Suspension of revolutionaries' reparative indemnities and offsetting of fiscal debts

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României, GuvernuI României, Ministerul de Finanţe, Direcţia Finanţelor Publice Olt- Administraţia Finanţelor Publice Slatina şi Casa Judeţeană de Pensii Olt, următoarele:

a. acordarea indemnizaţiei de Luptător cu Merite Deosebite pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 din anul 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

b. suspendarea tuturor datoriilor fiscale în suma de cca 10.000 RON pe care le are fata de Statul Roman, respectiv, la unităţile din subordinea Ministerului de Finanţe, la AFP Olt si la C JP Olt până la acordarea drepturilor legale de Luptător cu merite deosebite pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989.

Prin sentinţa civilă nr. 3052/12.11.2014 a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de reclamant, reţinându-se în esenţă că acesta nu a anexat conform art. 12 din Legea nr. 554/2004 dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu Camera Deputaţilor, demersurile fiind întreprinse numai în raport cu Secretariatul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, iar prin decizia nr. 2181/20.07.2017 a fost admis recursul, fiind casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

Cauza a fost reînregistrată la aceeaşi instanţă, iar la data de 17.03.2017 reclamantul a depus o cerere prin care a precizat că pârât pentru capătul de cerere privind compensarea sumei de 13.339 RON este pentru suma de 604 UAT Valea Mare, judeţul Olt şi pentru suma de 12.735 RON este Ministerul Finanţelor prin Administraţia Finanţelor Publice Olt, obiectul compensării reprezentând suma de 72.000 RON pe care reclamantul apreciază că o deţine împotriva Statului Român, cu dobânzile şi penalităţile aferente, conform art. 167 din Codul de procedură fiscală în vigoare.

Ulterior prin cererea expediată prin email la data 19.06.2017 reclamantul a solicitat introducerea în cauză ca pârât şi a Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din decembrie 1989.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3275 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-au respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant al Statului Român, lipsa calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii(invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice), a inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive (invocate de pârâta Camera Deputaţilor), a lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii (invocate de pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova), a lipsei calităţii procesuale pasive(invocată de pârâtul Guvernul României), a lipsei procedurii prealabile, nulităţii cererii de chemare în judecată, inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive(invocate de pârâtul Senatul României), precum şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor AFFP Olt şi DGRFP Craiova.

S-a respins acţiunea precizată şi completată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Valea Mare - com. Valea Mare, Judeţ Olt, Parlamentul României, Guvernul României, Direcţia Generală Regională Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Finanţelor Publice Slatina, Casa Judeţeană de Pensii Olt - Slatina, Ministerul Finanţelor Publice, Parlamentul României - Senatul României, Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Guvernul României - Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptărorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în Perioada 1945-1989, Direcţia Generală Regională Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Finanţelor Publice Olt, Camera Deputaţilor-Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989, ca neîntemeiată.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

3.1. Prin cererea de recurs, recurentul - reclamant a criticat soluţia primei instanţe pentru următoarele motive nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (9) din C. proc. civ. de la 1865:

- judecătorul nu a fond independent şi imparţial, reclamantul nebeneficiind de un proces echitabil, hotărârea fiind lipsită de argumentaţie ştiinţifică, denotând lipsă de profesionalism, care include şi lipsa bunei credinţe şi a imparţialităţii;

- instanţa ignoră existenţa titlului executoriu, respectiv decizia CNPP nr. 211425/30.04.2010 care a avut valabilitate în perioada anilor 2012-2014 pe baza dispoziţiilor Legii 341/2004 privind acordarea drepturile persoanelor deţinătoare ale titlului de Luptător cu Merite Deosebite pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989;

- instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, decizia menţionată făcând dovada unei creanţe certă, lichidă şi exigibilă, indemnizaţia prevăzută de Legea 341/2004 având în această situaţie caracterul unui drept fundamental, întrucât este prevăzută de lege;

- invocarea deciziilor Curţii Constituţionale este greşită, acestea neavând legătură directă cu speţa dedusă judecăţii, întrucât nu se referă la aplicarea Leg 141/2004 până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 95/2014, în fapt instanţa constituţională neexaminând situaţia dreptului după încetarea suspendării;

