Recovery of EU funds: automatic financial correction for eligibility breaches without proof of concrete budgetary prejudice

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013*, reclamanta A. S.A. Botoşani a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile Bucureşti, solicitând instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 159/27.03.2013 a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile, prin care s-a respins contestaţia împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/16.01.2013 formulată de către reclamantă şi a Procesului-verbal nr. x/16.01.2013, emis de Ministerul Finanţelor Publice. Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 46 din 3 martie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a admis acţiunea având ca obiect "anulare act administrativ", formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile Bucureşti şi a anulat Decizia nr. 159/27.03.2013 a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Instrumente Financiare Nerambursabile şi procesul-verbal nr. x/16.01.2013 emis de MFP - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.

Prin decizia nr. 1782 din 16 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 46 din 3 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 septembrie 2017 sub nr. x/2013*

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 188 din 12 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Botoşani, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate, prin admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea Deciziei nr. 159/2013 a M.F.E.- DIFN.

În recursul său, care poate fi încadrat în drept în prevederile pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta- reclamantă a relevat, pe scurt, situaţia în fapt a cauzei şi a criticat sentinţa recurată întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) (prevederile referitoare la abateri rezultate din acţiune sau inacţiune) şi art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 (principiul proporţionalităţii), în dezvoltarea motivelor de recurs invocând, în esenţă, următoarele:

Prin sentinţa emisă, instanţa a omis pe de-a-ntregul să analizeze criticile referitoare la faptul că recurenta a executat un contract conform clauzelor negociate anterior chiar de către organul de control, astfel încât, nu se pot dispune sancţiuni asupra patrimoniului său.

Beneficiarul, recurenta de faţă, arată aceasta, nu a fost niciodată în poziţia de a efectua o acţiune sau inacţiune referitoare la gestionarea fondurilor europene în interiorul contractului, întrucât a fost silit să execute contractul conform clauzelor stabilite anterior chiar de către organul de control.

Astfel, contractul iniţial care a făcut obiectul auditării, a fost semnat în data de 29.11.2004. Responsabil cu redactarea, negocierea şi semnarea contractului a fost Agenţia de implementare ISPA, respectiv, OPCP. Începând cu luna ianuarie 2008, contractele astfel încheiate, printre care, şi cel în cauză, au fost transferate, sub aspectul atribuţiilor de evaluare şi control către Autorităţile de Management ex-ISPA, iar atribuţiile de licitare, contractare, autorizare şi lichidare plăţi au fost transferate către beneficiarii finali (OMEF nr. 475/20.02.2008).

Astfel, arată că recurenta-reclamantă s-a găsit în situaţia de a implementa un contract negociat şi semnat cu terţe persoane (contractul reprezentând legea părţilor), fără să fi avut atribuţii în crearea şi negocierea clauzelor acestuia.

Recurenta susţine că, atât timp cât neregula reprezintă o acţiune sau inacţiune a beneficiarului sau a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene care a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul Uniunii Europene, rezultă că sunt cel puţin două condiţii cumulative pentru a constata o neregulă în sarcina sa: să provină dintr-o acţiune sau inacţiune şi să fi prejudiciat sau să poată prejudicia bugetul UE.

În speţa de faţă, se arată, Beneficiarul final a executat contractul astfel cum a fost negociat şi semnat. Toate cheltuielile, chiar şi cele declarate ulterior neeligibile, au fost asumate de către AI ISPA în faţa executanţilor contractului. Consideră că nu se poate reţine în sarcina sa o executare defectuoasă a contractului, respectiv, o acţiune sau inacţiune, care să stea la baza apariţiei unei nereguli.

Prin preluarea contractului, a fost obligată să respecte clauzele acestuia şi să procedeze la efectuarea plăţilor contractual asumate. Recurenta- reclamantă arată că, astfel, se găseşte în situaţia de a i se prejudicia patrimoniul în baza unor erori contractual/legislative efectuate de o altă persoană juridică, şi susţine că prima condiţie a existenţei unei nereguli în sarcina sa nu este îndeplinită, întrucât nu se poate identifica anume care este acţiunea sau inacţiunea responsabilă cu crearea pagubei, atât timp cât a îndeplinit literă cu literă prevederile contractuale.

