Judicial salary recalculation upheld: 405 RON reference value applies from 9 April 2015; appeals dismissed.

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a, in data de 09.06.2016 (in urma declinarii competentei materiale de catre Tribunalul Galati, prin sentinta civila nr. 381/11.04.2016), astfel cum a fost precizata in data de 30.01.2017, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I. si J., au chemat in judecata pe paratii Consiliul Superior al Magistraturii si Inspectia Judiciara, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

1. Anularea dispozitiei nr. 54/14.08.2015 si a dispozitiei nr. 70/02.10.2015 emise de secretarul general al CSM.

2. Anularea deciziei nr. 31/14.09.2015 si a deciziilor nr. 36,37,38,39,43,44,48,50,53,56 din 13.10.2015 emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

3. Obligarea paratilor la emiterea de noi dispozitii/decizii prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant, pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

4. Obligarea paratilor la plata catre reclamanti a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-data emiterii dispozitiilor/deciziilor de recunoastere a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1523 pronunţată în data de 27 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Superior al Magistraturii, in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect anularea unor decizii emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare si emiterea unor decizii de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Inspecţia Judiciară, in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect privind anularea unor dispozitii emise de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii si emiterea unor dispozitii de catre secretarul general al Consiliulului Superior al Magistraturii.

Respinge exceptia lipsei de interes a capatului de cerere privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea de unei noi dispozitii prin care sa fie recalculate drepturile salariale cu incepere din data de 01.10.2016, ca lipsita de obiect.

Admite in parte actiunea precizata, introdusa de reclamanţii A.,B., C., D., E., F., K., G., H., I. şi J., impotriva paratilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară.

Anuleaza in parte dispozitia nr. 54/14.08.2015 emisa de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, numai in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantului A..

Anuleaza in intregime dispozitia nr. 70/02.10.2015 emisa de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii

Anuleaza in parte decizia nr. 31/14.09.2015 emisa de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare, numai in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantilor (cu exceptia reclamantului A.).

Anuleaza in intregime deciziile nr. 36,37,38,39,43,44,48,50,53,56 din 13.10.2015 emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

Obliga paratul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei noi dispozitii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamantului A., pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

Obliga paratul Consiliul Superior al Magistraturii la plata catre reclamantul A. a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Obliga parata Inspecţia Judiciară, la emiterea unor noi decizii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant (cu exceptia reclamantului A.), pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

Obliga parata Inspecţia Judiciară la plata catre fiecare reclamant (cu exceptia reclamantului A.) a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea unor decizii emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare si emiterea unor decizii de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare, introduse impotriva paratului Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind promovate impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea unor dispozitii emise de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii si emiterea unor dispozitii de catre secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, introduse impotriva paratei Inspecţia Judiciară, ca fiind promovate impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Inspecţia Judiciară, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a dedclarat recurs atât împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2017, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ambii pârâţi formulând critici de nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii şi a sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se constate că în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ. subscrisul şi-a manifestat refuzul de a se judeca cererea adiţională formulată de reclamanţi, astfel încât instanţa urmează să rămână învestită doar cu soluţionarea cererii iniţiale formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., K., G., H., I., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare şi J., procuror detaşat pe postul de consilier juridic în cadrul Inspecţiei Judiciare, acţiune pe care solicită să fie respinsă ca neîntemeiată.

1. Referitor la încheierea de şedinţă din data de 15 martie 2017, pârâtul apreciază că este incident motivul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, arată că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unor noi dispoziţii/decizii, prin care să li se recalculeze drepturile salariale cu aplicarea valorii sectoriale de referinţă de 347,10 RON, începând cu data de 09.04.2015.

Ulterior, prin cererea adiţională formulată la data de 30.01.2017, depusă după primul termen de judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unor dispoziţii/decizii prin care să li se recalculeze drepturile salariate potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, la repararea prejudiciului creat neaplicarea acestor prevederi, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plata şi până la data plăţii efective.

Sub acest aspect, precizează că cererea depusă ia data de 30.01.2017 de către reclamanţi este o cerere modificatoare, sub aspectul cauzei juridice şi a obiectului, iar nu o simpla precizare, în sensul majorării câtimii pretenţiilor, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond prin încheierea din data de 15 martie 2017.

Ca atare, cererea adiţională fiind depusă după primul termen de judecată, era necesar acordul expres al pârâtului pentru a se putea judeca împreună cu cererea iniţială, astfel încât se impune admiterea recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2017, în ce priveşte analiza cererii adiţionale formulate de reclamanţi la data de 30.01.2017, casarea în parte această încheiere, iar în urma rejudecării să se constatate că, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ. subscrisul şi-a manifestat refuzul de a judeca cererea adiţională formulată de reclamanţi, astfel încât instanţa urmează să rămână învestită doar cu soluţionarea cererii iniţiale formulate de reclamanţii A. eorghe, B., C., D., E., W. igirescu F., K.. G., H., I., inspectori judiciari în cadrul Inspecţiei Judiciare şi J., procuror detaşat pe postul de consilier juridic în cadrul Inspecţiei Judiciare.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de dispozioţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material incidente în cauză.

