Prematurity of fiscal annulment action pending expiration of six-month administrative contestation deadline

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza (I) C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. Murani a chemat în judecată pe pârâta M.F.P. - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, pentru acţiune în anulare, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F TM 5/06.02.2017 şi anexele acesteia; anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017, şi anexele acestuia şi anularea tuturor actelor emise în baza Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F TM 5/06.02.2017 şi anexele acesteia; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 255/2017 din 28 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, având ca obiect - anulare decizie de impunere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză şi a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând, în esenţă, următoarele motive:

În motivarea acţiunii, a arătat faptul că a contestat pe cale administrativă, în temeiul art. 268- 270 Codul de procedură fiscalălă, decizia şi raportul la data de 13 martie 2017, contestaţie înregistrată de pârâtă sub nr. 1809.

A arătat instanţei că a introdus la data de 23 iunie 2017 acţiune pe fond în anularea deciziei de impunere şi a raportului fiscal motivat de faptul că executarea silită începuse anterior asupra patrimoniului societăţii, în baza acestei Decizii şi, mai mult, a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea pe fond a diferendului existent.

Întrucât instanţele de judecată din Timişoara nu au un punct de vedere unitar cu privire la cererea de suspendare a executării, în lipsa unei acţiuni pe fond în anularea actelor administrative, recurenta- reclamantă arată că, pentru a nu risca respingerea cererii de suspendare, a formulat acţiune în lipsa răspunsului la contestaţia prealabilă.

Deşi la momentul pronunţării sentinţei atacate termenul de 6 luni în care pârâta era obligată să soluţioneze contestaţia prealabilă era depăşit, Curtea de Apel Timişoara, în mod nelegal a admis excepţia prematurităţii acţiunii invocată de pârâtă, încălcând prevederile art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală.

Susţine recurenta- reclamantă că interpretarea legii de către instanţa de fond este una excesivă, în condiţiile în care a formulat plângere prealabilă, iar termenul de 6 luni în care pârâta era obligată să răspundă, a fost depăşit înainte ca instanţa să se pronunţe.

În opinia recurentei, finalitatea legii ce impune respectarea plângerii prealabile în cazul litigiilor de contencios administrativ a fost atinsă, respectiv, acela de a permite autorităţii emitente să procedeze la reverificarea actelor administrative emise în exercitarea competenţelor stabilite de lege şi, în opinia recurentei, aceasta nu înseamnă că iniţierea acţiunii pe fond ar conduce de plano la respingerea acţiunii ca prematur introduse, în condiţiile în care răspunsul plângerii prealabile nu a survenit în termenul prevăzut de lege, termen împlinit înainte de pronunţarea hotărârii.

Astfel, analizând cele menţionate, recurenta- reclamantă consideră că instanţa în mod greşit a interpretat dispoziţiile legale, admiţând nejustificat excepţia invocată de pârâtă, aspect ce a dus la respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea, în integralitate, a hotărârii recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F. TM 5/06.02.2017, emisă de pârâta M.F.P.- A.N.A.F.-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în reprezentarea Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Timişoara, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligaţii fiscale suplimentare de plată, urmare a unui control efectuat de pârâtă, şi anexele acesteia; anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017 şi anexele acestuia şi anularea tuturor actelor emise în baza Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F TM 5/06.02.2017 şi anexele acesteia.

La data de 23 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L. a promovat acţiune în instanţă direct contra Deciziei de impunere nr. x TM 5/06.02.2017 şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017, a tuturor actelor emise în baza Deciziei de impunere şi anexelor acestora, motivând, în esenţă, că nu i-a fost soluţionată contestaţia administrativă.

Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că sesizarea instanţei de contencios administrativ nu s-a făcut în condiţiile de regularitate instituite prin art. 281 alin. (2) şi (5) din Noul C. procedură fiscală, şi art. 193 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că dezlegarea dată de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii este corectă şi legală, criticele recurentei-reclamante nefiind întemeiate.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 condiţionează sesizarea instanţei de contencios administrativ de îndeplinirea procedurii prealabile.

Potrivit terminologiei folosite de art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedura prealabilă administrativă se exercită pe calea unei plângeri, prin care persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Art. 2 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege defineşte plângerea prealabilă ca fiind "cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia".