4. Apărarea în cauză

Intimatul-pârât MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE nu a formulat întâmpinare în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar constată că, deşi în susţinerea acestui motiv de casare recurenta- reclamantă a arătat că, prin sentinţa recurată, instanţa a omis pe de-a-ntregul să analizeze criticile referitoare la faptul că recurenta a executat un contract conform clauzelor negociate anterior chiar de către organul de control, astfel încât, nu se pot dispune sancţiuni asupra patrimoniului său, criticile expuse, care vizează reţinerea în mod greşit de către prima instanţă a situaţiei de fapt, în raport de probatoriul administrat în cauză, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile în discuţie vor fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Distinct de aspectul constatat anterior, se reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

De asemenea, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor, mai ales, inclusiv, cele formulate de reclamantă, şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine, astfel, critica recurentei-reclamante, aceste afirmaţii reflectând dezacordul recurentei în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine, însă, motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinţei au fost expuse argumentele pe care s-au întemeiat concluziile instanţei de fond în privinţa problemelor de drept supuse analizei.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Examinând cel de-al doilea motiv de recurs invocat, ce vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a pronunţat o soluţie legală şi temeinică.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Este conturat şi unanim admis în jurisprudenţa europeană că neregula înseamnă orice încălcare a dreptului Uniunii Europene sau a dreptului naţional în legătură cu aplicarea sa, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic implicat în implementarea fondurilor structurale şi de investiţii europene (ESI), care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului UE prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului Uniunii.

În legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este detaliată la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente încheiate legal în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Înalta Curte are în vedere, totodată, că, pentru constatarea neregulii în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, indicarea în concret a prejudiciului, nu este o condiţie.

Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, rezultă şi din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudenţa consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - SCAF (după adoptarea soluţiei de principiu din 24.11.2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale (cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului).

Astfel, criticile formulate cu privire la lipsa prejudiciului sunt neîntemeiate.

Este de principiu că prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii, şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, punctul 59). În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60).

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea GUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

Se poate astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.

În acest sens, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude, produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate, în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar { . . . . . . . . . . .} poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100 - 102, precum şi Ordonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şi AIPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este că orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea GUE pronunţată în cauza C-199/03 -punctul 15 şi Concluziile avocatului general B. pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general B. prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'indre, C-465/10, punctul 35).

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

În cauza dedusă judecăţii, aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond, achitarea unei sume de 1.770,79 Euro reprezentând facilităţi pentru inginer- mobiliare, cu nerespectarea criteriilor de eligibilitate cerute de Memorandumul de finanţare, ori acceptarea la plată, în mod nejustificat, a unei sume de 0,01 Euro în contul facturii nr. x/24.08.2010, poate fi calificată drept abatere sau neregulă, iar în antiteză cu susţinerile recurentei- reclamante, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi justificate prin raportare la simpla împrejurare că a preluat contractul, fiind obligată să respecte clauzele acestuia şi să procedeze la efectuarea plăţilor contractual asumate, cu atât mai mult cu cât, prin actul administrativ contestat, i se impută tocmai încălcarea dispoziţiilor art. 4.2. din Contractul nr. x intitulat "Lucrări de reabilitare pentru reţelele de distribuire a apei şi de canalizare din Municipiul Botoşani".

Cât priveşte critica recurentei, că măsura aplicată este disproporţionată cu aşa-zisa neregulă reţinută în sarcina sa, iar aşa- zisele neregularităţi, în sensul dispoziţiilor din Contractul de finanţare, nu pot constitui un motiv de rambursare a întregii finanţări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, întrucât, s-ar încălca principiul proporţionalităţii consacrat în practica Curţii Europene de Justiţie, Înalta Curte observă următoarele:

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "În aplicarea prevederilor alin. (1) şi având în vedere principiul proporţionalităţii, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

Conform art. 17 din acelaşi act normativ, "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor şi sancţiunilor administrative pe care le consideră necesare şi adecvate scopului propus, în funcţie de variate elemente, precum, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei nu se poate reţine că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporţionalităţii, consacrat în legislaţia naţională şi europeană şi în jurisprudenţa CJUE.

Mai mult decât atât, conform prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011: "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plata către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d' industrie de I'ndre, C-465/10, punctul47), inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţă şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48).

În legătură cu critica privind încălcarea principiului proporţionalităţii la stabilirea sancţiunii aplicate, Înalta Curte mai constată că potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 şi art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii acestora.

Totodată, conform art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii.

Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti. În aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

În raport de aceste consideraţii teoretice şi de neregulile care i-au fost imputate recurentei-reclamante, aşa cum au fost descrise mai sus, instanţa de recurs apreciază că nu a fost ignorat în cauză principiul proporţionalităţii măsurii dispuse, dată fiind situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Faţă de considerentele expuse, instanţa supremă apreciază că judecătorul fondului a făcut o analiză corectă a cauzei deduse judecăţii şi, constatând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond se află la adăpost de criticile formulate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ.., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 188 din 12 decembrie 2017, a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.