Challenge to disciplinary responses of court bailiff oversight bodies: validity of administrative letters versus mandatory disciplinary decisions and the non-applicability of criminal-priority suspension.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 05 aprilie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completata reclamanţii A. si B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi executorul judecătoresc C.:

1. Anularea răspunsului nr. x/29.02.2016 emis de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, comunicat prin adresa nr. x/29.02.2016;

2. Anularea adresei nr. x/16.03.2016 emise de Comisia Superioara de Disciplina din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti;

3. Declanşarea procedurii disciplinare împotriva executorului judecătoresc C..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2666 pronunţată în data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii acţiunii pentru netimbrare, excepţia prematurităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia greşitei calificări a acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei UNEJ şi acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi B.E.J. C., ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanţii A. şi B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

Recurenţii au menţionat că, un prim considerent este reprezentat de situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv instanţa de fond, nu a ţinut cont de cererea de suspendare formulată de reclamanţi. Prin cerere au solicitat suspendarea cauzei, motivat de faptul ca, executorul judecătoresc/intimatul C., a fost trimis în judecată şi condamnat penal pentru infracţiunea prevăzută si pedepsită de dispoziţiile art. 297 C. pen.

Apreciază că instanţa a încălcat principiul potrivit căruia penalul ţine în loc civilul, aceasta având obligaţia conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. să suspende soluţionarea prezentei cauzei pînă la soluţionarea definitivă a cauzei penale, lucru care în prezenta cauza nu s-a întâmplat, deşi sunt îndeplinite condiţiile dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 498 C. proc. civ.

Al doilea considerent pentru care solicită admiterea recursului este reprezentat de situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii.

Al treilea considerent pentru care solicită să se admită recursul este reprezentat de situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunţată a fost data cu aplicarea greşită a legii în condiţiile în care pe de o parte, instanţa de fond arată în considerentele sentinţei recurate că reclamanţii au solicitat intimatei Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sancţionarea disciplinară a acestuia, ori pe de altă parte, instanţa arată faptul ca, nu s-a făcut cercetarea disciplinara, ei primind doar adresa nr. x/29.02.2016, respectiv 57/16.03.2016, deşi legea specială impune cercetarea disciplinară a executorului judecătoresc/intimatului C..

În raport de cele doua răspunsuri care nu echivalează cu o hotărâre astfel cum e prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, atât intimata Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, aveau obligaţia să se pronunţe prin hotărâre.

În atare situaţie se impunea ca instanţa de fond să admită acţiunea astfel cum a fost formulată, întrucât:

- întrucât sunt încălcate dispoziţiile art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, în condiţiile în care Consiliul de Disciplina a Camerei Executorilor Judecătoreşti nu au citat părţile pentru şedinţa din 16 februarie 2016 şi nu se pronunţă prin hotărâre motivată.

Cât priveşte răspunsul formulat de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin răspunsul nr. x/16.03.2016, emis de Comisia Superioară de Disciplina recunoaşte faptul că, aceasta nu este o hotărâre disciplinara, fără să intre în cercetarea criticilor formulate, critici care arătau acelaşi aspect, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (4) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

- în conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, întrucât răspunsul şi cercetarea disciplinară a executorului judecătoresc C. nu este efectuată de inspectori din cadrul direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei sau de Consiliul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti, fiind încălcate dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti. Răspunsul este semnat de Preşedintele Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Pe de alta parte au fost încălcate în mod flagrant dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, dispoziţie potrivit căreia, acţiunea disciplinară se judecă de Consiliul de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti format din trei membri aleşi de Adunarea Generală a Camerei Executorilor Judecătoreşti, ori nu există dovadă în acest sens.

