Loss of object of action due to post-judgment administrative decision on insurance claim

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ (decizie) privind acordarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubiri materiale şi nepatrimoniale), cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4789 din 7 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pe pârât să soluţioneze cererea formulată de către reclamantă şi înregistrată la pârât la data de 08.03.2017.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, şi, pe cale de consecinţă, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerea acţiunii formulate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei;

- termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, astfel că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2, art. 11 şi art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, precum şi a dispoziţiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată;

- în mod eronat a apreciat instanţa de fond că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de plată pe care ar fi formulat-o reclamantul, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea şi încărcătura activităţii Fondului; necesitatea respectării principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament în soluţionarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări; numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluţionare; prevederile legale care dispun că soluţionarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca rămas fără obiect, arătând că recurentul - pârât a emis la data de 07.03.2018 Decizia nr. 13485, prin care a soluţionat cererea de plată formulată de intimată la data de 14.03.2017.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 9 iunie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtului la emiterea deciziei cu privire la cererea sa de plată a despăgubirilor, conform dispoziţiilor Legii nr. 213/2015.

Instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de reclamantă şi înregistrată la pârât la data de 08.03.2017.

Înainte de a proceda la expunerea şi analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât şi a legalităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de intimata - reclamantă la dosarul cauzei, la data de 07.03.2018 a fost emisă Decizia nr. 13485 de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a fost analizată cererea de plată depusă de petenta A..

Astfel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 07.12.2017, iar la data de 07.03.2018 Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 13485, privind cererea de plată nr. x/14.03.2017, care a fost analizată în cadrul şedinţei Comisiei Speciale din data de 16.02.2018 .

În acest context, aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că, deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii privind obligarea pârâtului FGA la soluţionarea cererii de plată a fost îndeplinită la data promovării acţiunii (30.05.2017), ulterior, ca urmare a emiterii de către FGA a Deciziei nr. 13485/07.03.2018, prin care, urmare a analizării în şedinţa Comisiei speciale din data de 16.02.2018 a respins cererea de plată a petentei ca tardiv formulată, obiectul cererii de chemare în judecată sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin soluţionarea cererii de plată a fost realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind soluţionarea acesteia este la momentul de faţă rămas fără obiect, urmând să fie respins ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4789 din 7 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 350 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4789 din 7 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 350 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la judecata cauzei în fond şi recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2020.