În materie fiscală, această procedură prealabilă, condiţie obligatorie a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune, este reglementată prin art. 268 alin. (1) şi (2) şi art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală .

Astfel, Titlul VIII (art. 268-281) Codul de procedură fiscală reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrativ fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ - fiscal, procedură care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 279 - 280, ce poate fi atacată în contencios administrativ potrivit art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal "împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal".

Conform art. 281 alin. (2) din aceeaşi lege, "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii". Dar în situaţia când autoritatea administrativă nu soluţionează contestaţia în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, potrivit art. 281 alin. (4) din lege "contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată a fost reprezentat de contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale nr. F. TM 5/06.02.2017, împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. F. TM 5/06.02.2017, a actelor emise în baza Deciziei de impunere şi anexelor la acestea.

Aşadar, contestaţia vizează un act administrativ fiscal, context în care, devin aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, Titlul VIII (Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale), prevederi speciale şi care se aplică cu prioritate prin raportare la cele ale Legii nr. 554/2004.

Conform Codului de procedură fiscală, în situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În prezenta cauză, decizia de impunere a fost emisă la 06 februarie 2017, contestaţia a fost formulată la 13 martie 2017, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la 23 iunie 2017.

Aplicând prevederile legale precitate, la situaţia de fapt reţinută anterior, se constată că recurenta-reclamantă nu avea vreun temei în drept pentru a contesta la instanţa judecătorească de contencios administrativ actele fiscale, întrucât, abia în situaţia în care nu primea un răspuns în termenul de 6 luni prevăzut de lege (art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscalălă), avea posibilitatea de a se adresa direct instanţei pentru anularea deciziei de impunere şi celorlalte acte.

Aşadar, până la expirarea termenului de 6 luni (care, de altfel, nici nu era împlinit în cauză), nu era deschisă calea vreunui demers judiciar, iar abia după împlinirea acestui termen avea posibilitatea de a solicita în instanţă anularea deciziei de impunere, raportului de inspecţie fiscală, etc.

Aceasta, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, potrivit prevederilor legale incidente, pentru a putea ataca direct decizia de impunere, trebuia ca termenul de 6 luni în care să nu se fi răspuns la contestaţia administrativă să fie împlinit la data introducerii acţiunii.

În interpretarea normelor care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor administrativ- fiscale, reglementate de art. 268- 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că procedura contestaţiei prevăzută de Codul de procedură fiscală are caracterul unei proceduri administrative obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacării în faţa instanţei de contencios fiscal a deciziilor emise de organele fiscale în soluţionarea contestaţiilor cu privire la actele administrative fiscale, instanţa neputând fi învestită cu o acţiune vizând fondul raportului de drept fiscal dacă procedura de contestare nu a fost îndeplinită sau nu a fost finalizată printr-o decizie emisă conform art. 273 Codul de procedură fiscalălă.

Aspectele invocate de recurenta-reclamantă privind situaţia sa particulară că executarea silită începuse asupra patrimoniului societăţii, motiv pentru care a solicitat şi suspendarea executării silite, ori susţinerea conform căreia la momentul pronunţării sentinţei atacate termenul de 6 luni în care intimata- pârâtă era obligată să soluţioneze contestaţia prealabilă era depăşit, nu pot fi primite, ele nu pot înfrânge o dispoziţie legală imperativă, a cărei nerespectare atrage un fine de neprimire al cererii, cum corect a statuat şi instanţa de fond.

Prevederile legale sus- menţionate stabilesc imperativ că valorificarea dreptului de acces la instanţă implică mai întâi soluţionarea contestaţiei administrative prevăzută de lege, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii de soluţionare a contestaţiei, iar în subsidiar posibilitatea de a ataca direct actul administrativ fiscal vătămător.

Aşadar, motivele avute în vedere de către prima instanţă sunt corecte şi legale, întrucât, de la prevederile speciale de procedură ale Codului de procedură fiscală nu se poate deroga prin voinţa părţii, neexistând vreun temei în acest sens, legea stabilind clar coordonatele în care se poate definitiva calea administrativă de atac, dar şi termenul de soluţionare care, în prezenta cauză, nu era împlinit.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta- reclamantă, interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Codul de procedură fiscală fiind corectă şi legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 255/2017 din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.