Company's annulment bid over contestation stamp duty declared inadmissible; prior decision stands.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestaţia în anulare declarată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1307 din 30 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Prin rezoluţia din data de 30 august 2017, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind comunicată adresă cu această menţiune.

Prin cererea înregistrată la data de 13 septembrie 2017, petenta A. S.R.L. a formulat o cerere de acordare de facilităţi sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 100 RON la 0, în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că aceasta reprezintă mai mult de 10% din venitul net pe ultimele trei luni de activitate, ataşând un înscris doveditor emis de A.N.A.F.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta S.C. "A." S.R.L., privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxelor judiciare de timbru, reţinând, în esenţă, că nu poate fi primită cererea formulată de petenta S.C. "A." S.R.L., întrucât este o cerere prin care persoana juridică tinde să obţină scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, contrar dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013. În plus, admiterea cererii nu se justifică nici în raport cu cuantumul redus al taxei datorate, neavând semnificaţie economică.

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, sub nr. de dosar x/2017, petenta S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de reexaminare împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Petenta a susţinut că nu tinde să obţină scutire de la plata taxei de timbru, ci reducerea taxei de timbru de la 100 de RON la 0 RON, conform art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 08 decembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 08 decembrie 2017 petenta S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de Contecios Administrativ şi Fiscal sub nr. de dosar x/2018

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare

Prin Decizia nr. 2309 din data de 04 iunie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 8 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca netimbrată.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2309 din data de 04 iunie 2018 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a fost invocată încălcarea art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., contestatoarea apreciind că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, deşi era obligatorie, acesta fiind motivul pentru care nu a fost la proces.

Invocă deopotrivă şi încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pe considerentul că nu i s-a comunicat taxa judiciară de timbru pentru data de 04.06.2018, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 248 alin. (5) şi 424 alin. (5) C. proc. civ., pe considerentul că a emis "decizie" în loc de "încheiere".

Fiind legal citată, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Contestatoarea din prezenta cauză a invocat ambele cazuri reglementate de dispoziţiile sus-enunţate, însă, verificându-se actele şi lucrările dosarului nr. x/2018, sub aspectul modului de îndeplinire a procedurii de citare, se constată că, în mod legal s-a reţinut în practicaua deciziei ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare, că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu ambele părţi din proces.

Constată Înalta Curte că, în condiţiile în care, pentru termenul de judecată din data de 23 aprilie 2018 citaţia cu societatea contestatoare a fost primită de persoana însărcinată de societate cu primirea corespondenţei, ce a semnat şi a aplicat ştampila societăţii pe Dovada de înmânare ataşată la dosar, în cauză au fost incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., ce prevăd următoarele " 1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, considerându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată."

Primindu-se astfel citaţia de către societate, prin persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, pentru termenul de judecată din data de 23 aprilie 2018 şi aplicându-se ştampila societăţii pe dovada de înmânare, s-a considerat că aceasta cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare, nemaifiind astfel obligatorie citarea sa şi pentru termenul de judecată din data de 04 iunie 2018, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită cu ambele părţi din proces, absenţa contestatoarei de la termenul de judecată neconstituind motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate, aceasta solicitând anterior şi judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte al doilea motiv al contestaţiei în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod, se reţine că acesta reglementează contestaţia în anulare specială şi se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Or, obiectul prezentei contestaţii în anulare îl reprezintă o decizie definitivă pronunţată într-o altă contestaţie în anulare declarată împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de societate în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum s-a expus în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor sus-citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţei de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai hotărârile pronunţate de instanţele de recurs. Or, în speţă, decizia contestată este o hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare şi nu asupra unei decizii prin care s-a soluţionat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Totodată, prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., invocate de contestator, potrivit cărora hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, reprezintă o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi au ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Având în vedere principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, o astfel de cale de atac fiind inadmisbilă.

Înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la pronunţarea unei "decizii" în locul unei "încheieri", această împrejurare neîncadrându-se în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Hotărârea contestată poartă o denumire corectă în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (4) C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunţată " asupra contestaţiei în anulare", pentru care legiuitorul a prevăzut că se numeşte " după caz, sentinţă sau decizie", deci, nu " încheiere", cum greşit susţine contestatoarea.

Pe de altă parte, chiar şi în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, această eroare este una dintre erorile ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ. şi nu o eroare materială în sensul dispoziţiilor sus-enunţate.

Temeiul de drept al soluţiei

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, coroborat cu art. art. 503 şi art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2309 din 04 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2020.