Validity of interim manager appointment after automatic expiry of hospital management contract under Law 95/2006

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza (I) C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, solicitând instanţei să dispună anularea Ordinului nr. 145/09.02.2017 privind numirea doamnei B. în funcţia de manager interimar al Spitalului de Psihiatrie pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău şi a adresei nr. 20879/FB 3234/02.05.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3640 din 11 octombrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, a respins cererea formulată de reclamantul A.. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul A., solicitând, admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii judecătoreşti atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. .8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul- reclamant a relevat succintă prezentare a situaţiei de fapt din speţa dedusă judecăţii şi, în dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a plecat de la o premisă greşită atunci când a reţinut faptul că Ordinul nr. 145/09.02.2017 nu a produs nici o vătămare dreptului pretins de reclamant în ceea ce priveşte prelungirea contractului de management.

Aceasta, întrucât, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din Ordinul nr. 112 din 22 ianuarie 2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale activităţii managerului spitalului public, pe baza criteriilor de performanţă, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 care fac parte din actul normativ invocat.

În aceste condiţii, consideră recurentul-reclamant, câtă vreme, în urma evaluării din anul 2016, a obţinut calificativul "Foarte bine", semnifică fără putinţă de tăgadă faptul că îndeplinea condiţiile pentru aprobarea prelungirii contractului de management.

Aceasta se impunea, cu atât mai mult cu cât, o astfel de propunere a fost aprobată de către Consiliul de administraţie al spitalului Săpoca în şedinţa din data de 20.01.2017, anterior datei încetării de drept a acestuia.

În acest context, al numirii unui manager interimar fără a se ţine cont de solicitările sale de prelungire a contractului de management şi nici de aprobarea propunerii privind numirea lui în vederea prelungirii acestui contract, recurentul consideră că este evidentă vătămarea pe care a suferit-o câtă vreme a fost înlăturat în mod nelegal din funcţia de manager prin restricţionarea accesului la ocuparea postului până la organizarea concursului pentru funcţia de manager.

În acest sens, recurentul- reclamant mai consideră că ordinul atacat este lovit de nulitate, deoarece, nu cuprinde nici o motivare, fiind indicat temeiul la modul general, respectiv dispoziţiile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare, ordinul fiind pur si simplu nejustificat, din perspectiva condiţiilor privitoare la conţinut, cât şi a celor privitoare la formă.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

Recurentul-reclamant susţine că situaţia sa trebuia să se stabilească după organizarea concursului pentru ocuparea postului de manager, concurs la care să i se permită participarea, având în vedere ca îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, însă a fost revocat fără ca ordinul să fie motivat, fiindu-i impusă măsura de-a proceda la predarea pe bază de protocol a patrimoniului, a situaţiei economico-financiare a spitalului şi a tuturor activităţilor aflate în derulare noului manager, şi nu aşa cum prevăd dispoziţiile legale în materie unui manager care a ocupat postul prin intermediul unui concurs.

Din acest punct de vedere, arată recurentul, afirmaţia instanţei de fond în sensul în care nu ar fi contestat refuzul intimatului de prelungire a contractului de management este nefondată, tocmai pentru că a atacat acest refuz, solicitând anularea Ordinului nr. 145/09.02.2017, motivarea acţiunii vizând tocmai acest aspect, al nelegalei numiri a unui manager interimar în loc de a se prelungi contractul său de management.

Posibilitatea prelungirii contractului trebuia raportată de către instanţa de fond la dispoziţiile legale cuprinse în art. 176 alin. (4) Legea nr. 95/2006, ipoteza acoperită fiind aceea a prelungirii contractului de management în baza unui ordin al Ministrului Sănătăţii Publice pentru perioada stabilită în textul legal.

În opinia recurentului, faptul că la momentul numirii managerului interimar valabilitatea contractului de management încheiat de recurent expirase ori că legiuitorul nu instituie o obligaţie în sarcina intimatului cu privire la prelungirea contractului de management nu înseamnă că actul administrativ atacat nu trebuia motivat.

În consecinţă, numirea unui manager interimar, fără consultarea Consiliului de Administraţie al spitalului (ba chiar cu ignorarea unei propuneri aprobate în Consiliu) şi fără desfăşurarea unui concurs pentru ocuparea postului este un abuz şi un act administrativ ilegal şi iresponsabil, câtă vreme activitatea sa a fost apreciată şi a avut rezultate.

