Validity of fiscal inactivation order challenged for procedural defects in notification and unaddressed evidence of active operations

Şedinţa publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14.08.2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele ANAF Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice Bucureşti, anularea ordinului ANAF nr. 20/08.01.2010 prin care reclamanta a fost declarată inactivă şi reactivarea S.C. A. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 1765 pronunţată în data de 17 martie 2016 a fost declinată judecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2727 pronunţată în data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Susţine că instanţa de fond trebuia să constate că în mod greşit societatea a fost declarată contribuabil inactiv şi înscrisă în anexa nr. 2 întocmită la data de 12.01.2010, în condiţiile în care Ordinul 20/2010 la care organele fiscale au făcut referire prevedea în dispoziţiile art. 1 "se aprobă lista contribuabililor declaraţi inactivi, prevăzută in Anexa 1" şi 3 "Anexa 1 face parte integrantă din prezentul ordin".

În mod eronat judecătorul fondului deşi a analizat documentele întocmite de organele de inspecţie fiscală, care au stat la baza declarării societăţii inactive, le-a apreciat ca fiind temeinice atâta timp cât în mod nejustificat în procesul-verbal întocmit în data de 28.05.2009 prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Ordinul nr. 575/2006 au fost menţionate 3 invitaţii care nu i-au fost comunicate şi care au fost întocmite ulterior procesului-verbal din 28.05.2009. Prin acest procesul-verbal organele de inspecţie fiscală au avut în vedere faptul că ulterior controlului din data de 27.03.2009 efectuat la sediul societăţii, unde nu a fost identificat reprezentantul legal, s-au întocmit şi comunicat 3 invitaţii prin care s-a solicitat prezentarea la sediul AFP sector 3 Bucureşti însă, invitaţiile întocmite în luna iunie si iulie 2009 au fost ulterioare momentului la care s-a întocmit procesul-verbal din 28.05.2009. Astfel organele de inspecţie fiscală nu au respectat procedura comunicării invitaţiilor şi nu au aşteptat împlinirea perioadei menţionate în invitaţii pentru ca ulterior să întocmească un proces-verbal de constatare a îndeplinirii condiţiilor de declarare a inactivităţii.

În consecinţă apreciază că în mod greşit instanţa de fond nu a constatat neîndeplinirea unei proceduri prealabile momentului de constatare a stării de inactivitate a societăţii.

Pe de altă parte susţine că, în mod greşit, în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, instanţa a făcut trimitere la disp. art. 31 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 apreciind că societatea a fost declarată în mod legal inactivă.

Consideră că instanţa de fond nu putea să aprecieze că organele de inspecţie fiscală au constatat în mod corect că societatea nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat.

Societatea avea declarat la momentul efectuării controlului fiscal un punct de lucru, situat în com. Afumaţi, Sos Moara Domnească, nr. 4, jud. Ilfov, cunoscut de către organele fiscale, potrivit certificatului constatator emis de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din care rezultă faptul că la data de 01.06.2009 societatea îşi înfiinţase un punct de lucru de care organele de inspecţie fiscală aveau cunoştinţă.

Daca s-ar fi respectat procedura şi ar fi comunicat invitaţiile întocmite în lunile iunie şi iulie 2009, de care organele de inspecţie fiscală au făcut vorbire, având cunoştinţă de existenta punctului de lucru, acestea trebuiau să le comunice la domiciliul fiscal respective com. Afumaţi, Şos. x, jud. Ilfov, aşa cum prevăd disp. art. 31 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, mai ales că sediul social figura înregistrat ca nelucrativ.

Deşi instanţa de fond a avut posibilitatea de a studia documentele depuse de în probaţiune, în mod greşit le-a apreciat ca nefiind concludente soluţionării cauzei, întrucât pe lângă declararea stării de inactivitate ca urmare a procesului-verbal întocmit în data de 28.05.2009, organele de inspecţie fiscală au formulat o sesizare penală pe motiv că societatea nu îşi desfăşoară activitatea la sediul social şi în consecinţă se sustrage de la inspecţia fiscală. Această sesizare a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti, printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de sustragere de la inspecţia fiscală.

Aceasta soluţie nu a fost contestată de organele de inspecţie fiscală, care şi-au însuşit-o, iar instanţa de fond în mod greşit a apreciat-o ca nefiind concludentă în soluţionarea cauzei atâta timp cât aceleaşi organe fiscale în baza aceloraşi invitaţii şi aceloraşi constatări au declarat şi inactivitatea societăţii.

Mai mult, instanţa de fond nu a avut în vedere înscrisurile depuse prin care a dovedit faptul că atât înainte, cât şi după data declarării inactivităţii societăţii, aceasta a fost supusă mai multor controale fiscale, fiind găsită la punctele de lucru unde îşi desfăşoară activitatea.

Arată că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că reprezentantul legal al societăţii este B. şi că în temeiul disp. art. 3 lit. a) pct. 7 din Ordinul 575/2006, societatea a fost legal citată la domiciliul reprezentantului întrucât, din anul 2005, prin procură autentificată, reprezentantul societăţii este doamna C..

