Clawback contribution tax base: reimbursement value vs. net sales and inclusion of distribution margins in medical product consumption

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea adresei nr. x/30.07.2015 emisă de către C.N.A.S., cu privire la valoarea procentului p şi a consumului individual al DAPP în trimestrul II 2015, precum şi a adreselor nr. x/02.09.2015 şi nr. y/02.12.2015 emise de către C.N.A.S. cu privire la contestaţia formulată de societatea reclamantă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2140 pronunţată în data de 7 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 (1), (2) şi (3), art. 5 (4), (5), (6) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011 în raport de art. 56 (2) teza a II-a, art. 1 (5), art. 3 (2), art. 21 din Constituţia României şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei cu consecinţa admiterii în tot a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit art. 497 din C. proc. civ.

Susţine că, datorită modului în care a fost emis actul contestat şi refuzului pârâtei de depunere a unei documentaţii complete, s-a aflat în imposibilitate de a efectua verificări asupra modalităţii de calcul abordate de pârâtă, fiind, astfel, încălcate principiile transparentei, predictibilităţii fiscale şi certitudinii fiscale, precum şi dreptul său la apărare şi fiind împiedicat exerciţiul unui control judecătoresc real.

Apreciază că motivarea actelor administrative individuale apare ca o cerinţă care trebuie respectată de emitent, constituind un element de validitate a actului administrativ, lipsa motivării echivalând cu un abuz de drept - exces de putere din partea autorităţii emitente.

Recurenta-reclamantă a reiterat aspectele de nelegalitate referitoare la lipsa motivării actului administrativ, susţinând că raţionamentul instanţei de judecată, potrivit căruia conţinutul actului administrativ, care ar cuprinde exclusiv decizia unilaterală a autorităţii publice, stabilirea valorilor comunicate, reprezintă un substituent al motivării. În aceste condiţii, au fost încălcate dreptul la apărare şi dreptul efectiv de acces la justiţie al reclamantei, vătămarea fiind evidentă, reclamanta neavând posibilitatea de a evalua, nici măcar în faţa instanţei de judecată, acurateţea, legalitatea şi temeinicia datelor comunicate.

În ceea ce priveşte documentaţia administrativă, făcând trimitere la dispoziţiile art. 5 alin. (4), (5) şi (6) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-reclamantă a învederat că, deşi pârâta CNAS a susţinut că raportările comunicate de farmacii, unităţile sanitare etc. sunt în format electronic, la dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă de comunicare către reclamantă a consumului individual rezultat din aceste raportări, nici în format scriptic, nici în format electronic. La dosarul cauzei au fost depuse exclusiv extrase actuale din sistemul informatic unic integrat, care nu îndeplinesc condiţiile de formă ale unui înscris în formă electronică, prevăzute de Legea specială nr. 455/2001 şi de dreptul comun - art. 266-268 C. proc. civ. şi cu privire la care nu poate fi identificată sursa şi modul de prelucrare a informaţiilor.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă a apreciat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârâta CNAS nu au forţă probantă cu privire la conţinutul raportărilor. Atâta vreme cât pârâta CNAS nu a respectat condiţiile de fond şi formă ale procedurile legale ce reglementează modul de raportare, stabilire şi decontare a consumului comunicat trimestrial, actele administrative atacate nu pot fi prezumate ca fiind valide. Transmiterea către reclamantă a unui consum centralizat de medicamente înregistrat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără a permite verificarea realităţii informaţiilor pe baza cărora a fost stabilit acesta reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului de contestare a actului, precum şi a tuturor principiilor aplicabile în cauză - justeţea impunerii, certitudinea impunerii, proporţionalitatea impunerii şi realitatea impunerii.

Prin urmare, în mod greşit a considerat prima instanţă a fi suficientă proba cu înscrisurile depuse de pârâta CNAS, înscrisuri care nu pot fi considerate documente justificative ale emiterii actului administrativ contestat.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă priveşte înlăturarea greşită a motivului de nelegalitate privind caracterul excesiv al contribuţiei, ca efect al calculării acesteia nu asupra veniturilor efective ale reclamantei, ci asupra unei sume care include adaosurile entităţilor de pe lanţul de distribuţie.

