Rejection of revision for EU law supremacy violation and preliminary reference request challenging presidential decrees under Law 341/2004

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele relevante ale cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.10.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României, Administraţia Prezidenţială prin Preşedintele României, Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, B.-consilier de stat la Administraţia Prezidenţială,

- să se constate că a fost prejudiciat ca revoluţionar şi beneficiar al Legii nr. 341/2004 prin publicarea în M.O. a Decretelor Preşedintelui României 719/2015, 215/2016 şi 268/2016,

- anularea Decretului Preşedintelui României nr. 719/2015, a Decretului Preşedintelui României nr. 215/2016 şi a Decretului Preşedintelui României nr. 268/2016

- să se constate că prin publicarea decretelor menţionate se încalcă dispoziţiile Legii nr. 341/2004, fiind prejudiciat în drepturile câştigate prin Legea nr. 341/2004

- se se constatate că Decretele Preşedenţiale nominalizate sunt emise în temeiul unor prevederi legale inexistente în Legea nr. 341/2004 şi, în consecinţă, că beneficiarii acestor Decrete Preşedenţiale nu sunt beneficiari ai Legii nr. 341 din 2004 şi că aceştia sunt beneficiari ai O.U.G. nr. 95/2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 40 din 30 ianuarie 2017, instanţa a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al pârâtei Administraţia Prezidenţială pentru pârâtul B.-consilier de stat, şef al Cancelariei ordinelor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Timişoara, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Administraţia Prezidenţială şi B.-consilier de stat, Şef al Cancelariei Ordinelor, şi a respins, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâţi.

A admis excepţia lipsei de interes şi a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele României-C..

3..Decizia supusă revizuirii

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 4073 pronunţată în data de 22 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 40 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Cererea de revizuire

Împotriva decizia nr. 4073 pronunţată în data de 22 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire A. care a solicitat admiterea cererii, anularea hotărârii a cărei revizuire se solicită şi rejudecând să se anuleze decretele Preşedintelui României emise cu încălcarea normelor constituţionale şi legale şi obligarea intimaţilor la plata pentru daunele produse.

A susţinut că, prin pronunţarea deciziei, a fost încălcat principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României si dreptul său la un proces echitabil, cauzându-i-se astfel o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii civile.

Menţionează că invocă şi solicită să fie admise: excepţia inexistenţei decretelor Preşedintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.", excepţia inexistentei instituţiei Guvernul României şi excepţia inexistentei instituţiei Administraţia Prezidenţială, excepţii invocate şi în dosarul x/2016

Revizuentul a susţinut că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală pentru, în esenţă, următoarele argumente:

(i) A fost încălcat interesul său prin emiterea Decretelor Preşedintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române dom decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" în baza unor legi inexistente şi care încalcă Legea nr. 341/2004, care îi conferea o serie de drepturi;

(ii) Instanţa de recurs nu s-a pronunţat pe excepţiile anterior menţionate şi nici nu a motivat soluţia adoptată, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 CEDO şi art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 10 din Legea nr. 304/1004;

(iii) La judecata recursului nu s-a observat că instituţiile Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială nu există, neexistând un act de înfiinţare a acestora care să fi fost publicat în Monitorul Oficial;

(iv) prin comunicarea deciziei a cărei revizuire o solicită, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv.

4. Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

La data de 7 februarie 2020 revizuentul a solicita să fie sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu 7 întrebări preliminarii, care să lămurească cauza dedusă judecăţii.

În esenţă a apreciat necesar ca instanţa europeană să precizeze care este sancţiunea aplicabilă normei legislative sau actului administrativ unilateral emis de o instituţie/autoritate a unui stat membru al uniunii Europene pentru încălcarea legislaţiei UE si a dreptului UE şi dacă acest act emis de o instituţie/autoritate a unui stat membru al uniunii Europene, nu este compatibil cu dispoziţiile de drept UE reprezintă o îngrădire a dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil respectiv o îngrădire a actului de justiţie.

