Magistrates’ salary recalculation upheld; appeal dismissed, employer ordered to back-pay salary differences at 405 RON/445.5 RON with interest and inflation adjustment.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman:

1) obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să emită dispoziţii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015;

2) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON indexată cu 10%) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3597 pronunţată în data de 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţiile lipsei procedurii prealabile şi lipsei de interes, invocate de pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, ca neîntemeiate;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, excepţii invocate de pârâţi;

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, excepţie invocată din oficiu;

- a admis cererea de chemare în judecată, în parte, formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman;

- a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită reclamanţilor ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice începând cu data de perioada 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

- a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective;

- a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;

- a respins cel de-al doilea capăt de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3597 pronunţată la 10 octombrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul critică sentinţa recurată pentru depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), soluţia instanţei de fond fiind lipsită de temei legal, întemeindu-se pe dispoziţii legale adoptate ulterior datei de 09.04.2015 şi încălcând astfel principiul neretroactivităţii legii.

Prin Legea nr. 71/2015 din 2 aprilie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 233 din 6 aprilie 2015, s-au introdus o serie de reglementări, care au permis salarizarea uniformă a personalului la nivelul maxim în plată în instituţiile vizate.

Urmare a adoptării acestei legi, au fost recalculate drepturile salariale ale personalului, eliminându-se diferenţele existente între persoanele care au trecut în noi tranşe de vechime în funcţie/muncă unele anterior, altele ulterior datei de 01.01.2011, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010, emiţându-se în acest sens ordine colective de salarizare (necontestate de reclamanţi).

Această primă recalculare a drepturilor salariale nu a avut în vedere valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ci procentele aplicate la creşterile salariale.

Ulterior, prin adoptarea O.U.G. nr. 57/2015 a materializat intenţia legiuitorului de a înlătura inechităţile în materie de salarizare în raport cu nivelul situaţiilor şi al activităţilor profesionale prestate şi a discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii - cadru nr. 284/2010.

O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, a făcut pentru prima dată diferenţa între drepturile salariale prevăzute de lege şi drepturile salariale rezultate prin includerea sporurilor sau creşterilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti. O astfel de diferenţiere raportată la legislaţia anterioară încalcă principiul neretroactivităţii legii, neregăsindu-se în nici una dintre legile de salarizare a personalului plătit din fonduri publice pentru perioada anterioară adoptării O.U.G. nr. 20/2016.

Soluţia instanţei de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, fiind evident că, în lipsa unei dispoziţii legale, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea consacrată prin sentinţa recurată. Este încălcat astfel principiul separaţiei puterilor în stat, atributul legiferării aparţinând, potrivit Constituţiei, puterii legislative, iar autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme legale noi prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluţii legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenţii salariale ale personalului bugetar.

Un alt motiv de nelegalitate a sentintei atacate este încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Având în vedere Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (14) din Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2536 din data de 21.12.2016.

Prin acest ordin, începând cu data de 01 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18% - acesta reprezentând la acea dată nivelul maxim în plată la nivelul Ministerului Public.

Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 303 din 27.01.2017, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Pentru a se decide astfel, s-au avut în vedere Ordinele nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii şi magistraţii asistenţi menţionaţi în anexa la ordin să fie salarizaţi la nivelul maxim aflat în plată în cadrul instanţei supreme, pentru aceeaşi funcţie, grad, vechime în muncă şi în funcţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Aceste două ordine au avut la bază creşterile salariale acordate prin sentinţa civilă nr. 4332/23.09.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2010.

Instanţa de fond a extins în mod nelegal efectele deciziei Curţii Constituţionale la perioada anterioară pronunţării acesteia, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, republicată, mai sus citate, aceasta nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de lege şi de la data prevăzută de lege, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.

În concluzie, soluţia instanţei de fond este nelegală, rezultând dintr-o greşită interpretare şi aplicare a legii, creşterile salariale care fac obiectul prezentei cereri neputând fi acordate anterior datei de 01.10.2016, deoarece anterior acestei date acestea nu existau în plată la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", prin urmare nu puteau fi incluse în nivelul maxim în plată.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 3 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii au formulat o cerere prin care au solicitat recalcularea drepturilor salariale, începând cu data de 09.04.2015 conform valorii de referinţă sectorială stabilită prin Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ este învestită cu analiza conduitei autorităţii, respectiv stabilirea caracterului legal sau nelegal al refuzului de emitere a unor ordine de salarizare.

De altfel, Înalta Curte constată că, prin recurs, pârâtul s-a rezumat la a relua argumentele expuse în fond în apărările expuse în faţa instanţei de fond cu privire la inexistenţa în plată, la data de 09 aprilie 2015, a unei indemnizaţii calculate în funcţie de o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON şi la încălcarea principiului neretroactivităţii. Recurentul-pârât nu a formulat critici de nelegalitate concrete, în raport de considerentele primei instanţe, deşi recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, ci, potrivit art. 483 C. proc. civ., alin. (3) C. proc. civ., este menit să examineze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, în lipsa unor critici efective ale pârâtului cu privire la aspectele invocate anterior, simpla nemulţumire a pârâtului nu este suficientă pentru atingerea scopului declarării căii de atac.

Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat detaliat motivele pentru care a apreciat că se impune stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum aceştia au solicitat pârâtului prin cererea adresată la data de 17.01.2017, având în vedere, în esenţă, prevederile Legii nr. 71/2015, astfel cum a fost completată şi modificată, precum şi considerentele Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect, în raport de hotărârile judecătoreşti indicate în cuprinsul sentinţei recurate, că într-o serie de litigii au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi, prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, considerent pe care recurentul nu l-a criticat sau invalidat în vreun fel în calea de atac.

Prin urmare, instanţa de fond a concluzionat în mod corect că, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului, reiterată în recurs, în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016.

Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Ca atare, este nefondat şi argumentul pârâtului, privitor la un pretins caracter retroactiv al solicitării de stabilire a drepturilor salariale de la data de 09.04.2015.

Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor legale prevăzute de legislaţia civilă, constatând existenţa obligaţiei pârâtului de emitere a ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice începând cu data de perioada 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

Nefondată este şi critica recurentului-pârât referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive, ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică. (...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE împotriva sentinţei civile nr. 3597 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.