Instanţa de fond a considerat în mod greşit ca aceste critici, privind includerea adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor în valoarea consumului comunicat, exced controlului efectuat de instanţa de contencios administrativ şi poate fi valorificat doar în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate. Prima instanţă a reţinut, fără legătură cu motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, argumentele invocate de pârâta CNAS prin întâmpinare, respectiv argumentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 484/22.09.2014, care analizează exclusiv critici cu privire la discriminarea rezultată din lipsa instituirii unei taxe similare şi pentru ceilalţi agenţi economici care acţionează în domeniu, cum sunt distribuitorii şi farmaciile. Prin aceasta decizie, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat cu privire la includerea în mod legal/nelegal a adaosurilor distribuitorilor angro şi a adaosurilor farmaciilor în datele comunicate de CNAS.

A arătat reclamanta că valorile consumului menţionate în cuprinsul notificării pentru trimestrul II 2015 au fost calculate luând în considerare preţurile la care au fost compensate medicamentele, respectiv cele care au fost suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Aceste preţuri sunt semnificativ mai mari decât sumele încasate de DAPP deoarece acestea includ nu numai sumele încasate de DAPP din vânzarea respectivelor medicamente, ci şi adaosurile distribuitorilor angro, adaosurile farmaciilor şi taxa pe valoarea adăugată aplicabilă. În condiţiile în care O.U.G. nr. 77/2011 nu prevede în mod expres faptul ca adaosurile terţilor distribuitori angro şi/sau adaosurile farmaciilor ar trebui luate în considerare la determinarea valorii vânzărilor sau a consumului de medicamente folosite pentru calcularea contribuţiei, pârâta CNAS nu a avut niciun temei legal pentru a include asemenea adaosuri în datele comunicate, iar reclamanta nu putea supune controlului de constituţionalitate prevederi inexistente.

Recurenta a mai susţinut înlăturarea greşită a motivului de nelegalitate referitor la discrepanţa dintre vânzările sale şi consumurile comunicate de pârâta CNAS. Aceste neconcordanţe nu au fost analizate şi valorificate de instanţa de fond, însă ele confirmă susţinerile reclamantei referitoare la erorile existente în sistemul CNAS şi, în lipsa oricăror documente justificative, nu au putut fi clarificate.

A mai susţinut recurenta că, odată puse la îndoială, pârâta trebuia sa facă dovada faptului că aceste cantităţi/valori au fost într-adevăr eliberate/compensate, acesta reprezentând tocmai obiectul acţiunii formulate. Prima instanţă s-a rezumat la a înlătura acest motiv de nelegalitate, fără a analiza motivul acestor neconcordanţe, fără a aprecia necesar a se dovedi din ce provine mai exact consumul aferent trimestrului II 2015 şi dacă, într-adevăr, au existat stocuri din trimestrele anterioare, vândute în perioada de referinţă.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că pârâta a indicat că valoarea consumului este cea suportată efectiv de la FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii, rolul său fiind doar de informare a contribuabilului asupra acestei valori, îmbrăţişând astfel opinia pârâtei CNAS, potrivit căreia aceasta nu este decât un simplu centralizator al datelor raportate de furnizori şi de casele judeţene, fără a putea fi considerată răspunzătoare pentru legalitatea lor. Procedând într-o astfel de manieră, instanţa de fond a încălcat dreptul de acces la justiţie al reclamantei, întrucât singura cale de contestare a acestor date, prevăzută expres de O.U.G. nr. 77/2011, ar rămâne la stadiul de formalitate.

Menţionează că în mod greşit a fost înlăturat motivul de nelegalitate privind includerea în notificare a unor medicamente care nu se afla pe lista medicamentelor compensate şi nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia. Instanţa de fond a procedat la înlăturarea acestui motiv de nelegalitate, preluând simplele susţineri ale pârâtei CNAS din întâmpinare, fără a pune în vedere acestei părţi să indice modalitatea efectivă prin care medicamentele, printre care şi Aulin - cod W04552009 şi Aulin 100 mg - cod W04553001 au fost consumate în trimestrul II 2015.

A arătat recurenta că, din probele administrate în cauză, nu reiese faptul că medicamentele au fost raportate şi, deşi instanţa de fond retine ca acestea au fost consumate fără ca pacientul să achite contravaloarea lor, la dosarul cauzei nu se regăseşte o dovadă în acest sens.

