Incompatibility of local vice-mayor with status of natural person trader absent requirement of effective commercial activity

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de Inspecţia de Integritate, solicitând anularea acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 194/F- CONT din 21 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în casare cu rejudecare, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- reclamant a relevat, pe scurt, situaţia în fapt a cauzei şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În perioada 2012- 2016, a îndeplinit funcţia de viceprimar al Comunei Căldăraru. În prezent, din anul 2016 şi până în anul 2020, îndeplineşte funcţia de primar al Comunei Căldăraru. În perioada 2012-2016, a fost reprezentant legal al Întreprinderii Individuale "A., Întreprindere Individuală", având nr. F3/1609/2005, CUI x, care a avut ca obiect de activitate fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor.

În perioada în care a îndeplinit funcţia de viceprimar, arată recurentul, reprezentantul acestei întreprinderi a fost soţia sa, căreia i-a delegat toată activitatea, în baza unui act autentic. Această întreprindere individuală a fost radiată, conform rezoluţiei nr. 7737/26.04.2016 a Directorului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş, deci, înainte de a-i fi validat mandatul de primar pentru perioada 2016-2020. Această cerere de radiere a făcut-o pentru a preveni situaţia de incompatibilitate.

Recurentul-reclamant susţine că, în perioada mandatului de viceprimar, nu a făcut acte şi fapte de comerţ, conform art. 7 din Codul comercial şi art. 1 din Legea nr. 26/1990.

Principala activitate a fost de producere a hranei pentru animale şi cultivarea terenurilor agricole, iar, din punctul său de vedere, nu a avut nicio situaţie de incompatibilitate, deoarece nu a săvârşit fapte de comerţ, şi la acea dată nu a avut cunoştinţă că s-ar încadra în vreo situaţie de incompatibilitate, deoarece, cu siguranţă, că ar fi optat pentru vreuna din condiţiile legale, pentru a nu se afla în această situaţie.

Recurentul-reclamant arată că un alt motiv pentru care solicită anularea rezoluţiei este acela că, nu este motivată în mod concret, ci se precizează doar situaţia de incompatibilitate, iar apoi se redau speţe pronunţate de instanţele de judecată în cazuri similare, practic, invocându-se în raportul său practici judiciare.

Consideră că atunci când a fost audiat, pentru a-şi exprima punctul de vedere, i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a fi asistat de un avocat.

Nu s-a reţinut în niciun fel că a avut contracte sau interese cu Comuna Căldăraru, al cărei viceprimar a fost.

Recurentul- reclamant mai susţine că, din punctul său de vedere, incompatibilitate exista doar dacă, prin activitatea sa, săvârşea acte şi fapte de comerţ şi avea raporturi comerciale cu Comuna Căldăraru; or, simpla cultivare a terenurilor agricole, din punctul său de vedere, nu se încadrează în situaţia de a-i crea incompatibilitate.

O altă apărare, arată recurentul, este aceea că starea de incompatibilitate a fost doar pentru mandatul de viceprimar, iar, în prezent, este în exercitarea unui alt mandat, acela de primar, şi înainte de a fi validat în funcţia de primar, nu a mai fost reprezentant legal al "A." Întreprindere Individuală.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 28.02.2018, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, astfel cum a fost formulat, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală întrucât, în mod corect este confirmată existenţa stării de incompatibilitate, generată în sarcina recurentului de deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de comerciant persoană fizică.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. La data de 11 iunie 2020, recurentul-reclamant A. a depus la dosar noi motive de recurs, intitulate de către acesta ca fiind motive de recurs de ordine publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

În prealabil, în ce priveşte excepţia de nelegalitate a celor două Protocoale încheiate de Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea invocării/posibilităţii de a invoca această excepţie de nelegalitate, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul stabilirii dacă soluţionarea prezentei cauze depinde, într-o măsură înrâuritoare, de aceste acte a căror nelegalitate s-a cerut a fi constatată.

Aşa cum în mod constant s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, pentru a-i putea fi contestată legalitatea în faţa instanţelor de contencios administrativ, pe cale de acţiune sau de excepţie, actul a cărui invalidare se solicită trebuie să îndeplinească calităţile unui act administrativ, aşa cum sunt ele evidenţiate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestei norme actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată cu privire la cele două Protocoale în speţă încheiate de Agenţia Naţională de Integritate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, respectiv cu Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă invocarea acesteia, având în vedere că soluţionarea pricinii în fond nu depinde de o eventuală legalitate a acestora, din perspectiva cerinţei impuse de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Precizările care se impun, sub acest aspect sunt următoarele:

În primul rând, după cum s-a susţinut, "excepţia de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru soluţionarea litigiului", în acest sens fiind şi prevederile art. 241 din TCE, care "nu au ca scop să permită unei părţi să conteste aplicabilitatea oricărui act cu caracter general în favoarea oricărei acţiuni, ci să trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată şi prevederile actului comunitar în discuţie (…)" (a se vedea, în acest sens, M. Duţu, Excepţia de nelegalitate a actelor comunitare cu caracter general, în Dreptul nr. 9/2007, pag. 100-109).

