VAT refund denied based on criminal seizure of property: criminal attachment does not extinguish registered ownership

Şedinţa publică din data de 02 iulie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti data de 24.10.2016 reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- anularea/desfiinţarea Deciziei nr. 227/08.09.2016 emisă de pârâta D.G.S.C., ca fiind netemeinică şi nelegală şi, pe cale de consecinţă să se dispună:

- anularea/desfiinţarea Deciziei de impunere nr. x emisă la data de 23.02.2016 de către A.F.P. - Sector 2, prin care s-a dispus ajustarea taxei pe valoare adăugată ("TVA") cu suma de 16.351.597 RON, din totalul sumei de 19.567.671 solicitată de reclamantă la rambursare şi majorarea bazei de impunere cu suma de 68.131.654 RON, precum şi anularea parţială a Raportului de inspecţie fiscală nr. x emis la aceeaşi dată, de aceeaşi autoritate ("RIF"), în baza căruia s-a emis Decizia de impunere şi astfel:

- obligarea pârâtei A.F.P. - sector 2 la rambursarea în totalitate a TVA-ului aferent achiziţiei de către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. x, conform contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu S.C. B. S.A., autentificat sub nr. x/25.04.2012, respectiv a TVA-ului în cuantum 16.351.597 RON, din totalul sumei de 19.567.671 de RON aferentă achiziţiei;

- ca urmare a admiterii capetelor 1, 2 şi 3 de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 124, raportat la art. 120 alin. (7) CPF (în prezent art. 182, rap. la art. 174 din Noul Codul de procedură fiscală) şi ale Ordinului M.F.P. nr. 1899/2004, să fie obligată A.F.P. - Sector 2 la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând TVA nerambursat, din ziua următoare expirării termenului legal pentru soluţionarea decontului cu sumă negativă de TVA şi opţiunea de rambursare, respectiv de la data de 4 iulie 2014 până la data plăţii efective a sumei; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3266 din data de 22 septembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii si a inadmisibilităţi capătului 4 din cerere, privind acordarea dobânzilor.

Admite în partea acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii.

Anulează pct. 1 al Deciziei nr. 227/8.09.2016.

Anulează Decizia de impunere nr. x/23.02.2016 a A.F.P. Sector 2, în ceea ce priveşte ajustarea TVA cu suma de 16.351.597 RON din totalul sumei de 19.567.671 solicitată la rambursare şi majorarea bazei de impunere cu suma de 68.131.654 RON şi anulează parţial şi RIF nr. x/23.02.2016 în consecinţă.

Obligă pârâta A.F.P. Sector 2 la rambursarea TVA în cuantum de 16.351.597 RON şi a dobânzii aferente TVA nerambursat, din ziua următoare a expirării termenului legal pentru soluţionare de cont cu suma negativă de TVA si opţiunea de rambursare şi până la data plăţii efective a sumei."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic 2, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ambele criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.

În motivarea căii de atac, s-a arătat că motivarea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului 4 de cerere este contradictorie, câtă vreme prima instanţă reţine, pe de o parte corectitudinea soluţiei A.N.A.F. - D.G.S.C. de transmitere a cererii de acordare dobânzi la organul fiscal competent, însă în acelaşi timp soluţionează, ea însăşi, cererea, admiţând-o, fără să se mai raporteze la procedura instituită de art. 124 Codul de procedură fiscală aplicabil în cauză.

În privinţa soluţiei de anulare a pct. 1 al deciziei nr. 227/8.09.2016, recurenta a arătat că aceasta nu ţine seama de hotărârea penală nr. 1207/14.10.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a menţinut sechestrul asigurător instituit potrivit încheierii de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a Penală, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în posesia B. S.A. indisponibilizate de A.N.A.F, respectiv asupra terenului în suprafaţă de 276.590 mp, din care au fost dezmembrate cele 15 loturi de teren achiziţionate de A. S.R.L., în suprafaţă de 78.330 mp.

