Annulment of financial correction for EU fund irregularities based on substitution of violation grounds from non-discrimination to transparency

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, la data de 26 august 2016, sub nr. x/2016, şi, ulterior, declinată în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI- Activitatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea competitivităţii economice", solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în urma dezbaterilor asupra fondului acţiunii, să dispună: admiterea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, anularea în integralitate a Notei de Constatare a Neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din data de 26.07.2016, precum şi a actelor premergătoare emiterii titlului de creanţă, respectiv: Proiectul Nota de Constatare cu nr. x din 15.07.2016, suspiciunea de neregulă cu nr. x din 06.02.2014, ca urmare a nerespectării sentinţei civile nr. 2474/2014 rămasă definitivă prin Decizia nr. 575/R pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş şi pe cale de consecinţă: exonerarea ei de la plata obligaţiilor fiscale reţinute în mod nelegal din cererea de rambursare (CR 2); anularea în integralitate a Raportului de control nr. x/10.06.2013 emis de Ministerul Economiei, cu anexele sale, prin care i s-a aplicat corecţie de 10% din valoarea contractului de finanţare nr. x/02.09.2011, ca fiind nelegal şi netemeinic şi pe cale de consecinţă exonerarea ei de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 88.161,5 RON, reţinută ca şi corecţie financiară de 10 % la plata CRI şi CR2; amendarea conducătorului instituţiei intimatei, în sensul prevederilor art. 24 alin. (1) coroborat cu alin. (3) din Legea 554/2004, respectiv prin aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat; acordarea de penalităţi în condiţiile art. 906 din C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 65 din 20 iunie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, având ca obiect anulare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, astfel cum acesta a fost formulat, şi pe cale de consecinţă: casarea sentinţei civile recurate, rejudecarea cauzei în fond de către instanţa de recurs, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în acest sens, admiterea acţiunii promovate, în sensul: anulării în integralitate a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din data de 26.07.2016, precum şi a actelor premergătoare emiterii Titlului de creanţă, respectiv; Proiectul Nota de constatare cu nr. x din 15.07.2016, suspiciunea de neregulă cu nr. x din 06.02.2014, ca urmare a nerespectării sentinţei civile nr. 2474/2014, rămasă definitivă prin decizia nr. 575/R, pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş şi, pe cale de consecinţă: anularea în integralitate a Raportului de control nr. x/10.06.2013 emis de Ministerul Economiei, cu anexele sale, ca fiind nelegal şi netemeinic; cu cheltuieli de judecată.

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe pentru nelegalitate, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Cu privire la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.., subliniază faptul că motivarea sentinţei recurate este inexactă, faţă de soluţia dată în cauză.

Astfel, se arată, în analizarea incidenţei acestui motiv de recurs, în cuprinsul considerentelor sentinţei recurate, prima instanţă îşi fundamentează soluţia pe faptul că devine irelevant principiul reţinut de către organele de control în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, ca fiind încălcat, respectiv, principiul transparenţei ori principiul nediscriminării.

Or, arată recurenta, a contestat actele administrative tocmai în raport de faptul că intimata nu a înţeles să emită o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva Raportului de control din 2013, care viza o presupusă încălcare a principiului nediscriminării.

În acest context, apreciază că în mod just este incident motivul de casare prevăzut de punctul 6 din art. 488 C. proc. civ., din moment ce prima instanţă emite o poziţie cu valoare de principiu, nemotivată în fapt şi în drept.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că hotărârea recurată nu cuprinde o motivare în fapt şi în drept a susţinerii că, prin Nota de constatare nr. x/26.07.2016, pârâta ar fi analizat contestaţia împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, instanţa rezumându-se în considerente la a menţiona că această concluzie derivă din menţiunile editate în preambulul actului administrativ Nota de constatare nr. x/26.07.2016.

Consideră că nu este suficientă simpla menţiune a intimatei că ar fi procedat la soluţionarea contestaţiei în chiar cuprinsul actului administrativ, ci soluţionarea trebuie să fie efectivă, palpabilă şi în raport de obiectul supus contestaţiei.

În acest context, apreciază că nu sunt emise motive concrete în fapt şi în drept pe care soluţia de primă instanţa să se fundamenteze în mod just, sens în care, solicită admiterea acestui motiv de casare.

În raport de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a nuanţat următoarele:

Sentinţa recurată a fost emisă cu nesocotirea dispoziţiilor art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de procedura prevăzută pentru soluţionarea contestaţiei administrative.

În concret, susţine aceasta, intimata procedează la o presupusă soluţionare în bloc a contestaţiei administrative şi a suspiciunii de neregulă nr. x/06.02.2014, cu toate că, aceasta era ţinută la a emite în mod judicios doar Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative cu nr. 123/2013.

Practic, recurentei i-a fost aplicată o corecţie financiară direct printr-un nou titlu de creanţă, fără ca Raportul cu nr. x/10.06.2013 să fi fost anulat, astfel cum prevăd dispoziţiile legale în materie şi fără respectarea procedurii de emitere a unei decizii de soluţionare, aşa cum prevede O.U.G. nr. 66/2011.