- suspendarea drepturilor prin acte normative nu înseamnă si inexistenţa acestor drepturi, iar legea intervenită ulterior, respectiv, O.U.G. nr. 95/2015, nu are efect retroactiv, nu anulează drepturile stabilite anterior prin Legea 341/2004;

- suspendarea şi compensarea datoriilor este legală pentru că titlul executoriu priveşte creanţele debitorului, respectiv, sumele de bani pe care trebuia să le primească reclamantul de la statul român prin unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială,Casa Judeţeană de Pensii Olt şi care trebuie compensate cu obligaţiile reclamantului către AFP Olt, instituţie subordonată statului român, urmând a fi compensate şi obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional;

Arătând că în mod nelegal instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 167 din Noul Codul de procedură fiscală, a solicitat, prin admiterea recursului compensarea datoriilor de cca 13.339 RON din care 604 UAT Valea Mare, jud. Olt şi restul de 12.735 RON la MF-AFP Olt cu o parte parte a datoriilor pe care le are statul român prin MF faţă de reclamant, respectiv indemnizaţia de Luptător cu merite deosebite pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 în sumă de 72.003 RON cu dobânzile şi penalităţile legale.

3.2 Recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice a formulat recurs prin care a solicitat, prin motive circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive

A susţinut recurentul - pârât că prin aprecierea instanţei de fond potrivit cărora Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de administrator al bugetului de stat şi acesta trebuind să asigure fondurile necesare pentru plata obligaţiei, au fost nesocotite dispoziţiile Legii nr. 500/2002, respectiv art. 21 alin. (1), art. 48 alin. (2) lit. b).

Totodată a fost criticată soluţia primei instanţe în raport de modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în raport de lipsa procedurii prealabile cu recurentul - pârât, întrucât pentru a exista un refuz nejustificat din partea Ministerului Finanţelor Publice trebuia, să existe, în prealabil, o cerere adresată de reclamant instituţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Olt în nume propriu şi pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului recurentului - reclamant pentru neindicarea temeiurilor de drept şi neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare.

Recurentul - reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice prin care a solicitat, în principal, anularea acestuia ca fiind semnat de o persoană fără calitate procesuală pasivă, iar în subisidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata - pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Olt a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant ca nefondat.

Intimatul - pârât Senatul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant A..

Intimatul -pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Cauza a fost suspendată având în vedere dispoziţiile Decretului Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele în continuare arătate.

Prealabil analizării motivelor de casare, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul reclamant a invocat dispoziţiile art. 304 alin. (9) din C. proc. civ. din 1865, având în vedere dispoziţiile art. 24-25 din Noul C. proc. civ. şi ale art. 3 din Legea 76/2012 (principiul aplicării noilor norme proceselor şi executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare a codului) precum şi data formulării acţiunii, respectiv 30.04.2015, sub aspectul normei procedurale aplicabile, sunt incidente în cauză dispoziţiile Noului C. proc. civ., urmând a se proceda la încadrarea criticilor formulate în cererea de recurs în temeiul juridic corespondent acestora, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

In ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la nelegalitatea hotărârii din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Inalta Curte verificând considerentele hotărârii recurate, apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

În ceea ce priveşte presupusa lipsa de imparţialitate a judecătorului invocată de recurentul - reclamant, se constată că acesta nu a arătat, în concret, niciun motiv în susţinerea afirmaţiilor, făcând trimitere în fapt la erori de judecată, aspecte care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, deşi recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice a invocat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs constată că acesta nu a fost susţinut, criticile reprezentând, aprecieri de fond asupra considerentelor hotărârii, cărora instanţa de recurs le va răspunde în cadrul analizei motivului prevăzut de pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul - reclamant excepţia nulităţii recursului pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului recursului declarat de recurentul - pârât, excepţia ce urmează a fi respinsă raportat la împrejurarea că declaraţia de recurs prezintă ştampila instituţiei şi semnătura persoanei însărcinate, neexistând niciun dubiu în ceea ce priveşte autenticitatea declaraţiei de recurs, în sensul că aceasta nu ar angaja "voinţa" pârâtului.

