FEADR grant payment refusal for documentation irregularities; insufficiency of first-instance reasoning and lack of judicial investigation

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2016 sub nr. x/2015* pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei înregistrată la AFIR cu nr. x/29.12.2015; anularea decizie privind respingerea cererii de plată - tranşa a IV-a - conform contractului de finanţare nr. x/7.07.2010, obligarea pârâtei să aprobe cererea de plată a tranşei a IV-a conform contractului de finanţare şi obligarea pârâtei la plata sumei de 14.244,94 RON reprezentând prejudiciu pe care l-a suferit ca urmare a refuzului nelegal de plată a tranşei IV, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 137/2017 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anulat Decizia nr. E x/28.01.2016 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015, a obligat pârâta să aprobe cererea de plată x.4 şi să plătească suma de 14.244,94 RON reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 400 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Locale, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

A susţinut că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

O primă critică pe care o aduce sentinţei nr. 137/20.09.2017, pronunţată de către Curtea de Apel Braşov are în vedere faptul că a încălcat normele de drept material, judecătorul fondului restrângând nejustificat aplicarea prevederilor legale, respectiv a dispoziţiilor Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) şi a prevederilor Contractului de finanţare nr. x/07.07.2010, apreciind eronat că prin faptul menţionării numărului facturii, chiar şi fără dată, a fost îndeplinită condiţia de forma necesară. Subliniază că dispoziţiile legale şi prevederile contractuale sunt obligatorii pentru beneficiarii de fonduri nerambursabile, aşa cum dispune articolul 1 - Obligaţii generale din Anexa 1 a Contractului de finanţare. Aşadar, conform prevederilor legale incidente, în termen de 15 zile de la emiterea facturilor proforma, furnizorul de bunuri/prestatorul de servicii este obligat să întocmească facturi de avans/finale care să cuprindă elemente menţionate în facturile proforma (inclusiv menţinerea elementelor cantitative si valorice).

În concluzie, precizează că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "prin faptul că s-a menţionat numărul facturii este îndeplinită condiţia de formă necesară", această apreciere fiind în contradicţie cu dispoziţiile legale si contractuale. Mai mult potrivit dispoziţiilor legale o factură pe care este înscrisă menţiunea "pro forma", nu are nicio valoare juridică pentru cel care o primeşte şi nu generează nici un fel de obligaţii pentru acesta, respectiv nu atestă transferul de proprietate asupra bunurilor menţionate în ea.

Referitor la aprecierile instanţei de fond privind la neobligativitatea prezentării facturilor fiscale în original, face menţiunea că Manualului Instrucţiunilor de plată 2015 prevede că dosarul Cererii de Plată trebuie să fie ştampilat şi semnat de beneficiar, putând avea opis (ataşat la Cererea de plată), iar documentele pe care le conţine trebuie numerotate, semnate şi ştampilate de către beneficiar, urmând ca referinţele din opis să corespundă cu numărul paginii la care se află documentele din dosarul cererii de plată. Pe fiecare pagină din dosarul cererii de plată trebuie să apară menţiunea "conform cu originalul" şi "Program FEADR", urmând ca experţii să verifice când merg pe teren conformitatea exemplarelor în copie cu originalele prezentate de beneficiar-facturi, adeverinţe, documente de plată, extrase de cont, etc.

Apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material când a susţinut că schimbarea soluţiilor tehnice nu impunea acordul său.

Sub acest aspect arată că lucrările care au fost avizate de către AFIR conform Achiziţiei de lucrări şi conform Proiectului tehnic sunt detaliate în Devizul B. şi reabilitare clădire existentă în vestiare şi birouri. Beneficiarul a executat lucrări conform Notei de comandă suplimentară existentă în Dosarul tranşei de plată 4 conform unei Dispoziţii de şantier, neaprobată de care AFIR, deşi depăşea 10% din valoarea contractului. În acest context, solicitarea la plată a sumei de 108.751,51 RON (54.364,88 RON valoare nerambursabilă), ce reprezintă contravaloare situaţii de lucrări de arhitectură, este aferentă unui Note de comandă suplimentară, ce are la bază modificări tehnice de care AFIR nu a fost înştiinţată, beneficiarul considerând că acestea sunt minore şi fac referire la schimbarea materialelor componente.

Apreciază că dispoziţiile contractuale indicate de către Curtea de Apel Braşov respectiv ale Anexei I - Prevederi Generale, art. 9 (1), (2) şi (3) au fost greşit interpretate de instanţa de fond din acestea rezultând că instituţia pârâtă în mod temeinic şi legal a emis actele a căror anulare se solicită, acestea fiind emise în îndeplinirea unei obligaţii legale şi cu respectarea clauzelor contractuale, dar şi a legislaţiei naţionale şi comunitare incidente în speţă, nefiind aduse argumente pertinente de nelegalitate a actelor administrative contestate.

