Obligation of data protection authority to issue final decision within 30 days: appeal dismissed, lower court order upheld

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 06 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la emiterea, în termen de 15 zile, a răspunsului final (decizie) la plângerea sa înregistrată la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr. x din 5 mai 2017; cu obligarea pârâtei la plata eventualelor cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 267/2017 din 11 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, şi a obligat pârâta să emită, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, o decizie cu privire la plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.05.2017.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei recurate, cu privire la obligarea pârâtei "să emită, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, o decizie cu privire la plângerea reclamantului, înregistrată sub nr. x/05.05.2017", cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

Prevederile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 devin incidente numai în situaţia în care autoritatea de supraveghere stabileşte, după, caz, necesitatea emiterii unei decizii, potrivit alin. (5), şi dispune luarea unor măsuri specifice pe lângă cele de sancţionare contravenţională a operatorului.

Or, în situaţia de faţă, s-au luat asemenea măsuri faţă de operator. De altfel, legiuitorul nu impune emiterea de către autoritatea de supraveghere a unei decizii către persoana vizată.

De asemenea, a mai susţinut că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, rezultă că autoritatea de supraveghere este abilitată să emită o decizie în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii, numai în cazul în care consideră că este necesară aplicarea unei măsuri dintre cele prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeaşi lege, iar în cazul de faţă, nu se poate vorbi despre luarea unei măsuri dintre cele enumerate de acest text legal, astfel că dispoziţiile art. 25 referitoare la termenul de 30 de zile, nu se aplică.

De altfel, având în vedere durata demersurilor efectuate pentru soluţionarea unei petiţii, raportat şi la complexitatea unor petiţii, soluţionarea în mod final a unei plângeri nu se poate efectua în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.

În fine, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă consideră că nu se poate reţine că intimatul-reclamant a fost vătămat de o autoritate publică deoarece s-a răspuns petiţiei formulate de acesta, s-a soluţionat în termen plângerea şi reclamantul nu s-a declarat nemulţumit de răspunsul primit.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare în recurs, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi a nulităţii înscrisurilor anexate cererii de recurs, iar, pe fond, a solicitat respingerea căii de atac formulate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă.

Împrejurarea că la data introducerii acţiunii în instanţă, plângerea reclamantului se afla în curs de soluţionare, nu exclude de la controlul judecătoresc omisiunea autorităţii pârâte de a soluţiona în termen legal plângerea, reţinându-se că, în speţă, nu se contestă rezultatul investigaţiei, ci se solicită obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui astfel de rezultat definitiv.

În contextul evidenţiat, existenţa unui termen legal de soluţionare a plângerii reclamantului, constituie un aspect care implică cercetarea fondului cauzei.

Instanţa de control judiciar achiesează la opinia exprimată de judecătorul fondului, reţinând că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care trebuie comunicată decizia autorităţii de supraveghere cu privire la aspectele semnalate.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, acest termen legal nu priveşte doar ipoteza reglementată de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeaşi lege, ci alin. (6) al art. 25 impune în sarcina autorităţii pârâte obligaţia de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie obligaţia autorităţii de supraveghere de a emite o decizie în termen de 30 de zile de la primirea plângerii, decizie care trebuie să cuprindă o soluţie pe fondul plângerii.

Distinct de interpretarea dată acestor dispoziţii cuprinse în legea specială, chiar în ipoteza în care s-ar da eficienţă susţinerilor recurentei cu privire la dispoziţiile art. 25 alin. (6) din lege, se constată că şi prevederile de drept comun, reprezentate de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, impun un termen de soluţionare a plângerii, respectiv 15 de zile de la data înregistrării acesteia.

În acord cu judecătorul fondului, se reţine că prevederile art. 6 alin. (1) din Procedura de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor, publicată pe site-ul autorităţii de supraveghere, nu sunt incidente în cauză în defavoarea normelor cu valoare de lege redate anterior, astfel încât, nu pot justifica nerespectarea termenului legal pentru soluţionarea plângerii.

În speţă, răspunsul autorităţii de supraveghere prin care se comunică reclamantului faptul că aspectele semnalate urmează a face obiectul unei investigaţii, iar rezultatul demersurilor îi va fi adus la cunoştinţă, constituie o simplă informare cu privire la primirea plângerii şi demararea verificărilor, nefiind un răspuns formulat în urma analizării pe fond a cererii.

Din această perspectivă, nici adresa comunicată intimatului-reclamant şi ataşată cererii de recurs - Anexa 2, nu poate fi considerată o decizie cu privire la plângerea reclamantului, în sensul dispoziţiilor legale, încât, atare susţinere a recurentei, cum că cererea intimatului este rămasă fără obiect, nu poate fi primită.

Cât priveşte susţinerile recurentei în sensul că termenul instituit de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 reprezintă un termen de recomandare prin prisma dificultăţilor expuse pentru soluţionarea plângerii, Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite, având în vedere că motivele invocate de autoritatea pârâtă nu vizează în concret plângerea reclamantului, reprezentând considerente cu caracter generic referitoare la activitatea de investigare pe care pârâta o derulează.

În consecinţă, reţinând că, în cauză, autoritatea de supraveghere nu a făcut dovada soluţionării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, în mod corect prima instanţă, în temeiul art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze plângerea reclamantului în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, împotriva sentinţei civile nr. 267/2017 din 11 septembrie 2017, a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.