Automatic promotion to next rank upon military retirement despite lack of capacity course exemption request
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Internal Affairs, the General Inspectorate of the Romanian Gendarmerie, and the County Gendarmerie Inspectorate, thereby upholding the lower court’s judgment that partially annulled the administrative order placing the plaintiff in reserve with the rank of lieutenant-colonel. The dispute concerned the legality of an administrative order issued in 2016 that retired a military officer without promoting him to the next rank, with the plaintiff arguing he met the statutory conditions for advancement upon retirement. The decisive legal basis relied on Articles 65 and 85(lit. a) of Law No. 80/1995, which mandate that officers whose minimum service period in their current rank has expired but who could not be promoted due to lack of available positions must be advanced to the next rank upon transition to reserve status, provided they meet other conditions. The court determined that the defendant’s argument—that the plaintiff failed to submit a motivated report requesting exemption from capacity courses under Order No. 69/2009—was inapplicable because those provisions govern active-service promotions, not the automatic advancement rights of officers retiring from service, affirming that the plaintiff was prejudiced by the lack of promotion.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995, art. 65 din Legea nr. 80/1995, art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Automatic promotion to next rank upon military retirement despite lack of capacity course exemption request: Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 iunie 2020
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 la data de 11.05.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună revocarea în parte (modificarea) actului administrativ - Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7759 din data de 22.06.2016, comunicat la data de 11.10.2016 emis de MAI, în urma propunerii formulate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Braşov prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în sensul trecerii în rezervă cu grad de colonel şi cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 59/2018 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i)a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin întâmpinare;
(ii) a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile invocată prin întâmpinare de pârâtul Inspectoratul General Al Jandarmeriei Române
(iii) a admis acţiunea formulată de reclamantul A.;
(iv) a dispus anularea în parte a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7759/22.06.2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne în sensul trecerii în rezervă a reclamantului A. cu gradul de colonel;
(v) a obligat Obligă pârâţii în solidar să plătească reclamantului suma de 850 RON reprezentând cheltuieli de judecată;
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 59/2018 din 29 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov - UM0391 Braşov .
3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurentul-pârât a susţinut că în mod greşit prima instanţă a apreciat că intimatul-reclamant îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 65 şi art. 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995.
Curtea de Apel Braşov a ignorat faptul că potrivit art. 65 din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, "locotenent-coloneii şi căpitan-comandorii în activitate cărora le-a expirat stagiul minim în grad, dar nu au putut fi înaintaţi în grad pe timpul cât s-au aflat în activitate întrucât nu au fost încadraţi pe funcţii prevăzute ai grade corespunzătoare celor la care urmau să fie avansaţi, la trecerea în rezervă sau direct în retragere prin aplicarea art. 85 lit, a)-e) vor fi înaintaţi în gradul următor şi trecuţi în rezervă sau direct în retragere cu noul grad, daca îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în prezenta lege".
Art. 56, pct. C, lit. b) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, prevede imperativ condiţia "să fi absolvit cursuri de capacitate pentru gradul de colonel sau comandor. Admiterea la acest curs se face pe baza de examen. Se exceptează de la această condiţie locotenent-coloneii şi căpitan-comandorii care deţin titlul de doctor ori au absolvit o forma de învăţământ postacademic sau postuniversitar în (ara sau în străinătate, stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale".
Recurentul a arătat că aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale art. 8 alin. (1), lit. j) din Anexa la Ordinul M.A.I nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M. A.I., în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, care prevedeau modalităţile în care se materializează această procedură, astfel: cursurile de capacitate profesională/capacitate şi de perfecţionare în specialitate pentru obţinerea/acordarea unor grade profesionale/militare, potrivit legii, sunt următoarele:cursul de capacitate în vederea acordării gradului de colonel/comandor, şi respectiv alin. (2) potrivit cărora "verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru exceptarea de la cursul de capacitate profesională/capacitate prevăzute Ia alin. (1) lit. a), b) şi d) se realizează de către compartimentul cu atribuţii de formare profesională din cadrul structurii de resurse umane care gestionează dosarul personal al poliţistului/cadrului militar, în baza raportului motivat înaintat de poliţistul/cadrul militar care a absolvit studii postuniversitare, studii universitare de maşter sau echivalente acestora corespunzătoare cerinţelor postului ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în specialităţile corespunzătoare cerinţelor postului".
Or, instanţa de fond a ignorat faptul că atât timp cât intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit obligaţia de a înainta un raport în acest sens, prin care să solicite exceptarea de la examen, prin actul administrativ contestat nu s-a nesocotit şi nici nu s-a adus atingere vreunui drept constituit în favoarea intimatului-reclamant, Ordinul m.a.i. nr. 11/7759/22.06.2016 fiind emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, mai susmenţionate.
3.2. Recurentul-pârât Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov (U.M. 0391 Braşov) a solicitat în temeiul art. 488, alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat în cauză, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
În opinia recurentului, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în cauză ofiţerul a fost avansat la gradul de locotenent colonel la data de 03.04.2011 şi a fost apreciat cu calificativul de "foarte bun" de la ultima avansare în grad, îndeplinind condiţiile legale.