A solicitat potrivit dispoziţiilor art. 267 din Tratatul Privind Funcţionarea Uniunii Europene, raportat la art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 47 par.(2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (2) - (4) şi art. 53 - 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi la Tratatul de aderare al României (şi Bulgariei) la UE, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, la art. 148 alin. (2) si alin. (4) coroborat cu art. 20 alin. (1) si (2) si art. 11 din Constituţia României, să se dispună sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu cele 7 întrebări preliminare în vederea pronunţării unei decizii prin care să impună României conformarea la dispoziţiile dreptului Uniunii Europene, cât şi la dispoziţiile art. 6 din CEDO şi să îi fie comunicată soluţia adoptată privind sesizarea, potrivit dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea formulată la data de 7 februarie 2020, revizuentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

5. Procedura prealabilă soluţionării cererii de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea de şedinţă din data de 11 februarie 2020 a respins excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimaţii Administraţia Prezidenţială şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, întrucât dispoziţia art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede expres că revizuirea se face şi împotriva hotărârii care nu evocă fondul.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi asupra cererii de revizuire

a) În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa urmează a o respinge întrucât întrebările formulate de revizuent nu vizează chestiunile care pot face obiectul unei cereri cu privire la care Curtea de Justiţie are competenţa de a se pronunţa cu titlu preliminar.

Prin cererea formulată la data de 7 februarie 2020, revizuentul A. a solicitat instanţei sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Solicitarea a fost formulată în procedura de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei nr. 4073 din data de 22 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi are ca obiect 7 întrebări preliminare, vizând sancţiunile ce se aplică unui stat membru care încalcă normele europene, dacă acesta a emis un act ce nu este compatibil cu dispoziţiile Uniunii Europene conducând la o îngrădire a dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, respectiv o îngrădire a actului de justiţie.

Examinând cererea formulată, în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi de punctul de vedere prezentat de revizuentul A., Înalta Curte reţine următoarele:

Procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între CJUE şi instanţele naţionale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe.

Solicitarea de adresare a întrebării preliminare a fost justificată de către titularul cererii pe necesitatea unei dezlegări din partea instanţei europene cu privire la aplicarea unor acte normative ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial, care i-au adus prejudicii şi au condus la respingerea acţiunii sale. În acest sens, a subliniat revizuentul că, instanţa europeană CJUE a statuat, că judecătorul naţional este obligat să aplice în principal tratatele Uniunii Europene atunci când legea internă este contrară.

În susţinerea caracterului necesar al sesizării CJUE s-a reclamat o insuficientă protecţie a drepturilor cetăţeanului, rezultată din împrejurarea că o normă juridică care nu a parcurs în totalitate traseul legal şi a schimbat o lege cu caracter special impune prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal, intruziune în viaţa sa privată şi anularea drepturilor sale, astfel rezultând o imposibilitate de valorificare completă a dreptului în faţa instanţei naţionale.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii şi cu privire la validitatea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Aşadar, rolul Curţii de Justiţie este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunţa asupra validităţii acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Or, în speţa de faţă, revizuentul solicită instanţei europene să stabilească dacă o ordonanţă de urgenţă este conformă cu principiile proporţionalităţii, egalităţii şi nediscriminării, securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime şi transparenţei recunoscute la nivelul jurisprudenţei CJUE.

Înalta Curte apreciază că întrebările preliminare înfăţişate nu întrunesc cerinţa de existenţei unei anumite norme europene încălcate de instanţa naţională, nu sunt utile şi pertinente în soluţionarea litigiului, revizuentul nu a demonstrat utilitatea acestor întrebări, nefiind indicat dubiul de interpretare care să rezulte în mod evident din modul de formulare a prevederilor comunitare.

Se constată că, prin întrebările formulate, revizuentul încearcă, pe de o parte, să obţină o "decizie de îndrumare" în ceea ce priveşte soluţionarea în concret a cauzei, fapt care excede competenţelor instanţei unionale şi pe de altă parte, se încearcă să se propună o anumită interpretare dispoziţiilor O.U.G. nr. 95/2014, competenţă care aparţine instanţelor de judecată care analizează legalitatea deciziilor în raport de criticile invocate în cererea de revizuire.

Prin urmare, fata de toate argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare formulată de revizuentul A..

b). Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte o apreciază pe următoarele considerente ca nefondată, admisibilitatea nefiind o veritabilă excepţie în raport de dispoziţiile art. 513 (3) C. proc. civ. faţă de motivul de revizuire invocat.

