Reimbursement claim for co-financed project personnel costs declared inadmissible for failure to exhaust administrative appeal

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantele Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - Lider de parteneriat şi A. S.R.L. - Partener 1 în calitate de Partener 1 (denumiţi în continuare, împreuna sau separat, Beneficiar) în cadrul Contractului de finanţare x aferent Proiectului "C.R.E.S.C - Competenţe ridicate pentru eficienţă sporită şi calitate în domeniul serviciilor publice de ocupare", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - OIPOSDRU MMFPSPV şi Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU, au solicitat anularea în parte a actului administrativ reprezentat de Scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015 emisă de Pârâtă OIPOSDRU MMFPSPV, înregistrată la Beneficiar sub nr. x/16.09.2015, aferentă Cererii de Rambursare a Cheltuielilor nr. 6 înregistrată la OIPOSDRU MMFPSPV sub nr. x/17.07.2015, în ceea ce priveşte nevalidarea la rambursare a cheltuielilor în valoare de 96.130 RON, reprezentând cheltuieli cu personalul implicat în implementarea proiectului, efectuate de Partenerul 1; constatarea caracterului eligibil al cheltuielilor în valoare de 96.130 RON solicitate prin Cererea de Rambursare nr. x şi, în consecinţă obligarea pârâtelor la rambursarea şi plata către Reclamante a sumei de 96.130 RON reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de Reclamante în cadrul Proiectului x "C.R.E.S.C - Competenţe ridicate pentru eficienţă sporită şi calitate în domeniul serviciilor publice de ocupare", respectiv cheltuieli cu personalul implicat în implementarea Proiectului, efectuate de Partenerul 1, obligarea Pârâtelor la plata dobânzii legale aferente cheltuielilor nevalidate si nerambursate în mod nelegal, calculată de la data comunicării Scrisorii standard de informare până la data plăţii efective a sumelor reprezentând cheltuieli eligibile refuzate la rambursare.

Soluţia primei instanţe

Prin sentinţei civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin întâmpinare.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Personelor Vârstnice-Organismul Intermediar Pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-OIPOSDRU MMFPSPV şi Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală Autoritatea de Management Pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane -AMPOSDRU, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016, pronunţată de Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 193 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Astfel litigiul dedus judecăţii are ca obiect Contractul de finanţare cu numărul de identificare x încheiat de ANOFM In calitate de beneficiar si lider de parteneriat cu OIPOSDRU-MMFPSPV în vederea asigurării implementării proiectului "C.R.E.S.C - Competente ridicate pentru eficienta sporita si calitate in domeniul serviciilor publice de ocupare".

Reclamanta arată că în cauză pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate, nevalidând la rambursare, urmare a interpretării eronate şi abuzive a prevederilor legale incidente, cheltuielile în valoare de 96.130 RON, efectuate cu personalul implicat în implementarea Proiectului, de către reclamanta A. S.R.L., în calitate de Partener 1 în Acordul de parteneriat nr. 10236/08.07.2013.

Arătă că rambursarea respectivelor cheltuieli a fost solicitată anterior prin Cererile de rambursare (CR) CR3, CR4 si CR5, faţă de care OIPOSDRU-MMFPSPV a emis Scrisorile standard de informare a Beneficiarului (SSIB) aferente, prin care a refuzat să valideze şi să ramburseze respectivele cheltuieli.

In urma contestaţiilor formulate faţă de SSIB menţionate, OIPOSDRU-MMFPSPV a admis contestaţia formulată împotriva SSIB aferentă CR5, urmând ca ANOFM, în calitate de beneficiar în Contractul de finanţare, să solicite la rambursare suma de 96.130 RON, rămasă nevalidată, printr-o cerere de rambursare suplimentară sau în următoarea cerere de rambursare.

In cauza, ANOFM a solicitat, prin CR6 validarea sumei menţionate. Faţă de CR6, OIPOSDRU-MMFPSPV a emis SSIB nr. 1911/RI/16.09.2015, înregistrată la ANOFM sub nr. x/16.09.2015, depusă la dosarul cauzei, prin care a refuzat din nou să valideze şi să ramburseze suma de de 96.130 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de Partenerul 1 cu personalul implicat în implementarea Proiectului.