Mai mult decât atât, pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, prin răspunsul nr. x/16.03.2016, emis de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină recunoaşte faptul că, aceasta nu este o hotărâre disciplinară, fără să intre în cercetarea criticilor formulate, critici care arătau acelaşi aspect, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (4), respectiv art. 48 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 06 decembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 06 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2017 a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, formulată de reclamanţii B. şi A., ca neîntemeiată.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B. în cauza având ca obiect recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2666 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a dispus eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată de fiecare dintre recurenţii-reclamanţi în patru rate lunare a câte 50 RON fiecare, scadente în prima zi lucrătoare a lunii, prima rată fiind scadentă la 01 februarie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul promovat de reclamantul A., Înalta Curte constată neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii dispusă la alin. (3) al aceluiaşi articol, cererea nefiind legal timbrată.

Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligaţia de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant A., nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă motivelor de casare prevăzut de art. 488 C. proc. civ., deşi i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 31 octombrie 2017, conform dovezii de înmânare a citaţiilor, aflate la dosar.

Totodată, se constată că, recurentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru care a fost respinsă. Ulterior s-a admis cererea recurentului-reclamant de ajutor public judiciar şi s-a dispus eşalonarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorată de fiecare dintre recurenţii-reclamanţi în patru rate lunare a câte 50 RON fiecare, scadente în prima zi lucrătoare a lunii, prima rată fiind scadentă la 01 februarie 2018.

În acest context, recurentul reclamant ar fi trebuit să termine de achitat taxa judiciară de timbru la 01 mai 2018.

Văzând şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 486 alin. (3) care dispun că menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A..

II.2 Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă B., dar şi a apărărilor înfăţişate prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanţii a supus controlului de legalitate răspunsul nr. x/29.02.2016 emis de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, comunicat prin adresa nr. x/29.02.2016 şi adresa nr. x/16.03.2016 emise de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată, constatând că actele contestate au respectat prevederile legale incidente.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Nu este fondată prima critică a recurentei-reclamante privind incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură prin faptul că nu a dispus suspendarea cauzei, având în vedere că executorul judecătoresc/intimatul C., a fost trimis in judecată şi condamnat penal pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 297 C. pen. şi că astfel, instanţa a încălcat principiul potrivit căruia penalul ţine în loc civilul, aceasta având obligaţia conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. să suspende soluţionarea prezentei cauzei până la soluţionarea definitiva a cauzei penale.

Înalta Curte precizează că suspendarea legală prevăzută de art. 413 C. proc. civ. reprezintă un incident ivit în derularea activităţii de judecată, de natură a temporiza curgerea firească a acesteia, ce trebuie să se caracterizeze prin continuitate; ea poate interveni în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, având un caracter facultativ.

În cauză nu s-a dovedit că s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, ci doar s-a precizat prin notele scrise depuse în 09.01.2017, faptul că "domnul executor C. are pe rolul instanţei Curtea de Apel Bucureşti dosar cu privire la un dosar penal având calitatea de inculpat pentru infracţiunea săvârşită potrivit art. 297 - abuz în serviciu, deci dânsul are o practică în spatele acestei proceduri pe care dânsul înţelege să o îndeplinească".

Suspendarea este lăsată la aprecierea instanţei de judecată şi se întemeiază pe declanşarea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se pronunţe. Textul impune în mod expres şi neechivoc condiţia declanşării urmăririi penale pentru o infracţiune, precum şi existenţa unor elemente suficiente din care să rezulte că existenţa infracţiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să se pronunţe în cauza supusă suspendării. Evident cele două condiţii trebuie îndeplinite în mod cumulativ, de aceea, simpla sesizare a organelor de urmărire penală nu justifică, eo ipso, suspendarea judecăţii.

În cauză nu s-a dovedit îndeplinirea celor 2 condiţii, iar din cuprinsul înscrisurilor de la dosar nu rezultă existenţa unei cereri prin care să se solicite clar şi neechivoc suspendarea judecăţii cauzei.

Totodată trebuie menţionat faptul că, sintagma "penalul ţine în loc civilul" se aplică în cazurile strict prevăzute de lege, care nu au fost dovedite în prezenta speţă.