Pentru aceste motive, instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul - reclamant A., şi, totodată, pentru argumentele expuse anterior în ceea ce priveşte calificarea motivelor de recurs, va respinge şi excepţia nulităţii recursului reclamantului, invocată de intimata pârâtă AJRFP Olt în nume propriu şi pentru DGRFP Craiova.

Recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Finaţelor publice în ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive este nefondat.

Are în vedere Înalta Curte că obiectul acţiunii este unul complex, recurentul - reclamant solicitând compensarea unor obligaţii reprezentând taxe şi impozite datorate unor autorităţi locale, solicitând, totodată, instanţei de contencios administrativ să constate obligaţiile care incumbă pârâţilor Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Parlamentului prin cele două camere ale acestuia, Camera Deputaţilor şi Senatul României, de plată a unor sume, reprezentând indemnizaţii de gratitudine lunară, a căror plată a fost suspendată prin acte normative succesive.

În opinia recurentului Ministerul Finanţelor Publice soluţia instanţei de fond este greşită, aceasta ignorând faptul că pentru a exista calitate procesuală pasivă este necesară existenţa unui raport de identitate între persoana chemată în judecată şi cel supus judecăţii, în sensul existenţei unei obligaţii a pârâtului faţă de reclamant, situaţie care nu se regăseşte în prezenta cauză, întrucât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are niciun fel de raport juridic cu recurentul-reclamant şi, implicit, nicio obligaţie corelativă.

Instanţa de control judiciar reţine însă că recurentul-reclamant urmăreşte angajarea răspunderii Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru prejudiciile cauzate prin adoptarea unor acte normative de către organe ale statului, acte ce l-au împiedicat pe reclamant să încaseze indemnizaţia cuvenită în calitate de "Luptător remarcat prin fapte deosebite", astfel că este justificată introducerea în cauză a recurentului - pârât.

Soluţia primei instanţe privind respingerea excepţiilor este în acord cu dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare nr. 2181/20 iulie 2016 pronunţată în cauză, urmărind o justă şi completă dezlegare a raportului litigios, prin luarea în considerare a tuturor etapelor procedurii, a participanţilor şi competenţelor prevăzute de lege, iar nu printr-o abordare trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiţie eficient şi să preîntâmpine alte litigii viitoare.

In ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul - reclamant A., Înalta Curte reţine, sub aspectul situaţiei de fapt, că reclamantul este beneficiar al Certificatului seria x nr. x emis la data de 29.03.2010 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din decembrie 1989 care atestă calitatea acestuia de Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989-Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite.

În această calitate reclamantul s-a adresat pârâtului Guvernul României prin pârâtul SSPR decembrie 1989 prin care a solicitat acordarea indemnizaţiei cuvenită acestuia în temeiul prevederilor Legii nr. 341/2004 prin reluarea începând cu anul 2013 a obligativităţii acordării acestor indemnizaţi, adresele de răspuns fiind în sens negativ.

Prin prezenta acţiune astfel cum a fost precizată şi completată ulterior reclamantul a solicitat în esenţă obligarea pârâţilor, în funcţie de competenţele legale şi/sau constituţionale, la acordarea în favoarea reclamantului a acestei indemnizaţii, în considerarea calităţii menţionate anterior, începând cu anul 2012 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii în prezenta cauză, suspendarea executării creanţelor fiscal-bugetare deţinute de pârâţii UAT Valea Mare şi AFP Slatina împotriva reclamantului în cuantum de 13.339 RON şi/sau compensarea acestor creanţe cu suma de 72.000 RON, cu dobânzile legale şi penalităţile aferente acesteia, reprezentând pretinsa creanţă a reclamantului în considerarea valorii indemnizaţiei solicitată la primul capăt de cerere începând cu anul 2012 şi până în prezent.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 341/2004 a stabilit acordarea unor drepturi persoanelor care au obţinut titlurile prevăzute de aceasta, printre care, potrivit art. 4, şi dreptul la o indemnizaţie lunară reparatorie, în condiţiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990 - 1997, privind calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990.

