Scope of guaranty fund liability capped by bankruptcy admission: failure to substantively review claim and reject interest for lack of insurance contract origin

Şedinţa publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.03.2016 sub nr. de dosar x/2017 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 4584/01.03.2017 emisă de intimată în ce priveşte ceea ce priveşte respingerea parţiala a pretenţiilor contestatoarei menţionate la art. 2 din decizie(cu menţiunea ca suma respinsa este în mod eronat menţionată în decizie ca fiind 8.486,26 RON, în realitate fiind de 22.158,91 RON); obligarea pârâtei la plata către contestatoare a sumei de 22.158,91 RON, reprezentând despăgubiri, conform titlului executoriu: sentinţa penală nr. 2354/23.10.2015 pronunţata de Judecătoria Arad în dosar x/2015 şi decizia penala nr. 1296/10.12.2015 pronunţata de Curtea de Apel Timişoara şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, constând în taxa judiciara de timbru în suma de 350 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2681 pronunţată în data de 28 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează decizia 4584/01.03.2017.

Obligă pârâtul să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a motivelor prezentei hotărâri.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata sumei de 350 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.".

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Recursul exercitat în cauză

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea contestaţiei ca nefondată, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 4584/01.03.2017 emisă de acesta în dosarul de daună nr. x, susţinând că prima instanţă a soluţionat cauza cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, făcând trimitere la scopul constituirii Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prevăzut de Legea nr. 213/2015, respectiv Norma ASF nr. 16/2015, acesta a arătat că nu se substituie asiguratorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asiguratorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule. Astfel, Fondul poate fi obligat la plata creanţelor de asigurări aşa cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

A mai arătat că atât dobânda legală, cât şi cheltuielile de judecată stabilite prin hotărârea judecătorească nu reprezintă creanţe de asigurări. Doar debitul principal datorat de societatea insolventă reprezintă creanţă de asigurare.

Astfel, cu privire la faptul că FGA în baza dispoziţiilor legale nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 raportat la art. 9 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 16/2015, dispoziţii care determină scopul înfiinţării Fondului.

Totodată, faţă de dispoziţiile sentinţei penale nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin Decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi faţă de faptul că creditorul este înscris în tabelul preliminar al creanţelor împotriva B., resctificat, la poziţia 258 cu suma acceptată de către lichidatorul judiciar C., în cuantum de 91.100 RON, s-a stabilit acordarea acestei sume cu titlu de daune morale şi materiale.

În fine, au mai fost invocate dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 priind redresare financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 care definesc creanţa de asigurare ca fiind creanţa de asigurare ca fiind creanţa creditorului de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Astfel, pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi pentru a-şi putea recupera sumele solicitate din disponibilităşile Fondului, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare, condiţie neîndeplinită în cazul dobânzii legale şi cheltuielilor de judecată, ce au un drept de creanţă izvorât din nerespectarea obligaţiei de plată de către asigurător, care naşte drepturi şi obligaţii numai între părţile semnatare ale contractului de asigurare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 15 februarie 2014 a avut loc un accident rutier din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care nu a acordat prioritate autoturismului cu nr. de înmatriculare x, rezultând vătămarea corporală a conducătorului auto şi a reclamantei.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA seria x, emisă de Societatea de Asigurare-Reasigurare B.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/08.03.2016, reclamanta A. a solicitat despăgubiri din disponibilităţile F.G.A., în cuantum de 20.000 euro reprezentând despăgubiri morale, 2651,74 euro dobânda legală aferentă perioadei 15.02.2014 - 26.02.2016, suma de 1912,85 RON reprezentând despăgubiri materiale, 228,62 RON dobânda legală aferentă începând cu data de 15.02.2014 şi până la 26.02.2016, precum şi 3472 RON cheltuieli de judecată.

Pentru repararea prejudiciului suferit în urma accidentului rutier din data de 15.02.2014, iar, ca urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul de daună nr. x

Totodată, reclamanta a învederat faptul că sumele solicitate reprezintă despăgubiri stabilite ca urmare a soluţionării dosarului penal nr. x/2015 prin sentinţa penală nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara.

Prin decizia nr. 4584/01.03.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (dosar fond) a admis în parte cererea de plată nr. x/08.03.2016 în ceea ce priveşte suma de 91.100 RON, respectiv a respins cererea pentru suma de 8426,26 RON, reţinând, în esenţă, prin raportare la dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 213/2015 că, nu se justifică acordarea sumei anterior menţionate întrucât aceasta excede creanţei admise de lichidatorul judiciar în cuantum de 91100 RON în dosarul de insolvenţă nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sumă cu care petenta se regăseşte în tabelul preliminar rectificat al obligaţiilor debitoarei B..