În al doilea rând, ceea ce se impune a fi examinat de către instanţa de contencios administrativ, învestită cu excepţia de nelegalitate, este concordanţa actului administrativ dedus judecăţii cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis (ICCJ, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 3937 din 10 noiembrie 2006); or, în cauză, obiectul excepţiei de nelegalitate nu îl reprezintă vreun act normativ, cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea căruia să fi fost emis actul administrativ atacat.

Astfel fiind, după deliberare, Înalta Curte urmează a constata faptul că, de actele administrative, în raport de care a fost formulată excepţia de nelegalitate, nu depinde soluţionarea litigiului pe fond. De asemenea, urmează a constata inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate prin prisma neîndeplinirii acestei cerinţe prealabile, faţă de împrejurarea că acestea nu au o legătură directă cu obiectul litigiului, excepţia de nelegalitate astfel invocată de recurent urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În ce priveşte motivele noi de recurs, înregistrate la data de 11 iunie 2020, şi calificate de către recurentul-reclamant A. a fi motive de recurs de ordine publică, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.., " (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".

Aşadar, alin. (3) al art. 489 prevede posibilitatea invocării din oficiu a motivelor de casare de ordine publică, motivele astfel invocate de recurentul-reclamant neîncadrându-se în textul de lege, neputând fi analizate.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa de fond a fost învestită pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluţionarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, emis de intimata- pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că reclamantul, în calitate de viceprimar pentru mandatul 2012- 2016, şi primar pentru mandatul 2016- 2020 al comunei Căldăraru, judeţul Argeş, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, simultan cu funcţia de viceprimar, a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică (titular al "A. Întreprindere Individuală", încălcând, astfel, interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, în considerarea faptului că acesta s-a aflat în starea de incompatibilitate, prin exercitarea simultan şi efectiv, atât a funcţiei de viceprimar al Comunei Căldăraru, judeţul Argeş, cât şi a calităţii de comerciant persoană fizică, soluţie care este legală şi reflectând interpretarea şi aplicarea corectă şi temeinică a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de eventuale interese personale ce decurg din desfăşurarea în paralel a unor activităţi interzise prin lege.

Conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;".

Art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că:

"Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

În raport de conţinutul clar şi precis determinat al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de viceprimar cu calitatea de comerciant persoană fizică - cazul în speţă, intenţia legiuitorului, aşadar, fiind clară şi neechivoc exprimată.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus- menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea, simultană, de comerciant persoană fizică, condiţii pe care este cert că recurentul- reclamant A. le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 12 iulie 2012 - 26 aprilie 2016.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că deţinerea de către viceprimarul comunei Căldăraru - recurentul-reclamant A., s.n, a calităţii de comerciant în cadrul "A., Întreprindere Individuală", nu a avut loc în temeiul şi cu respectarea legii, persoana aleasă în calitate de viceprimar având obligaţia de a nu încălca ea însăşi regimul juridic al incompatibilităţilor.

Sub acest aspect, criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate, instanţa de control judiciar constatând că interpretarea şi aplicarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 (Secţiunea a 4-a -Incompatibilităţi privind aleşii locali), este corectă.

Potrivit adresei nr. x/25.10.2006, emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, recurentul a deţinut, într-adevăr, calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A.", începând cu data de 28.07.2005, când a fost înmatriculată, deţinând, astfel, concomitent, funcţia de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Căldăraru, jud. Argeş, începând cu data de 12.07.2012, cât şi funcţia de primar, pentru mandatul 2016-2020.

Faţă de acestea, rezultă cu puterea evidenţei că recurentul s-a aflat în incompatibilitate, în raport de prevederile art. 91 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, pentru perioadele de timp în care deţinut simultan calităţile respective.

Recurentul-reclamant avea obligaţia de a renunţa, în termen de 60 de zile, la una din calităţile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie, şi, în pofida acestei dispoziţii legale, recurentul a exercitat concomitent funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, şi după expirarea acestui termen.

Prin dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat şi a instituit pentru funcţia de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică;", iar nu cu "activitatea/exercitarea activităţii de comerciant", cum neîntemeiat pretinde recurentul.

Astfel, textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiţionează în sensul desfăşurării efective de activităţi, în calitate de comerciant în cadrul întreprinderii individuale, interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat nici de activitatea depusă de întreprindere.

Lipsit de relevanţă este, de asemenea, argumentul privind presupusa inactivitate a Întreprinderii Individuale "A.", atâta vreme cât, potrivit înscrisurilor cauzei, activitatea acesteia nu a fost suspendată prin efectuarea demersurilor prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte calitatea de comerciant persoană fizică, Înalta Curte reţine că modalitatea de desfăşurare a activităţilor economice de către persoanele fizice este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, care, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că: "Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale.", iar art. 4 din acelaşi act normativ prevede că: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianţi" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, defineşte activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit."

Relevante sunt şi dispoziţiile art. 31 din O.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în forma în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat: "Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)".

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziţii legale este aceea că membrul unei întreprinderi familiale are calitatea de comerciant, întreprinderea familială reprezentând o formă de organizare a activităţii economice prestată de persoana fizică.

