Judicial admissibility of salary recalculation claims barred by unexhausted administrative appeals under internal discipline regulations

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.03.2017 sub nr. de mai sus reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., grefieri în cadrul Tribunalului Sibiu, au solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba - Iulia să dispună obligarea acesteia să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 305 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

La data de 12.05.2017 reclamanţii au formulat cerere adiţională, prin care au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziilor de salarizare începând cu data de 01.10.2016 conform grilei unice de salarizare aprobate de conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Reclamanţii au formulat la data de 18.09.2017 cerere de precizare a obiectului acţiunii, arătând că îşi menţin pretenţiile solicitate cu privire la perioada 01.10.2016 - 30.05.2017, conform Deciziei nr. 29/C/19.06.2017 a Curţii de Apel Alba Iulia; obligarea pârâtului să emită decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 - 01.12.2015 si 01.12.2015 - 01.10.2016 aplicând VRS 405 x 10% conform Lg. 293/2015; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi decizii de salarizare, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi încasat potrivit Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 (cu salariul calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405, respectiv 445,5 RON) si venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4591 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia pe cererea având ca obiect plata diferenţelor de sume cuvenite în urma recalculării drepturilor salariale şi a respins această cerere pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii.

A fostă respinsă, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., - toţi cu domiciliul ales la locul de muncă - Tribunalul Sibiu, Calea x, jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Alba Iulia pe cererea având ca obiect plata diferenţelor de sume cuvenite în urma recalculării drepturilor salariale s-a arătat că instanţa de fond a admis această excepţie apreciind că se impunea a fi chemat în judecată şi Tribunalul Sibiu, motivat de faptul că această instituţie are calitatea de ordonator de credite în raport cu pretenţiile reclamanţilor.

Au fost invocate dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 567/2004 potrivit cărora "Grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiţi prin decizie de către preşedinţii curţilor de apel (...) ".

In condiţiile în care instanţa de fond nu a procedat potrivit dispoziţiilor art. 78 din C. proc. civ., privind introducerea în cauză a tribunalului, s-a arătat că hotărârea este contradictorie, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea de noi decizii de salarizare, începând cu data de 9.04.2015, respectiv 01.10.2016, s-a susţinut că recurenţii au formulat contestaţie administrativă împotriva Deciziilor nr. 21/3.02.2017 şi 27/9.02.2017 şi întrucât nu au primit răspuns după expirarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de lege, au formulat cerere de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 29.03.2017.

Ulterior înregistrării acţiunii introductive de instanţă, la data de 10.04.2017, a fost comunicată Hotărârea nr. 20/17.03.2017 a Colegiului Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva acestor decizii, astfel cum rezultă din procesul-verbal de comunicare anexat, motiv pentru care au apreciat că reţinerea instanţei de fond potrivit căreia s-au adresat direct instanţei fără a parcurge procedura prealabilă, este eronată

Faţă de afirmaţia potrivit căreia nu s-ar fi atacat actul administrativ, s-a arătat faptul că reclamanţii nu au formulat o acţiune în contencios administrativ privind stabilirea drepturilor salariale, ci potrivit Legii nr. 284/2010.

Totodată, au arătat că prin Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Alba Iulia nr. 52/22.12.2016 s-a stabilit salariul personalului auxiliar şi conex al instanţelor din circumscripţia acestei curţii de apel începând cu 09.04.2015, la nivel maxim, însă nu s-a precizat în concret care este acel nivel maxim.

Prin urmare, reclamanţii au arătat că nu urmăresc anularea Deciziilor nr. 52/22.12.2016, 21/03.02.2017 şi 27/09.02.2017, ci emiterea unei decizii prin care să li se stabilească salariul în raport de o valoare sectorială de 405 RON pentru perioada 15.02.2016 - 01.10.2016, emiterea unei astfel de decizii fiind solicitată prin contestaţia din 14.02.2017, depusă la dosar.

Astfel şi-au întemeiat acţiunea pe un pretins refuz nejustificat al pârâtei de a emite o decizie de salarizare, refuz ce reprezintă un act administrativ asimilat conform prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 şi care poate face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ.