Urmare a demersurilor în consecinţă efectuate de ANOFM prin adresa înregistrată la OIPOSDRU-MMFPSPV sub nr. x/15.03.2016, respectiv prin adresa înregistrata la DGAMPOSDRU-MFE sub nr. x/15.03.2016, depuse la dosarul cauzei, a avut loc o intâlnire de conciliere la sediul ANOFM, la care au participat reprezentanţii reclamantelor si reprezentanţii OIPOSDRU-MMFPSPV, întâlnire în cadrul căreia părţile si-au prezentat punctele de vedere, fără a se identifica vreo posibilitate de soluţionare pe cale amiabila a litigiului.

În conformitate cu art. 16 alin. (G) din Contractul de finanţare, în eventualitatea unui litigiu intre AMPOSDRU/OIPOSDRU si beneficiar, survenite în executarea sau în legătura cu executarea, interpretarea şi în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligenţele pentru soluţionarea acestuia pe cale amiabilă. In situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabila în termen de 30 de zile de la data solicitării uneia dintre părţile contractante, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din România.

Întrucât litigiul dintre ANOFM, în calitate de beneficiar şi lider de parteneriat şi Partenerul 1 pe de o parte şi pârâţi pe de alta parte nu s-a putut soluţiona pe cale amiabilă, a fost formulată şi depusă la instanţă cererea dedusă judecăţii.

Potrivit art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., avut în vedere de instanţa de fond, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa ta cererea de chemare in judecata.

Reiterează reclamanta că litigiul dedus judecăţii are ca obiect un contract administrativ, respectiv Contractul de finanţare, în a cărui executare pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile privind evaluarea în mod corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, a cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari în implementarea proiectelor finanţate prin POSDRU.

Pe cale de consecinţă, procedura prealabilă avuta în vedere de art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. nu poate fi decât cea prevăzută de lege, şi anume Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Or, Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE reţinută de instanţa de fond a fi incidentă în ceea ce priveşte procedura prealabilă aplicabilă în cauza dedusa judecăţii, nu constituie un act normativ si, prin urmare, nu poate fi avută în vedere în sensul prevăzut de art. 193 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Pe de alta parte, Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015, emisă de directorul general al DGAMPOSDRU-MFE nu poate prevala Contractului de finanţare, respectiv art. 16 alin. (6), care reglementează, procedura de soluţionare a litigiilor survenite în executarea sau în legătura cu executarea, interpretarea şi în orice mod aplicarea Contractului de finanţare.

Astfel, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004 care prevăd că plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile C. proc. civ. fiind aplicabile în mod corespunzător şi trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7) al articolului menţionat, care începe sa curgă, în cazul litigiilor legate de executarea contractului, de la data încălcării obligaţiilor contractuale.

Întrucât în prezent nu mai există o reglementare amănunţită cu privire la termene, condiţii de fond şi formă, dispoziţiile art. 7201 din C. proc. civ. de la 1865, cu modificările si completările ulterioare, care reglementau procedura concilierii, nemaifiind preluate in Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările ulterioare, în practica simpla corespondenţă dintre părţi este de natură să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, termenele aplicabile fiind cele prevăzute de art. 7 alin. (6) lit. a)-e) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, concilierea (procedura prealabila) avută în vedere de art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, a fost efectuată în termen de 6 luni de la nerespectarea de către pârâte a obligaţiilor privind evaluarea în mod corect, cu respectarea prevederilor legale incidente, a cererilor de rambursare a cheltuielilor efectuate de beneficiari în implementarea proiectelor finanţate prin POSDRU, deţinute potrivit Contractului de finanţare, nerespectare concretizata prin emiterea SSIB nr. 1911/RI/16.09.20l5, înregistrată la ANOFM sub nr. x/16.09.2015.

Cu respectarea termenului de 6 luni, anterior menţionat, ANOFM prin adresa înregistrata la OIPOSDRU-MMFPSPV sub nr. x/15.03.2016 respectiv prin adresa înregistrata la DGAMPOSDRU-MFE sub nr. x/15.03.2016, a efectuat demersuri în vederea soluţionării pe cale amiabila a litigiului. Întrucât, astfel cum am arătat, respectivele demersuri nu au condus la soluţionarea pe cale amiabila a litigiului, reclamantele au formulat şi depus, cu respectarea art. 16 alin. (6) din Contractul de finanţare, cererea dedusă judecăţii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, intimatul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă este nefondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica vizând încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă pentru nedepunerea plângerii prealabile.