Recurenta-reclamantă a argumentat în sensul că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că furnizorii achiziţionează atât medicamente care se află pe lista medicamentelor compensate, cât şi medicamente care se vând la liber, fără nicio legătura cu statul sau cu contribuţia acestuia la plata lor. Însă, în consumul realizat din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pot fi incluse numai acele produse care sunt compensate potrivit legii şi pentru care, din acest fond, se suportă fie o parte, fie integral preţul produselor, la momentul la care ele sunt eliberate pacienţilor (iar nu achiziţionate de la furnizori).

În consecinţă, a apreciat reclamanta că instanţa de fond a înlăturat în mod greşit motivul de nelegalitate privind includerea în notificare a unor medicamente care nu se află pe lista medicamentelor compensate şi nici în lista medicamentelor pentru care datorează contribuţia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a depus întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 6 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Demersul judiciar declanşat de reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii adreselor nr. x/30.07.2015, nr. y/02.09.2015 şi nr. P/7074/02.12.2015 emise de către C.N.A.S.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei prin care a solicitat anularea acestor acte, iar împotriva acestei soluţii s-a exercitat calea de atac a recursului, dar criticile sunt nefondate.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

- critici referitoare la nereţinerea de către instanţă a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului II 2015;

- critici referitoare la confirmarea legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei;

- critici referitoare la înlăturarea motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente ce nu se aflau pe lista medicamentelor compensate (ex. Aulin) şi nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia; în acest set de critici se includ şi cele privitoare la neconcordanţele dintre vânzările înregistrate de reclamantă şi consumul comunicat de pârâta CNAS.

Soluţia primei instanţe a fost dată cu respectarea tuturor dispoziţiilor incidente cauzei, întrucât notificarea transmisă de autoritatea pârâtă reclamantei, în calitate de reprezentantă a deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă şi care conţine datele necesare calculului contribuţiei trimestriale aferente trimestrului II 2015 este conformă cu prevederile din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014, în forma în vigoare la data emiterii notificării şi răspunde exigenţelor prevederilor şi jurisprudenţei CEDO.

Din cuprinsul primei adrese nr. x din 60.07.2015 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă pretinde că nu există o motivare în fapt a adresei, deoarece nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă, în realitate, lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există un mijloc de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Or, criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Trebuie precizat că, prin Decizia nr. 92 din 25 februarie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de A. S.R.L. din Bucureşti în prezenta cauză şi a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (1) - (3) şi ale art. 5 alin. (4)-(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă solicită să i se comunice raportările transmise de casele de asigurări de sănătate judeţene, raportări ce au fost ulterior centralizate în ceea ce se numeşte "consumul centralizat de medicamente", dar şi raportările primare efectuate de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă, în condiţiile în care în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011 nu există nicio dispoziţie legală în acest sens. Reclamanta urmăreşte, astfel, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011. Prin urmare şi argumentele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, prin raportare la extrasele din sistemul informatic integrat, sunt nerelevante în soluţionarea cauzei, neputând fi calificate drept criterii de nelegalitate a adresei de notificare a contribuţiei.

Este de necontestat că motivarea este de esenţa actului administrativ, dar îndeplinirea acestei cerinţe se raportează la textul de lege care reglementează regimul juridic al actului în speţă, conţinutul motivării trebuind să respecte această normă. În aceste condiţii, nemulţumirile reclamantei referitoare la reglementarea de către legiuitor a unui conţinut mult prea succint al motivării pe care trebuie să o cuprindă notificarea priveşte, într-adevăr, neconstituţionalitatea normei şi nu nelegalitatea actului administrativ emis în temeiul acesteia, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback prin includerea adaosurilor entităţilor aflate în lanţul de distribuţie, se constată că, în cauză, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii la care au fost vândute medicamentele pe canalele de distribuţie, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, apreciind că aplicarea procentului "p" trebuie raportat la vânzările aferente fiecărui plătitor de contribuţie.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste susţineri, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care nu poate face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Criticile referitoare la greşita aplicare a considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014 sunt, de asemenea, neîntemeiate, fiind datorate unei lecturări incomplete a argumentaţiei forului constituţional, care a reţinut următoarele:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje.

