EU fund procurement: timeliness of administrative appeal and prescription interruption via pending litigation in separate case

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2017, reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A." a chemat în judecată pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: în principal, anularea deciziei nr. 25704/06.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Universitatea de Medicină şi A., Contract de finanţare nr. x/27.12.2011, SMIS 23335 şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015, privind proiectul "Portal educaţional şi sistem electronic aplicativ integrat de educaţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie "A." Bucureşti pentru dezvoltarea performanţei medicale în domeniul dermato-oncologiei \ cod SMIS 23335, contract de finanţare nr. x/27.12.2011 pentru contractul nr. x/11650/14.05.2013 ce a avut ca obiect achiziţionarea unei "Platforme electronice complexe", emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate şi comunicată instituţiei prin e-mail, în data de 16.06.2015; în subsidiar, diminuarea corecţiei financiare la minimul prevăzut de legiuitor; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) si art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2639 pronunţată în data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A.", în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice Şi Fondurilor Europene, având ca obiect anularea deciziei nr. 25704/6.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca tardiv.

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A." în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 şi în subsidiar, diminuarea corecţiei financiare la minimul prevăzut de legiuitor, ca inadmisibil.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2639 pronunţată în data de 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A.", întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recurenta - reclamantă arată că a fost emisă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 ("Nota de constatare") prin care, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, AM POS CCE, în calitate de autoritate de management pentru Axa Prioritară 1 "Un sistem inovativ şi eco-eficient de producţie" POS CCE a efectuat o verificare on-the-desk a documentaţiei aferente contractului de furnizare nr. x/14.05.2012, verificare în urma căreia s-a dispus aplicarea unei corecţii financiare de 25% la valoarea eligibilă a contractului nr. x/11650/14.05.2012, respectiv o valoare a corecţiei financiare de 1.007.345 RON.

Impotriva Notei de constatare a formulat, în termenul legal, contestatie administrativă înregistrata cu nr. x/15.07.2015. Constestaţia a fost înregistrată la Direcţia Generală Programe Competitivitate (DGPC) în data de 17.07.2015, intimatul - pârât emiţând Decizia de soluţionare a contestaţiei în data de 06.11.2015 în afara termenului legal, cu toate că dispoziţiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 obligă autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă să se pronunţe în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei, termenul de 30 de zile fiind un termen de decădere.

Astfel, în lipsa unui răspuns la contestaţia administrativă formulată şi reţinând că instituţia intimată era decăzută din dreptul de a mai emite decizie/răspuns, în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 raportat la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de 11.02.2016, recurenta a formulat acţiune în contencios administrativ împotriva instituţiei intimate, în vederea anulării actului administrativ prejudiciator - Nota de constatare şi a reparării pagubei, acţiune ce a fost introdusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal formând obiectul dosarului nr. x/2016

Ulterior formării dosarului nr. x/2016, contestaţia a fost respinsă de către instituţia intimată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, înregistrată cu nr. x din data de 06.11.2015.

Reclamanta învederează că până la data introducerii acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, intimata nu comunicase subscrisei Decizia nr. 25704/06.11.2015. Abia ulterior înregistrării pe rolul instanţei de judecată a acestui dosar, cu depăşirea termenului de decădere, de 30 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, pârâtul - intimat a depus la dosar Decizia nr. x/06.11.2015, privind soluţionarea contestaţiei împotriva Notei de constatare, printre celelalte înscrisuri ataşate, fără a face însă dovada comunicării acesteia către subscrisa. Aşadar, singura modalitate prin care s-a luat la cunoştinţă de Decizia nr. 25704/06.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Notei de constatare, a fost odată cu studierea înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei înregistrate cu nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cauză ce a fost soluţionată la fond prin decizia civilă nr. 391/08.02.2017, privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată cu privire la anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 25704/06.11.2015, formulată de intimată şi admisă de către instanţa de fond, prin raportare la termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond reţine că acţiunea în prezenta cauza a fost introdusă cu depăşirea termenului de 6 luni de la data comunicării deciziei atacate. Faţă de afirmaţia instanţei de fond, reţinem faptul că aceasta a apreciat că ataşarea la dosarul cauzei nr. x/2016 a Deciziei atacate, a reprezentat o modalitate de comunicare către subscrisa a actului administrativ atacat.

Astfel, arată reclamanta, Decizia nr. 25704/06.11.2015 a fost pronunţată în data de 06.11.2015. Faţă de data înregistrării contestaţiei, 17.07.2015, termenul de 30 de zile în care instituţia intimată avea obligaţia legală de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei s-a împlinit în data de 17.08.2015. Trecând peste acest aspect, instituţia intimată emite decizia de soluţionare a contestaţiei în data de 06.11.2015, mai exact la aproximativ trei luni de la data împlinirii termenului legal în care aceasta era obligată sa o formuleze şi, persistând în atitudinea sa de dispreţ la lege, omite să o comunice subscrisei.

Faţă de aceste împrejurări, instanţa de fond ignoră cu desăvârşire ilegalităţile instituţiei intimate în ceea ce priveşte procedura de comunicare a actului administrativ atacat, fără a reţine nicio culpa în sarcina intimatei.

