Passive standing of appellate court in salary dispute: obligation to pay wage differences vested in tertiary budgetary authorizer under Law 500/2002

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 19.05.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Craiova, formulând plângere împotriva hotărârii 10/17.03.2017 pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins contestaţia înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017 (comunicată la data de 06.02.2017).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4448 din 21 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în contradictoriu cu pârâta Curtea De Apel Craiova.

S-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 10/17.03.2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova în privinţa contestaţiei reclamanţilor, înregistrată cu nr. x/21.02.2017.

S-a admis contestaţia reclamanţilor.

S-a dispus anularea în parte a Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Craiova nr. 4/3.02.2017.

A fost obligată pârâta, prin Preşedinte, să emită noi decizii de încadrare pentru reclamanţi cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015 şi de 445,5 RON începând cu 1.12.2015.

A fost obligată pârâtă să plătească reclamanţilor diferenţa dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială precizată anterior şi venitul efectiv încasat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârata criticând-o pentru motive de nelegalitate, invocând greşita interpretare a normelor de drept material, împrejurare care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurenta că stabilirea drepturilor salariale ale personalului cu aceeaşi funcţie, prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, cu luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% s-a făcut în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, prevederi ce au fost clarificate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016, şi care au fost aplicate retroactiv de instanţa de fond, respectiv de la data de 9 aprilie 2015, fără nicio justificare legală.

Drepturile salariate ale personalului auxiliar si conex, si implicit ale intimaţilor - reclamanţi au fost stabilite prin Decizia nr. 54/2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Craiova, însă nu de la data stabilita de instanţă - 09.04.2015 si respectiv 01.12.2015 - când nu exista temei legal de acordare, ci de la data de 01,10-2016, când s-a făcut aplicarea art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, completată prin O.U.G. nr. 20/2016 si a Deciziei nr. 794/15.12.2016 emisă de Curtea Constituţională.

S-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea Curţii de Apel Craiova la plata diferenţelor salariate, întrucât atribuţia Curţii de Apel Craiova este de a vira banii, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariate solicitate, obligaţie care incumbă Tribunalului Dolj, instanţă cu personalitate juridică al cărei preşedinte este ordonator terţiar de credite, întrucât intimaţii îşi primesc drepturile salariale de la această instituţie.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, rejudecarea procesului în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova în ceea ce priveşte plata diferenţelor salariale şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin notele de şedinţă din data de 6 iulie 2020, recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova a invederat că la data de 4 iulie 2018 Preşedintele Curţii de Apel Craiova a emis Decizia nr. 34/4.07.2018 prin care s-a acordat, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate, o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017, o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat intâmpinare la motivele de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 mai 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Cauza a fost suspendată având în vedere dispoziţiile Decretului Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă nr. 195 din 16 martie 2020, fiind repusă pe rol la data de 7 iulie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii - reclamanţi au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Apel Craiova, formulând plângere împotriva hotărârii 10/17.03.2017 pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins contestaţia înregistrată cu nr. x/21.02.2017, formulată împotriva modului de calcul al salarizării stabilit prin Decizia nr. 4/03.02.2017.

Au solicitat recurenţii - reclamanţi admiterea plângerii, respingerea hotărârii 10/17.03.2017 pronunţată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Craiova, admiterea contestaţiei şi emiterea unei noi decizii de încadrare pentru personalul auxiliar şi conex din cadrul Curţii de Apel Craiova cu luare în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară majorată cu 10 %, corespunzătoare fiecărei funcţii, grad profesional, gradaţie şi vechime în funcţie, având în vedere grila unică de salarizare stabilită pentru Parchet, conform prevederilor din Legea nr. 71/2015 începând cu luna aprilie 2015 şi în continuare, precum şi plata diferenţelor.

Recurenta - pârâtă, prin notele de şedinţă depuse pentru acest termen, a invocat lipsa de obiect a cererii reclamanţilor în raport de emiterea Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Craiova nr. 34/4.07.2018 prin care s-a acordat, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, pentru personalul auxiliar de specialitate, o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar, pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017, o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtei de a emite un nou ordin de salarizare,

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea deciziei menţionate nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu îşi mai produc efectele.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii Deciziei nr. 34/4.07.2018 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantelor, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta a recunoscut drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea ordinelor de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata sumelor de bani reprezentând diferenţele salariale, Inalta Curte constată că recursul este întemeiat, având în vedere lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova.

In mod greşit prima instanţă a obligat pârâta la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială precizată anterior şi venitul efectiv încasat, în condiţiile în care raportul obligaţional care are ca obiect plata acestor drepturi se desfăşoară între intimaţii - reclamanţi si instanţa în cadrul căreia sunt angajaţi, respectiv tribunalul, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, care are această obligaţie potrivit Legii nr. 500/2002, subsecventă obligaţiei pârâtei de emitere a ordinelor de salarizare şi de virare sumelor.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de obligarea la emiterea noilor ordine de încadrare ca rămasă fără obiect, şi va respinge capătul de cerere privind obligarea la plată ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta - pârâtă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei civile nr. 4448 din 21 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. 10/17.03.2017 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova şi obligarea la emiterea ordinelor de încadrare, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privind obligarea la plată ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.