Soluţia asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei nu a fost recurată de către pârât, astfel că a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că între Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane -Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă - OIPOSDRU ANOFM, delegat de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - AMPOSDRU şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x, la care a fost parteneră şi recurenta-reclamantă.

În esenţă, recurenta reclamantă a arătat că a încheiat contractul de finanţare nr. x, iar în executarea acestuia a fost emisă scrisoarea standard de informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, prin care a fost considerată neeligibilă suma de 96.239,72 RON, aferentă cererii de rambursare nr. x din data de 17.07.2015.

Înalta Curte reţine că acţiunea vizând contestarea unui act administrativ unilateral sau a refuzului nejustificat al unei autorităţi publice de a soluţiona o cerere sau de a efectua anumite operaţiuni administrative se desfăşoară potrivit regulilor contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004, care se completează, potrivit art. 28, cu prevederile C. civ. şi ale C. proc. civ. doar în măsura în care aceste acte normative nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime. Pe de altă parte, în situaţii specifice, acţiunea în contencios administrativ este supusă dispoziţiilor din acte normative cu caracter special faţă de Legea nr. 554/2004, în cazul în care actele administrative contestate sunt emise în temeiul unor astfel de acte normative a căror reglementare derogă de la legea generală.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este guvernat de dispoziţiile speciale ale O.U.G. nr. 66/2011, sub imperiul căreia a fost emis actul administrativ disputat, respectiv Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, prin care a fost respinsă la validare suma solicitată de reclamantă cu titlu de rambursare a cheltuielilor eligibile. Se observă că, potrivit art. 46-51 din O.U.G. nr. 66/2011, procedura administrativă pentru soluţionarea contestaţiei derogă de la prevederile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 66/2011 având caracterul de lege specială în raport cu acest act normativ, situaţie în care dispoziţiile ordonanţei de urgenţă sunt aplicabile cu prioritate.

Ca atare, în speţă vor fi avute în vedere prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora:

"(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.".

În raport de textul de lege anterior citat, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ şi fiscal poate fi învestită doar cu o acţiune formulată împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, legiuitorul nereglementând posibilitatea formulării unei acţiuni directe împotriva titlului de creanţă sau de obligare a autorităţii la rambursarea unei cheltuieli respinse printr-un act administrativ emis în temeiul O.U.G. nr. 66/2011. În cauză, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a parcurs procedura contestaţiei administrative formulate împotriva Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015, ci s-a adresat direct instanţei de judecată cu o acţiune în obligarea pârâtei la plata sumei de 96.239,72 RON. Or, atât timp cât reclamanta nu are deschisă calea acţiunii directe, prin care să solicite obligarea autorităţii la plata sumei refuzată prin scrisoarea standard de informare, orice astfel de demers judiciar încalcă prevederile imperative ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, iar inadmisibilitatea poate fi constată de instanţa de judecată, din oficiu.

Chestiunea litigioasă a inadmisibilităţii acţiunii este privită de recurenta-reclamantă dintr-o perspectivă eronată, ca o problemă ce ţine de lipsa plângerii prealabile formulate în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 193 C. proc. civ., deşi, în speţă, inadmisibilitatea vizează nefolosirea de către reclamantă a unui mijloc procedural prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a unei căi de atac administrative pe care legiuitorul a avut-o în vedere la edictarea normei. Caracterul obligatoriu al procedurii prealabile rezultă din norma specială, respectiv art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, care se coroborează cu art. 193 alin. (1) din C. proc. civ., stabilind o condiţie de exerciţiu a acţiunii în contencios administrativ constând în formularea contestaţiei administrative, condiţie a cărei nerespectare poate fi invocată pe calea excepţiei de ordine publică, inclusiv de instanţa de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs privitor la încălcarea prevederilor art. 193 alin. (2) C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile prin care recurenta a invocat lipsa obligativităţii parcurgerii procedurii contestaţiei administrative.

Argumentele reclamantei s-au întemeiat pe concluzia că rambursarea cheltuielilor a fost solicitată anterior prin cererile de rambursare CR3, CR4 şi CR5, (contestaţia înregistrată la OIPOSDRU sub nr. x/11.12.2014 împotriva SSIB CR3 si contestaţia înregistrată la OIPOSDRU sub nr. x/23.12.2014 împotriva SSIB CR4, nr. 1068/16.04.2015 împotriva SSIB CR5) faţă de care OIPOSDRU-MMFPSPV a emis scrisori standard de informare a beneficiarului prin care a refuzat să ramburseze respectivele cheltuieli. Totodată, reclamanta arată că OIPOSDRU-MMFPSPV a admis contestaţia formulată împotriva CR5, urmând ca reclamanta, în calitate de beneficiar să solicite la rambursare suma de 96.130 RON, rămasă nevalidată, printr-o cerere de rambursare suplimentară sau în următoarea cerere de rambursare.