Prin sentinţa recurată a fost anulată decizia nr. 4584/01.03.2017şi a fost obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să reanalizeze cererea de plată a reclamantului şi să emită o nouă decizie, prin raportare la considerentele acesteia.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015 "Creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

Totodată, potrivit dispoziţiile art. 18 alin. (1) din lege stipulează că "Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale".

În aceleaşi sens, dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Norma ASF 16/2015 dispun în sensul că "Creditorul de asigurări poate urma şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. . 85/2014 în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în procedură de faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut de lege, prin înscrierea creanţei sale la masa credală. Dacă petentul a urmat procedura de faliment a asigurătorului anterior solicitării adresate Fondului, în cuprinsul cererii de plată va preciza suma solicitată la masa credală. În situaţia în care, la momentul depunerii cererii de plată la Fond, petentului i se distribuise o sumă în cadrul procedurii de faliment, acesta va preciza în cuprinsul cererii de plată cuantumul sumei încasate. Dacă, ulterior depunerii cererii de plată la Fond, petentul se înscrie la masa credală a asigurătorului în faliment, acesta va notifica Fondul".

Art. 29 din Norma ASF 16/2015 " Titlul executoriu care constată creanţe de asigurări nevalorificat în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită prevăzute de lege se transmite Fondului, în vederea verificării lui şi, după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, în condiţiile prezentei norme şi ale prevederilor legale incidente".

Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că, potrivit dispoziţiilor legale anterior citate, creditorul de asigurare avea posibilitatea legala şi nu obligaţia, de a se înscrie la masa credală a societăţii aflate in insolventa, concomitent cu adresarea unei cereri de plata către FGA.

Motivul pentru care în cererea de plata adresată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuie să se menţioneze, potrivit art. 25 alin. (4) din Norma 16/2015, dacă creditorul de asigurare s-a înscris sau nu la masa credală a societăţii aflate în insolventa este acela de a se evita o dubla plata, respectiv pentru ca FGA să poată verifica daca în urma înscrierii la masa credală i s-a şi distribuit creditorului vreo suma de bani din creanţa solicitată iar în aceasta situaţie FGA nu mai efectuează plata sumei în cauză .

Pe cale de consecinţă, suma cu care a fost înscrisa contestatoarea la masa credală a societăţii de asigurare aflata în insolventa nu are absolut nicio relevanţă în stabilirea sumei datorată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pe de altă parte, în mod corect a reţinut prima instanţă că, în cauza de faţă, pârâtul nu a făcut analiza elementelor şi înscrisurilor existente în dosar, respectiv a solicitărilor din cuprinsul cererii de plată şi nici a sentinţei penale nr. 2354/23.10.2015, definitivă prin decizia nr. 1296/10.12.2015 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara prin care s-a stabilit în mod definitiv sumele reprezentând despăgubiri în urma accidentului de circulaţie produs, ci a preluat automat suma admisă de lichidatorul judiciar, fără a arăta a motiva soluţia de admitere la plată exclusiv a debitului de 91.100 RON.

Sunt întemeiate susţinerile reclamantei privitoare la nesoluţionarea fondului cererii de plată pe baza documentelor din dosarul administrativ. Unica structură din cadrul Fondul de Garantare a Asiguraţilor abilitată să se pronunţe cu privire la suma pretinsă este Comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, care dispune admiterea sau respingerea sumelor pretinse de petenţi, în condiţiile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015. Or, din verificarea deciziei atacate, nu rezultă că cererea de plată ar fi fost analizată pe fond de către Comisia specială, aceasta dispunând admiterea cererii cererii de plată pentru suma de 91.100 RON, exclusiv în temeiul constatării că "excede creanţei admise de lichidatorul judiciar în cuantum de 91100 RON în dosarul de insolvenţă nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, sumă cu care petenta se regăseşte în tabelul preliminar rectificat al obligaţiilor debitoarei B.. (poz. 258), .

De asemenea, în mod corect a reţinut prima instanţă, că soluţionarea contestaţiei se face în limitele motivelor de respingere reţinute de Fond în Decizia contestată iar acesta din urmă nu are posibilitatea completării motivelor de respingere a cererii de plata suplimentar faţă de cele reţinute în cuprinsul actului contestat. Astfel, toate apărările Fondului relativ la faptul că penalităţile de întârziere, dobânzile legale sau cheltuielile de judecată nu îşi au izvorul într-un contract de asigurare, şi prin urmare, nu sunt datorate având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. i) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, nu pot fi primite întrucât nu au fost menţionate drept motive de respingere a cererii de plată.

În sensul celor precizate anterior, reiterarea criticilor vizând penalităţile de întârziere/dobânzi legale şi cheltuieli de judecată de către recurentul-pârât în cuprinsul cererii de recurs nu poate forma obiectul analizei instanţei de control judiciar atâta vreme cât, în mod evident, cererea reclamantei nu a fost analizată pe fond, iar creanţa admisă a fost exclusiv prin preluarea acesteia din tabelul preliminar.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2681 din data de 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2020.