. referitoare la înscrisul electronic, forţa probantă a acestuia şi semnătura electronică, ci a învederat aceste aspecte pentru prima oară prin cererea de recurs.

În acest context, Înalta Curte reţine că invocarea încălcării normelor legale anterior citate de către reclamantă a fost formulată direct în recurs, nefiind dedusă judecăţii în faţa primei instanţe, ceea ce este în măsură să ducă la încălcarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 477 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot folosi alte motive decât cele invocate la prima instanţă şi nu se poate poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Astfel, aceste motive de casare nu pot fi analizat pe fond, opunându-se în acest sens dispoziţiile imperative mai sus citate.

Analizând celelalte susţineri ale recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că notificarea contestată cuprinde referiri la dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă, date care să-i permită a determina care este sarcina fiscală, precum şi raţiunea din spatele acesteia.

Nu în ultimul rând, notificarea datelor de consum nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi, prin urmare, întocmirea ei nu reclamă exigenţa motivării în fapt sau în drept.

Valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente, determinată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pe baza raportărilor transmise de casele judeţene de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică pe care o gestionează, şi comunicată conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, poate fi contestată conform art. 6 din acest act normativ, caz în care se emite un act administrativ, calificat ca atare de lege, care, în măsura producerii unei vătămări drepturilor sau intereselor legitime unei persoane, poate fi supus controlul de legalitate conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În măsura în care nu se contestă, valoarea aferentă a consumului centralizat de medicamente reprezintă un element de calcul în determinarea contribuţiei trimestriale pe bază de declaraţie fiscală, care, de asemenea, este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, notificarea valorii aferente a consumului centralizat de medicamente nu întruneşte elementele unui act administrativ, nefiind în măsură a produce efecte juridice prin el însuşi, constituind, în fapt, o operaţiune administrativă ce precede şi pregăteşte un alt act administrativ, nefiind în consecinţă supus exigenţei legale a motivării.

Condiţia motivării trebuie să se regăsească la decizia de soluţionare a contestaţiei, calificată de legiuitor ca fiind un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că aspectele la care recurenta face referire nu ar reprezenta, în realitate, o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele judeţene de asigurări de sănătate, pe care O.U.G. nr. 77/2011 nu le menţionează ca fiind date obligatorii de comunicat contribuabilului de către CNAS.

Susţinerile recurentei reiterate în recurs cu referire la nemotivarea notificării confirmă concluzia primei instanţe în sensul că, în realitate reclamanta este nemulţumită de faptul că nu i-au fost comunicate, o dată cu notificarea, toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise şi realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

Recurenta reclamantă nu invocă în realitate nemotivarea notificării ci imposibilitatea verificării datelor comunicate de CNAS cu privire la sursele efective ale consumurilor pe canalele de eliberare a medicamentelor, ceea ce nu constituie premisa verificării raţionamentului CNAS, aşa cum afirmă aceasta, ci urmăreşte obţinerea unor date suplimentare a căror comunicare nu-i revine CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011. În acest sens, singurele elemente necesare sunt cele care privesc consumul de medicamente pe fiecare canal (potrivit opiniei Consiliului Concurenţei nr. CB/7542/20.09.2013).

Astfel, începând cu trimestrul II 2015, intimata-pârâtă a afişat pe site-ul său valorile de consum ale medicamentelor prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 înregistrate în Sistemul Informativ Unic Integrat, ca urmare a raportărilor canalelor menţionate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

Principiile transparenţei şi previzibilităţii fiscale trebuie coroborate cu principiul confidenţialităţii datelor furnizate.

De altfel, consumul de medicamente pentru trimestrul în discuţie, suportat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuţie pentru care se datorează contribuţia trimestrială, comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Această valoare se obţine prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei aşa cum au fost comunicate CNAS.

Deci, ceea ce a pus CNAS la dispoziţia recurentei-reclamante sunt informaţiile a căror comunicare a fost reglementată de legiuitor ca fiind obligatorie, iar, câtă vreme a inclus în notificarea contestată toate datele prevăzute cu caracter obligatoriu de dispoziţiile legale, nu se poate considera că informaţiile furnizate de CNAS sunt netransparente.