La data de 12 iunie 2017 pârâta Agenţia Naţională de Administrare fiscală a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 2727 pronunţată în data de 23 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind inadmisibilă.

În drept a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin motivele formulate a arătat că în mod eronat instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii.

OPANAF nr. 20/2010 este un act administrativ cu caracter individual întrucât se adresează unui număr de contribuabili bine determinaţi, prevăzuţi în anexa ce face parte integrantă a ordinului. Fiind un act administrativ individual, acest ordin îşi produce efecte juridice faţă de fiecare dintre persoanele cărora le este destinat de la data comunicării actului, devenind opozabil şi terţilor, de la data aducerii la cunoştinţa publică.

A învederat că, în cuprinsul Ordinului nr. 20/2010 se precizează, la art. 2 faptul că:

"lista contribuabililor inactivi se comunică, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin afişare la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi prin publicare pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală secţiunea Informaţii publice - Informaţii privind agenţii economici".

Învederează că, în speţă, a fost respectată procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale prevăzută de art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, republicat.

Fiind un act administrativ individual Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 20/2010 îi sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Aşadar, reclamanta avea dreptul să conteste, în procedura prealabilă, în termen de 30 de zile, actul administrativ individual dacă se considera vătămată prin emiterea acestuia, drept de care nu a înţeles sa uzeze.

De asemenea, pentru motive temeinice, S.C. A. S.R.L. avea posibilitatea să conteste OPANAF nr. 20/2010, în termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În considerarea faptului că ordinul prin care s-a aprobat Lista contribuabililor declaraţi inactivi a fost comunicat potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, precum si a faptului că recurenta-reclamanta nu a prezentat niciun motiv pentru care să se constate întreruperea sau suspendarea cursului prescripţiei, faţă de argumentele mai sus invocate, consideră ca în mod greşit prima instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

4. Apărări formulate în cauză

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare în curpinsul căreia a invocat în principal excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor în cazurile de casare şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 10 martie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

În şedinţa de judecată din data de 16 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului principal invocată de recurenta-pârâtă, ca neîntemeiată, având în vedere că motivele de recurs puteau fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este fondat şi recursul incident formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită cu verificarea legalităţii ordinului ANAF nr. 20/08.01.2010 prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost declarată inactivă.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, apreciind că actul a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare .

Reclamanta S.C. A. S.R.L., a declarat recurs invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi susţinând că instanţa de fond nu a observat că au depus înscrisuri prin care au dovedit că este o societate activă, aspect de care pârâta avea cunoştinţă.

Prin recursul incident formulat în temeiul art. 491 alin. (1) C. proc. civ. pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii depunerii contestaţiei, atât pe cale administrativă, cât şi la instanţa de judecată, cu consecinţa anulării cererii pe acest considerent.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivele invocate, raportat la prevederile art. 488 C. proc. civ., se constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul incident, Înalta Curte reţine că pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2727 pronunţată în data de 23 iunie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aducând însă în principal critici referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 precum şi nerespectarea termenului de 6 luni pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ în conformitate cu art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004.

Aceste aspecte nu au fost soluţionate însă de instanţa de fond prin sentinţa împotriva căreia pârâta a înţeles să formuleze recurs ci prin încheierea din data de 10 iunie 2016, prin care, referitor la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004, instanţa de fond a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii cererii invocate de pârâte. Această încheiere cu caracter interlocutoriu nu a fost recurată de instituţia-pârâtă.

Este adevărat că prin recursul incident analizat se fac referiri şi la modalitatea de comunicare a ordinului contestat, aspect menţionat şi în sentinţa recurată, însă, instanţa de fond, respingând acţiunea formulată de reclamantă, a reţinut prin considerentele sentinţei, favorabil pârâtelor, că modalitatea de comunicare a ordinului nu are consecinţe asupra legalităţii sale ci prezintă relevanţă juridică doar din perspectiva momentului la care reclamanta a luat cunoştinţă de actul administrativ contestat.

Din acest punct de vedere şi instanţa de recurs, concordant celor reţinute de instanţa de fond, reţine că legalitatea ordinului contestat nu poate fi analizată prin perspectiva unor fapte ulterioare adoptării sale, ci doar pentru cauze anterioare sau concomitente acestui moment. Aceste aspecte nu sunt însă de natură a conduce la reformarea hotărârii judecătoreşti recurate.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va respinge recursul incident formulat de pârâtă ca nefondat.

Prin recursul formulat reclamanta a invocat punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată mai întâi că recurenta, în principal, prin motivele de recurs reiterează argumentele invocate în faţa instanţei de fond precum şi probele administrate în susţinerea acestora.

Procedând la analiza cauzei din această perspectivă instanţa de recurs reţine concordant celor avute în vedere de instanţa de fond că declararea inactivităţii reclamantei s-a făcut în temeiul art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 575/2006, privind stabilirea condiţiilor şi declararea contribuabililor inactivi, potrivit căruia, contribuabilii vor fi declaraţi inactivi dacă organele fiscale au constatat că nu funcţionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat. Acest fapt rezultă din procesul-verbal nr. x/28.05.2009 prin care s-a constatat că recurenta reclamantă îndeplineşte condiţia de declarare a stării de inactivitate.