Emiterea unui act administrativ de sancţionare, în pofida hotărârii instanţelor judecătoreşti, anume, de a soluţiona strict contestaţia sa în calea administrativă de atac, face ca respectivul act să fie lovit de nulitate absolută, iar corecţia financiară dispusă prin aceasta, să fie, de asemenea, nelegală. Mai mult, nu se pune în discuţie necesitatea dovedirii unei vătămări de către recurentă, în sensul invocat de către prima instanţă prin sentinţa recurată.

Recurenta a mai susţinut că instanţa nu a avut în vedere nici faptul că, presupusa decizie de soluţionare, pe lângă faptul că nu a fost în realitate niciodată emisă cu elementele de fond şi formă prevăzute de art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, nici nu cuprinde motivarea admiterii ori respingerii contestaţiei.

În cauza dedusă judecăţii, intimata nu soluţionează contestaţia formulată faţă de Raportul de control din 2013 din moment ce nu se pronunţă asupra unei presupuse încălcări a principiului nediscriminării, reţinut în Raportul din 2013, ci schimbă întreg obiectul contestaţiei, pronunţând o soluţie bazată pe alt temei sancţionator şi pe o presupusă nerespectare a unui alt principiu, anume, al transparenţei.

Cu privire la suspiciunea de neregulă nr. x din 2014, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că emiterea acesteia s-a fundamentat pe un act administrativ, anume, Raportul nr. x.496/23.08.2013, anulat de către Tribunalul Mureş prin sentinţa civilă nr. 2474/2014 (soluţie rămasă definitivă prin Decizia nr. 575/2015), şi nici faptul că, sancţiunea care se impune într-o asemenea situaţie este nulitatea absolută, iar nu nulitatea relativă. Vătămarea nu mai trebuie dovedită în acest caz, contrar poziţiei primei instanţe.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv, verificarea suspiciunii de neregulă nr. x/06.02.2014 emisă de către AM POS CCE s-a realizat înainte de numirea membrilor comisiei de verificare.

Pe cale de consecinţă, consideră că soluţia primei instanţe nu poate fi legală şi temeinică. Încălcarea normelor privind competenţa organului de soluţionare, inclusiv, prin raportare la numirea membrilor comisiei de verificare reprezintă o ingerinţă flagrantă care se sancţionează cu nulitatea actelor emise în acest context.

Mai mult, Nota de Constatare prin care intimata opinează că s-a procedat la soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Raportului nr. x/07.10.2013, este un veritabil proces-verbal de control, întocmit cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011- care reglementează competenţa organismelor abilitate să efectueze controlul.

În esenţă, consideră că Comisia de soluţionare a contestaţiei s-a erijat într-un nou organ de control şi a dispus o nouă sancţiune cu privire la situaţia de fapt asupra căreia trebuia să se pronunţe, încălcându-se în corect prevederile art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Un alt aspect care afectează legalitatea Sentinţei recurate este dat de acţionarea de manieră ultra vires, de către organul de control, astfel că, în loc ca organul să se pronunţe asupra unei eventuale încălcări a principiului nediscriminării, cum a fost reţinut în cuprinsul Raportului din 2013, se reţine un alt temei al abaterii (presupusa încălcare a principiului transparenţei), fapt ce relevă nerespectarea întreagii proceduri administrative prealabile. Mai mult, Sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 31 coroborat cu art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanţă deşi a statuat în sensul: condiţia care a fost inserată în documentata de atribuire, în sensul ca ofertantul să facă dovada îndeplinirii în ultimii 5 ani a maxim 5 contracte de furnizare utilaje în valoare totală de minim 1.279.000 RON, cu obiect similar celui propus, nu este o cerinţă restrictivă, în mod injust şi nefondat a ales să dea curs în continuare schimbării temeiului sancţionator aplicat de către intimată, în pofida lipsei unui fundament legal în acest sens. Or, atât prin raportare la cuprinsul documentaţiei de atribuire, la formularea sintactică a cerinţei antementionate, precum şi la Ordinul nr. 509/2011 al ANRMAP, s-a statuat neechivoc, în sensul că în cauză nu vorbim despre o cerinţă restrinctivă, astfel că, sancţiunea imputată de 10% întemeiată pe principiul nediscriminării, nu s-a confirmat.

Din lectura sentinţei recurate, prima instanţă consideră irelevant temeiul sancţionator, aspect pe care recurenta-reclamantă îl apreciază ca fiind vădit contrar reglementărilor imperative ale O.U.G. nr. 66/2011.

Mai mult, chiar dincolo de nelegalitatea exercitării prerogativelor intimatei prin emiterea cascadei de acte administrative contestate, apreciază că nu se confirmă nici reţinerea unei corecţii de 10% raportat la o presupusă încălcare a unui alt principiu, anume al transparenţei.