În fine, în ceea ce priveşte condiţiile instituite de lege pentru numirea în funcţia de manager interimar, reglementate de dispoziţiile art. 176 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, recurentul- reclamant solicită a se avea în vedere faptul că din adeverinţa depusă de către intimat o dată cu notele de concluzii în fata instanţei de fond, rezultă faptul că dna. B. a participat la cursuri, cu alte cuvinte, la momentul numirii acesteia în funcţia de manager interimar nu absolvise cursurile de perfecţionare, ci era în curs de a obţine diploma de absolvire.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât MINISTERUL SĂNĂTĂŢII a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 28.02.2018, prin care a invocat nulitatea recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului şi pe cale de consecinţă, menţinerea celor dispuse prin sentinţa civilă recurată, ca fiind legale şi temeinice.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, dar şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurentul procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect şi detaliat în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci îşi va limita analiza la criticile care se circumscriu unor reale motive de recurs.

Astfel, în condiţiile în care legalitatea unui act administrativ se cenzurează în raport de prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra incidenţei în cauză a Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, indicată ca temei de drept pentru emiterea Ordinului nr. 145 din 09 februarie 2017, contestat în prezenta cauză.

Câtă vreme recurentul- reclamant A., la data emiterii ordinului contestat nu mai îndeplinea condiţiile prevăzute în art. 176 din Legea nr. 95/2006, în mod corect instanţa de fond a constatat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 176 alin. (4) din acelaşi act normativ, în temeiul căruia contractul de management încetase de drept.

Şi în ceea ce priveşte aplicarea cadrului normativ la situaţia de fapt, sentinţa fondului corespunde exigenţelor legale.

Potrivit art. 184 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 (forma în vigoare în perioada de referinţă) "Contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.".

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) din contractul de management nr. 70 din 07 februarie 2014 "Prezentul contract de management este valabil până la data de 09.02.2017".

Aşadar, faţă de aceste texte normative, recurentului-reclamant i-a încetat de drept contractul de management, încât, nu se poate aprecia că sentinţa de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 176 din Legea nr. 95/2006.

În esenţă recurentul invocă încălcări ale dispoziţiilor legale citate, respectiv: nemotivarea ordinului de numire a managerului interimar, emiterea acestuia, deşi recurentul-reclamant obţinuse calificativul "foarte bine" şi, în fine, că numirea managerului interimar s-a făcut fără consultarea Consiliului de Administraţie al Spitalului.

Întreaga doctrină şi jurisprudenţă la care face trimitere recurentul-reclamant în privinţa obligativităţii motivării actului administrativ, mai ales a aceluia, prin care se aplică sancţiuni ori se limitează drepturi ale persoanelor, porneşte de la premisa că un act administrativ nemotivat îl pune pe cetăţean într-o stare de inegalitate cu administraţia, prin aceea că necunoscându-i resorturile nu ştie cum să le combată.

În cauză însă, resorturile decizionale rezultă cu claritate din cuprinsul ordinului contestat, dovadă fiind formularea plângerii prealabile, din cuprinsul căreia rezultă că recurentul cunoştea motivele care au condus la emiterea ordinului de numire a managerului interimar.

Întrucât actul administrativ contestat conţine elemente de fapt care permit, pe de o parte recurentului-reclamant să cunoască şi să evalueze temeiurile actului, iar pe de altă parte, fac posibilă exercitarea controlului de legalitate, instanţa de control judiciar constată că actul administrativ supuse controlului întruneşte cerinţa de legalitate constând în motivarea acestuia.

Nici susţinerile referitoare la competenţa Consiliului de Administraţie să organizeze concursul pentru ocuparea postului de manager, cu atât mai mult cu cât acelaşi Consiliu aprobase prelungirea contractului de management al recurentului-reclamant, nu pot fi primite.

Aceasta întrucât, procedura invocată de către recurentul-reclamant în cuprinsul motivelor de recurs este aplicabilă, potrivit Legii nr. 95/2006, spitalelor publice din reţeaua autorităţilor publice locale.

Potrivit dispoziţiilor legale sus arătate, pentru spitalele publice din reţeaua autorităţilor publice locale, contractul de management încetează a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;".

Or, în speţă, Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca este o instituţie publică, aflată în subordinea intimatului-pârât Ministerul Sănătăţii, încetarea contractului de management fiind dispusă, în mod corect, în baza art. 184 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006.

Împrejurarea susţinută de recurentul-reclamant, în sensul că, obţinuse calificativul "foarte bine"; propunerea prelungirii contractului de management fusese aprobată de către Consiliul de Administraţie al Spitalului, toate acestea, reprezentând, în opinia sa, condiţii îndeplinite pentru prelungirea contractului de management şi deopotrivă, critici aduse Ordinului de numire a noului manager interimar, nu poate fi primită.

Pe de o parte, calificativul este o condiţie esenţială de numire în funcţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 176 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, dar, pe de altă parte, în temeiul aceloraşi dispoziţii, "La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului,...", textul instituind, aşadar, o vocaţie, iară nu o obligaţie de prelungire a contractului de management.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3640 din 11 octombrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2020.