Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 265/2020 AI generated

Modifying funding contract budget for non-deductible VAT after implementation period ends and program closure

Case Number Decizia nr. 265/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving in force the lower court's dismissal of the plaintiff's action. The dispute concerned an administrative appeal against decisions by an intermediate management body rejecting a request to amend a public funding contract to include non-deductible VAT expenses in the project budget. The plaintiff argued that the addendum containing the VAT reimbursement provision had not been properly communicated and that instructions issued by the management authority permitted post-implementation amendments, but the court found the addendum had been validly communicated to the address provided by the beneficiary. Relying on the specific contractual provisions and general administrative law principles, the court held that modifications to the contract could only occur while it was in effect; since the implementation period had expired and the operational program had concluded, the contract had ceased to exist, making any subsequent attempt to modify the budget legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Modifying funding contract budget for non-deductible VAT after implementation period ends and program closure: The dispute concerned an administrative appeal against decisions by an intermediate management body rejecting a request to amend a public funding contract to include non-deductible VAT expenses in the project budget. The plaintiff argued that the addendum containing the VAT reimbursement provision had not been properly communicated and that instructions issued by the management authority permitted post-implementation amendments, but the court found the addendum had been validly communicated to the address provided by the beneficiary. Relying on the specific contractual provisions and general administrative law principles, the court held that modifications to the contract could only occur while it was in effect; since the implementation period had expired and the operational program had concluded, the contract had ceased to exist, making any subsequent attempt to modify the budget legally impermissible.

Keywords

AI generated
general budget administrative contract project funding non-administrative dispute vat refund general project

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Universitatea din Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţii art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009
"AMPOSDRU va restitui sumele reprezentând contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului finanţat din POSDRU, plătită de beneficiar/partener în cazul în care acesta/aceştia fac parte dintr-una dintre categoriile de beneficiari prevăzute la art. 15 alin.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the disposition and final resolution of the appeal.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Statutory basis governing the jurisdiction or procedural framework for administrative and fiscal matters.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the disposition and final resolution of the appeal.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Statutory basis governing the jurisdiction or procedural framework for administrative and fiscal matters.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, la data de 06.02.2017, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu Organismul Intermediar POSDRU- Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. anularea actului administrativ cu numărul x/25.07.2016 prin care se răspunde cu privire la depunerea de către Beneficiarul Universitatea din Craiova a actului adiţional nr. x, în cadrul proiectului x, înregistrat la OIPSDRU MENCŞ cu nr. x/19.07.2016 şi a actului administrativ cu numărul x din 8.08.2016, prin care se respinge contestaţia înregistrată la Universitatea din Craiova sub nr. x din 29.07.2016;

2. obligarea pârâtei la încheierea actului adiţional nr. x privind introducerea în bugetul proiectului a TVA nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile efectuate, în sumă totală de 12.457,85 RON, defalcată după cum urmează: Universitatea din Craiova - 8.904,40 RON, Universitatea din Bucureşti - 1.124,12 RON, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu - 2.429,33 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 252/2017 din 21 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar POSDRU.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Universitatea din Craiova a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţii art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului, recurenta a arătat că, în cauză, au avut aplicare Instrucţiuni emise de Directorul General AMPOSDRU nr. 83 din 06.12.2013, referitoare la modul de rambursare a TVA nedeductibilă eligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, instrucţiuni care se aplicau "tuturor beneficiarilor cărora nu le-a fost rambursată TVA plătită începând cu data de 13 august 2012, aferentă cheltuielilor eligibile incluse în cereri de rambursare deja plătite de către AMPOSDRU (pentru proiectele cu perioada de implementare în derulare sau finalizată)."

Aceeaşi prevedere conţine şi Instrucţiunea nr. 86 din 20.12.2013, care, mai mult, detaliază modul în care se semnează acordurile de parteneriat între beneficiarii şi partenerii proiectelor finalizate în vedere depunerii actelor adiţionale.

Aşadar, chiar instrucţiuni emise de AMPOSDRU au permis încheierea de acte adiţionale după finalizarea perioadei de implementare, recurenta apreciind motivarea ca fiind una generală în materie contractuală, fără a ţine cont de instrucţiunile date de AMPOSDRU în implementarea proiectelor.

