Electoral expense reimbursement partly reinstated after authority's failure to flag correctable invoice defects.

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Arad), reclamantul A. a cerut în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Publică Electorală Bucureşti, revocarea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 643 din 29.11.2016 prin care s-a refuzat rambursarea sumei de 2.597 RON, reprezentând cheltuieli electorale şi emiterea unei decizii de rambursare a cheltuielilor electorale pentru suma menţionată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 361 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Publică Electorală Bucureşti, a anulat în parte Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 643/29.11.2016 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la rambursarea cheltuielilor electorale către reclamant în cuantum de 2.477 RON, respingând în rest acţiunea. Totodată, a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Autoritatea Electorală Permanentă a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că soluţia de obligare la rambursarea sumei de 2.477 RON, reprezentând cheltuieli electorale, este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 59 alin. (1) şi art. 481 din Legea nr. 334/2006, a art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006.

În opinia recurentei-pârâte, aprecierea instanţei de fond ca fiind formală greşita menţiune în facturile fiscale, fără indicarea temeiului legal pe care se bazează, este greşită. Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, există obligaţia înscrierii pe factură a adresei de domiciliu, aşa cum aceasta este înscrisă în cartea de identitate a beneficiarului şi nu a circumscripţiei electorale.

De asemenea, interpretarea instanţei de fond este greşită şi în ceea ce priveşte corectarea erorilor din facturile fiscale, acestea putând fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorităţii Electorale Permanente, potrivit dispoziţiilor art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, dispoziţii care nu impun în sarcina instituţiei obligaţia de a atrage atenţia acestuia asupra îndreptării erorilor din documentele justificative.

A arătat recurenta că până la finalizarea misiunii de control, mandatarul financiar desemnat al competitorului electoral nu a procedat la îndreptarea erorilor din facturile fiscale, motiv pentru care nu au putut fi validate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prima instanţă a apreciat în mod corect că aspectele invocate de pârâtă pentru invalidarea şi nerambursarea sumei de 1.788,00 RON nu reprezintă încălcări de fond ale prevederilor legale.

Faptul că dispoziţiile art. 319 alin. (20) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal impun anumite condiţii de formă în cazul facturilor fiscale nu înseamnă că lipsa oricărei menţiuni poate fi sancţionată cu nulitatea facturii, o astfel de interpretare încălcând principiul proporţionalităţii.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor menţiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realităţii şi legalităţii achiziţiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menţionarea unei adrese a beneficiarului/furnizorului incompletă, dar care conţine suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor şi care, coroborată cu celelalte menţiuni ale facturii, conduce la concluzia realităţii tranzacţiei.

Nu orice omisiune poate conduce la neluarea în considerare a unei facturi, ci sancţiunea trebuie să fie una proporţională. Neexistând niciun risc privind identificarea cumpărătorului, respectiv a furnizorului, factura trebuia să fie considerată valabilă chiar în lipsa menţiunilor privind domiciliul/sediul acestora.

Totodată, instanţa de recurs constată că sunt corecte considerentele instanţei de fond referitoare la obligaţiile Autorităţii Electorale Permanente, aşa cum decurg ele din litera şi spiritul legii nr. 334/2006.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006 "Eventualele neconcordanţe şi/sau erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorităţii Electorale Permanente. În cazul în care erorile nu sunt corectate din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii de control, suma conţinută în documentul justificativ respectiv nu va mai fi validată şi rambursată de Autoritatea Electorală Permanentă."

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, chiar legea are în vedere posibilitatea ca rectificarea unor erori să se realizeze la cererea autorităţii de control. Este străină de spiritul normei juridice interpretarea recurentei-pârâte potrivit căreia Autoritatea Electorală Permanentă are posibilitatea ca, identificând în timpul controlului vicii de formă minore, care pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului, să nu le aducă la cunoştinţa acestuia pentru a putea respinge cererea de rambursare a cheltuielilor. Este evident că la baza raporturilor dintre administraţie şi administraţi trebuie să stea buna credinţă.

Or, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că ar fi solicitat efectiv mandatarului financiar să corecteze micile lipsuri sau că i-a adus la cunoştinţă reclamantului până la finalizarea controlului, aspectele sesizate, pentru ca acesta să poată lua măsuri de remediere.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinţei civile nr. 361 din 11 decembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2020.