CNSAS confirms Securitate worker status; appeal dismissed as unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant, leaving the lower court’s judgment confirming his status as a Securitate worker in force. The dispute centered on an administrative action by the National Council for the Study of Securitate Archives (CNSAS) to determine whether the defendant qualified as a former intelligence officer, which he challenged on procedural grounds and by arguing that his surveillance of a source involved in past political crimes did not violate the source's fundamental rights. The court upheld the conviction based on Article 2(1)(a) of Government Emergency Ordinance No. 24/2008, ruling that the systematic gathering and use of personal information for political surveillance by the communist regime constituted an arbitrary interference with the right to private life protected by the Constitution and international human rights norms, irrespective of whether the surveilled individual had a criminal record.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ; CNSAS confirms Securitate worker status; appeal dismissed as unfounded: The dispute centered on an administrative action by the National Council for the Study of Securitate Archives (CNSAS) to determine whether the defendant qualified as a former intelligence officer, which he challenged on procedural grounds and by arguing that his surveillance of a source involved in past political crimes did not violate the source's fundamental rights. The court upheld the conviction based on Article 2(1)(a) of Government Emergency Ordinance No. 24/2008, ruling that the systematic gathering and use of personal information for political surveillance by the communist regime constituted an arbitrary interference with the right to private life protected by the Constitution and international human rights norms, irrespective of whether the surveilled individual had a criminal record.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, providing the legal basis for the High Court to rule on the appeal in the administrative and fiscal content jurisdiction.
Procedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded, maintaining the validity of the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.11.2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în baza indiciilor rezultate din documentele existente la dosar, să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3754 pronunţată în data de 25 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a), ale) art. 8 alin. (1) lit. a) şi ale) art. 9 din O.U.G. nr. 24/2008.
Califică excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca fiind o apărare de fond.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiată.
Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.
Respinge excepţia de nelegalitate a Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.N.S.A.S., ca inadmisibilă.
Admite acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..
Constată că pârâtul A. a fost colaborator al Securităţii.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 3754 din data de 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâtul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, au fost învederate, în esenţă, următoarele:
În mod greşit instanţa de fond nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii procesuale active, a inadmisibilităţii şi a nelegalităţii actului administrativ - Regulament de organizare şi funcţionare a CNSAS.
Recurentul-pârât apreciază că nu a întreprins nicio măsură cu caracter penal asupra numitului B., condamnarea sa fiind făcută de instanţele judecătoreşti conform legilor în vigoare la acea data, enumerând în acest sens o serie de dispoziţiile incidente.
Astfel, materialele prezentate de reclamant sunt scoase din context, ele reprezentând doar indicii în sensul subiectiv de abordare a reclamantului şi nu probe reale care să confirme vinovăţia pârâtului. Urmărirea informativă a sursei C. este justificată de precedentele activităţi infracţionale ale lui B. şi, nu, de voinţa pârâtului.
Mai arată pârâtul că activitatea sa nu a fost de natură să îi îngrădească acestuia dreptul la viaţă privată, deoarece B. nu era un simplu învăţător de la ţară, el era condamnat penal la 23 ani de închisoare pentru participare la rebeliunea legionară.
În concluzie, se arată că urmărirea informativă a oricăror persoane suspecte a săvârşi acte de terorism, de natură legionară sau fascistă este şi în prezent de actualitate, fiind promovată de toate statele democratice, membre ale NATO sau ale UE.
4. Apărările formulate de intimată
Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, opinând că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală, este motivată şi aplică în mod corect art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.
Motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Din perspectiva acestor critici, se reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor, exigenţe ce în cauză sunt îndeplinite de hotărârea atacată.
Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Faţă de criticile vizând soluţiile instanţei de fond asupra excepţiilor invocate de către pârât, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia inadmisibilităţii şi a nelegalităţii actului administrativ - Regulament de organizare şi funcţionare a CNSASS, Înalta Curte reţine că simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată pe aceste aspecte nu este suficientă. Din această perspectivă se reţine că pârâtul nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă vizând excepţiile invocate, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Totuşi, Înalta Curte arată că, în mod corect instanţa de fond a calificat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca apărare de fond în contextul în care excepţia invocată de recurentul pârât vizează "chestiuni care ţin de vinovăţia pârâtului" şi a analizat-o în cuprinsul considerentelor asupra fondului. În acelaşi sens, instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fiind singurul subiect de drept învestit cu prerogativa constatării calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia.
Şi excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă, în mod corect, prin prisma faptului că obiectul acţiunii promovate de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îl constituie constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, astfel că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În mod similar, Înalta Curte îmbrăţişează raţionamentul primei instanţei vizând soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a actului administrativ - Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nr. 2/2008 faţă de împrejurarea că "pârâtul nu a solicitat verificarea conformităţii actului cu normele în executarea cărora a fost emis".
Totodată, analizând actele şi lucrările depuse la dosarul instanţei de fond, se constată că acţiunea în constatare formulată de reclamant a fost însoţită de înscrisuri în susţinerea acesteia, respectiv Nota de constatare nr. x/23.06.2014, dosarul informativ nr. x având ca titular pe B., cu privire la care s-a formulat cererea nr. x/18.05.2011, prin care fiica acestuia a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător ai Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului respectiv. În dosarul respectiv, pârâtul figurează în vol. 4, la filele x, etc.
Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, pe care le-a apreciat concludente pentru judecarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părţile, având deopotrivă, posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosarul cauzei de către reclamant, a reţinut în mod corect că, prin activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că faptele numitului B. care au condus la condamnarea sa la 23 ani de închisoare vizau siguranţa naţională sau prevenirea săvârşirii unor infracţiuni contra statului şi a economiei naţionale şi că "urmărirea informativă a oricăror persoane suspecte a săvârşi acte de terorism, de natură legionară sau fascistă este şi în prezent de actualitate, fiind promovată de toate statele democratice, membre ale NATO sau ale Uniunii Europene.".
Înalta Curte constată, că, în speţă, măsurile propuse de pârât şi acţiunile întreprinse pentru îndeplinirea acestora, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia României de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte.
Astfel, înscrisurile depuse la dosarul primei instanţe, al căror conţinut este descris pe larg în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, acţiunile întreprinse de către pârât, ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ şi în perioada anterioară anului 1989.
Instanţa de primă jurisdicţie nu a preluat aprecierile cuprinse în documentele fostei Securităţi, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerinţele legii.
Or, aprecierile asupra activităţii persoanei urmărite sunt dublate şi de informaţiile corespunzătoare, de măsurile întreprinse şi solicitate de pârât, ceea ce a determinat constatarea faptului că sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul de lege.
Simpla obţinere şi mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o încălcare a dreptului la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.
Nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurent au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, sau dimpotrivă, au condus la concluzia că aceasta nu avea opinii critice la adresa regimului comunist, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurent, în viaţa privată a persoanei urmărite.
În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.
Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Prin urmare, toate activităţile care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.
Recurentul nu se poate apăra invocând că "urmărirea informativă a sursei…, este justificată de precedentele activităţi infracţionale ale lui B.", iar "aşa zisa violare a dreptului la viaţă private nu este real şi nici obiectiv reţinută, deoarece B. nu era un simplu învăţător de la ţară, el era condamnat penal la 23 ani de închisoare pentru participare la rebeliunea legionară", având în vedere că, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist", care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".
Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (spre exemplu, în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009), faptul că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor/…/contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti", şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".
II.1 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3754 din data de 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.