Suspension of tax assessment execution for social security contributions on secondment allowances under EU Directive 96/71/CE

Şedinţa publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, la data de 16.07.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Activitatea de Inspecţie Fiscală solicitând instanţei să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale în cuantum total de 7.605.817 RON stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2019 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Activitatea de inspecţie fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecinţa încetării oricărei forme de executare, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscala- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Activitatea de Inspecţie Fiscală.

S-a dispus, până la pronunţarea instanţei de fond, suspendarea executării Deciziei de impunere emisă de pârâtă pe seama reclamantei sub nr. F-TM 301/31.05.2019 privind obligaţiile fiscale principale în cuantum de 7.605.817 RON, obligaţii fiscale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice.

S-a respins cererea formulată de reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată în această procedură.

2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de suspendare.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

- sentinţa pronunţata de către Curtea de Apel Timişoara este netemeinica si nelegala, fiind data cu "încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material" (art. 488, pct. 8 din C. proc. civ.);

- dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură fiscală prevăd ca depunerea cauţiunii reprezintă o condiţie "sine qua non", a priori, obligatorie de punere în discuţie a admisibilităţii suspendării;

- prezumţia relativa de legalitate (care operează si în speţa), exista în cazul actelor administrative care pot fi atacate de cei vătămaţi în drepturile sau interesele lor legitime, urmând ca instanţele judecătoreşti sa cerceteze legalitatea lor;

- prezumţia de legalitate este asociata cu alte doua prezumţii, si anume: prezumţia de autenticitate si prezumţia de veridicitate, astfel, că atâta vreme cat, în speţa, actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2019 emisa de AJFP Timis nu a fost desfiinţat de organele administrative/jurisdictionale competente, acesta beneficiază de prezumţia de legalitate, cu toate consecinţele sale juridice si fiscale;

- pentru a motiva cazul bine justificat trebuie sa planeze o îndoiala serioasa asupra legalităţii si temeiniciei actului a cărui suspendare se solicita. Cazul bine justificat înseamnă prezentarea de facto a împrejurărilor care sa creeze fara putinţa de tăgada o îndoiala serioasă;

- în condiţiile în care instanţa investita cu soluţionarea cererii de suspendare, are obligaţia examinării ulterioare a legalităţii aceluiaşi act administrativ (pentru a soluţiona cererea de anulare a acestui act), analizarea - cu prilejul soluţionării suspendării executării - a împrejurărilor care creează îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ poate ridica suspiciuni puternice în privinţa imparţialităţii instanţei.

- justificarea cererii de suspendare prin analiza legalităţii actelor administrative a căror anulare se solicita sau se va solicita pe calea unei acţiuni separate, nu poate fi făcuta de către instanţa fără a se antepronunta, practic, asupra cauzei;

- întreaga motivare a instanţei se refera exclusiv la aspecte ce tin de fondul cauzei, respectiv de analiza legalităţii si temeiniciei actului a cărui suspendare se solicita, erijându-se practic, în instanţa competenta a analiza pe fond decizia de impunere nr. x/31.05.2019.

Pentru aceste motive, considerând ca în speţa nu sunt îndeplinite cele doua condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 258/26.09.2019 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2019 si rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

2.2. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, respinsă în şedinţa publică de la acest termen.

Pe fondul recursului, se arată că este întrunită condiţia cazului bine justificat, cu privire la nemotivarea deciziei de impunere în drept pentru constatările aferente anului 2015, cu privire la constatările Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş - singurul organ competent în materia aplicării Legii nr. 16/2017 care contrazic concluziile pârâtei, şi in raport de lipsa de consecvenţă a organului fiscal.

Cât priveşte noţiunea de pagubă iminentă, se arată că posibilitatea executării actului administrativ va duce la falimentul societăţii cu consecinţe asupra celor 100 de angajaţi.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

3. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

3.2.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi considerentele primei instanţe privind admiterea cererii de suspendare

Reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscala- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş Activitatea de Inspecţie Fiscală solicitând instanţei să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale în cuantum total de 7.605.817 RON stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2019 emisă de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, Activitatea de inspecţie fiscală

Prin decizie s-a reţinut că societatea reclamantă nu a calculat, nu a declarat şi nu a achitat contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator corespunzătoare sumelor achitate cu titlu de diurnă către persoanele angajate şi care au prestat muncă, în baza contractelor de muncă încheiate cu societatea verificată şi care au fost puşi la dispoziţia utilizatorilor din Spania pentru a lucra sub supravegherea şi conducerea acestora.