Potrivit art. 8 alin. (2) din O.M.A.I. nr. 69/2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I. (aflat în vigoare la data respectivă), verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru exceptarea de la cursul de capacitate în vederea acordării gradului de colonel se realizează de către compartimentul cu atribuţii de formare profesională din cadrul structurii de resurse umane "în baza raportului motivat înaintat de poliţistul/cadrul militar care a absolvit studii postuniversitare, studii universitare de master sau echivalente acestora corespunzătoare cerinţelor postului ori a dobândit titlul ştiinţific de doctor în specialităţile corespunzătoare cerinţelor postului".
În consecinţă, solicită să se constate că, în lipsa raportului motivat prin care reclamantul solicita această exceptare, obligaţie care îi revenea, actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, iar hotărârea dată de instanţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a acestor prevederi legale.
Prin urmare, solicită casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantului A..
3.3. Recurentul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) a solicitat în temeiul art. 488, alin. (1) pct. 4 şi 6 din C. proc. civ., admiterea recursului declarat în cauză, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
A susţinut recurentul-pârât că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. În acest sens a arătat că Ordinul nr. II/7759/2016 a fost emis de Ministerul Afacerilor Interne la propunerea înaintată ierarhic de către IJJ Braşov.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a susţinut că motivarea instanţei de fond este neîntemeiată, apreciind greşit că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 65 şi art. 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995, modificată, dispoziţii aplicabile în speţă".
La data trecerii în rezervă a reclamantului, în Ministerul Afacerilor Interne era în vigoare Ordinul nr. 69 din 28 aprilie 2009 pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din M.A.I. care se circumscrie situaţiei de fapt conform prevederilor art. 56 paragraful C lit. b) din Legea nr. 80/1995 invocat.
Acest ordin prevedea la art. 8 alin. (2) că verificarea condiţiilor pentru exceptare se realizează în baza raportului motivat înaintat de cadrul militar care a absolvit studiile necesare acestei exceptări.
Prin raportul personal nr. x din 03.06.2016 formulat de reclamant, nu s-a solicitat şi nici motivat acordarea drepturilor reglementate de art. 65 din Legea nr. 80/1995 fapt pentru care apreciem că nici nu se poate vorbi de o nelegalitate a Ordinul nr. H/7759/22.06.2016 sub acest aspect, cererea de anulare fiind inadmisibilă.
În concluzie, cum reclamantul nu a solicitat prin raport acordarea gradului de colonel în condiţiile art. 65 din Legea 80/1995 şi nici nu a întocmit un raport motivat pentru solicitarea exceptării prevăzută de lege si de ordinul de ministru. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române nu putea interveni asupra propunerilor promovate ierarhic de către inspectorul şef al pârâtei Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov, în sensul propunerii acordării gradului de colonel la data trecerii în rezervă, atât timp cât nu erau întrunite condiţiile stabilite de prevederile legale mai sus invocate.
Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, instant de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, încălcând prevederile principiului legalităţii şi aflării adevărului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care s solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov - UM0391 Braşov sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat revocarea în parte (modificarea) actului administrativ - Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7759 din data de 22.06.2016, comunicat la data de 11.10.2016 emis de MAI.
Curtea de apel a admis acţiunea şi a dispus anularea în parte a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7759/22.06.2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne în sensul trecerii în rezervă a reclamantului A. cu gradul de colonel, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Astfel, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 şi 6 din C. proc. civ., pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte criticile formulate de reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură, Înalta Curte, în controlul judiciar efectuat, exclude incidenţa acestui motiv invocat de recurent, deoarece, după cum doctrina şi jurisprudenţa în materie au statuat, un astfel de motiv de recurs se referă strict la o eventuală încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat prin săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte ce intră în atribuţiile organelor puterii executive sau legislative. În speţă, Curtea de apel a procedat la interpretarea şi aplicarea Legii nr. 80/1995 şi, nicidecum, nu a săvârşit un exces de putere în sensul sancţionat prin art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.
De asemenea, Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constatând că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părţi şi elementele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit, este fondată.
De altfel, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a analizat argumentul pârâtului referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care l-a apreciat a fi neîntemeiat, expunând argumentele care au condus la această concluzie, în sensul că a apreciat corect că pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti) are calitate procesuală pasivă în cauză, câtă vreme competenţa de avansare în grad a reclamantului precum şi de trecere în rezervă o deţine Ministrul Afacerilor Interne la propunerea şi cu avizul IGJR.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâţi, subsumate acestui punct, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.
În doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.
Referitor la criticile recurenţilor în ceea ce priveşte aplicarea greşită normelor de drept material de către instanţa de fond, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, apreciind că instanţa de fond a reţinut judicios că, reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 65 şi 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995.