Totodată, raportările efectuate de către casele judeţene de asigurări de sănătate către CNAS în conformitate cu prevederile Ordinului CNAS nr. 927/2011 pentru aprobarea machetei de raportare de către Casele de Asigurări de Sănătate a consumului centralizat de medicamente sunt situaţii valorice centralizate pe canalele de eliberare (farmacii cu circuit deschis, unităţi sanitare cu paturi si centre de dializă). Aceste documente nu sunt întocmite distinct pe fiecare medicament (cod CIM) sau deţinător APP/reprezentanţi legali ai acestora, astfel încât nu oferă informaţii relevante legate de consumul trimestrial individual al fiecărui plătitor de contribuţie şi de consumul centralizat aferent medicamentelor.

Aşadar, actele normative incidente nu stabilesc în sarcina CNAS obligaţia urmăririi trasabilităţii unui medicament pe piaţă, astfel încât la nivelul acesteia să existe informaţii legate de activitatea comercială a unui deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă.

Pe cale de consecinţă, coroborând valoarea procentului "p" cu modalitatea de calcul a acestuia prevăzută la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi valoarea totală de consum afişată pe site-ul CNAS, aceasta din urmă nu a făcut decât să respecte prevederile legale referitoare la modalitatea de calcul a procentul "p" instituită de O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale legislaţiei secundare aferente.

În condiţiile în care calculul procentului "p" notificat recurentei-reclamante a respectat la momentul emiterii actului administrativ atacat legislaţia în vigoare, precum şi actele normative emise pentru punerea în aplicare a legislaţiei principale şi care nu au fost atacate şi anulate pentru nelegalitate, Înalta Curte nu poate stabili că modalitatea de calcul încalcă drepturile subiective ale recurentei.

Solicitarea recurentei-reclamante, de a-i fi comunicate şi alte informaţii pe care le apreciază necesare în scopul stabilirii contribuţiei pe care o datorează, este lipsită de suport legal.

În ceea ce priveşte criticile privind procentul "p" comunicat prin notificarea nr. x/30.07.2015, Curtea de apel a constatat în mod corect că aprobarea acestuia în cuantum de 23,97% s-a făcut prin Ordinul nr. 523/29.07.2015, emis de Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; în acest context, stabilirea cuantumului procentului "p" se face printr-un act administrativ distinct de cele contestate în cauza de faţă, acestea din urmă fiind din această perspectivă doar acte de comunicare a respectivei informaţii către partea reclamantă.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă nu a atacat cu acţiune în anulare şi Ordinul nr. 523/2015, pentru a interveni legala învestire a instanţei de judecată şi cu analiza legalităţii stabilirii respectivului procent "p" la nivelul de 23,97%.

Or, în cauza de faţă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată formulate şi de probele administrate, Curtea de apel a constatat în mod corect că partea reclamantă, deşi nemulţumită de procentul "p" stabilit, nici nu a învestit instanţa cu o acţiune în anularea Ordinului nr. 523/2015, nici nu a dovedit că ar fi obţinut prin hotărâre definitivă anularea respectivului Ordin.

În consecinţă, a reţinut curtea de apel, procentul "p" comunicat este rezultatul Ordinului nr. 523/2015 al Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, act administrativ ce se bucură de prezumţia de legalitate, câtă vreme aceasta nu a fost înlăturată prin admiterea unei acţiuni exercitate în acest sens cu respectarea dispoziţiilor legale edictate în materie de contencios administrativ şi fiscal.

Or, astfel cum în mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate, partea reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ doar cu o acţiune în anularea Notificării x/2015 şi a Adreselor x/2015 şi y/2015, iar, cum valoarea procentului "p" din notificarea litigioasă este aceeaşi cu cea rezultată din Ordinul nr. 523/29.07.2015, adică 23,97%, nu se identifică vreo cauză de anulabilitate a Notificării x/2015 sub acest aspect.

În opinia instanţei de fond, însuşită şi de instanţa de control judiciar, celelalte critici ale părţii reclamante, relativ la mecanismul de calculare şi plată a contribuţiei litigioase, astfel cum este prevăzut acesta prin O.U.G. nr. 77/2011, pun în discuţie însăşi reglementarea legală aplicabilă cauzei; or, câtă vreme normele O.U.G. nr. 77/2011 nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, ele se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că simpla invocare de către reclamantă a unei pretinse omisiuni de motivare a actului litigios nu este de natură a determina anularea acestuia, câtă vreme obligaţia de comunicare a fost îndeplinită de pârâtă în limita a ceea ce impunea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, iar la baza acesteia rezultă că stau date concrete existente în sistemul anume nominalizat de norma juridică incidentă.