3.2.3. Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Cu privire la critica referitoare la nerespectarea obligaţiei consemnării cauţiunii prevăzute de art. 278 din Codul de procedură fiscală, Inalta Curte ia act că la dosar de fond, se află copia recipisei de consemnare, motiv pentru care va respinge acest motiv de recurs.

În speţă, prima instanţă a reţinut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, susţinerile invocate cu privire la modalitatea organului fiscal de încadrare a sumelor plătite cu titlu de diurnă, sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privinţa modului în care organele fiscale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în raport cu situaţia de fapt.

În esenţă, prima instanţă a reţinut faptul că, prin decizia de impunere în litigiu, inspectorii fiscali au recalificat sumele achitate de societate salariaţilor săi cetăţeni români, care au desfăşurat activitate pe teritoriul Spaniei, cu titlu de indemnizaţii de detaşare, ca venituri salariale, apreciind că pentru acestea se datorează contribuţiile de asigurări sociale obligatorii.

A reţinut prima instanţă în sensul răsturnării aparenţei de legalitate a actului administrativ fiscal, că respectivele sume au fost în mod expres calificate de Directiva nr. 96/71/CE precum şi de legislaţia naţională de transpunere a directivei, fiind excluse din baza de calcul a contribuţiilor sociale, în temeiul dispoziţiilor Codul fiscal.

Totodată, a fost avută în vedere şi poziţia Casei Naţionale de Pensii atât în speţe similare, cât şi în cuprinsul răspunsului nr. x/02.12.2016. din care s-ar desprinde că, în urma recalificării activităţii realizate de organul de inspecţie fiscală, ar fi îndeplinite condiţiile pentru aplicarea scutirii pentru toţi salariaţii de la plata impozitului pe venitul salarial prevăzute de art. 60 pct. 5 din O.U.G. nr. 114/2018, această reglementare neexcluzând activitatea desfăşurată de agenţii de muncă temporară.

Or, recurentul - pârât prin motivele de recurs formulate nu aduce nicio critică concretă asupra aprecierilor primei instanţe, invocând, exclusiv, depăşirea cadrului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la această împrejurare, constată instanţa de control judiciar, contrar susţinerilor din recurs, că dispoziţiile menţionate prevăd posibilitatea instanţei, de a efectua o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de parte cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Or, în cauză, în raport de aspectele invocate, îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ rezultă cu uşurinţă în urma acestei cercetări, soluţia nereprezentând o antepronunţare asupra fondului, astfel cum susţine recurenta.

Prin stabilirea obligaţiilor fiscale aferente veniturilor salariale, organele fiscale au aplicat identitatea de raţiune în sensul că petenta şi-a calificat sumele plătite angajaţilor ca venituri salariale în relaţia cu statul spaniol şi ca indemnizaţii de detaşare în relaţia cu statul român, astfel că, cel punţi la nivel de aparenţă, nu se poate reţine conduita ilicită a contribuabilului.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că existenţa unor interpretări diferite în practică a problemei de drept în discuţie, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ contestat, fiind astfel întrunită condiţia cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, nici sub acest aspect recurenta-pârâtă nu aduce critici concrete sentinţei, astfel că nu pot fi răsturnate considerentele primei instanţe, care a reţinut că, în speţă, executarea silită imediată este de natură să producă reclamantei o pagubă imposibil de reparat ulterior.

În concluzie, motivele de casare formulate de recurenta-pârâtă nu sunt fondate şi nu pot duce la admiterea recursului, motiv pentru care, in temeiul art. 451 din C. proc. civ., va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea potrivnică, reprezentând onorariul de avocat, cu reducerea acestuia, proporţional, în condiţiile alin. (2).

3.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 258 din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de RON cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2020.