Defective motivation of tax security measures lacking concrete objective risk of asset concealment

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu B., a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.06.2017 şi a actelor subsecvente potrivit dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală, art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004; suspendarea executării Deciziei de Instituire a Măsurilor Asigurătorii nr. x/26.06.2017 potrivit dispoziţiilor art. 15 rap. la art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, taxe de timbru şi onorarii avocaţiale, potrivit dovezilor conform art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 18 din 9 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu B..

S-a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/26.06.2017, emisă de către pârâtă.

S-a dispus suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Direcţiei Regionale Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, criticând-o în raport de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

A arătat recurenta prima instanţă a apreciat greşit asupra îndeplinirii celor două condiţii de suspendare a executării actelor administrative, intrucât s-a pronunţat asupra valabilităţii deciziei atunci când a reţinut că motivarea este o cerinţă esenţială de valabilitate, în timp ce în prezenta cauză era ţinută a constata o eventuală îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate, fapt care nu a fost analizat efectiv.

Astfel, prin concluzia greşită a instanţei de fond privitoare la lipsa motivării actului contestat nu rezultă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii în condiţiile în care aceasta este motivată în drept si în fapt în detaliu.

In ceea ce priveşte cerinţa prevenirii pagubei iminente, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prejudiciul material şi previzibil ar consta în pierderile pe care reclamantul le-ar suporta ca urmare a executării imediate a deciziei contestate, întrucât urgenta nu trebuie apreciată doar din perspectiva intereselor debitorului, ci şi din punctul de vedere al creditorului care deţine în favoarea sa act administrativ premergător unui titlu executoriu.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinţei civile nr. 18/09.01.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.06.2017 emisă de către Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Control Venituri Persoane Juridice - Direcţia Persoane Fizice cu B., cu consecinţa respingerii cererii de suspendare formulată de A. ca neîntemeiată.

Prin recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în nume propriu si în reprezentarea Directiei Generale Control Venituri Persoane Juridice - Direcţia Persoane Fizice cu B., s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei şi prin rejudecarea contestaţiei, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

A susţinut recurenta - pârâtă că organul fiscal si-a motivat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii în condiţiile prevederilor art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările si completările ulterioare prin indicarea unor argumente solide care au condus la concluzia că există pericolul ca persoana fizică A. sa se sustragă, să îsi ascundă ori să-si risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Totodată a fost invocată atitudinea persoanei fizice care, pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, a făcut afirmaţii nesusţinute de probe, cu scopul de a ascunde sursa venitului şi de a denatura constatările fiscale, precum si tergiversarea finalizării verificării fiscale prin neprezentarea la primul termen stabilit pentru discuţia finală si întârzierea cu care a dorit să intre în posesia actelor întocmite cu ocazia verificării, de a căror emitere avea cunoştinţă.

S-a învederat şi faptul că dosarul întocmit urmare verificării situaţiei fiscale a persoanei fizice A. a fost transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi cu adresa nr. x/03.08.2017, deoarece numai organele de cercetare si urmărire penală, în cadrul competentelor de care dispun, pot stabili dacă sursele de finanţare declarate de persoana fizică corespund realităţii, respectiv dacă documentele justificative si declaraţiile prezentate de contestatar reflectă realitatea celor invocate de acesta.

Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale şi existând pericolul ca reclamantul să-şi înstrăineze/diminueze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanţă cu prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către echipa de control.

In ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON, reprezentând onorariul de avocat, a precizat recurentul ca fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a pârtii "care cade în pretenţii" or, în cauză nu sunt intrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de susţinerile prezentate, a apreciat recurenta că au fost respectate dispoziţiile legale în materie, motivele invocate prin contestaţia formulată neavând niciun fel de susţinere legală, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând contestaţia, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a formulat intâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei Direcţia Regională Atifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, în condiţiile în care părţile raportului juridic născut prin emiterea Deciziei nr. 3044/2017 sunt reclamantul şi ANAF - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice, Direcţia persoane fizice cu B., emitent al actului administrativ.

Pe fondul recursurilor s-a solicitat respingerea acestora, prima instanţă reţinând în mod judicios că pârâtul nu a argumentat necesitatea luării măsurii asiguratorii, nefiind evidenţiată nicio circumstanţă care să prefigureze ascunderea bunurilor.

La data de 17 iunie 2020 intimatul - reclamant a depus la dosar decizia nr. x/25.10.219 prin care organul fiscal de soluţionare a contestaţiei a dispus anularea deciziei de impunere privind impozitul pe venit A-VEF 2968/20.06.2017.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarat de pârât sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul - reclamant a formulat cerere de anulare şi, respectiv, de suspendare a Deciziei de Instituire a Măsurilor Asigurătorii nr. x/26.06.2017 emisă de Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu B. şi a actelor subsecvente, având în vedere sumele stabilite prin decizia de impunere nr. x din data de 20.06.2017.

In ceea ce priveşte cadrul procesual, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva soluţiei primei instanţe prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii este formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, autoritate care însă, nefiind emitenta actului administrativ nu are calitate în raportul juridic dedus judecăţii.

Pe de altă parte, calitate procesuală în calea de atac, pot avea exclusiv părţile între care s-a purtat judecata la fond, respectiv reclamant şi pârât, şi, în mod excepţional intervenientul în interesul uneia dintre părţi.

In raport de aceste considerente Înalta Curte constată întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, invocată de intimatul reclamant A..

In ceea ce priveşte recursul formulat, se reţine că, potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se pot dispune în cazuri excepţionale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situaţii precum existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte reţine că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condiţiile de formă şi de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conţinutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conţinutul altor acte emise de autoritatea publică.

In aceste condiţii, aspectele evidenţiate în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, o reluare a constatărilor organului fiscal din decizia de impunere, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că reclamantul prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, respectiv existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

În acest context, nu pot fi primite nici susţinerile autorităţii publice în sensul că ipotezele prevăzute de textul în discuţie se verifică prin existenţa unei sesizări penale privind aceste împrejurări.

Aşa fiind, rezultă că pericolul la care face referire art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor bancare, antecedentele fiscale, rezultând din acţiuni/inacţiuni ale contribuabilului distincte de operaţiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, aşadar din împrejurări exterioare operaţiunilor controlate.

O interpretare contrară ar avea semnificaţia faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligaţii fiscale în sarcina unui contribuabil, acestea ar fi îndreptăţite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepţie, astfel cum au fost reglementate.

Prin urmare, decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condiţiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispoziţiile cu caracter de excepţie ale art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanţei posibilitatea sa verifice sub aspectul legalităţii actul administrativ contestat.

In plus, constată Înalta Curte că prin decizia nr. 481/25.10.219 organul de soluţionare a contestaţiei a dispus anularea deciziei de impunere privind impozitul pe venit A-VEF 2968/20.06.2017, în baza căreia s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce priveşte recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscal cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte îl va respinge apreciind, în raport de considerentele mai sus expuse, că soluţia primei instanţe este la adăpost de orice critică privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Constatând legalitatea soluţiei primei instanţe, se reţine că în mod corect s-a dispus şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, invocată de intimatul reclamant A..

Respinge recursurile declarate de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu B. împotriva sentinţei nr. 18 din 9 ianuarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.