Reclamanţii au precizat că prin deciziile/dispoziţiile de salarizare contestate pârâţii le-au calculat în mod eronat drepturile salariale raportat la valoarea de referinţă sectorială fără reţinerea creşterilor salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.

Astfel, trebuie distincţia categorii de hotărâri judecătoreşti, unele prin care s-au recunoscut anumitor magistraţi dreptul la calcularea salariul pe baza valorii de referinţă sectorială de 347,10 RON prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 şi ceilalţi magistraţi care fie nu au obţinut astfel de titluri executorii, fie le-au obţinut, însă valoarea de referinţă sectorială a fost plătită până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În ce priveşte creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului 10/2007, pentru unificarea practicii judiciare, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce urmau a se acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică şi în concret cu privire la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat Decizia în interesul legii nr. 25/14.11.2011.

Prin urmare, majorarea indemnizaţiei de încadrare brută lunară prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 347,10 RON nu s-a putut acorda decât până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 şi numai acelor magistraţi cărora li s-au recunoscut prin hotârâri judecătoreşti creşterile salariate prevăzute de Ordonanţa Guvernului 10/2007.

În ceea ce priveşte pretinsul tratament discriminatoriu invocat de contestatori ca urmare a calculării indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă torială stabilită potrivit legii, iar nu prin raportare la cea care rezultă din punerea în executarea hotărârilor judecătoreşti anterior menţionate amintim faptul că prin Decizia nr. 2/2015 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru de legarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în Dosarul x/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) şi ale art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi soluţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

În analiza acestei probieme de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că în sistemul de drept românesc jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, instanţele judecătoreşti nefiind ţinute de soluţiile pronunţate anterior de alte instanţe. Hotărârile judecătoreşti au aplicabilitate numai la speţă, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanţele au fost învestite.

În considerarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi faţă de decizii pronunţate de Curtea Constituţională, Înalta Curte a constatat că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajaţi este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătoreşti prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alţi salariaţi cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. pct). (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată.

Astfel, s-a statuat că în aplicarea art. 2 raportat la art. I alin. (2) lit. e) pct. (i) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti în care s-au acordat unor angajaţi anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalţi angajaţi.

Faţă de aceste considerente, apreciem că dispoziţiile contestate au fost emise în urma unei judicioase interpretări şi aplicări a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modidificări şi completări prin Legea nr. 71/2015.

Dimpotrivă, persoanele care nu au obţinut titluri executorii privind creşterile saftariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 sau care nu au contestat Decizia 44/10.05.2010 a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nu se pot raporta la beneficiarii acestor drepturi, deoarece nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare trebuie să se stabilească potrivit legii (valoarea de referinţă sectorială fiind prevăzută de O.G. nr. 13/2008 şi anume 291,98 RON), în conformitate cu interpretarea dată acesteia prin Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25/2011 şi nr. 2/2015.

Între momentul pronunţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei 25/2011 şi data de 1 august 2016, instanţele de judecată/parchetele puteau aplica în cazul magistraţilor dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, iar în lipsa unei hotărâri judecătoreşti executorii nici ordonatorii de credite nu erau îndrituiţi să procedeze în acest sens.

Faţă de aceste considerente, apreciem că nu este incidenţă în cauza de fată Decizia nr. 23/29 lume 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul neutru dezlegarea chestiuni de drept în materie civilă la care instanţa de fond a făcut trimitere în mod greşit.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii mai arată că în mod greşit, instanţa de fond a interpretat dispoziţiile deciziei CCR nr. 794/15.12.2016.

Totodată, recurentul a arătat că nu sunt admisibile pretenţiile reclamantei astfel cum au fost formulate, întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, acestea neputând opera retroactiv.

S-a procedat la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul instituţiei, începând de la data de 1 august 2016, în funcţie de o valoare sectorială de 347,10 RON, la care s-a adăugat procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015. Valoarea sectorială de 405 RON a rezultat după data de 01.10.2016, astfel încât la stabilirea drepturilor salariale în aceatsă modalitate s-au avut în vedere considerentele deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, astfel încât acestea puteau fi aplicate numai după publicarea hotărârii instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României.

Începând cu data de 1 octombrie 2016, această valoare de referinţă a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la data de 01.10.2016, prin emiterea Ordinelor nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acest sens făcându-se referire şi la adresele nr. x/21.12.2016 şi din 29.11.2016 ale instanţei supreme aşa încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională.

Totodată, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4860/C/2016, s-a stabilit că drepturile salalariale ale judecătorilor au fost stabilite, începând cu data de 1 august 2016, în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, rezultată din majorarea valorii de referinţă sectorială de 347 RON cu un procent de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, iar la rândul lor, reclamanţii au beneficiat de aceleaşi drepturi salariale.