Înalta Curte precizează că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. .6 C. proc. civ., criticile formulate de recurentă nu evidenţiază faptul că prin hotărâre nu s-au arătat motivele pentru care s-a respins acţiunea.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

În ceea ce priveşte susţinerea că hotărârea atacată nu este motivată fiind lovită de nulitate, Înalta Curte constată că nu se poate susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speţă fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei.

Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Potrivit art. 28 lit. a) din Legea nr. 188/2000, art. 106 din Ordinul MJ nr. 210/2001 (Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000) şi art. 35 lit. e) din Hotărârea UNEJ nr. 19/2010 (Statutul UNEJ şi al profesiei de executor judecătoresc) Colegiul Director al Camerei are obligaţia de a soluţiona sesizările formulate împotriva executorilor judecătoreşti.

Din prevederile legale incidente cauzei rezultă că această instituţie verifică sesizările părţilor împotriva executorilor judecătoreşti în termen de cel mult 20 de zile de la sesizare şi ia măsuri de îndreptare sau, după caz, exercită acţiunea disciplinară, înştiinţând şi Consiliul Uniunii şi propune, după caz, luarea măsurilor legale şi statutare.

În acest context criticile reclamantei-recurente sub aspectul faptului că instituţiile pârâte ar fi trebuit să emită o hotărâre nu sunt fondate.

În mod corect judecătorul fondului a precizat că în conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 şi art. 60 şi 67 alin. (1) din Ordinul MJ nr. 210/2001, acţiunea disciplinară împotriva executorilor judecătoreşti se exercită doar de ministrul justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti, aceştia fiind deci titulari unici ai dreptului de sesizare a Consiliului de disciplină din cadrul Camerei executorilor judecătoreşti, neputând fi deci obligaţi la exercitarea acesteia.

Înalta Curte precizează că soluţia de nedeclanşare a procedurii disciplinare nu este cenzurabilă, cererea de anulare a adresei nr. x/29.02.2016 emise de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti neavând temei legal.

În cauză, nu poate fi vorba de o conduită nelegală sau vătămătoare a interesului privat al reclamantei, ci de o respectare a principiilor fundamentale de funcţionare ale autorităţii.

Instanţa de recurs constată că susţinerile conform cărora răspunsul nu este corespunzător şi nu conţine toate elementele vizate în legătură cu cererea sa, nu pot fi primite în prezentul cadru procesual, în care se verifică dacă s-a soluţionat o cerere privind un interes legitim al părţii.

Aprecierile asupra modului în care instituţiile vizate au răspuns solicitărilor reclamantei nu pot excede cadrului legal în care pot să soluţioneze cererile care le sunt adresate, iar acest aspect a fost adus la cunoştinţa petentei în adresele comunicate.

În ceea ce priveşte menţionarea în cadrul cererii de recurs a faptului că judecătorul fondului nu a observat că instituţiile pârâte nu au emis o hotărâre ci au comunicat doar adrese, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât aceştia din urmă au respectat legea verificând sesizările trimise de reclamanţi.

În mod corect judecătorul fondului a reţinut că răspunsurile sunt motivate, adresele conţinând opinia pârâţilor cu privire la cererile formulate, temeiurile şi prevederile legale ce au stat la baza emiterii acestor adrese.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că reclamanţii nici nu ar fi fost părţi în cadrul unei acţiuni disciplinare, căci această calitate ar fi deţinut-o: unul din cei doi titulari legali ai acţiunii disciplinare (Colegiul Director al Camerei sau ministrul justiţiei) în calitate de reclamanţi, respectiv executorul judecătoresc in calitate de parat.

Se poate observa conform celor expuse anterior că, nefiind dată o hotărâre a Consiliului de Disciplină a Camerei şi adresa nr. x/16.03.2016 a fost legal emisă, întrucât art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000, stabileşte competenţa Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti de a soluţiona doar contestaţiile formulate de Colegiul Director al Camerei sau Ministrul Justiţiei şi executorul judecătoresc împotriva unei hotărâri a Consiliului de Disciplină a Camerei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate a hotărârii recurate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2666 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 2666 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.