Tot în O.U.G. nr. 44/2008 sunt prevăzute, în art. 33, condiţiile în care îşi încetează activitatea o întreprindere familială: "(1) Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat; b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; c) în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziţii legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant şi, aşa cum legal a apreciat şi prima instanţă, împrejurările invocate de recurent în apărarea sa, privind faptul că nu ar fi desfăşurat activităţi comerciale şi nu a avut raporturi comerciale cu Comuna Căldăraru, nu sunt de natură a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla acesta, calitatea de comerciant fiindu-i atribuită prin efectul legii.

Textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiţionează în sensul desfăşurării efective a activităţii de comerciant, interzicând cumulul de calităţi, necondiţionat nici de venitul realizat din activităţile comerciale.

Singura condiţie impusă de legiuitor pentru reţinerea stării de incompatibilitate este deţinerea simultană a funcţiilor sau calităţilor declarate de lege ca fiind incompatibile, ipoteză îndeplinită, în prezenta speţă, începând cu data de 12 iulie 2012.

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariţiei stării de incompatibilitate, au un conţinut clar interdictiv cu privire la deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică, simultan cu deţinerea calităţii de viceprimar: "(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;".

Asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv, atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

Însă, o demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor, şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Exercitarea simultană a unei funcţii publice şi a calităţii de comerciant persoană fizică conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care ar determina corupţia.

În consecinţă, nu se poate reţine că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuţiilor aferente funcţiei care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuţiilor celor două funcţii deţinute, obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că, este necesară şi suficientă deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de comerciant persoană fizică, pentru reţinerea incompatibilităţii în discuţie.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în mod legal s-a menţinut de către instanţa de fond Raportul de evaluare, corect fiind reţinută în sarcina recurentului- reclamant A. incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceste condiţii, nu se poate considera că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, aşa cum a susţinut recurentul.

Critica formulată de recurentul-reclamant, referitoare la încălcarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, deoarece, atunci când a fost audiat, nu i s-a adus la cunoştinţă că are dreptul de a fi asistat de un avocat, apare ca fiind nefondată.

Verificând aspectele semnalate, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant A. a fost informat în legătură cu declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării funcţiilor/demnităţilor publice, prin adresa din 23 iunie 2016.

Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, recurentul reclamant a fost informat, cu privire la faptul că din activitatea de evaluare au rezultat elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităţilor, având în vedere că, simultan cu exercitarea funcţiei de viceprimar al Comunei Căldăraru, a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenire şi sancţionarea corupţiei.

Prin aceeaşi adresă a fost informat şi cu privire la faptul că poate prezenta un punct de vedere în scris, cu scrisoare recomandată şi confirmare de primire, sau poate să se prezinte personal cu acesta, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, caz în care are poate să fie asistat sau reprezentat de un avocat, recurentul formulând, de altfel, un punct de vedere înregistrat sub nr. x/25.01.2017.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare, prin nerespectarea dreptului său la apărare.

De fapt, ceea ce pretinde, în realitate, recurentul, este o necunoaştere a legii, prevederea de la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative fiind foarte clară:

"(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice date ori informaţii pe care le consideră necesare".

Pentru toate aceste considerente, se reţine că raportul de evaluare contestat în cauză este legal, corect şi motivat, reţinându-se, încă o dată, că recurentul- reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât, a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi a deţinut calitatea de comerciant persoană fizică, simpla deţinere a celor două funcţii fiind suficientă pentru atragerea răspunderii.

Acesta nu putea deţine în mod legal ambele funcţii, scopul incompatibilităţii fiind asigurarea imparţialităţii, independenţei şi obiectivităţii în exercitarea funcţiei publice.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deţine o funcţie de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcţiilor îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

În concluzie, Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de intimata- pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, care consacră o stare de drept reală, este legal, iar hotărârea instanţei de fond care-l păstrează, este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material mai sus-arătate, incidente în cauză, fapt ce nu reclamă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs îl apreciază, de asemenea, ca neîntemeiat. Înalta Curte are în vedere faptul că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, inclusiv arătarea motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar. Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a da satisfacţie acestui principiu nu este însă necesar ca instanţa de judecată să examineze şi să discute în mod special toate argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca ea să arate motivele de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei.

Obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti a fost subliniată şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a arătat că însă că motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atâta timp cât instanţa a atins toate aspectele esenţiale ale argumentelor invocate de către părţi (cauza Albina versus România).

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a analizat argumentele reclamantului, cuprinzând analiza motivelor de fapt şi de drept, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, care au format convingerea instanţei în pronunţarea soluţiei, iară motivele reţinute nu sunt contradictorii, ori străine de natura pricinii, încât, şi acest motiv de recurs este nefondat.

Faţă de acestea, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, starea de incompatibilitate reţinută în sarcina recurentului- reclamant A. atrăgând incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, şi constatându-se, astfel, că toate motivele de recurs sunt neîntemeiate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată din oficiu.

Respinge excepţia de nelegalitate invocată de recurent, ca inadmisibilă.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 194/F- CONT din 21 noiembrie 2017, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.