O altă critică vizează faptul că instanţa de fond a apreciat (în mod greşit) că "utilajele nu au serii întrucât sunt produse pe comandă, doar pentru beneficiar." Menţionează că orice document depus în cadrul dosarului cererii de plată (facturi, declaraţii de conformitate, procese-verbale de predare-primire, recepţie, punere în funcţiune, OP-uri, extrase, etc) face obiectul verificării acestuia din punct de vedere al veridicităţii şi realităţii acestuia la locul de implementare a investiţiei (se verifică elementele din documentele depuse de către beneficiar cu elementele efectiv constatate la vizita pe teren).

Ultima critică pe care o aduce sentinţei nr. 137/20.09.2017 în temeiul art. 488 alin. (8) din C. proc. civ. are în vedere faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor materiale privind "neînscrierea imobilului în Cartea funciară ca loc de hală de producţie şi birouri".

Având în vedere neintabularea dreptului de proprietate de către Beneficiar asupra terenurilor donate, AFIR apreciază că beneficiarul finanţării nerambursabile prin FEADR pe M112 nu a menţinut criteriul de selecţie S3 cu privire la deţinerea în proprietate a întregii exploataţii agricole pentru care a primit punctajul.

Recurenta arată că, în urma verificărilor s-a constatat că beneficiarul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de finanţare, nerespectând termenul de finalizare a investiţiei pentru care i s-a acordat finanţarea, în detrimentul altor solicitanţi - ceea ce reprezintă neregulă conform regulilor specifice de finanţare, fapt care a condus în mod automat neacordarea tranşei finale de plată.

Menţionează că reclamanta nu face proba îndeplinirii tuturor condiţiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privinţa A.F.I.R., astfel nu este dovedită nici fapta sa ilicită, nici prejudiciul suferit de reclamantă şi, pe cale de consecinţă nu există nici o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu sau vreo culpă.

Urmând acelaşi raţionament, solicită a se observa faptul că nici condiţia existenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită (emiterea actelor administrative nelegale) şi prejudiciu nu este îndeplinită.

Chiar dacă s-ar admite că actele administrative emise sunt nelegale si că prejudiciul ar fi dovedit, solicită a se observa că nu există o legătură de cauzalitate între emiterea actelor administrative reprezentate de notificarea de refuz plată a tranşei a IV-a şi existenţa prejudiciului în cuantum estimativ de 14.244,94 RON.

Prin urmare, nu poate discuta despre culpa exclusivă a autorităţii contractante întrucât Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. E x/28.01.2016 au fost emise în îndeplinirea unei obligaţii legale şi cu respectarea clauzelor contractuale, dar şi a legislaţiei naţionale şi comunitare incidente în speţă, nefiind aduse argumente pertinente de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Având în vedere aceste aspecte, solicită reţinerea cauzei spre rejudecare, casarea sentinţei nr. 137 din data de 20.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2016 şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Acţiunea are ca obiect cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat efectuarea controlului de legalitate asupra Decizia nr. E x/28.01.2016 emisă de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015.

În speţă, aşa cum a argumentat şi recurenta-pârâtă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere, motivarea insuficientă, implicită şi confuză a hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanţă s-a limitat la a da aparenţa unei minime examinări a motivelor de nelegalitate invocate în susţinerea cererii de anulare a măsurilor dispuse de autoritatea pârâtă, fără a verifica în integralitate actele depuse la dosar.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Judecătorul fondului a reţinut că, între părţi s-a convenit acordarea unui ajutor financiar nerambursabil pentru proiectul "B. cu utilaje şi reabilitare Clădire existentă în vestiare şi birouri", prin contractul de finanţare nr. x din 07.07.2010 cu o valoare a finanţării nerambursabile de 1.610.192 RON (375.511 euro).

Prin Cererea de plată IV (fl. 39-48 ds. 461/64/2016), reclamanta a solicitat plata sumei de 566.592,45 RON, iar prin Notificarea nr. x din 19.12.2015 (fl.

65) s-a constatat că nu sunt eligibile cheltuielile din cererea de plată, întrucât în dosarul cererii de plată există nereguli, astfel: facturi proforma din 2012 care nu sunt urmare de nici un alt document fiscal; pe ordinele de plată sunt trecute numerele facturilor fără dată sau contractul la care se referă; pe extrasele de cont prezentate nu sunt trecute numele facturilor şi data lor cu documentul de plată pe care îl achită; în declaraţia de cheltuieli sunt trecute facturile, iar în dreptul lor sunt trecute ordinele de plată care achită alt număr de factură; nu s-au prezentat originalul facturilor; sunt prezentate două facturi proforma cu acelaşi nr. emise în date diferite-07.12.2012 şi 10.12.2015; factura nr. x/23.04.2012 a fost emisă anterior ordinului de începere a lucrărilor din 14.07.2012, situaţii de lucrări din 02.04.2012; pe facturile de avans nu este trecut numărul şi data contractului de bunuri în contractul nr. x/05.07.2012 nu sunt stipulate articole pentru plata avansului.