De asemenea la baza înscrierii recurentei reclamante în Lista contribuabililor declaraţi inactivi prin Ordinul nr. 20/08.01.2010 a stat referatul nr. x/28.05.2009 prin care s-a propus această măsură.

În susţinerea legalităţii măsurii adoptate intimata pârâtă a depus la dosarul cauzei invitaţiile adresate recurentei reclamante la sediul social al acesteia pentru a se prezenta la sediul Administraţiei Finanţelor Publice sector 3 în vederea efectuării inspecţiei fiscale. Invitaţiile de care intimatele pârâte se prevalează sunt din datele de: 10.04.2009, 15.06.2009 şi 16.07.2009.

Relativ la acestea recurenta pârâtă a susţinut că ultimele două invitaţii au fost emise ulterior procesului-verbal şi referatului nr. x/28.05.2009 prin care s-a propus includerea recurentei reclamante în Lista contribuabililor declaraţi inactivi. Această apărare a reclamantei nu a fost analizată de instanţa de fond care însă a reţinut relevanţa invitaţiilor invocate de intimatele pârâte în susţinerea legalităţii ordinului contestat.

Pe de altă parte reclamanta prin acţiunea introductivă a susţinut că în perioada relevantă în speţă a fost supusă mai multor controale din partea Gărzii Financiare Bucureşti precum şi a altor instituţii de control depunând în acest sens mai multe procese-verbale de control şi de constatare şi sancţionarea contravenţiilor prin care tinde să demonstreze că a desfăşurat activitate fiind găsită de către organele de control la punctul său de lucru din comuna Afumaţi, şos. x, jud. Ilfov atunci când a fost necesar. În acest sens a depus şi certificat constatator emis Oficiul Registrului Comerţului.

Această argumentare a recurentei reclamante şi probele administrate în susţinerea sa de asemenea nu au fost analizate de instanţa de fond deşi aceasta reţine faptul că sediul principal al societăţii reclamante a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului ca inactiv.

În acelaşi context instanţa de fond dând preponderenţă dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi alin. (31) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a concluzionat că organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat deşi art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 575/2006, în baza căruia a fost declarată inactivă face vorbire alternativ despre sediul social sau domiciliul fiscal declarat, neanalizându-se apărările reclamantei cu privire la sediul său social aşa cum au fost anterior prezentate.

Nu a fost analizate nici susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă în sensul că şi după data declarării sale ca inactivă organele fiscale au operat declaraţiile fiscale şi solicitările societăţii comportându-se cu aceasta ca şi cu un contribuabil activ.

De asemenea, deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele sale existenţa Rezoluţiei din data de 17.02.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nu a analizat susţinerile reclamantei bazate pe acest înscris.

Or, şi această apărare a reclamantei era esenţială în justa soluţionare a cauzei avându-se în vedere că prin rezoluţia anterior menţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita C., în calitate de administrator al recurentei reclamante sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 4 din Legea 241/2005.

Se are în vedere astfel că sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut tot de către organul fiscal care a întocmit şi referatul cu propunerea de declarare a recurentei reclamante ca inactivă şi a fost determinată de aceeaşi stare de fapt astfel că împrejurările de fapt reţinute de organul de urmărire penală au relevanţă şi în cauza dedusă judecăţii.

Referitor la apărările reclamantei întemeiate pe lit. B), pct. 9 din Anexa Nr. 1 la Ordinul nr. 819/2008, pentru aprobarea Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că acest act normativ nu este incident în speţă întrucât a intrat în vigoare ulterior emiterii ordinului contestat, deşi acesta a intrat în vigoare la data de 29 mai 2008 ca urmare a publicării sale în Monitorul Oficial nr. 404 din această dată, deci anterior adoptării actului administrativ contestat în speţă.

În acest context nu au fost analizate nici susţinerile reclamantei bazate pe incidenţa acestui act normativ.

În raport de cele anterior prezentate instanţa de recurs reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate de judecător, iar instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Este adevărat că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere, pentru a se considera că hotărârea este motivată, însă, pentru a-şi realiza funcţiile sale, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele pentru care s-au reţinut sau au fost înlăturate argumentele esenţiale susţinute de părţile litigiului în caz contrar neputându-se reţine că a avut loc o reală cercetare a fondului cauzei.

Or necercetarea argumentelor esenţiale ale reclamantei aduse în susţinerea cererii sale de chemare în judecată nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.

În contextul anterior prezentat Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, considerentele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a tuturor argumentelor, înscrisurilor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil şi nefiind respectate rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind a fi necesar a asigura părţilor dreptul la soluţionarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de fond urmează a analiza cererea de chemare în judecată, din perspectiva tuturor argumentelor aduse de reclamantă, a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora, luând în considerare apărările formulate de pârâte, eventual administrând şi alte probe pe care le va considera necesare, în vederea lămuririi cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2727 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul incident formulat de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinţei civile nr. 2727 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2020.