Tax suspension of administrative objection: appeal allowed, suspension annulled, and tax authority ordered to rule on merits

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data 03.04.2017 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu parata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2050/17.11.2016 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov şi obligarea paratei sa soluţioneze pe fond contestaţiile formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.05.2016, a Raportului de inspecţie fiscal si a Deciziei referitoare la obligaţiile accesorii nr. 16094/08.07.2016, ambele emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, precum şi obligarea paratei la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 151 din 30 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77 alin. (2) lit. b) din Legea 207/2015 formulată de reclamantă.

S-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate circuscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere următoarele aspecte:

- prima instanţa a interpretat total eronat dispoziţiile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.05.2016 si a Deciziei privind obligaţiile de plata accesorii nr. x/08.07.2016, nefiind justificată;

- nici până la data formulării cererii de recurs în cauza penala indicata în hotărâre si aflata în faza de urmărire penala la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, nu a fost începută urmărirea penala în personam, fiind începuta strict în rem. (Dosar nr. x/2016);

- referirea la faptul ca ar exista indiciile săvârşirii unei infracţiuni în legătura cu mijloacele de proba privind stabilirea bazei de impozitare este contrară principiului de drept in dubio pro reo, recurenta - reclamantă răspunzând punctual tuturor acuzaţiilor de ordin fiscal care puse în sarcina sa;

- se invocă în cauză abuzul de drept, in condiţiile in care sesizarea penala s-a efectuat în data de 02.06.2016, suspendarea durând de aproape 2 ani aflându-se într-o faza incipienta a urmăririi penale;

- ca urmare a emiterii de către pârâţi a titlurilor executorii, din contul recurentei - reclamante au fost indisponibilizaţi peste 200.000 RON, necesari în cadrul activităţilor curente;

- nu se motivează concret, de către inspectorii fiscali, activităţile considerate ilegale, suspecte, directe, desfăşurate de administratorul societăţii ori alta persoana abilitata sa dispună, asa cum cer prevedererile art. 213 din Codul de procedură fiscală, făcându-se dosar o trecere în revista cu privire la cele 7 societăţi comerciale cu care societatea a desfăşurat doar sporadic unele activităţi comerciale;

- s-a întocmit raportul de inspecţie fiscala, iar în baza acestuia a fost emisa Decizia de impunere nr. x/2016, având anexate acte de evidenta primara si alte documente fiscal contabile care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 120/2016;

- organele fiscale au procedat la o cuantificare estimativa a creanţelor suplimentare, bazandu-se exclusiv pe faptul ca anumite tranzacţii nu ar fi avut caracter economic si respectiv prin excluderea unor operaţiuni de la stabilirea bazei efective supuse impozitării;

- a invocat recurenta şi prevederile art. 4 alin. (1) si 2 din Directiva a şasea 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun al taxei pe valoare adăugata: baza unitara de evaluare, astfel cum a fost modificata prin Directiva 2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, care defineşte persoana impozabilă;

- a considerat recurenta că, în ceea ce priveşte societăţile furnizoare, nu poate fi exclusa o activitate economica tinand seama de împrejurările în care s-ar fi efectuat livrările de mărfuri în discuţie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate si, în rejudecare, admiterea în întregime a cererii formulate, în sensul de a dispune anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 2050/18.11.2016, obligarea paratei sa soluţioneze pe fond contestaţiile formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.05.2016, Raportului de inspecţie fiscala si a Deciziei referitoare la obligaţiile accesorii nr. 16094/08.07.2016, ambele emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate în fata instanţei de fond si în recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

A susţinut intimata că prin cererea de recurs recurenta reclamanta, nu aduce elemente de noutate, sau critici pertinente asupra sentinţei pronunţate în cauza, formulând critici în principal asupra fondului cauzei, depăşind limitele cu care organul de soluţionare s-a investit în soluţionarea contestaţiei administrative prin raportare la soluţia dispusă.

Suspendarea contestaţiei se impune a fi menţinută având în vedere ca AJFP Sibiu -Serviciul Inspecţie Fiscala a formulat si transmis către Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu sesizarea penala nr. 1960/02.06.2016 referitoare la tranzacţiile derulate de către S.C. A. S.R.L., dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2016, privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 8 alin. (1) si art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Soluţionarea contestaţiei depinde de soluţionarea sesizării penale întrucât modul de soluţionare a contestaţiei administrative depinde de existenta sau inexistenta infracţiunilor sesizate de organele fiscale, precum si de soluţionarea laturii civile în procesul penal, conţinutul acestei laturi civile fiind reprezentat chiar de obligaţiile fiscale în discuţie.