Ca urmare a verificarilor efectuate, din analiza informaţiilor şi documentelor solicitate în vederea stabilirii situaţiei de fapt, echipa de inspecţie fiscală a constatat că:

- în extrasele de carte funciară transmise de O.C.P.I., respectiv nr. 3522/02.02.2015 pentru numărul cadastral x, nr. 3523/02.02.2015 pentru numarul cadastral x şi nr. 3524/02.02.2015 pentru numarul cadastral x, exista menţiunea că a fost intabulat dreptul de ipotecă legală în favoarea Statului Român în valoare de 135.651.300,98 RON - debitor B. S.A., conform hotărârii judecătoresti dosar nr. x/2005 din 01.10.2014 emisă de Curtea de Apel Bucuresti - sectia a II-a penală, însă în urma demersurilor întreprinse s-a concluzionat că sechestrul asigurător pentru care s-a intabulat drept de ipoteca legală în favoarea Statului Român, ce figurează în cărţile funciare mai sus mentionate, puse la dispozitie de O.C.P.I., a fost înscris eronat, deoarece imobilele în cauză nu există;

- prin procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x/24.09.2014 s-a instituit sechestrul asupra bunurilor imobile ce figurează ca aparţinand debitorului B. S.A., imobile situate în Bucuresti, str. x, constând în terenuri (inclusiv terenul în suprafaţă de 276.590 mp, având numar cadastral x;1;1) şi construcţii (clădiri şi apartamente, inclusiv apartamentele având numerele cadastrale x-U1, x-U2 si x-U3);

- potrivit bazei de date www.x.ro/portalul instantelor de judecata/dosar nr. x/2005, prin încheierea de sedinţă din data de 14.10.2014, Curtea de Apel Bucuresti a menţinut sechestrul asigurător instituit prin încheierea de sedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucuresti - sectia a ll-a Penala asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului C. şi anume "bunuri mobile şi imobile aflate în posesia S.C. B. S.A., Bucureşti, str. x, camera 1, C., indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la indeplinire a sechestrului asigurator pentru bunuri imobile intocmit de A.N.A.F. nr. x/24.09.2014, respectiv (...) teren 276.590 mp, str. x, Bucureşti, nr. cadastral x;1;1, nr. carte funciara x."

- de asemenea, echipa de inspecţie fiscală a constatat că A. S.R.L. nu şi-a intabulat la O.C.P.I. Sector 5, până la data încheierii raportului de inspecţie fiscală, clădirea ce a fost edificată pe terenul achiziţionat de la B. S.A.

Instanţa de fond a nesocotit toate aceste apecte, precum şi efectele juridice ale sechestrului asigurător, măsură procesuală cu caracter real, ce are ca efect indisponibilizarea bunurilor asupra carora a fost instituit, respectiv împiedică încheierea oricărui act juridic civil având drept scop scoaterea bunurilor din patrimoniul persoanelor având calitatea de suspecţi sau inculpaţi în procesul penal, efectul indisponibilizării răsfrângându-se asupra întregii situaţii (realităţi) juridice a bunurilor.

În mod similar, nu au fost avute în vedere nici dispoziţiile 149 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, recurenta apreciind că sintagma "încetează existenţa" cuprinde, din punct de vedere fiscal, toate acele situaţii, chiar atipice, care pot să apară în practică în legătură cu operaţiunile economice efectuate de persoane impozabile, cu excepţia situaţiilor prevăzute limitativ în cadrul articolului şi anume livrări/livrări către sine, furt, pierdere, distrugere etc., astfel că bunul imobil achiziţionat de la B. S.A., pentru care A. a dedus taxa pe valoarea adăugată a fost dezmembrat din suprafaţa de teren de 276.590 mp., aflată în posesia B. S.A., ce a făcut obiectul sechestrului asiqurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a Tribunalului Bucuresti - sectia a II-a penală, se încadrează în sintagma utiliază de legiuitor.

Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic 2, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice, şi-a întemeiat calea de atac promovată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii, respingerea acţiunii ca neîntemeiate şi menţinerea ca legale a actelor administrativ-fiscale contestate.