Astfel, se reţine din probatoriul administrat, că prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7759/22.06.2016, reclamantul a fost trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel la data de 30.06.2016 în temeiul art. 85 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, acordarea dreptului la pensie potrivit Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ale Legii cadru nr. 284/2010 şi ale O.U.G. nr. 57/2015 şi acordarea dreptului de a purta uniformă militară conform art. 27 din Legea nr. 80/1995 şi art. 36 alin. (1) din Anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului nr. 262/06.08.2007 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor militare precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea militarilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Aşa cum s-a subliniat şi mai înainte, soluţia curţii de apel de anulare a ordinului contestat, este rezultatul interpretării sistematice a dispoziţiilor legi administraţiei publice locale şi al interpretării teleologice (scopul urmărit de legiuitor) a dispoziţiilor din Legea nr. 80/1995.
Astfel, potrivit art. 65 din Legea nr. 80/1995 potrivit cărora "Locotenent-coloneii şi căpitan-comandorii în activitate cărora le-a expirat stagiul minim în grad, darn nu au putut fi înaintaţi în grad pe timpul cât s-au aflat în activitate întrucât nu au fost încadraţi pe funcţii prevăzute cu grade corespunzătoare celor la cere urmau să fie avansaţi, la trecerea în rezervă sau direct în retragere prin aplicarea art. 85 lit. a)-e) vor fi înaintaţi în gradul următor şi trecuţi în rezervă sau direct în retragere cu noul grad, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de lege.
Totodată, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 85 lit. a)-e) din Legea nr. 80/1995, ofiţerii, maiştri militari şi subofiţerii în activitate pot fi trecuţi în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situaţii:
a) la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă;
b) sunt clasaţi "inapt pentru serviciul militar" de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepţia situaţiei în care a intervenit menţinerea în activitate în condiţiile art. 21 alin. (4);
c) sunt clasaţi "apt limitat" pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară, cu excepţia situaţiei în care a intervenit menţinerea în activitate în condiţiile srt. 21 alin. (4);
d) au împlinit limita de vârstă în grad;
e) când în urma reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii sau unităţi precum şi pentru alte motive sau nevoi ale MAI.
De asemenea, Înalta Curte reţine că reclamantul este licenţiat în ştiinţe juridice în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti iar în anul 2001 a absolvit studii postuniversitare în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, precum şi faptul că din anul 2007 a fost avansat la gradul de locotenent-colonel prin Ordin MAI iar din anul 2011 a obţinut numai calificativul "Foarte bine" la evaluările anuale fiind apreciat pentru activitatea depusă în cadrul Jandarmerie montană a IJJ Braşov pe care a coordonat-o.
Având în ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual redat, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 65 şi 85 lit. a) din Legea nr. 80/1995, modificată, pentru a înainta în gradul următor.
Este adevărat că potrivit art. 56 alin. (1) lit. c) prin raportare la art. 65 din Legea nr. 80/1995, absolvenţii unei forme de învăţământ postuniversitar sunt exceptaţi de la absolvirea unor cursuri de capacitate pentru gradul de colonel iar raportul motivat prevăzut de art. 8 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 69/2009 se referă la ofiţerii aflaţi în activitate cu gradul de locotenent-colonel, care sunt încadraţi pe o funcţie prevăzută cu gradul de colonel şi care urmează să fie avansaţi la gradul de colonel la îndeplinirea stagiului minim în grad.
Însă, contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată în acord cu prima instanţă, că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) raportat la art. 8 din OMAI nr. 69/2009 care prevede la pct. 1 Cursurile de capacitate profesională şi de perfecţionare în specialitate pentru obţinerea/acordarea unor grade profesionale militare, potrivit legii, sunt printre altele, la lit. d) şi cursul de capacitate în vederea acordării gradului de colonel/comandor, nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste dispoziţii au în vedere alte situaţii decât cea a reclamantului-intimat, respectiv a ofiţerilor aflaţi în activitate cu gradul de locotenent-colonel şi care urmează a fi încadraţi în gradul de colonel la îndeplinirea stagiului minim în grad, fiind exceptaţi de la absolvirea cursurilor de capacitate pentru acest grad.
În mod evident, aceste dispoziţii, în contextul dat se referă la ofiţeri care doresc să promoveze în funcţie şi să desfăşoare în continuare, cariera militară.
Prin urmare, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 64 Anexa VII alin. (3) din Legea nr. 284/2010 "în situaţiile prevăzute ala alin. (1) şi (2) pentru cadrele militare înaintate în grad în activitate şi trecute în rezervă cu aceeaşi dată, solda funcţiei de bază se stabileşte, proporţional, raport cu noul grad", este corectă aprecierea primei instanţe potrivit căreia reclamantul este prejudiciat prin neavansarea sa la gradul de colonel, odată cu trecerea în rezervă.
În concluzie, se constată că toate criticile recurenţilor sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.
Temeiul juridic al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov - UM0391 Braşov, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (UM 0251 Bucureşti), Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Nicolae Titulescu" Braşov - UM0391 Braşov împotriva sentinţei civile nr. 59/2018 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2020.