Time-barred challenge to EU fund rejection: inapplicability of extended filing deadline for property consolidation efforts

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.06.2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Dâmboviţa a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Agenţia pentru Dezvoltarea Regională Sud Muntenia anularea Scrisorii Răspuns Contestatar nr. 99104/22.11.2016 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.10.2016; anularea Scrisorii de respingere CAE nr. 10412/03.10.2016 vizând cererea de finanţare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea şi valorificarea clădirii şcolii de cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a Judeţului Dâmboviţa" şi obligarea la reevaluarea cererii de finanţare x/24.08.2016, depuse în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.l./l.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3948 din 25 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, ca tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurentul - reclamant că la data depunerii cererii de finanţare, respectiv data de 24.08.2016, proprietatea asupra obiectivului prevăzut în proiect aparţinea Judeţului Dâmboviţa, iar obligaţia impusă de prevederile art. VII din H.G. nr. 180/2013 nu genera riscul pierderii dreptului de proprietate întrucât termenul de îndeplinire a condiţiilor impuse de H.G. nr. 180/2013 era prevăzut pentru data de 22.04.2017.

Reclamanta a îndeplinit obligaţiile prevăzute prin H.G. nr. 180/2013, o primă dovadă constituind-o adoptarea de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a Hotărârilor nr. 61/28.02.2017 privind constatarea revenirii de drept în domeniul public al statului a imobilului reprezentând sediul "Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Dâmboviţa".

Totodată, s-a arătat că la data de 03.04.2017 şi, respectiv, data de 12.04.2017, s-a încheiat Protocolul nr. 8703/2306067/03.04.2017 cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Basarab I" Dâmboviţa privind transmiterea imobiIului din domeniul public al judeţului Dâmboviţa în domeniul public al statului pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Basarab I" Dâmboviţa; Protocolul nr. 9767/123338/12.04.2017, încheiat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, privind transmiterea unui nr. de 5 apartamente cu destinaţia "locuinţe de serviciu"; Protocolul nr. 9765/1730179/12.04.2017, încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, privind transmiterea unui nr. de 5 apartamente cu destinaţia "locuinţe de serviciu".

În temeiul protocoalelor menţionate, recurentul - reclamant a efectuat demersurile prevăzute de lege pentru modificarea inventarului judeţului Dâmboviţa. Toate demersurile efectuate în sensul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de H.G. nr. 180/2013, pentru consolidarea situaţiei juridice de la momentul depunerii cererii de finanţare, respectiv pentru dovedirea inexistentei riscului pierderii proprietăţii, a constituit motivaţia temeinică pentru formularea acţiunii cu încadrarea în prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond în mod nelegal a apreciat că termenul prevăzut prin alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi aplicabil în cauză şi nu a luat în considerare faptul că toate demersurile efectuate şi finalizat prin documentele mai sus menţionate, nu au existat la data respingerii cererii de finanţare şi nici ulterior acestei date pentru a se reţine că ar fi fost într-o situaţie obişnuită care n-ar fi necesitat dovezi suplimentare pentru motivarea netemeiniciei Scrisorii nr. 99104/22.11.2016 de respingere a contestaţiei noastre la Scrisorea nr. 10412/03.10//16.

Din actele depuse la dosar rezultă că au fost efectuate demersuri complexe pentru dovedirea calităţii Judeţului Dâmboviţa de proprietar al imobilului care a făcut obiectul proiectului "Conservarea, Restaurarea şi Valorificarea Clădirii Şcolii de Cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa", astfel că s-a apreciat nejustificată soluţia instanţei de fond privind inaplicabilitatea art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cauza de faţă.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 3948/25.10.2017, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată de Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, recurenta - reclamantă formulând acţiunea în contencios administrativ cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004

Intimatul- pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în raport de neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, soluţia primei instanţe reprezentând rezultatul unei corecte aplicări a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 20, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.06.2017 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Dâmboviţa a solicitat anularea Scrisorii Răspuns Contestatar nr. 99104/22.11.2016 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia înregistrată la pârâtă sub nr. x/20.10.2016; anularea Scrisorii de respingere CAE nr. 10412/03.10.2016 vizând cererea de finanţare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea şi valorificarea clădirii şcolii de cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a Judeţului Dâmboviţa" şi obligarea la reevaluarea cererii de finanţare x/24.08.2016, depuse în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.l./l.