Aceste considerente au fost reiterate şi prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 668/2014, nr. 665/2014 şi nr. 789/2015, motiv pentru care Înalta Curte este obligată să valideze interpretarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, nemaiputând să aplice textul analizat în sens contrar celor constatate prin deciziile Curţii Constituţionale. În deciziile sus-menţionate, Curtea Constituţională s-a referit şi la faptul că o atare interpretare nu încalcă principiul certitudinii fiscale, echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, deoarece DAPP beneficiază de un real avantaj, are certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor, iar măsurile instituite sunt în acord cu prevederile constituţionale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii şi nu aduce atingere prevederilor din art. 1 par. 2 din Primul Protocol Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Toate aceste aspecte au fost confirmate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 92 din 25 februarie 2020, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cauză de A. S.R.L.

Aşadar, susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente care nu sunt incluse în lista medicamentelor compensate şi nici în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia, precum şi a celor privitoare la neconcordanţele dintre vânzările înregistrate de reclamantă şi consumul comunicat de pârâta CNAS, Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect motivul de nelegalitate referitor la neconcordanţele dintre vânzările înregistrate de reclamantă şi consumul comunicat de pârâta CNAS.

Sub acest aspect judecătorul fondului a avut în vedere în mod corect că, între momentul vânzării de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuţie, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în acest trimestru.

Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziţionării şi data eliberării către pacienţi a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligaţia de plată a contribuţiei de către reclamantă nu este înlăturată, nefiind împiedicată eliberarea respectivelor medicamente către pacienţi, chiar dacă pentru respectivele medicamente au intervenit situaţii precum expirarea sau retragerea autorizaţiei de punere pe piaţă. În egală măsură, nici diferenţele înregistrate de reclamantă în volumul vânzărilor acestor medicamente nu este relevant, atât timp cât momentul vânzărilor efectuate de reclamantă nu coincide cu momentul punerii medicamentelor la dispoziţia pacienţilor.

Totodată, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că legalitatea unui act administrativ se analizează în funcţie de normele în vigoare, care prevăd modul de calcul al contribuţiei în raport de datele puse la dispoziţie de canalele prevăzute în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011, instanţa de judecată neputând să ia în considerare date statistice sau evidenţe interne ale reclamantei în detrimentul datelor oficiale, raportate în conformitate cu prevederile legale şi a căror nerealitate nu a fost dovedită.

În ceea ce priveşte medicamentele Aulin - cod W04552009 si Aulin 100 mg - cod W04553001, Înalta Curte are în vedere că art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 prevăd că plata trimestrială este datorată pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale fiind calculate conform ordonanţei de urgenţă. Aşadar, nu este necesar ca medicamentele să fie incluse în lista medicamentelor compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ci este suficient ca acestea să fie înscrise într-una dintre categoriile menţionate de textul de lege anterior citat şi contravaloarea lor să fie suportată din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii.

În cauză, intimata-pârâtă a arătat că medicamentele au fost raportate drept consumate de către canalele de eliberare prevăzute de lege, astfel încât în mod corect au fost incluse în consumul aferent vânzărilor plătitorului de contribuţie. Argumentele recurentei-reclamante, referitoare la nedovedirea raportării consumului acestor medicamente, nu fac altceva decât să reitereze criticile referitoare la imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, care au fost respinse, ca nefondate, în cuprinsul prezentei decizii. Astfel cum s-a arătat anterior, în sarcina intimatei-pârâte nu subzistă o obligaţie de punere la dispoziţia DAPP a raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate judeţene şi a raportărilor primare efectuate de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă, în baza cărora s-a calculat valoarea consumului de medicamente pentru medicamentele cuprinse în Anexa 1 la notificare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect cauza, având în vedere că, între momentul vânzării de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuţie, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului II 2015, dar care au fost consumate în trimestrul II 2015.

În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestrială aferentă trimestrului II 2015, se regăsesc şi medicamentele cu coduri CIM indicate de recurenta-reclamantă, însă aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă. Prin urmare, având în vedere decalajul de timp existent între data achiziţionării şi data eliberării către pacienţi a medicamentelor de către furnizorii de produse sau servicii medicale, acestea nefiind retrase din circuitul terapeutic, obligaţia de plată a contribuţiei de către reclamantă nu este înlăturată, chiar dacă pentru respectivele medicamente autorizaţia de punere pe piaţă a expirat, ulterior vânzării lor de către DAPP, nefiind împiedicată eliberarea respectivelor medicamente către pacienţi.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2140 din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.