Astfel, în mod corect a reţinut curtea de apel că notificarea contestată cuprinde referiri la dispoziţiile legale aplicabile, precum şi datele pe care legea obligă a fi comunicate către reclamantă. Aşadar, în cuprinsul notificării, sunt relevate elementele de fapt şi de drept, conform legii, care să conducă reclamanta a determina care este sarcina fiscală, precum şi raţiunea din spatele acesteia.

Recurenta-reclamantă consideră că o motivare suficientă a actului administrativ contestat ar fi existat doar în situaţia în care i s-ar fi comunicat o dată cu notificarea toate datele necesare pentru a putea verifica corectitudinea datelor transmise şi realitatea acestora, prin raportare la comunicările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate.

În mod corect a apreciat Curtea de apel că nu poate primi acest raţionament, deoarece aspectele invocate de reclamantă nu ar reprezenta în realitate o motivare în fapt a actului administrativ contestat, ci ar avea ca efect comunicarea unor date suplimentare, respectiv raportările făcute de casele teritoriale de asigurări de sănătate, date la care O.U.G. nr. 77/2011 nu obligă CNAS a le comunica.

Aşadar, urmând acest raţionament, se constată că de fapt reclamanta invocă lipsa caracterului transparent şi previzibil al acestei taxe, aspect care însă nu ţine de motivul de nulitate al nemotivării notificării, ci chiar de reglementarea legală aplicabilă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că înregistrările contabile documentare, proprii părţii reclamante, invocate în susţinerea cererii de chemare în judecată, nu creează în mod necesar o evidenţă exactă şi fidelă a tuturor operaţiunilor comerciale desfăşurate în vânzarea medicamentelor respective, inclusiv sub aspectul datei vânzărilor, ci doar a aspectelor reieşite din acele înscrisuri, fără a combate prin ele însele şi existenţa acelor vânzări care sunt atestate de înregistrările în Sistemul Informatic Unic Integrat.

Recurenta a invocat faptul că instanţa de fond nu i-a permis să administreze probe menite să verifice legalitatea/corectitudinea valorilor comunicate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte apreciază că aceste critici nu pot fi reţinute, având în vedere că în considerentele sentinţei recurate, referitor la proba cu expertiză contabilă solicitată de partea reclamantă, curtea de apel a constatat generalitatea obiectivelor propuse, precum şi faptul că s-a solicitat desemnarea unui expert pentru a lămuri aspecte ce intră în competenţa instanţei de judecată ("stabilirea valorii corecte a consumului de medicamente" sau "stabilirea existenţei de discrepanţe"), precum şi o chestiune ce vizează analiza unui alt act administrativ unilateral, adică a Ordinului nr. 523/2015, în referire la calculul procentului "p".

Referitor la alegaţiile recurentei privind încălcarea principiului predictibilităţii fiscale şi al certitudinii impunerii, reţine Înalta Curte că acest principiu este definit în art. 3, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul emiterii notificării contestate, ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Aşa fiind, principiul predictibilităţii fiscale are în vedere calitatea legii fiscale şi nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, competenţă ce ar exceda atribuţiilor instanţelor judecătoreşti.

Totuşi, sub acest aspect, este de remarcat că dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2011 au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, care a fost respinsă prin Decizia nr. 484/2014.

S-a arătat în această decizie "în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales cele sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49).

În cauză, reglementarea criticată a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, şi ţinând cont de necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei. În acest context şi pentru realizarea unui just echilibru între interesul general arătat şi drepturile particularilor vizaţi prin reglementarea criticată, modul de calcul al contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 a fost reglementat în considerarea regimului juridic distinct al deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor. Astfel, spre deosebire de distribuitori şi farmaciile care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, deţinătorii de APP au exclusivitatea punerii pe piaţă a medicamentelor, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii lor, motiv pentru care legiuitorul a stabilit doar în sarcina acestora suportarea contribuţiei în discuţie, cu excluderea celorlalte categorii de operatori economici menţionate, care nu beneficiază de aceste avantaje. Formula identificată de legiuitor pentru calculul contribuţiei dă expresie, aşadar, acestui just echilibru între interesul general care a determinat stabilirea acesteia şi avantajele conferite unei categorii de operatori economici, respectiv deţinătorilor de APP."

