Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2535/2020 AI generated

Entertainment tax assessment upheld; taxpayer's appeal quashed.

Case Number Decizia nr. 2535/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer's appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment that had rejected the challenge to a supplementary tax assessment decision and its correction note for entertainment tax (impozit pe spectacole); the disputed administrative acts and the tax liability of RON 1,231,788 (including penalties) remain in force. The taxpayer had challenged the assessment for failing to correctly identify the tax type and legal basis, and for calculating the tax on a 1,010 sqm area rather than the 162 sqm actually used, arguing this invalidated the acts and that the court wrongly relied on an expert report. The Court held that the correction note remedied the clerical misdescription without prejudice, legal grounds were adequately referenced, and the tax base was properly the 1,010 sqm contractually allocated to the taxpayer, as no legally formalized changes to the space were proven; the procedural and expert-evidence objections were also rejected as the expert had addressed the approved objections. The ruling applies Art. 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, Art. 87 and Art. 48 of the former Fiscal Procedure Code (OG 92/2003), and Art. 20 of Law 554/2004 on administrative litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Entertainment tax assessment upheld; taxpayer's appeal quashed: The taxpayer had challenged the assessment for failing to correctly identify the tax type and legal basis, and for calculating the tax on a 1,010 sqm area rather than the 162 sqm actually used, arguing this invalidated the acts and that the court wrongly relied on an expert report. The Court held that the correction note remedied the clerical misdescription without prejudice, legal grounds were adequately referenced, and the tax base was properly the 1,010 sqm contractually allocated to the taxpayer, as no legally formalized changes to the space were proven; the procedural and expert-evidence objections were also rejected as the expert had addressed the approved objections. The ruling applies Art. 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, Art. 87 and Art. 48 of the former Fiscal Procedure Code (OG 92/2003), and Art. 20 of Law 554/2004 on administrative litigation.

Keywords

AI generated
entertainment tax tax assessments fiscal law tax litigation assessment of evidence civil judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded in the dispositive.

Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive as the legal basis for the court's decision on the administrative dispute.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcţia Impozite şi Taxe Locale anularea Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 şi a Notei de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 440 pronunţată în data de 14 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcţia Impozite şi Taxe Locale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

A susţinut că instanţa de fond în mod nelegal a respins contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 precum şi împotriva Notei de îndreptare a erorilor materiale nr. x/07.11.2014 emise de Primăria Sectorului 5 Direcţia Impozite şi Taxe Locale.

Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014, este nelegală, întrucât nu evidenţiază sumele datorate de societate pentru acest tip de impozit.

Împrejurarea ca în decizia contestată nu se menţionează corect tipul de impozit datorat pentru spectacole are drept consecinţa încălcarea prevederilor art. 87 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscală şi nulitatea deciziei contestate. Şi lipsa temeiului de drept din cuprinsul actelor fiscale, atrage nulitatea deciziei contestate.

Susţine că, a contestat decizia si sub aspectul stabilirii incorecte a obligaţiilor bugetare datorate de societate pentru activitatea de spectacole, aspecte nereţinute de instanţa de fond.

În ce priveşte Nota de îndreptare a erorii materiale din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014, s-a reţinut că organul fiscal înţelege sa rectifice decizia de impunere menţionată în sensul că din eroare s-a menţionat în cuprinsul acesteia "impozit pe clădire" în loc de "impozit pe spectacole". În drept, organul fiscal a invocat prevederile art. 48 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Aceasta Nota de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 este nelegală întrucât din cuprinsul art. 48 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 rezulta că prin eroare materială se înţelege orice greşeală de redactare, omisiune sau menţiune greşită din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal potrivit legii, aceasta situaţie fiind regăsită în speţă întrucât omisiunea sau greşeala din actul administrative fiscal atrage nulitatea actului.

Au fost încălcate prevederile art. 332 - 333 C. proc. civ., întrucât nu datora obligaţiile bugetare reprezentând impozit pe spectacole aşa cum s-a stabilit de către organul fiscal pe spaţiul situat in Bucureşti, B-dul. x nr. 34, având în vedere că spaţiul efectiv cu destinaţie de punct de lucru, are o suprafaţă de 162 mp, iar instanţa de fond a trecut la soluţionarea contestaţiei şi a respins-o menţinând cuantumul impozitului pe spectacole menţionat în actele contestate cu referire la releveu, deşi era evident că impozitul nu s-a determinat corect fiind calculat pentru o suprafaţă cu mult mai mare decât cea reală.

În aceasta situaţie, sentinţa recurată este nelegală, aceasta menţine valabilitatea deciziei contestate care nu evidenţiază corect obligaţiile fiscale datorate pentru impozitul pe spectacol.

