Scope of "salarized at the same level" for equal pay of IT staff in judicial institutions under Emergency Ordinance No. 83/2014

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Curtea de Apel Galaţi, solicitând anularea Hotărârii nr. 63/13.09.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi, a Deciziei 178/16.06.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu salariul de încadrare şi celelalte sporuri recalculate, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul Tribunalului Brăila. Totodată, reclamantul a solicitat ca plata diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii deciziei noi de reîncadrare, să fie actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 09.04.2015 şi până la plata efectivă a debitelor principale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1625 din 3 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Galaţi în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea la plata diferenţelor salariale;

- a admis acţiunea, în parte, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Galaţi;

- a anulat parţial Hotărârea nr. 63/13.09.2017 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi, precum şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 178/16.06.2017, în ceea ce îl priveşte pe reclamant;

- a obligat pârâta Curtea de Apel Galaţi, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, în aplicarea Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, cu următoarele specificaţii: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere şi sporul de instanţă de 5%; b) valorificarea intervalului 03.05.2016-31.05.2016, omis prin Anexa nr. 2 d la Decizia nr. 178/16.06.2017;

- a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată;

- a respins capătul de cerere referitor la obligarea la plata diferenţelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1625 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Curtea de Apel Galaţi.

3.1. Recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanţei de fond, arătând că în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a respins capătul de cerere privind repararea prejudiciului creat prin neaplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 - actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală penalizatoare.

Recurentul - reclamant a susţinut că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (diferenţă din salariu neplătită, actualizată cu indicele de inflaţie + dobândă legală penalizatoare, prin omisiunea Curţii de Apel Galaţi de a emite dispoziţii de salarizare cu spor de instanţă de 5%, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul său, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile trasate de acest text de lege fiind îndeplinite.

In privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului în solidar cu Tribunalul Brăila, la plata dobânzilor legale penalizatoare, recurentul face trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014,publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411, din 3 iunie 2014.

Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă, iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului." De asemenea, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, stabilind că în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. (2) pct. 3 din C. civ. de la 1864 şi art. 1523 alin. (2) lit. d) din C. civ. raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 C. civ. de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din C. civ., dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Galaţi a criticat sentinţa de fond susţinând în esenţă următoarele aspecte:

Deşi instanţa fondului a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată pe O.U.G. nr. 83 din 2014, însă, acest act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, are în vedere alinierea la nivel maxim a salariilor de bază şi a sporurilor aferente acestor salarii şi nicidecum acordarea sporului de instanţă. Eliminarea discrepanţelor la care face referire reclamantul nu implică acordarea sporului de instanţă pentru această categorie de personal salarizată potrivit grilelor de salarizare aplicabile magistraţilor.

Susţinerea reclamantului că i se cuvine sporul de instanţă prevăzut de O.G. nr. 8/2007, nu este întemeiată iar alinierea la nivel maxim începând cu 09.04.2015 nu înseamnă implicit şi acordarea sporului de instanţă cum în mod eronat a înţeles şi interpretat instanţă fondului.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT, însă salarizarea reclamantului a fost realizată potrivit dispoziţiilor legale aplicabile magistraţilor şi nu personalului auxiliar de specialitate din a cărei categorie profesională face parte reclamantul.

În ceea ce priveşte acordarea sporului de instanţă, solicitat de reclamant, trebuie pornit de la interpretarea teleologică a prevederilor legale şi de la intenţia legiuitorului, exprimată explicit în expunerea de motive la O.U.G. nr. 100/2007, unde s-a reţinut, " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .importanţa informatizării instanţelor pentru buna funcţionare a sistemului judiciar în ansamblu, precum şi riscurile ce apar în cazul disfuncţiilor în cadrul acestui sistem şi principiul nediscriminării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .".

Dar, prin intrarea în vigoare a Legii 97/2008 salariul de bază pentru reclamant a fost calculat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 27/2006, aceasta neputând beneficia şi de dispoziţiile privind calcularea salariului de bază prevăzute în beneficiul celuilalt personal auxiliar de specialitate, altul decât specialiştii IT, salariat în baza altui act normativ, respectiv O.G. nr. 8/2007.

Potrivit art. 3 pct. 5, 6 din O.G. nr. 8/2007, atunci când se stabilea sporul de instanţă, se făcea trimitere la salariul de bază stabilit conform pct. 4, or reclamantului nu i s-a stabilit salariul de bază conform O.G. nr. 8/2007. A interpreta altfel legea înseamnă, a crea o lex tertia.