In raport de aceste circumstante, trebuie analizat in ce masura putea subscrisa recurenta sa formuleze actiunea avand ca obiect anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015 in termenul de prescriptie de 6 luni de la data comunicarii actului administrativ atacat, de vreme ce actul administrativ nu a fost comunicat de catre intimata nici pana la acest moment, conform legii.

In sprijinul argumentelor formulate reclamanta invocă dispoziţiile alin. (1) lit. a) şi alin. (2) ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, reguli ce implică lămurirea înţelesului art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 ţinându-se cont de legăturile sale cu norma juridica din acelaşi act normativ, prevăzută de dispoziţiile art. 11 alin. (2).

Faţă de aceste dispoziţii legale, apreciază reclamanta că legiuitorul, atunci când instituie termenul de prescripţie, de 6 luni, o face prin raportare la "data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii", iar când reglementează termenul de decădere, de un an, se raportează la data comunicării actului, data luării la cunostinţă, (...)". Aşadar, legiuitorul distinge între "data comunicarii" si "data luarii la cunostinţă", atunci când stabileşte data de referinţă pentru calcularea termenului de decădere de un an. Raţiunea acestei distincţii e dată tocmai de împrejurarea care a determinat imposibilitatea celui interesat de a introduce acţiunea în interiorul termenului de prescripţie, raportându-se, ca atare, nu doar la data comunicării actului administrativ atacat, stricto sensu, ci, în egală măsura, şi la data luării la cunostinţă a acestuia.

Or, reclamanta consideră că este evident ca, în cauza de faţă, nu ne aflăm în situaţia "comunicării", ci a "luării la cunoştinţă" a unui act administrativ, Decizia nr. 25704/06.11.2015 fiind strecurată printre înscrisurile dosarului, ataşată, unei adrese a instituţie intimate către Ministerului Finanţelor Publice.

Or, instanta de fond, atunci cand sugereaza, in motivarea sentintei atacate, ca "efectul intreruptiv de prescriptie nu s-a definitivat, pentru a putea fi invocat in prezenta cauza", ignora faptul ca eventualele cauze de întrerupere a termenului de prescripţie, de 6 luni, prevăzut de alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/200, nu pot avea ca efect depăşirea termenului de decădere de un an de la data comunicării/luării la cunoştinţă a actului administrativ considerat nelegal, acest din urma termen fiind menit sa asigure securitatea si stabilitatea raporturilor juridice. In acest sens, rugam instanţa de recurs sa aibă în vedere jurisprudenţa ICCJ, respectiv Decizia nr. 584 din 31 ianuarie 2007, pronunţată de ICCJ, secţia contencios administrativ si Fiscal.

Faţă de aceste împrejurări, reclamanta arată că cererea de chemare în judecată a fost introdusă în data de 06.03.2017, cu respectarea termenului de un an de la data la care subscrisa a luat la cunoştinţă de actul administrativ atacat, din dosarul nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Recurenta nu putea introduce prezenta acţiune mai devreme de data soluţionării cauzei x/2016 (respectiv 08.02.2017), deoarece, în această cauză, instanţa pusese în vedere subscrisei, odată cu repunerea pe rol a dosarului, ulterior unor amânări de pronunţare, să îşi precizeze acţiunea în sensul în care solicită doar anularea Notei de constatare sau solicită şi anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Notei de constatare.

Or, este mai mult decât evident că aceasta situaţie a fost determinată de "găsirea" la dosarul cauzei a înscrisului reprezentat de actul administrativ atacat.

Subliniază reclamnata că dosarul nr. x/2016 a fost soluţionat la fond prin sentinţa civilă nr. 391/08.02.2017 prin care acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de fond a Curtii de Apel Bucureşti reţinând că reclamanta păstrează dreptul de a solicita anularea acestui act (n.a. Decizia nr. 25704/06.11.2015) într-un litigiu separat.

Concluzionând, reclamanta arată că a introdus acţiunea, cu respectarea termenului de 1 an reglementat de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie de 6 luni, reglementat de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, termenul de prescripţie a fost întrerupt, potrivit dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 C. civ.

Astfel, reclamanta apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor juridice atunci când a admis excepţia tardivităţii formulată de către intimată si a respins capătul de cerere formulat de către recurentă având ca obiect anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015, ca fiind tardiv şi a capătului de cerere privind anulare Notei de constatare ca fiind inadmisibil.

4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat intimata - pârâtă a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, precum şi în raport de susţinerea intimatului, din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul acţiunii judiciare, prin raportare la dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, îl reprezintă anularea deciziei nr. 25704/06.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată de Universitatea de Medicină şi A. şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 privind proiectul "Portal educaţional şi sistem electronic aplicativ integrat de educaţie al Universităţii de Medicină şi Farmacie "A." Bucureşti pentru dezvoltarea performanţei medicale în domeniul dermato-oncologiei \ cod SMIS 23335, contract de finanţare nr. x/27.12.2011 pentru contractul nr. x/11650/14.05.2013 ce a avut ca obiect achiziţionarea unei "Platforme electronice complexe", emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, iar, în subsidiar, diminuarea corecţiei financiare la minimul prevăzut de legiuitor.

Instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare şi a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A." având ca obiect anularea deciziei nr. 25704/6.11.2015, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru POS CCE, ca tardiv şi capătul de cerere având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 şi diminuarea corecţiei financiare la minimul prevăzut de legiuitor, ca inadmisibil, considerând că, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei a fost formulată după expirarea termenului de 6 an de la data comunicării deciziei atacate.

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă şi încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că recursul recurentei-reclamantei este nefondat, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei tardivităţii dreptului material la acţiune, se reţine că prima instanţă a constatat în mod corect incidenţa prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, potrivit cu care:,,1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

e) Abrogată prin L. nr. 212/2018

(2)*) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative atacate:

"(1) Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

(2) Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Din prevederile legale menţionate mai sus rezultă că, împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, partea are deschisă calea la instanţa de contencios administrativ, care va exercita controlul de legalitate atât asupra acestei decizii cât şi asupra notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Calculat de la această dată, termenul de prescripţie de 6 luni expiră la data de 3 mai 2016, partea nefăcând dovada intervenirii unei cauze de suspendare sau de întrerupere.

Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situaţie de excepţie de la regula prescriptibilităţii acţiunii în termenul de 6 luni şi devine aplicabil numai dacă acţiunea nu a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripţie din motive temeinice.

Astfel cum rezultă din probele depuse la dosar, deciziei nr. 25704/6.11.2015 de soluţionarea a contestaţiei a fost comunicată reclamantei, astfel cum pârâtul şi însăşi reclamanta confirmă, la termenul de judecată din data de 06.06.2017.

Astfel, în practicaua încheierii de la data anterior menţionată s-a reţinut că "reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "A." prin avocat, solicită respingerea excepţiei tardivităţii având în vedere că Decizia 25704/6.11.2015 a fost depusă de către pârâtă împreună cu întâmpinarea în dosarul nr. x/2016 la termenul de judecată din 28.03.2016, dată la care a fost comunicată reclamantei de către instanţa de judecată. ".

Observând şi sentinţa civilă nr. 391/2017, în practicaua căreia s-a consemnat faptul că la data de 16.11.2016 reclamanta a depus cerere de precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat şi anularea Deciziei care face obiectul prezentului dosar şi pe care Curtea de apel, admiţând excepţia tardivităţii, a respins-o în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, şi dispozitivul acestei sentinţei în care Curtea de apel a reţinut că "Respinge cererea completatoare, privind anularea Deciziei nr. 25704/06.11.2015 de soluţionare a contestaţiei emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, ca tardiv formulată.".

Rezultă cu puterea evidenţie, contrar susţinerilor reclamantei că acesteia i-a fost comunicată decizia 25704/6.11.2015 la data de martie 2016 odată cu întâmpinarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi fondurilor Europene nr. 18339/2016, în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte, împărtăşind raţionamentul instanţei de fond, arată că cererea de chemare în judecată în cauza ce face obiectul analizei de faţă a fost înregistrată la data de 06.03.2017, cu depăşirea termenului legal şi imperativ de 6 luni de la data comunicării deciziei atacate.

Relativ la criticile reclamantei vizând întreruperea termenului de prescripţiei de 6 luni prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, potrivit dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 C. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, antamând dispoziţiile legale anterior citate, Înalta Curte învederează că legea nu defineşte noţiunea de "motive temeinice" în virtutea cărora cererea de chemare în judecată poate fi introdusă peste termenul reglementat, urmând ca interpretarea să fie făcută în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, prin raportare la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei.

În acest context, nu putem împărtăşi punctul de vedere al recurentei prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, termenul de prescripţie a fost întrerupt, întrucât legiuitorul a prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 2539 C. civ., în mod clar şi detaliat, că,,(1) În cazurile prevăzute la art. 2.537 pct. 2 şi 3, prescripţia este întreruptă chiar dacă sesizarea a fost făcută la un organ de jurisdicţie ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă. (2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată (…) a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă."

Or, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că sentinţa civilă nr. 391/08.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu este definitivă, în sistemul informatizat ECRIS, împotriva acesteia Universitatea de Medicină şi Farmacie "A." declarând recurs.

Se reţine astfel că, raţionamentul primei instanţe în sensul că efectul întreruptiv de prescripţie al introducerii cererii de chemare în judecată nu s-a definitivat pentru a fi invocat în prezenta cauză, este corect.

Nu sunt întemeiate nici criticile reclamantei vizând respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 şi, în subsidiar, diminuarea corecţiei financiare, ca inadmisibile.

Astfel, conform prevederilor legale menţionate, împotriva titlului de creanţă, reprezentat de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, se poate formula contestaţie administrativă în termen de maximum 30 de zile de la comunicare, iar potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei poate fi atacată de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

Dat fiind faptul că cererea având ca obiect anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, este implicită soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de anulare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/13.05.2015 şi de diminuare a corecţiei financiare la minimul prevăzut de legiuitor. Astfel, anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare şi de diminuare a corecţiei financiare sunt consecinţe ale anulării deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. v554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină şi A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină şi A. împotriva sentinţei civile nr. 2639 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.