Unitatea Administrativ-Teritorială judeţul Dâmboviţa a depus cererea de finanţare x/24.08.2016 pentru proiectul "Conservarea, restaurarea şi valorificarea clădirii şcolii de cavalerie în vederea consolidării identităţii culturale a Judeţului Dâmboviţa", în cadrul apelului de proiecte POR/2016/5/5.1/1, lansat de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional pentru Prioritatea de investiţii 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din Axa prioritară 5. îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural a acestui program, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 4272/23.06.2015.

Verificând cererea de recurs din perspectiva excepţiei nulităţii sale, prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei, reţinându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurenta - reclamantă a formulat critici punctuale asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanţa respinge excepţia nulităţii recursului.

Asupra criticilor ce vizează nelegalitatea soluţiei în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii în contencios administrativ, Inalta Curte reţine că reclamantei i-a fost comunicată la data de 22.11.2016 Scrisoarea de răspuns nr. x din data de 22.11.2016 prin care a fost respinsă contestaţia nr. 99014/20.10.2016 prin care s-a solicitat revocarea scrisorii de respingere a cererii de finanţare CAE nr. 10412/03.10.2016, în cuprinsul acesteia fiind menţionat faptul că decizia de respingere a contestaţiei poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile art. 11 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă ca tardiv formulată, iar, prin prezenta cale de atac, aceasta a criticat sentinţa instanţei de fond prin prisma interpretării motivelor care atrag incidenţa prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu privire la termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ, potrivit cu care:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, persoana care se consideră vătămată în drepturile sale şi care nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, după exercitarea recursului graţios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau, după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004).

Potrivit alin. (2) al art. 11, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni, care este termen de prescripţie, dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului sau de la data luării la cunoştinţă, care este termen de decădere, astfel cum se menţionează expres la alin. (5) al aceluiaşi articol.

În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamantă cu acţiune la data de de 31.05.2017, data expedierii prin poştă, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat, actul atacat i-a fost comunicat la data de la data de 22.11.2016 (dovada expedierii prin fax regăsindu-se la dosar), fiind înregistrată sub nr. x/24.11.2016 la registratura UAT Dâmboviţa, aspecte necontestate de către recurentul - reclamant.

În schimb, a considerat recurentul că pentru asigurarea succesului în demersul administrativ, respectiv, pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de H.G. nr. 180/2013, pentru consolidarea situaţiei juridice de la momentul depunerii cererii de finanţare, şi dovedirea inexistentei riscului pierderii proprietăţii, a fost necesar a fi efectuate o serie de operaţiuni administrative, constând în adoptarea de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa a Hotărârilor nr. 61/28.02.2017 respectiv nr. 70/07.03.2017, încheierea unor Protocoale în datele de 03.04.2017 respectiv 12.04.2017, înaintarea către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a proiectului de hotărâre de Guvern, însoţit de nota de fundamentare, prin adresele nr. x/06.04.2017 respectiv 442/09.06.2017, care constituie "motive temeinice", în sensul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în baza cărora acţiunea poate fi introdusă în termen de 1 an.

Această apărare nu poate fi primită de către instanţa de recurs, întrucât "motivele temeinice" prevăzute de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, au în vedere situaţii de ordin subiectiv şi obiectiv, pe care recurentul - reclamant nu le-a probat, întrucât cererea de chemare în judecată are în vedere exclusiv răspunsul pârâtului, formulat in raport de situaţia imobilului la data depunerii cererii de finanţare.

Astfel, demersurile recurentului - reclamant în vederea degrevării imobilului de sarcini, sau a consolidării regimului juridic al acestuia, nu pot constitui un motiv de împiedicare a introducerii acţiunii formulate împotriva refuzului de acordare a finanţării în faţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond, prin care s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a respins acţiunea ca atare, este temeinică şi legală, nefiind identificate motive care să atragă casarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii invocată de intimatul - pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Administraţiei şi Dezvoltării (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice).

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 3948 din 25 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.