Drept urmare, recurenta-reclamantă a formulat cererea de rambursare nr. x suplimentară, care a fost respinsă prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/RI/16.09.2015. Recurenta-reclamantă a susţinut că această din urmă scrisoare de informare nu mai trebuia să parcurgă procedura contestaţiei administrative, date fiind deciziile de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva scrisorii de informare anterioare şi s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru a obţine obligarea pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de rambursare nr. x suplimentară.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (6) din contractul de finanţare - Dispoziţii finale din contractul de finanţare, în eventualitatea unui litigiu între AMPOSDRU/OI POSDRU ANOFM şi beneficiarul ANOFM, survenit în executarea sau în legătură cu executarea, interpretarea şi în orice mod aplicarea acestui contract, se vor depune toate diligenţele pentru soluţionarea acestuia pe cale amiabilă, iar în situaţia în care nu se poate ajunge la o înţelegere pe cale amiabilă în termen de 30 (treizeci) de zile de la data solicitării uneia dintre părţile contractante, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din România, art. 5 lit. D) alin. (15), (Rambursarea cheltuielilor), s-a prevăzut că: "în urma verificării administrative a cererii de rambursare, AMPOSDRU/OI POSDRU va informa beneficiarii asupra sumei validate, a motivelor care au determinat nevalidarea anumitor cheltuieli, precum şi asupra posibilităţii de contestare."

Prin art. 8.26 din Instrucţiunea nr. 103/18.03.2015 ce descrie procesul ce trebuie urmat de către beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU, proiecte de tip grant, strategic şi ajutor de minimis, în vederea solicitării prefinanţării, rambursării cheltuielilor şi implementării activităţilor propuse prin proiecte, prevede:

"Beneficiarii pot contesta deciziile OI/OIR care privesc aspecte ale procesului de implementare a proiectelor POSDRU (acte adiţionale, notificări, scrisori standard de informare privind validarea cheltuielilor aferente unor cereri de rambursare, rapoarte ale misiunilor de verificare, etc.), în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii de către OI/OIR a Scrisorii de informare".

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond: "contestaţia reglementată de art. 8.26 din Instrucţiunea nr. 103/2015 reprezintă un caz special de procedură prealabilă."

Or, în mod evident, cât timp reclamanta nu a contestat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015, prin care a fost respinsă la validare suma (re)solicitată, nici procedura concilierii nu îi era aplicabilă.

În raport de aceste împrejurări, nu i se poate imputa reclamantei faptul că a urmat o procedură de conciliere prevăzută explicit prin Instrucţiunea nr. 103/2015, însă aceasta este o procedură subsecventă şi condiţionată de contestaţia administrativă împotriva actului care exprimă refuzul de plată a sumelor solicitate la rambursare, altfel acţiunea reclamantei este susceptibilă de a fi respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, lucru care s-a şi întâmplat.

În plus, câtă vreme Instrucţiunea nr. 103/2015 nu aduce nicio excepţie de la regimul de contestare în ceea ce priveşte cererile de rambursare, iar reclamanta a procedat la formularea de contestaţii administrative anterior împotriva celorlalte scrisori de informare, nu există nicio raţiune pentru care această etapă a contestaţiei nu a mai fost urmată în cauza de faţă.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, atât timp cât Ghidul solicitantului şi Instrucţiunea nr. 103/2015 nu prevăd norme derogatorii în cazul cererilor de rambursare suplimentare, şi în cazul Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015, emisă ca urmare a depunerii cererii de rambursare nr. x, beneficiarul avea obligaţia să urmeze procedura contestaţiei administrative, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte constată că procedura contestaţiei administrative formulate împotriva Scrisorii Standard de Informare a Beneficiarului nr. 1911/R//16.09.2015 de respingere a cererii de rambursare nr. x era obligatorie, iar lipsa parcurgerii acesteia atrage inadmisibilitatea acţiunii prin care se urmăreşte obligarea directă a autorităţii pârâte la plata sumei refuzate, astfel încât soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este legală, urmând a fi menţinută.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.