Plata acestor drepturi a fost suspendată în anul 2012, potrivit art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011; în anul 2013, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012; în anul 2014, potrivit art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 550 din 30 august 2013.

Contrar aprecierilor recurentului - reclamant instanţa reţine că dezlegările date de Curtea Constituţională prin deciziile pronunţate în materie, precum şi considerentele acestora, sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, judecătorul fondului realizând o corectă aplicare a acestora la speţa dedusă judecăţii.

Astfel, fără a relua întreaga argumentaţie a instanţei de contencios constituţional, Inalta Curte reţine că prin Decizia nr. 354/2017 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a reţinut că "indemnizaţiile la care prevederile legale criticate fac referire au un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora.

Totodată, s-a reţinut că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi, astfel, de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din decembrie 1989. Prin urmare, Curtea a observat că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale.

De asemenea, a fost avută în vedere Decizia nr. 864/2015 prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionale a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, reţinându-se că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49).

S-a considerat că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (1), Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, fiind astfel respinsă critica potrivit căreia Guvernul nu avea abilitarea de a modifica Legea nr. 341/2004 printr-o ordonanţă.

Referitor la critica potrivit căreia sistarea plăţii indemnizaţiei reparatorii contravine prevederilor constituţionale, a reţinut Curtea Constituţională că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, astfel că legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare.

Relevante sunt şi considerentele exprimate prin Decizia nr. 389/2016 a Curţii Constituţionale, cu privire la sistarea plăţii indemnizaţiei lunare reparatorii, raportat la Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, ori Decizia nr. 419 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 18 august 2014, prin care s-a statuat că dreptul la indemnizaţie reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, Curtea Constituţională reţinând că "legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum şi a stabilirii condiţiilor şi criteriilor de acordare".

Totodată, indemnizaţia în litigiu, nefiind consecinţa unor contribuţii pecuniare anterioare ale beneficiarului, adică a unui sistem similar celui de asigurări sociale, ci prezentând natura juridică a unei liberalităţi din partea societăţii făcute în considerarea persoanei anumitor participanţi la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, a constatat judecătorul fondului că aceasta nu are un caracter absolut potrivit dispoziţiilor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, putând interveni o privare de proprietate, reţinându-se în acest sens concluziile cauzelor Dumitru David şi alţii împotriva România (cererea nr. x/07), Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44232/11 şi 44605/11).

Prin urmare, în raport de cadrul normativ expus, verificat pentru neconstituţionalitate de Curtea Constituţională, constată instanţa de control judiciar că pentru perioada 2012-2014, recurentul - reclamant nu are dreptul la despăgubiri corespunzătoare indemnizaţiei lunare neacordate aferentă Titlului de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din decembrie 1989, astfel că în mod judicios a fost respins capătul 1 al cererii. In plus, pentru perioada ulterioară anului 2015 reclamantul nu a făcut dovada că s-ar încadra în categoriile care pot beneficia de plata indemnizatei.

Pe cale de consecinţa, întrucât nu incumbă pârâţilor vreo obligaţie în acest sens, nu există temei nici pentru suspendarea sau compensarea cu debitele fiscale deţinute de organele fiscale centrale şi locale împotriva reclamantului, în condiţiile art. 167 din Codul de procedură fiscală.

Referitor la decizia nr. 211425/30.04.2010, Înalta Curte reţine că au fost plătite recurentului - reclamant în tranşe, începând cu data de 01.09.2008 suma reprezentând diferenţe indemnizaţie raportat modalitatea greşită de calcul al acesteia, însă această împrejurare nu are relevanţă în ceea ce priveşte pretenţia de a se constata existenţa drepturilor pe perioada cuprinsă între 01.01.2012-31.12.2014, în condiţiile în care, ulterior, plata acestor drepturi a fost suspendată ca urmare a intervenţiilor legislative.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de recurentul - reclamant A. şi intimatul pârât AJRFP Olt în nume propriu şi pentru DGRFP Craiova.

Respinge recursurile formulate de recurentul - reclamant A. şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 3275 din 25 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.