Susţine că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 254 alin. (5) şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât proba cu expertiza tehnică de specialitate cu obiectivele încuviinţate prin admiterea obiecţiunilor sale reprezenta o probă esenţială în dezlegarea pricinii şi aflarea adevărului, astfel ca ar fi trebuit să insiste ca expertul să răspundă la obiecţiuni aşa cum ele au fost încuviinţate prin încheiere interlocutorie.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 10 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 februarie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 şi Nota de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 emise de pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcţia Impozite şi Taxe Locale.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, constatând că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale incidente.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pe fondul cauzei se reţin următoarele aspecte:

Prin Decizia nr. 114/16.01.2015 dată de instituţia pârâtă, a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacole nr. x/06.10.2014 şi Notei de îndreptarea a erorii materiale nr. x/07.11.2014, prin care s-a stabilit că reclamanta A. S.R.L. datorează suma totala de 1231788 RON cu titlu de impozit pe spectacole şi penalităţile aferente.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, nu este fondată critica vizând faptul că menţionarea eronată a tipului de impozit datorat atrage implicit nulitatea actului de impunere emis, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale incidente instituţia pârâtă a dispus rectificarea prin notă de îndreptare, la un interval scurt de timp, astfel că reclamanta nu a justificat vreo vătămare a drepturilor sale fiscale.

În mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reţine faţă de reclamantă existenţa unei neregularităţi procedurale care să îi provoace vreo vătămare, întrucât forma actului nu i-a provocat nici un prejudiciu.

Nu are suport legal susţinerea recurentei-reclamante în sensul că în cuprinsul deciziilor nu au fost indicate temeiurile de drept întrucât, astfel cum şi judecătorul fondului a precizat, textele de lege indicate în cuprinsul actelor administrative se referă la impunerea şi modalitatea de calcul a impozitului pe spectacole.

Instanţa de recurs nu va reţine critica societăţii recurente în sensul că instanţa de fond a respins greşit contestaţia menţinând cuantumul impozitului pe spectacole menţionat în actele contestate cu referire la releveu, întrucât din cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă cu claritate o suprafaţă folosită de 831,57 mp. din totalul de 1010 mp.

Trebuie precizat că nu are relevanţă în cauză, faptul că reclamanta a folosit doar suprafaţa de 162,90 mp. din cei 1010 mp, respectiv 831,57 mp. (după scăderea spaţiilor anexe), deoarece la momentul stabilirii impozitului era în vigoare contractul de colaborare nr. x/16.06.2011 încheiat între B. şi societatea recurentă S.C. A. S.R.L. pentru imobilul din Bucureşti, B-dul x nr. 34. Potrivit contractului de colaborare şi a actului adiţional nr. x/01.10.2011, ce nu a fost modificate, suprafaţa totală dată spre folosinţă efectivă recurentei este de 1010 mp.

Faptul că societatea reclamanta a configurat spaţiul şi a folosit doar o parte din acesta, nu are relevanţă în cauză, deoarece dacă au fost făcute modificări acestea au fost executate fără îndeplinirea formelor legale, recurenta neprezentând organelor fiscale şi instanţei, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate. Mai mult, astfel de înscrisuri prin care recurenta reclamantă să demonstreze efectuarea pretinselor modificări la spaţiul folosit nu au fost comunicate nici proprietarului şi nici Direcţiei Impozite şi Taxe Locale din sectorul 5 pentru a schimba baza de calcul a impozitelor şi taxelor, în funcţie de noua configuraţie a spaţiului închiriat, conform Actului adiţional nr. x/01.10.2011 la contractul de colaborare nr. x/2011.

În mod legal şi temeinic judecătorul fondului a reţinut că impozitul datorat este în suma de 957.969 RON, calculat conform legislaţiei în vigoare şi precizată în conţinutul raportului de expertiza contabilă - judiciară efectuat în cauză de expertul C., la care s-au adaugă accesoriile în suma de 273.819 RON, rezultând un debit total în suma de 1.231.788 RON care era conform celui stabilit de organul fiscal prin decizia de impunere contestat.

Înalta Curte precizează că au fost respectate principiile fundamentale ale procesului civil şi rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului a pronunţat hotărârea recurată cu respectarea dispoziţiilor art. 254 alin. (5) si art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, este de reţinut că, din actele dosarului rezultă că expertul a răspuns la obiecţiuni astfel cum ele au fost încuviinţate prin încheiere interlocutorie, iar faptul că acest răspuns nu corespunde aşteptărilor recurentei-reclamante, nu atrage anularea actelor administrative.

Faţă de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că actele administrative sunt legale, context în care hotărârea recurată de validare a acestora a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material intern şi european.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul instanţei de fond, Înalta Curte, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra sentinţei civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva sentinţei civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.