Din aceste considerente, recurenta-reclamantă apreciază că presupusele abateri pentru care s-a stabilit şi măsura corecţiei financiare de 10% cuprinsă în Nota de constatare din 26.07.2016, cât şi în Raportul de control nr. x/10.06.2013, (chiar şi în Decizia nr. 6005/07-02.2017) nu se confirmă, sens în care, se impune anularea, cu forţa evidenţei, a tuturor actelor administrative contestate.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul- pârât MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, menţinerea sentinţei civile recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat precum şi din perspectiva obiectului a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte motivul de casare prevzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiţii, este de observat că, hotărârea instanţei de fond în cauză cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I 2011, p. 548).

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în acţiunea introductivă.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Astfel, din examinarea sentinţei supuse controlului judiciar, Înalta Curte constată că instanţa de fond, examinând aspectele formulate de reclamantă, a pronunţat o hotărâre motivată, examinând toate aspectele ce i-au fost deduse spre analiză, şi a arătat de ce a reţinut că nu sunt întemeiate.

Conform menţiunilor pe care trebuie să le cuprindă hotărârea judecătorească, prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., şi principiilor care izvorăsc din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu interpretarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile prin care recurenta-reclamantă susţine că, în fapt, instanţa de fond nu a făcut o veritabilă cercetare judecătorească, aspectele menţionate fiind examinate în mod real.

Astfel, instanţa de fond a procedat la identificarea în concret a unor considerente formulate, din care să rezulte opinia sa cu referire la aspectele şi cererile ce i-au fost supuse în discuţie, ori la apărarea reclamantei.

Nu se poate reţine absenţa unei motivări, motivarea Curţii de Apel este una clară şi logică, cu referiri la toate mijloacele probatorii administrate în cauză, în considerentele sale instanţa răspunzând chiar în mod detaliat la apărările principale ale fiecărei părţi.

Instanţa de fond a cercetat, astfel, şi a răspuns de o manieră lămuritoare, iar nu prin considerente cu caracter general, cum greşit susţine recurenta-reclamantă, particularizând problemele sesizate de titularul cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă este nemulţumită de argumentele reţinute de instanţa de fond şi considerentele pentru care aceasta a apreciat că acţiunea sa este neîntemeiată, nu înseamnă că instanţa nu şi-a fundamentat hotărârea, ori că hotărârea acesteia nu cuprinde o motivare concretă ori că s-a schimbat temeiul- din încălcarea principiului nediscriminării, în cel al transparenţei- cum nefondat susţine recurenta.

În acest sens, Înalta Curte reţine şi considerentele relative la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu art. 6 alin. (1) din Convenţie, în sensul că, deşi instanţele naţionale trebuie să-şi motiveze deciziile, aceasta obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecare instanţei (fiind necesar ca, în considerentele hotărârii, să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia).

Astfel fiind, se constată că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt în raport de prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi a motivat de ce a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, atât în fapt, cât şi în drept, prin urmare, nu se verifică motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Examinând hotărârea recurată şi prin prisma celui de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., Înalta Curte constată că şi acest motiv este nefondat.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei referitoare la nemotivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative deduse judecăţii.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei (...).

Aşa cum se poate observa din analiza documentaţiei depuse la dosar, recurentei-reclamante A. S.R.L. i s-a adus la cunoştinţă, prin comunicarea proiectului Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, înregistrată sub nr. x/26.07.2016, faptul că a fost încălcat principiul transparenţei.

Or, având în vedere aceste aspecte, susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că organul de control nu s-ar fi pronunţat asupra eventualei încălcări a principiului nediscriminării, reţinut prin Raportul de control nr. x/10.06.2013, şi, ca atare, ar fi constatat un alt temei al abaterii, respectiv, încălcarea principiului transparenţei, este total nesustenabilă.

Subliniază Înalta Curte, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, că, prin emiterea actului administrativ contestat (Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă, nr. 64483/26.07.2016), autoritatea publică administrativă nu a făcut altceva decât să se conformeze sentinţei civile nr. 2474 din 06 octombrie 2014, a Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă.

Prin această Notă de constatare, a fost soluţionată atât contestaţia formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, înregistrată sub nr. x/23.08.2013, cât şi suspiciunea de neregulă nr. x din 06.02.2014, ce rămăsese în nelucrare din cauza litigiului aflat încă pe rolul instanţei.

Prin urmare, critica recurentei-reclamante referitoare la faptul că, prin Nota de constatare, nu ar fi fost analizată efectiv contestaţia sa formulată împotriva Raportului de control nr. x/10.06.2013, şi că nici nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011, este nefondată.

Aceasta, întrucât, prin respectiva Notă s-a soluţionat şi contestaţia, şi Autoritatea s-a conformat şi hotărârii judecătoreşti anterioare, prin aplicarea unei corecţii de 10%.

Mai mult, Decizia în discuţie a fost emisă cu respectarea principiului instituit prin norma anterior citată, deoarece emitentul acesteia a procedat la analizarea în concret a criticilor de nelegalitate formulate de recurentă cu privire la Raportul de control.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este nefondată susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia, instanţa de fond nu ar fi motivat hotărârea atacată şi ar fi aplicat eronat normele de drept material incidente în cauză.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 50, art. 20 alin. (1) şi art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, fiind corectă şi legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 65 din 20 iunie 2017, a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.