După prezentarea circumstanţelor în care a fost realizată inspecţia fiscală, a verificărilor documentaţiei O.C.P.I, precum şi a erorilor de introducere a datelor din programul informatic specific activităţii de cadastru şi publicitate imobiliară, recurenta a arătat că în timpul discuţiilor purtate la sediul O.C.P.I., s-a concluzionat verbal de către reprezentanţii reclamantei că sechestrul asigurător pentru care s-a intabulat drept de ipotecă legală în favoarea Statului Român, conform hotărârii penale din data de 14.10.2014 în dosar nr. x/2005, ce figurează în cărţile funciare nr. x-U1, x-U2 si x-U3, a fost înscris eronat, deoarece imobilele în cauză nu mai există.

De asemenea, recurenta a precizat că potrivit hotărârii judecătoreşti menţionate, a fost menţinut sechestrul instituit pe suprafaţa de teren de 276.590 mp aparţinând debitorului B. S.A., astfel că suprafaţa de 78.330 mp achiziţionată de A. S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.04.2012, nu figurează ca fiind la data de 14.10.2014 proprietatea reclamantei, aceasta făcând parte intregrantă din suprafaţa de 276.590 mp pentru care s-a instituit sechestrul.

A mai arătat recurenta că potrivit clauzelor stipulate la art. 4.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/25.04.2012, ultima plată făcută de reclamantă aferentă achiziţiei terenuljui ce face obiectul rambursării este în octombrie 2013, aceasta fiind data de l-a care a operat transferul dreptului de proprietate.

Prin urmare, date fiind şi dispoziţiile pct. 54 (12) şi (18) din H.G. nr. 44/2004, organele fiscale au procedat, în mod corect, la ajustarea taxei pe valoarea adăugată dedusă, aferentă achiziţiei imobilului, care conform hotărârii penale şi-a încetat existenţa în patrimoniul reclamantei.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia nr. 227/8.09.2016 de respingere a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/23.02.2016 emisă de A.F.P. Sector 2 în baza RIF nr. x/23.02.2016, prin care s-a dispus ajustarea bazei impozabile şi respingerea, în baza art. 149 alin. (4) lit. d) Codul fiscal, a cererii de rambursare a T.V.A. aferentă achiziţiei imobilului situat în Bucureşti, str. x, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. x/25.04.2012 încheiat cu S.C. B. S.A.

Soluţia primei instanţe de anulare a pct. 1 din decizia nr. 227/8.09.2016 şi în parte a deciziei de impunere nr. x/23.02.2016 a A.F.P. Sector 2, în ceea ce priveşte ajustarea TVA cu suma de 16.351.597 RON din totalul sumei de 19.567.671 solicitată la rambursare şi majorarea bazei de impunere cu suma de 68.131.654 RON şi a RIF nr. x/23.02.2016 în consecinţă, urmate de obligarea pârâtei A.F.P. Sector 2 la rambursarea TVA în cuantum de 16.351.597 RON şi a dobânzii aferente TVA nerambursat, a fost criticată de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic 2, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice, pentru motive similare, vizând greşita aplicare şi interpretare a efectelor juridice ale sechestrului asigurător dispus în materie penală şi a dispoziţiilor art. 149 alin. (4) lit. d) Codul fiscal în procedura ajustării dreptului de deducere a T.V.A.

Suplimentar, criticile recurentei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au vizat şi soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere nr. x, referitor la acordarea dobânzilor aferente T.V.A. nerambursat, acestea fiind subsumate cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Răspunzând punctual motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii capătului 4 de cerere a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv. Astfel, prima instanţă a reţinut, în mod corect, că Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor nu avea competenţa legală de a soluţiona cererea accesorie privind dobânzile, aspect necontestat în cauză, însă în situaţia soluţionării de către instanţă a cererii principale, date fiind prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, aceasta se poate pronunţa şi asupra cererii accesorii de reparare a pagubei produse, prin acordarea dobânzilor solicitate .