În cauza sunt îndeplinite condiţiile privind suspendarea potrivit art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, în mod corect instanţa de fond reţinând că decizia de suspendare a fost motivata corespunzător raportat la motivele de fapt si de drept invocate de reclamanta si de obiectul sesizării organelor de cercetare penala.

Totodată, se arată că în mod corect organul de soluţionare a contestaţiilor a reţinut ca între obligaţiile bugetare datorate de petenta, stabilite prin Decizia de impunere nr. x/24.05.2016 si stabilirea caracterului lui infracţional al faptelor săvârşite exista o interdependenta de care depinde soluţionarea cauzei în procedura administrativa.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, în limitele şi pentru cosiderentele în continuare arătate;

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia de impunere nr. x/24.05.2016 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plata stabilite în cuantum de 2.025.128 RON iar prin Decizia nr. 16094/08.07.2016 s-au stabilit accesorii în suma de 19.763 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.05.2016 emisa în baza Raportului de Inspecţie fiscala nr. x/24.05.2016, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, precum si împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/08.07.2016 emisa de Serviciul Fiscal Orăşenesc Sălişte.

Prin decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 2050/17.11.2016 emisă de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Braşov pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiilor formulate de reclamanta împotriva deciziei de impunere nr. x/24.05.2016 şi a deciziei nr. 16094/08.07.2016.

S-a reţinut că, având în vedere că faptele consemnate în Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/24.05.2016 ar putea întruni elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscala prevăzute de art. 8 alin. (1) si 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, AJFP Sibiu - Activitatea de Inspecţie Fiscala a formulat Sesizarea penala nr. 1960/02.06.2016 înregistrata la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu sub nr. de dosar penal x/2016

Sesizarea penala se referă la tranzacţiile comerciale cu piese auto derulate în perioada anilor 2010-2014 între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., şi G. S.R.L..

În dosarul penal nr. x/2016 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala prevăzută de art. 8 alin. (1) si 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

In cadrul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile de nelegalitate formulate de recurenta - reclamantă privesc chestiunea litigioasă a interpretării şi aplicării, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 277 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, sub aspectul întrunirii condiţiilor prevăzute de acest text de lege pentru a se dispune suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiilor formulate de recurenta-reclamantă.

Conform art. 277 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Având în vedere că textul de lege instituie o facultate, iar nu o obligaţie a organului fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei administrative în cazul formulării unei sesizări adresate organelor de cercetare penală, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul textului de lege anterior indicat poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale, prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la criticile de nelegalitate formulate de pârâte, precum şi la actele existente la dosarul cauzei, instanţa reţine că părţile nu au contestat îndeplinirea primei cerinţe a textului de lege, organul fiscal competent dispunând sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunaul Sibiu cu privire la realitatea operaţiunilor desfăşurate cu o serie de parteneri contractuali.

Prin urmare, în stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 277 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi caracterul infracţional al faptelor imputate, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită analiză a acestei cerinţe, fără a observa că organul fiscal nu se află într-o imposibilitate absolută de a soluţiona contestaţia reclamantei.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de intimata-reclamantă în timpul controlului fiscal, în vederea stabilirii caracterului real al operaţiunilor evidenţiate în contabilitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a stabilit anumite elemente factuale, apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

Raportând aceste garanţii la susţinerile intimatului - pârât privind necesitatea existenţei unei soluţii pronunţate pe latura penală a cauzei pentru finalizarea procedurii administrative, Înalta Curte reţine că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative a avut drept consecinţă amânarea pe o perioadă consistentă de timp a accesului la justiţie al reclamantei, în speţă aproximativ 4 ani.

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul fiscal competent, iar hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 277 din Codul de procedură fiscală.

Reţine Înalta Curte şi considerentele Deciziei nr. 483/2019 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor vechiul Codul de procedură fiscală, respectiv ale art. 108 şi ale art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin care Curtea Constituţională a statuat că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Cu privire la criticile recurentei- reclamante privind fondul raportului fiscal, se constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut că a cestea nu pot fi primite, cauza fiind analizată în limitele deciziei contestate şi care face obiectul prezentei acţiuni.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite acţiunea şi va dispune obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţiile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 151 din 30 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând;

Admite acţiunea şi dispune obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţiile formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/24.05.2016, a Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei referitoare la obligaţiile accesorii nr. 16094/8.04.2016 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2020.