Judicial salary recalculation: individual vs. collective administrative orders and retroactive application of constitutional equalization

Şedinţa publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la modificarea în parte a Ordinului nr. 219/C din 01.02.2017 prin care s-a dispus emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi a asistenţilor judiciari, respectiv art. 2 din O.M.J nr. 4680/C şi emiterea dispoziţiei de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON - majorat cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3545 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Suceava;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamanţii A., C., D., E., F., H. ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pentru reclamanţii B. şi G. de 445 RON, pentru perioada 15.07.2016-01.10.2016;

- a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să plătească reclamanţilor diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale;

- a respins în rest acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a acţiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum şi ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale şi recalcularea la nivel maxim, în funcţie de actul normativ în vigoare.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, iar la data de 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1469/C/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanţilor din prezenta cauză.

A susţinut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluţia instanţei de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanţilor de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 25 mai 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a stabilit pentru judecători şi asistenţi judiciari o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 20.11.2015, respectiv 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Prin urmare, reclamanţilor li s-a stabililit indemnizaţia la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 421,36 RON, de la 9.04.2015, mai mult decât au solicitat reclamanţii, ceea ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Tribunalul Suceava nu a depus întâmpinare la dosarul de recurs, însă, a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de emiterea aceluiaşi ordin de către Ministerul Justiţiei, Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018.

4.2. Legal citaţi, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G. şi H. şi intimata-pârâtă Curtea de Apel Suceava nu au depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, solicitarea recurentului-pârât de constatare a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de emiterea de către ministrul justiţiei a OMJ nr. 91/C/4.01.2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Din conţinutul OMJ nr. 91/C/4.01.2019 şi a anexelor nr. 6 şi 8 la ordin rezultă că, în prezent, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Suceava au fost recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, valori superioare celor solicitate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.

Această împrejurare, deşi relevantă în soluţionarea recursului, nu lipseşte de obiect acţiunea introductivă, având în vedere petitele cererii, care cuprind inclusiv solicitarea de efectuare a plăţii diferenţelor salariale şi acordarea dobânzii legale penalizatoare şi a ratei inflaţiei la sumele cuvenite. Or, deşi pârâtul a procedat la emiterea ordinului de recalculare a indemnizaţiilor de încadrare cuvenite reclamanţilor, astfel cum a fost obligată de instanţa de fond, nu a făcut şi dovada îndeplinirii obligaţiei de plată a diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale. Dimpotrivă, în cuprinsul ordinului MJ nr. 91/C/2019 (art. 2) se menţionează că plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează în măsura asigurării fondurilor bugetare necesare, fără precizări referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale.

În consecinţă, Înalta Curte constată a fi neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi, ulterior a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, au fost îndeplinite obligaţiile legale ce-i revin în privinţa stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanţii prin cererea de chemare în judecată.

Or, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016 (astfel cum a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017) care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinului individual, aferent fiecărui reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunţării sentinţei recurate.

Chiar dacă ordinul colectiv (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcţie de anumite valori de referinţă sectoriale, precum şi prin includerea majorărilor de 2%, 5% şi 11%) a fost emis ulterior promovării cererii de chemare în judecată şi anterior pronunţării sentinţei recurate, cu respectarea dispoziţiile legale incidente, astfel cum susţine pârâtul, relevanţă în soluţionarea cauzei prezintă actele cu caracter individual, prin care sunt tranşate pretenţiile de natură salarială ale reclamanţilor care fac obiectul cererii de chemare în judecată. De altfel, recurentul-pârât nu a criticat obligaţia concretă pusă în sarcina sa de către instanţa de fond, respectiv aceea de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanţi, motivele de recurs rezumându-se la reafirmarea legalităţii Ordinului nr. 4680/C/2016 şi la concluzia îndeplinirii obligaţiilor de natură salarială.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, care vizează, concret şi punctual, pretenţiile de natură salarială ale reclamanţilor, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Se observă că pârâtul însuşi a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 produce efecte în toate cauzele pendinte la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3545 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2020.