Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2460/2020 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to formulate valid legal grounds regarding incompatibility status

Case Number Decizia nr. 2460/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) upheld the defendant's objection and declared the plaintiff's appeal null and void, thereby leaving the lower court’s decision dismissing the action in force. The case involved an action to annul an integrity report issued by the National Integrity Agency that found the plaintiff, a public official, to be in a state of incompatibility for a period of ten years. The decisive legal basis was the failure of the appellant to formulate valid grounds for cassation, as the appeal merely reiterated arguments presented before the first instance without addressing the specific illegality criteria required for a cassation appeal under Article 488 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to formulate valid legal grounds regarding incompatibility status: Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Keywords

AI generated
grounds for cassation status of official Civil Procedure Code legal status nullity of agreements and decisions rulings determining validity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18 iulie 2017 sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Agenţia Naţională de Integritate (ANI), solicitând instanţei de judecată ca pe baza probelor ce vor fi administrate să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/07.07.2017 întocmit de instituţia pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa numărul 41 din data de 12 ianuarie 2018, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de către pârâtul Agenţia Naţională de Integritate prin întâmpinare. S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauză ce priveşte pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 242/2018 din 20 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 242/2018 din 20 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac şi admiterea acţiunii.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că:

- faptele care se reţin în sarcina recurentului nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege;

- raportul Agenţiei Naţionale de Integritate constată în anul 2016, că recurentul a fost într-o stare de incompatibilitate începând cu anul 2006. Cu alte cuvinte ANI constată faptul că timp de 10 ani, s-a aflat în stare de incompatibilitate;

- susţine că a depus toate declaraţiile de avere şi de interese pe toată perioada 2006-2016, în care a declarat toate funcţiile deţinute şi toate veniturile, fiind verificat în tot acest timp de Agenţia Naţională de Integritate şi de către toate celelalte instituţii ale statului;

- arată faptul că până în anul 2016 nimeni nu i-a adus la cunoştinţă cum că ar fi incompatibil, astfel că i s-a creat aparenţa că nu încalcă nicio lege.

- arătă faptul că este un medic ce şi-am dedicat cariera actului medical şi nu a creat nici un prejudiciu instituţiei în care a deţinut funcţia de conducere.

- arată că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, deoarece spiritul legii este acela de a stopa anumite avantaje pe care le-ar putea avea o persoană incompatibilă şi să săvârşească fapta cu intenţie vădită, mai mult decât atât să profite de pe urma funcţiei pe care o deţine pentru a obţine avantaje financiare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, deşi recurentul-reclamant a înţeles să invoce prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în realitate, prin cererea de recurs se reiau susţinerile din faţa instanţei de fond, fără a se arăta motivele de nelegalitate vizând soluţia de respingere a acţiunii, prin raportare la considerentele sentinţei recurate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Deoarece recurentul-reclamant s-a limitat la a reitera susţinerile din faţa instanţei de fond şi nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege în sensul de a formula critici care să permită încadrarea lor într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Constată nulitatea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 242/2018 din 20 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.