Cu privire la corespondenţa prin poşta electronică, recurenta a susţinut ca fiind împotriva oricăror reguli de comunicare a actelor în timpul derulării unui contract ca un act adiţional să fie ridicat de o parte în loc să îi fie comunicat, aceasta fiind o încălcare chiar a principiului bunei-credinţe în executarea contractului, reglementat de art. 1170 Noul C. civ.. Totodată, a arătat că, deşi cunoştea conţinutul actului adiţional nr. x, aşa cum reţine instanţa de fond, nu putea face niciun demers fără a şti dacă a fost aprobat sau nu.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) şi (3) din Contractul de finanţare nr. x/31.03.2010, "Orice modificare a contractului se va face cu acordul ambelor părţi prin aprobarea unei notificări sau prin încheierea unui act adiţional, cu excepţia modificărilor determinate de schimbări în legislaţia naţională şi europeană care vor fi efectuate de AMPOSDRU fără a fi necesar în prealabil acordul beneficiarului" şi, respectiv "Orice modificare a valorii totale a proiectului nu poate conduce la creşterea valorii totale eligibile a proiectului, menţionată la art. 3, efectuându-se exclusiv prin majorarea valorii neeligibile a proiectului".

În conformitate cu art. 2 alin. (1), (2) şi (3) din Contractul de finanţare nr. x/31.03.2010:

"(1) Prezentul contract de finanţare intră în vigoare la data semnării de către reprezentantul legal al AMPOSDRU, după ce contractul a fost semnat în prealabil, de către reprezentantul legal al beneficiarului.

(2) Data de începere a implementării Proiectului va fi prima zi lucrătoare a lunii următoare datei intrării în vigoare a contractului. (…).

(3) Perioada maximă de implementare a proiectului este de 36 (treizecişişase) luni."

Astfel, contractul de finanţare a intrat în vigoare la data semnării de către reprezentantul legal al AMPOSDRU, după ce a fost semnat în prealabil de către reprezentantul legal al beneficiarului, adică la data de 31.03.2010.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile din contractul de finanţare menţionate, reţinând că solicitarea reclamantei de introducere în buget a TVA nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile presupune implicit o modificare a bugetului, ceea ce nu s-ar mai putea face după încetarea contractului.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că, urmare a solicitării reclamantei, la data de 04.09.2012, a fost încheiat actul adiţional nr. x la contractul de finanţare, prin care art. 3 a fost completat cu alin. (5), dup cum urmează:

"AMPOSDRU va restitui sumele reprezentând contravaloarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului finanţat din POSDRU, plătită de beneficiar/partener în cazul în care acesta/aceştia fac parte dintr-una dintre categoriile de beneficiari prevăzute la art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, cu modificările şi completările ulterioare, în valoare totală estimată de 367.003 RON."

Totodată, prin nota explicativă înregistrată sub nr. x/07.08.2012 s-a adus la cunoştinţa pârâtei faptul că au fost modificate datele de identificare ale partenerului principal Universitatea din Craiova, în ceea ce priveşte numărul de fax şi adresa de poştă electronică.

Informarea privind aprobarea Actului adiţional nr. x şi invitaţia în vederea ridicării acestuia au fost transmise în data de 08.11.2012, domnului A., responsabil tehnic în echipa de implementare a proiectului la momentul respectiv.

Prin urmare, informarea privind aprobarea actului adiţional nr. x şi invitaţia în vederea ridicării acestuia fiind transmise pe adresa de e-mail indicată de către beneficiarul proiectului, în mod corect instanţa de fond a respins susţinerile reclamantei în sensul că actul adiţional nu i-a fost comunicat conform procedurilor oficiale, reţinând totodată că împrejurarea ridicării acestuia în anul 2016 nu justifică solicitarea de a introduce în bugetul proiectului a TVA nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile efectuate, reclamanta cunoscând încă de la data semnării conţinutul actului adiţional nr. 2.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei - reclamante referitoare la faptul că încheierea actului adiţional era permisă de Instrucţiunile nr. 83/06.12.2013 şi 86/20.12.2013 emise de AMPOSDRU, Înalta Curte constată, în acord cu opinia instanţei de fond, că nu pot fi reţinute ca pertinente, având în vedere că orice modificare a prevederilor contractuale se poate face în perioada în care contractul este în vigoare şi nu după ce acesta a încetat prin ajungerea la termen (la data de 31.03.2013, după încheierea perioadei de implementare a proiectului) şi după încheierea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 la data de 31.12.2015.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Universitatea din Craiova împotriva sentinţa nr. 252/2017 din 21 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.