In-nature retrocession of religious property blocked by public utility occupation under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIŞOARA III a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România din cadrul Guvernului României, solicitând: anularea Deciziei nr. 8012 din 29.06.2018, prin care s-a dispus retrocedarea "imobilului, teren în suprafaţă de 775 mp, situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (în prezent str. x) judeţul Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x; anularea Deciziei nr. 8013 din 29.06.2018, prin care sa dispus "respingerea cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 2849 m.p., situat în municipiul Timişoara, str. x, jud. Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul nr. x; obligarea pârâtei de a emite o nouă Decizie prin care să se dispună retrocedarea imobilului, teren în suprafaţă de 1.755 mp situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (în prezent str. x) judeţul Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcţiile C1 - construcţie anexa (cabina poartă) în suprafaţă de 15 mp., C2 - construcţie anexa (magazin de obiecte de cult funerare) în suprafaţa de 93 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A.; obligarea paratei de a emite o noua Decizie prin care sa se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 1.869 mp situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcţia C3 - construcţie administrativ socială în suprafaţă de 779 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A., şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 72 din 28 februarie 2019, pronunţată în dosar nr. x/2018, a respins cererea promovată de reclamanta Parohia Romano - Catolică Timişoara III, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România; fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, reclamanta PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIŞOARA III, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, şi anume: anularea Deciziei nr. 8012 din 29.06.2018, prin care s-a dispus retrocedarea "imobilului, teren în suprafaţă de 775 mp, situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (în prezent str. x) judeţul Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x; anularea Deciziei nr. 8013 din 29.06.2018, prin care sa dispus "respingerea cererii de retrocedare nr. x/12.02.2003, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 2849 m.p., situat în municipiul Timişoara, str. x, jud. Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul nr. x; obligarea pârâtei de a emite o nouă Decizie prin care să se dispună retrocedarea imobilului, teren în suprafaţă de 1.755 mp situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (în prezent str. x) judeţul Timiş, parte din nr. top. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcţiile C1 - construcţie anexa (cabina poartă) în suprafaţă de 15 mp., C2 - construcţie anexa (magazin de obiecte de cult funerare) în suprafaţa de 93 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A.; obligarea paratei de a emite o noua Decizie prin care sa se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 1.869 mp situat în municipiul Timişoara, fosta str. x (propus a fi dezmembrat în nr. top. x) reprezentând lotul x, compus din teren intravilan cu construcţia C3 - construcţie administrativ socială în suprafaţă de 779 mp, conform Raportului de expertiza tehnică extrajudiciară, întocmit în iulie 2015 de expert tehnic judiciar Ing. A..

Întemeindu-şi calea de atac pe prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., a susţinut că nelegalitatea sentinţei civile recurate rezultă din faptul că prima instanţă a pornit de la premisa greşită care a dat naştere unor considerente şi concluzii contradictorii.

Raţionamentul contradictoriu care a stat la baza soluţiei recurate, arată recurenta, se reflectă în aceea că tocmai instanţa reţine faptul că pentru a califica anumite amplasamente în noţiunea de construcţie, conform Legii nr. 50/1991, este necesara autorizaţie de construire, dar cu toate acestea, deşi în cazul de faţă pentru terenul de sport nu există o autorizaţie de construire, instanţă analizează in mod nelegal cererea sa având in vedere existenta unei construcţii - teren de sport.

Astfel, cu toate că prima instanţă porneşte de la ipoteza corectă în care, este necesară existenţa unei autorizaţii de construire pentru a stabili daca o lucrare este sau nu o construcţie în sensul legii, concluzia instanţei este una contradictorie, şi anume că, terenul de sport ar fi o construcţie în sensul legii chiar si in lipsa documentaţiei tehnice si a autorizaţiei de construire.

Curtea de Apel Timişoara a făcut o greşita aplicare a normelor de drept material, în concret, a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, alin. (4), teza I şi teza a II-a şi Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000

Interpretarea dată textului de lege contravine spiritului legii, si scopului avut in vedere de către legiuitor la instituirea cazului de excepţie de la art. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevede că "se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile".

Reiterează faptul că acel covor de asfalt/beton nu reprezintă o construcţie, nu a fost niciodată edificat ca atare, nu este menţionata in CF si nici nu putea fi menţionat in CF turnarea faptica a unui covor de asfalt cată vreme nu a existat niciodată vreo autorizaţie de construire a acestuia, fapt ce confirmă că terenul este liber şi trebuia retrocedat de către comisia-pârâtă.

