Insurance guarantee claim appeal declared null for lack of valid grounds, leaving lower court award in force

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.07.2017 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul De Garantare A Asiguraţilor solicitând:

- anularea deciziei FGA nr. 6846/27.06.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000 euro reprezentând despăgubiri garantare ca urmare a falimentului S.C. B. S.A.;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluţionarea acestui litigiu.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 1455 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asociaţilor;

- a anulat parţial decizia nr. 6846/27.06.2017 în sensul că obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5062,5 RON reprezentând diferenţă despăgubire;

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa de timbru de 350 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

Recurenta-reclamantul A. a criticat sentinţa atacată, susţinând în esenţă că din considerentele primei instanţă se poate observa cu uşurinţă că singurul aspect avut în vedere de instanţă a fost valoarea despăgubirilor raportată exclusiv la acte interne întocmite de pârâtă, care stabilesc unilateral şi în abstract criterii de cuantificare a despăgubirilor, instanţa având în vedere exclusiv intervalul de despăgubiri stabilit de pârâtă, în loc să procedeze la cuantificarea daunelor morale, având în vedere traumatismele suferite de reclamant.

Cu toate că în faţa instanţei de fond a fost administrată proba testimonială cu un martor care a prezentat modul concret în care a fost afectat reclamantul ca urmare a vătămărilor suferite, instanţa nu a avut în vedere absolut deloc acest aspect, nefăcând vorbire niciunde în cuprinsul sentinţei atacate de această probă.

Consideră că suma de 5.062,50 de RON acordată suplimentar de prima instanţă este derizorie raportat la prejudiciul nepatrimonial suferit de reclamant.

Recurentu-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a indicat ca motiv de casare, prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea este nelegala fiind data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material, susţinând în esenţă că daunele interese reprezintă altceva decât dauna iniţială, dar ele nu pot lua naştere dacă nu există obligaţia iniţială.

În cazul dedus judecăţii, beneficiarul asigurării de tip RCA a suferit un prejudiciu material însă era obligat să facă dovada întinderii acestuia, ara făcut dor doar dovada prejudiciului material în sumă de 136 de RON conform chitanţei anexate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate(ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, se observă că recurenţii nu circumstanţiază în niciun mod critica potrivit căreia hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Or, simpla nemulţumire a părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, interpretarea probelor administrate şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi de drept descrisă în cuprinsul acţiunii şi a întâmpinării nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Deoarece recurenţii nu au formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii cu privire la probele administrate în cauză, pe care nu le-au structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursurilor formulate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1455 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.