In drept s-au invocat prevederile art. 488 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 78 C. proc. civ., Legea nr. 567/2004, Legea nr. 284/2010.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamanţii critică soluţia primei instanţe sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata diferenţelor rezultate în urma recalculării drepturilor salariale.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată.

Totodată, criticile recurenţilor sub aspectul existenţei unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate, împrejurarea că instanţa nu a urmat procedura prevăzută de art. 78 din C. proc. civ., neputând fi încadrată în acest caz de casare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului formulat de pârâţi, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte observă că, deşi recursul a fost întemeiat exclusiv pe acest caz de casare, recurenţii au invocat şi motive care vizează greşita aplicare a normelor legale în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilăţii acţiunii.

Constată Înalta Curte că, în mare parte, confuziile privind obiectul acţiunii şi părţile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanţii şi-au conceput demersurile în justiţie, în condiţiile în care invocă urmarea procedurii prealabile cu privire la deciziile nr. 21/3.02.2017 şi 27/9.02.2017, însă prin motivele de recurs precizează că obiectul acţiunii il reprezintă contestarea refuzului nejustificat al pârâtei de a emite o nouă decizie de salarizare, întemeiat pe dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Or, astfel cum s-a reţinut în cauză, preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a pus în aplicare prevederile deciziei C. civ. nr. 794/2016 prin emiterea a trei decizii nr. 52/C/22.12.2016, nr. 21/03.02.2017 şi nr. 27/08.02.2017.

În aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2016 a emis Decizia nr. 134/2016, prin care s-a procedat la identificarea maximului salariului de baza pentru fiecare funcţie, grad-treapta, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia si al instanţelor din circumscripţia acesteia.

Are în vedere instanţa de contencios administrativ că recurenţii au criticat soluţia primei instanţe faţă de greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, în raport de necontestarea ordinelor atacate în condiţiile Legii nr. 284/2010, invocată de recurenţii - reclamanţi chiar în motivele de recurs.

A reţinut prima instanţă că în speţă a fost parcursă procedura contestării Deciziilor nr. 22/07.02.2017, nr. 23/10.02.2017 şi nr. 134/2016, nr. 161/24.04.2017, nr. 2/19/06.01.2017, ultima fiind emisă în vederea recalculării indemnizaţiilor retroactiv, începând cu data de 09.05.2017, însă procedura nu a fost finalizată prin formularea unei plângeri împotriva Hotărârilor pronunţate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Alba, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

În aceste condiţii, având în vedere rigorile materiei contenciosului administrativ, recurenţii - reclamanţi optând pentru această cale de valorificare a drepturilor, instanţa de control judiciar constată că angajaţii trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează instanţa de contencios administrativ cu acţiuni ce au ca obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative - comunicate - prin care angajatorii cărora li se aplică dispoziţiile din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 284/2010.

Rolul procedurii descrise în legile de salarizare este tocmai asigurarea posibilităţii ordonatorului de credite de a corecta rapid orice eroare în stabilirea salariilor.

In caz contrar, când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile. (decizia nr. Decizia nr. 9/2017 privind examinarea recursului în interesul legii)

Inadmisibilitatea reprezintă deci o sancţiune procedurală care vizează exercitarea acţiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa.

Astfel, în mod corect, prima instanţă a constatat că reclamanţii nu au formulat plângere împotriva că Hotărârii nr. 20/17.03.2017 a Colegiului de Conducere, ci au introdus direct în faţa curţii de apel acţiune în emiterea unor decizii de salarizare.

In ceea ce priveşte calitatea pârâtului cu privire la capătul de cerere vizând plata diferenţelor salariale, în mod judicios a apreciat judecătorul fondului, în raport de considerentele pronunţate de ÎCCJ prin Decizia în interesul legii nr. 13/2016, că plata unor drepturi salariale cuvenite şi neacordate personalului auxiliar, revine ordonatorului de credite de la nivelul instanţei din care provin reclamanţii, respectiv Tribunalul Sibiu.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. împotriva sentinţei nr. 4591 din 27 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.