De asemenea, nu se poate vorbi despre o eludare a procedurii instituite de dispoziţiile art. 124 Codul de procedură fiscală, întrucât anularea actului administrativ fiscal contestat dă naştere dreptului reclamantei de a primi dobânzile aferente, iar instanţa a recunoscut acest drept, obligând pârâta la rambursarea T.V.A., dar şi la acordarea dobânzii, conform dispoziţiilor menţionate.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, reclamanta a solicitat rambursarea T.V.A. înscrisă în facturile emise de B. S.A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/25.04.2012, având ca obiect achiziţia de către A. - a unui teren în suprafaţă de 78.329, 78 mp situat în str. x, Bucureşti, compus din 15 loturi, imobil provenit din dezmembrarea terenului de 276.590 mp, proprietatea iniţială a B..

Prin actele administrativ-fiscale contestate, organele fiscale au dispus ajustarea bazei impozabile şi respingerea rambursării T.V.A., în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, pentru perioada ulterioară lunii octombrie 2014, cu motivarea că imobilul ce a făcut obiectul tranzacţiei şi-a încetat existenţa în patrimoniul reclamantei, întrucât prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă din 01.10.2014 emisă de Curtea de Apel Bucuresti - sectia II-a penală, publicată la data de 14.10.2014, se menţine sechestrul asigurător instituit asupra terenului în suprafaţă de 276.590 mp, imobil care, la data publicării hotărârii judecătoreşti, figurează ca aparţinând S.C. B. S.A.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că validitatea actelor de proprietate şi a înscrierilor în cartea funciară nu a fost contestată de organele fiscale. De altfel, nici la data cererii de chemare în judecată şi nici la data inspecţiei fiscale, în cartea funciară nu se menţiona instituirea vreunui sechestru penal.

În acelaşi timp, măsura indisponibilizării bunurilor, ca efect al aplicării sechestrului asigurător, nu reprezintă o modalitate prin care dreptul de proprietate să fie afectat sub forma confiscarii, prin instituirea sechestrului titutarul dreptului de proprietate nu poate înstrăina bunul, nu-l mai poate greva cu alte sarcini, spre a putea permite celui îndreptăţit să îşi realizeze creanţa prin urmărirea lui, în cazul neexecutării, însă acesta rămâne în continuare titularul dreptului.

Dispoziţiile art. 253 alin. (4) C. proc. pen. prevăd obligativitatea notării sechestrului asiguător în cartea funciară, iar imobilul-teren proprietatea reclamantei nu cuprinde nicio astfel de notare, astfel că nu se putea invoca dispariţia bunului din patrimoniul acesteia, pentru a se dispune ajustarea T.V.A. aferentă achiziţiei în discuţie.

Contrar susţinerilor recurentelor dispoziţiile art. 149 alin. (4) lit. d) Codul de procedură fiscală nu sunt aplicabile în cauză, întrucât măsura sechestrului penal a fost instituită prin încheierea de şedinţă din 15.09.2014 pronunţată în dosar nr. x/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus extinderea obiectului măsurilor de indisponibilizare anterioare, din ordonanţa Parchetului şi din încheierea de şedinţă din data de 20.05.2010 a tribunalului şi asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care inculpaţii din acel dosar figurau ca împuterniciţi, beneficiari, asociaţi sau administratori.

Sechestrul penal iniţial privea doar bunurile aparţinând inculpaţilor persoane fizice, nu şi terenul în litigiu ce aparţinea societăţii B., iar la data extinderii obiectului sechestrului, reclamanta dobândise deja dreptul de proprietate asupra celor 15 loturi şi le întabulase definitiv.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate primi interpretarea recurentelor în sensul pierderii dreptului de proprietate ca urmare a instituirii sechestrului asigurător, datorită faptului ca dispoziţiile legale nu îi conferă un astfel de efect, respectiv acela de invalidare a unui drept de proprietate înscris definitiv în cartea funciară.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate cele două recursuri promovate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Serviciul Juridic 2, în reprezentarea Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3266 din data de 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2020.