Pe facturile proforma de lucrări sunt corectate numărul şi data contractului de lucrări, fără ca această corectură să fie asumată prin semnătură şi este greşită data contractului; în situaţiile de plată pentru lucrări s-au depus note de renunţare în valoare de 103.2019,23 RON, note de comandă suplimentară în valoare de 113.201,70 RON şi s-a solicitat plata sumei de 108.791,51 RON pe baza unei note de comandă suplimentare în urma unei dispoziţii de şantier. Această modificare tehnică nu a fost aprobată de AFIR; la vizita în teren s-a constatat lipsă serii de pe echipamentele solicitate la plată.

S-au depus pentru aceleaşi utilaje certificate de conformitate emise de doi producători diferiţi; în achiziţia de bunuri avizată de către AFIR; aceste utilaje sunt de la producătorul C.. Deoarece aceste utilaje nu au seriile din certificatele de conformitate de la producătorul italian, rezultă că au fost achiziţionate alte utilaje decât cele din achiziţia avizată; în extrasul de carte funciară din x/2015 este intabulată investiţia realizată ca fiind casă de locuit pe S.C. A. S.R.L.; notificarea emisă de DSVSA este din data de 05.02.2015 iar procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor este din data de 08.09.2015, iar punerea în funcţiune a echipamentelor este din 01.07.2015, respectiv 14.09.2015.

Împotriva refuzului de plată, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. Ex/28.01.2016.

Instanţa de fond verificând prin sondaj facturile a apreciat, că în mod greşit s-a reţinut că facturile proforma nu pot fi corelate cu facturile finale şi nu este necesar a se depune originalul acestora, întrucât cele depuse la dosar sunt lizibile şi conţin, atât menţiunea "Program FADR" cât şi "conform cu originalul". În ceea ce priveşte faptul că s-au emis două facturi proforma, nr. 7/07.12.2012 şi nr. 7/10.12.2012, aceasta nu are relevanţă câtă vreme plata nu se face în baza acestora, fiecare factură proforma fiind urmată de facturi fiscale ce îndeplinesc cerinţele prevăzute în anexa V.

Şi sub celelalte aspecte reţinute în actele contestate, Înalta Curte constată nerespectarea de către judecătorul fondului a prevederilor legale, concluziile emise având la bază simple supoziţii.

Astfel, în cauză, cercetarea judecătorească în faţa primei instanţe nu s-a realizat în raport de solicitările părţilor, fapt ce conduce la imposibilitatea efectuării ei pentru prima dată de către instanţa de recurs fără a prejudicia părţile de un grad de jurisdicţie. Mai mult, se constată că instanţa de fond nu a avut în vedere aspectele menţionate de recurentă cu privire la verificarea realităţii şi legalităţii în facturile emise şi înscrisurile menţionate în actele contestate.

Înalta Curte apreciază, faţă de cele menţionate anterior că se impunea analizarea tuturor motivelor de fapt şi de drept invocate de societatea reclamantă şi instituţia pârâtă, pentru a se stabili dacă există diferenţe între decizia contestată şi facturi şi înscrisurile ce stau la baza cererii de plată a tranşei a IV-a, argumentele valorizate de prima instanţă având relevanţă sub aspectul nelegalităţii actelor emise.

Întrucât instanţa de fond nu a verificat aceste aspecte, esenţiale pentru soluţionarea cauzei, în lipsa cărora nu se poate stabili dacă în cauză au fost respectate prevederile contractuale şi Decizia nr. E x/28.01.2016 şi Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. 459/19.12.2015 au fost emise în concordanţă cu prevederile legale, Înalta Curte constată că lipsesc elementele din care să rezulte că a avut loc judecata fondului, ceea ce determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar şi incidenţa cazului de casare cu rejudecare prevăzut de art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cauzei. În acest context, se impune casarea hotărârii urmând ca instanţa de fond, să procedeze la o reală cercetare judecătorească.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să valorifice toate susţinerile şi apărările părţilor din proces, verificând în mod complet probatoriul administrat şi pe care părţile litigiului îşi întemeiază susţinerile, eventual prin efectuarea în cauză a unei expertize prin care să se analizeze şi compare documentele depuse de reclamantă în susţinerea cererii sale de plată, verificându-se conformitatea acestora cu prevederile contractului de finanţare şi a normelor de drept substanţial incidente.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru cercetarea fondului şi analiza tuturor elementelor arătate în cele ce preced.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE împotriva sentinţei nr. 137/2017 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.