În alta ordine de idei, recurenta-reclamantă susţins că Curtea de Apel Timişoara reţine în mod greşit faptul că dispoziţiile Legii nr. 69/2000 ar impiedica retrocedarea in natură, faţă de ceea ce se prevede la art. 6 alin. (8) din lege, iar faptul că prin retrocedarea către recurentă a terenului de sport utilizat in momentul de faţă de către Liceul teoretic "Grigorie MoisiT nu s-ar incălca disp. Legii nr. 69/2000 rezultă tocmai din disp. art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta- reclamantă a reiterat faptul că, în mod nelegal şi neîntemeiat, pârâta-intimata a respins cererea de retrocedare cu privire la întreaga suprafaţa de 2.849 m.p., în condiţiile în care pentru o parte din terenul în discuţie, este posibilă retrocedarea în natura, iar Legea specială în materie stabileşte ca prioritară restituirea în natura, iar numai în cazul în care aceasta nu este posibilă, se va proceda la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Consideră recurenta că cauza prezentului litigiu si a modului de soluţionare a cererii de restituire a luat naştere ca urmare a faptului că prin Adresa nr. x/14.12.2015 Primăria Municipiului Timişoara comunică pârâtei faptul că nu este de acord cu propunerea de dezmembrare a terenului în suprafaţa de 3624 mp, întrucât parcela cu nr. top. x - Lot x în suprafaţa de 1755 mp, propusă a fi restituită Parohiei Romano-Catolice Timişoara III este afectată de terenul de sport al unităţii de învăţământ şi, astfel, prin Deciziile atacate, pârâta în mod neîntemeiat şi nejustificat a dat prioritate propunerii făcute de către Municipiul Timişoara, ca terţ direct interesat de soluţionarea dosarului de retrocedare, ignorând cu desăvârşire scopul Legii speciale care da prioritate restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, şi numai în mod subsidiar şi în măsura în care restituirea nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata- pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 23.05.2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată iniţial pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la 20 martie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În privinţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta nu a prezentat argumente referitoare la nemotivarea hotărârii atacate sau la o eventuală contradictorialitate a motivelor ori la prezentarea unor motive străine cauzei în cuprinsul acesteia.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă susţine, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită, care a dat naştere unor concluzii şi considerente contradictorii (că terenul ar fi afectat de construcţie, dar, de fapt, nu este, pentru că nu are autorizaţie de construire), Înalta Curte constată că argumentele astfel reţinute de instanţa de fond nu sunt contradictorii, potrivnice, întrucât, ele nu contrazic dispozitivul, ci, doar, s-a reţinut, ca un argument în plus, în analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, că acest teren nu poate fi retrocedat în natură, fiind afectat de o construcţie, devenind astfel incident textul de la alin. (4) al normei legale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin acţiunea de contencios administrativ formulată recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziilor nr. 8012 şi nr. 8013 din 29 iunie 2018, emise de intimata-pârâtă - Comisia Specială de Retrocedare.

Deciziile atacate de recurenta-reclamantă au fost emise în cadrul procedurii reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Conform dispoziţiilor pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din ordonanţa sus-menţionată, "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobilul aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării".

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, cât şi în raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că, imobilul care a făcut obiectul cererii de retrocedare soluţionată prin Decizia nr. 8013 din 29 iunie 2018, nu putea fi restituit în natură.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000: "(...) sunt imobile în sensul acestui act normativ construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv."

Potrivit pct. 3 din Anexa 1 a H.G. nr. 1.094/2005 - Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000 imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate.

Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 94/2000 a fost adoptată de legiuitor pentru a crea cadrul legal necesar restituirii bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate abuziv de statul român. Astfel, legiuitorul a urmărit soluţionarea respectivelor cereri printr-o procedură administrativă specială, în baza unei legi speciale care, potrivit principiului "specialia generalibus derogant", derogă de la regulile prevăzute de legile generale.

Limitele despăgubirilor cuvenite cultelor religioase sunt reglementate conform dispoziţiilor acestui act normativ. Sunt în acest sens dispoziţiile art. 1 alin. (1) din ordonanţă care prevăd că "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

În ceea ce priveşte terenurile ocupate, la alin. (4) al art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede expres faptul că:

"(4) În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile.".

Or, potrivit textului de lege citat, în sensul prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000, nu poate fi restituit în natură terenul de sport aferent unităţii de învăţământ, acesta fiind un teren ocupat, astfel cum prevăd dispoziţiile legale arătate, restituirea în natură a acestui imobil nefiind posibilă, aşa cum corect a apreciat şi instanţa de fond.

Terenul în speţă, faţă de care s-a respins cererea de retrocedare în natură, este betonat şi amenajat ca teren de sport, este necesar şcolii pentru utilizarea în condiţii normale şi optime a sportului, astfel că, din această perspectivă, nu se poate reproşa instanţei de fond o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, cum eronat pretinde recurenta-reclamantă, în opinia căreia, lucrurile stau simplu, "covorul de asfalt care acoperă terenul" nu reprezintă construcţie, putea fi demolat şi retrocedat în natură.

Or, aşa cum corect a statuat şi instanţa de fond, dacă terenul nu poate fi retrocedat în natură, cum este cazul în speţă, se restituie în echivalent.

Astfel, se pot acorda despăgubiri cultelor religioase din România conform prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru imobilele, terenuri, care nu pot fi restituite în natură (terenuri, nu şi construcţii demolate).

Din perspectiva acestor dispoziţii legale, cât şi în raport de probatoriul administrat în cauză, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că, imobilul care a făcut obiectul cererii de retrocedare soluţionată prin Decizia nr. 8013 din 29 iunie 2018, nu poate fi considerat "liber", terenul amplasat între corpurile de clădire ale Liceului Teoretic "Grigore Moisil" fiind amenajat ca teren de sport şi, astfel, nu este posibilă restituirea sa în natură, fiind legale cele două decizii emise de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Caracterul abuziv al preluării imobilelor în patrimoniul Statului nu are relevanţă în privinţa stabilirii persoanei îndreptăţite la retrocedare, chestiunea litigioasă în cauză nefiind aceea a trecerii în patrimoniul statului a bunurilor, ori aceea a dreptului reclamantei de a solicita restituirea imobilelor, din perspectiva înscrisurilor depuse atât la dosarul administrativ, cât şi în procedura judiciară, ci tocmai faptul că această restituire în natură nu este posibilă, cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 94/2000.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată a fi corecte considerentele primei instanţe, întemeiate pe conţinutul înscrisurilor administrate în dosar, concluzii pe care recurenta-reclamantă nu le-a invalidat în calea de atac, nici sub aspect argumentativ, nici sub aspect probator.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de menţinere a celor două Decizii emise de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România este legală.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, iar în cauză nu sunt incidente cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul promovat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ TIMIŞOARA III împotriva sentinţei civile nr. 72 din 28 februarie 2019, a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.