Astfel, în raport de aceste argumente, s-a apreciat de către recurentul-pârât că este neîntemeiată cererea reclamantilor de stabilire a unei indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, câtă vreme la nivelul tuturor ordonatorilor de credite s-a decis că nivelul maxim în plată în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "justiţie" calculat la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, este aplicabil începând cu data de 1 octombrie 2016.

3.2 Recurentul-pârât Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, în principal, respingerea în parte a acţiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 1 august - 30 septembrie 2016, raportat la diferenţa dintre valoarea de referinţă sectorială de 347 RON şi cea de 405 RON, iar, în subsidiar, respingerea în parte a acţiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, raportat la diferenţa dintre valoarea de referinţă sectorială de 347 RON şi cea de 405 RON, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi expunând în susţinerea acestuia aceleaşi argumente ca şi recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul A. respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii şi pârâtei Inspecţia Judiciară:

1. Anularea dispozitiei nr. 54/14.08.2015 si a dispozitiei nr. 70/02.10.2015 emise de secretarul general al CSM.

2. Anularea deciziei nr. 31/14.09.2015 si a deciziilor nr. 36,37,38,39,43,44,48,50,53,56 din 13.10.2015 emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

3. Obligarea paratilor la emiterea de noi dispozitii/decizii prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant, pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

4. Obligarea paratilor la plata catre reclamanti a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-data emiterii dispozitiilor/deciziilor de recunoastere a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferenţe lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Prin sentinţa recurată a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă dispoziţie pentru reclamantul A., pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015 şi să plătească acestuia diferenţa dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Totodată, a obligat parata Inspecţia Judiciară, la emiterea unor noi decizii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant (cu exceptia reclamantului A.), pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015 şi să plătească catre fiecare reclamant (cu exceptia reclamantului A.) diferenţa dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Faţă de motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând admiterea cererii adiţionale formulate de către reclamanţi la data de 30 ianuarie 2017 prin care au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unor dispoziţii prin care să li se recalculeze drepturile salariate potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 şi la repararea prejudiciului creat neaplicarea acestor prevederi, sume care să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plata şi până la data plăţii efective, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Astfel, Înalta Curte, împărtăşeşte opinia instanţei de fond, în sensul cererea adiţională formulată de către reclamanţi în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cuprinde doar o majorare a câtimii pretenţiilor solicitate prin cererea introductivă. Astfel, aceştia solicită ca drepturile salariale să fie calculate pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, în loc de 347 RON, fără a modifica însă cauza acţiunii iniţiale, în sensul că obiectul principal al acţiunii a rămas anularea dispoziţiilor de salarizare şi obligarea pârâţilor la emiterea unor noi dispoziţii prin care să se reclaculeze drepturile salariale la nivel maxim, retroactive, începând cu data de 09.04.2015, iar obiectul accesoriu al acţiunii a rămas obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale ce vor rezulta.

Având în vedere că ambii pârâţi, prin cererile de recurs au formulat, în esenţă, critici comune circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la faptul că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material, atât în ceea ce priveşte data de la care s-a dispus acordarea valorii de referinţă sectoriale, cât şi cuantumul acesteia, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmează să le examineze împreună şi să le răspundă prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

Reţine instanţa de control judiciar că este nefondată susţinerea recurenţilor-pârâţi în sensul că prima instanţă a ignorat data de la care se aplică dispoziţiile hotârării pronunţate de instanţa de contencios constituţional, cu privire la acordarea valorii de referinţă sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, astfel cum s-a menţionat şi în precedent, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat pârâtul.

Aşa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentilor în sensul că egalizarea indemnizaţiilor se putea face numai după pronunţarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri/judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordrea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtilor în acest sens apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referinţă de 405 RON, Înalta Curte reţine că este nefondată critica recurenţilor-pârâţi privind aplicarea acesteia numai după data de 1 august 2016, dată prevăzută în Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

Trebuie subliniat că potrivit acestei decizii, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, care este ordonator principal de credite, stabilirea drepturilor salariale pentru personalul Institutului Naţional al Magistraturii s-a calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, asa cum acesta recunoaşte inclusiv prin motivele de recurs.

Deşi valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ordonator principal de credite), tot începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, prin sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentinţă producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie", care are calitatea de pârât şi în prezenta cauză.

În acelaşi sens este de altfel şi jurisprudenţa constantă a celorlalte instanţe, prin care s-a reţinut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referinţă de 405 RON, de exemplu sentinţa civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj şi sentinţa civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

În acest context, urmează să fie înlăturată şi critica recurenţilor-pârâţi în sensul că valoarea sectorială de referinţă în plată a fost de 347,10 RON pentru familia ocupaţională "Justiţie" până la data de 1 august 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

Cu privire la capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte aminteşte că, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reţine că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispoziţiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanţilor, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligaţie de plată care este stabilită în sarcina pârâţilor Consliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară.

Prin urmare, reclamanţii au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2017 şi împotriva sentinţei civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.