Din economia textelor legale enumerate reiese foarte clar că reclamantul nu putea beneficia de prevederile art. 3 alin. (1), (4) şi 5 din O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, în condiţiile în care salariul acesteia era calculat în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, recurentul-reclamant a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Curtea de Apel Galaţi, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 20 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 iunie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, se constată că intimatul-reclamant a invocat prin întâmpinare excepţia inadmisibilităţii recursului.

Excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de recurentul-reclamant va fi respinsă ca nefondată, Înalta Curte reţinând că nu au fost indicate motivele pe care se sprijină excepţia invocată, recurentul-reclamant susţinând generic că cererea de recurs este inadmisibilă.

Totodată, Înalta Curte are în vedere faptul că în cauză, nu se contestă o dispoziţie de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea diferenţelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale arătate.

Pe cale de consecinţă, nefiind o contestaţie la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoaşterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil recursul formulat de Curtea de Apel Galaţi.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamant, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Bucureşti admis în parte acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta Curtea de Apel Galaţi, prin preşedinte, să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, în aplicarea Legii nr. 284/2010, a Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, cu următoarele specificaţii: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere şi sporul de instanţă de 5%; b) valorificarea intervalului 03.05.2016-31.05.2016, omis prin Anexa nr. 2 d la Decizia nr. 178/16.06.2017, respingând capătul de cerere referitor la obligarea la plata diferenţelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Soluţia primei instanţe este legală, această hotărâre reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului că în condiţiile în care reclamantul funcţionează ca specialist IT în cadrul Tribunalului Brăila, calitatea de ordonator de credite şi eventual debitor al plăţii drepturilor salariale invocate de acestea se găseşte la nivelul Tribunalului Brăila, faţă de care reclamantul se află în raport de serviciu, potrivit art. 36 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, texte potrivit cărora "Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, (…)." (art. 36), respectiv "(…), iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite." .

Prin urmare, în cauză nu poate fi obligată pârâta Curtea de Apel Galaţi la plata diferenţelor salariale, astfel că în mod corect a fost respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. În ceea priveşte recursul formulat de pârâta Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:

Reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr. 63/13.09.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Galaţi, a Deciziei 178/16.06.2017 a Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu salariul de încadrare şi celelalte sporuri recalculate, începând cu data de 9.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul Tribunalului Brăila.

Prin Decizia nr. 178/16.06.2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, s-a stabilit nivelul maxim la data de 09.04.2015 majorat cu 10% la data de 01.12.2015 al salariilor de bază şi sporurilor aferente personalului auxiliar de specialitate de la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, dispunându-se recalcularea la acest nivel a drepturilor personalului care beneficia de salariu de bază/sporuri într-un cuantum inferior. Prin decizie, nu a fost avut în vedere sporul de instanţă 5% pentru specialiştii IT.

Curtea de apel a admis acţiunea şi a obligat pârâta să procedeze la emiterea unei noi decizii de salarizare reclamantului, cu următoarele specificaţii: a) începând cu data de 09.04.2015, la stabilirea drepturilor salariale, se va avea în vedere şi sporul de instanţă de 5%, opinie împărtăşită de Înalta Curte.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cazul motivelor de recurs vizând soluţia pronunţată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă s-a limitat la a reitera apărările expuse în faţa instanţei de fond. Recurenta-pârâtă nu a formulat critici de nelegalitate concrete, în raport de considerentele primei instanţe, deşi recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, ci, potrivit art. 483 C. proc. civ., alin. (3) C. proc. civ., este menit să examineze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, în lipsa unor critici efective ale pârâtului cu privire la aspectele invocate anterior, simpla concluzie succintă a nemulţumirii pârâtei nu este suficientă pentru atingerea scopului declarării căii de atac.

Înalta Curte constată că prima instanţă a prezentat detaliat motivele pentru care a apreciat că se impune stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului în raport de sporul de instanţă de 5%, începând cu data de 09.04.2015, având în vedere, în esenţă, prevederile Legii nr. 71/2015, astfel cum a fost completată şi modificată, precum şi considerentele Deciziei nr. 23/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect că apărarea pârâtei referitoare la legalitatea Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Galaţi nr. 178/16.06.2017 este nefondată, întrucât dispoziţiile Legii nr. 284/2010, ale Legii nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016, nu au fost respectate.

Argumentele recurentei nesocotesc considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (51) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut, şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Concluzia Curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (51) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, aprecierea recurentei-pârâte că în mod nelegal a fost admisă cererea reclamantului de acordare a sporului de 5% începând cu 09.04.2015 nu poate fi reţinută.

De asemenea, refuzul recurentei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică specialiştilor IT aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursurile, ca nefondate. Totodată, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Galaţi, invocată de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de pârâta Curtea de Apel Galaţi, invocată de reclamantul A..

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 1625 din 3 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.