Referitor la principiul predictibilităţii fiscale, Curtea Constituţională a mai precizat că "deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, "Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte, avizează şi aprobă, prin ordin al ministrului sănătăţii publice, preţurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizaţie de punere pe piaţă în România, cu excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC)." În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Susţinerea recurentei că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, nu poate fi reţinută, întrucât la introducerea pe piaţă a unui produs titularii contribuţiei cunoşteau faptul că nu vor plăti o taxă raportată doar la preţul de producător.

Astfel cum s-a reţinut prin decizia Curţii Constituţionale nr. 484/25.09.2014, "în aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus". Această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru această activitate aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind prin urmare firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de APP.

În lipsa unor argumente concrete legate de modul de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie în realitate critici ce vizează justeţea reglementării şi nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii, având o marjă de apreciere redusă, acte care constituie obiectul controlului jurisdicţional.

Prin urmare, susţinerea recurentei referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea bazei de calcul raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, valoarea ce cuprinde şi adaosurile comerciale ale altor entităţi de pe lanţul de comercializare - distribuitori şi farmacii, este nefondată.

Pe de altă parte, până la momentul actual, Curtea Constituţională nu a revenit asupra jurisprudenţei sale, neputând fi, aşadar, înlăturate de la aplicare de către instanţa de contencios administrativ, în cadrul unui litigiu având ca obiect anularea notificării emise în temeiul art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, întrucât lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei judecătoreşti competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

Aşadar, este neîntemeiat acest motiv, prima instanţă reţinând că în mod corect CNAS a comunicat valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă acest preţ final include şi eventuale adaosuri, acest aspect nefiind nici nelegal şi nici discriminatoriu.

În concluzie, Înalta Curte arată că între momentul vânzării de către DAPP a medicamentelor către depozite şi momentul vânzării acestora în farmacii către consumatorul final intervine în mod logic un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în trimestrul II 2015, care, aşadar, au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă.

Înalta Curte nu pot fi primite nici criticile punctuale formulate de partea reclamantă cu privire la medicamentele B. cu concentraţia de 4,6 mg (CIM W59603003) - substanţa activă «RIVASTIGMINUM», respectiv C. cu concentraţiile 100 mg (CIM W59085001) şi 50 mg (W59084001) - substanţa activă «SILDENAFILUM».

Împărtăşind opinia instanţei de fond, Înalta Curte arată că se identifică în H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, în forma actului normativ aplicabilă în trimestrul II 2015, în SUBLISTA C DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în regim de compensare 100%, SECŢIUNEA C1, DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare 100% din preţul de referinţă, denumirea comună internaţională «RIVASTIGMINUM» pentru categoria "G16 Demenţe (degenerative, vasculare, mixte)", iar SECŢIUNEA C2 DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc, denumirea comună internaţională «SILDENAFILUM» pentru categoria "P6.3 Hipertensiune pulmonară".

În acest context, medicamentele analizate sunt rambursabile în sistemul de asigurări de sănătate la nivelul trimestrului II al anului 2015, figurând în Anexa H.G. nr. 720/2008.

Mai mult, în lista depusă de partea reclamantă privind medicamentele pentru care se datorează contribuţia trimestrială aferentă trimestrului II 2015, societatea A. a indicat ea însăşi acele medicamente, cu toate concentraţiile în discuţie, 4,6 mg, 50 mg şi 100 mg. Totodată, în conţinutul adresei x/22.09.2015 CNAS a verificat şi confirmat realitatea vânzărilor efectuate pentru medicamentele anterior menţionate.

Cât priveşte codul CIM W5984001, din verificările efectuate de CNAS a rezultat o eroare de înregistrare, în realitate vizând un alt medicamenet pentru care însă tot partea reclamantă era deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă . În consecinţă, în contextul corecturilor efectuate implicit prin răspunsul la contestaţie în sensul îndreptării erorilor materiale sub aspectul codului contestat, s-a confirmat că valoarea în discuţie este aferentă consumului unor medicamente având deţinător de autorizaţie de punere pe piaţa tot A. S.R.L., medicamente suportat din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative contestate şi operaţiunile premergatoare acestora, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă, judecătorul fondului pronunţând o soluţie motivată, cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

Astfel, Înalta Curte apreciază că actele administrative contestate sunt legale, hotărârea instanţei de fond care le-a validat fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

La pronunţarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituţional ce revine Înaltei Curţi de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39).

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamantă, astfel că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarate de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3400 din 4 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.