Conform art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 "constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ. pronunţarea hotărârilor definitive şi irevocabile prin încălcarea priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Cazul de revizuire reglementat de art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 a fost acceptat ca ultim remediu intern menit că asigure prioritatea aplicării reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene în lumina jurisprudenţei jurisdicţiilor Uniunii Europene. În sens larg atât a jurisprudenţei şi principiilor CJUE cât şi a jurisprudenţei CEDO în măsura în care această jurisprudenţă are legătură cu litigiul soluţionat definitiv de instanţa naţională.

Cererea de revizuire formulată în prezenta cauză întemeiată pe dispoziţiile art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004, prin care se invocă încălcarea priorităţii dreptului comunitar de către instanţă prin pronunţarea Deciziei nr. 4073/22 noiembrie 2018 priveşte în concret pretinsa încălcare a principiilor şi jurisprudenţei CEDO respectiv a dispoziţiilor art. 47 şi 7 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene "Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege", iar conform art. 7 din Cartă, "Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a secretului comunicaţiilor".

În raport de dispoziţiile art. 47 din Cartă, faţă de decizia care formează obiect al revizuirii, revizuentul invocă încălcarea dreptului la o cale efectivă şi la un proces echitabil pe considerentul că decizia atacată 4073/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal nu este motivată.

Prin decizia nr. 4073/22.11.2018 s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 40 din 30 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, recurs având ca obiect anulare acte, respectiv anularea unor Decrete emise de Preşedintele României în baza O.U.G. nr. 95/2004 care modifica Legea nr. 341/2004 şi care nu îl vizează, acesta neregăsindu-se pe listele anexate decretelor contestate.

Revizuentul invocă în prezinta cerere de revizuire faptul că hotărârea pronunţată de instanţa competentă în soluţionarea contestaţiei nu este motivată nefiind soluţionare excepţiile invocate în combaterea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Înalta Curtea apreciază că acest aspect pretins încălcat al încălcării principiului echităţii procedurii nu este fondat, prin decizia din 2018 realizându-se o reală verificare a legalităţii actelor contestate. Analiza comparativă vizând toate criteriile avute în vedere de intimat şi care a respectat dispoziţiile legii fundamentale şi a normelor europene.

Concluzia la care s-a ajuns prin decizia a cărei revizuire se solicită în sensul legalităţii actelor contestate şi a prevederilor legale incidente şi a faptului că nu există un exces de putere în sensul art. 2 (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 este motivată neputându-se reţine că soluţionarea contestaţiei revizuentului a fost formală de natură a-i fi încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 47 din Cartă.

În ceea ce priveşte argumentul invocat privind nemotivarea excepţiilor invocate, a inexistenţei decretelor Preşedintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.", a inexistentei instituţiei Guvernul României şi a inexistentei instituţiei Administraţia Prezidenţială, acestea reprezintă cereri care nu au temei în condiţiile în care excepţia inexistenţei nu face obiectul nici unei legislaţii europene.

Înalta Curte în prezenta cauză apreciază că Decizia nr. 4073/2018 nu este pronunţată cu încălcarea art. 47 din Cartă în cauză în raport de obiect neputându-se reţine ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 6 din CEDO şi jurisprudenţa CEDO invocată de către revizuent în cererea de revizuire.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la respectarea vieţii private şi de familie această încălcare nu poate fi reţinută în raport de obiectul pe fond al cererii de chemare în judecată.

Faptul că prin decizia supusă revizuirii i-a fost respins motivat recursul formulată împotriva unei hotărâri prin care i-a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind ca lipsit de interes şi formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală, nu este de natură a prezuma că revizuentului i-a fost încălcat în vreun fel dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Nu se poate aprecia că respingerea unei cereri ar fi de natură a reprezenta o încălcare a unui drept prevăzut de Cartă respectiv dreptul la viaţa privată şi de familie.

În cauză în raport de obiect nu poate fi aplicată şi analizată încălcarea Convenţiei în sensul solicitat de revizuent, aceste dispoziţii având un sens larg şi o jurisprudenţă care nu este incidentă în cadrul prezentei cereri de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 va respinge cererea de revizuire ca nefondată în cauză neputându-se reţine că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a încălcat vreunul din principiile dreptului comunitar invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de revizuentul A..

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4073 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.