Public sector salary recalculation: mootness of administrative ordinance claim due to subsequent higher sectoral reference value enactment

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 18.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să dispună în principal:

1. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere din data de Cv. C4.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 405 RON, aferent familiei ocupaţionale "Justiţie", VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii.

2. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere din data de G 1.10.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 405 RON, cu luarea în considerare a trecerii în treapta de vechime in funcţie 15-20 de ani si in treapta de vechime in munca 15-20 de ani.

3. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere de la data de 01.12.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 405 RON, la care sa se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

În subsidiar, reclamanta a solicitat:

1. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 347,10 RON, care sa includă si majorările valorii de referinţa sectoriale, de 2%, 5% si 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 si recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

2. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere din data de CI.10.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 347,10 RON, cu luarea in considerare a trecerii in treapta de vechime in funcţie 15-20 de ani si in treapta de vechime in muncă de 15-20 de ani.

3. Recalcularea drepturilor sale salariale, retroactiv, cu începere din data de 01.12.2015, in temeiul art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la un "nivel maxim" (aferent funcţiei, vechimii in munca si vechimii in funcţie), prin raportare la o valoare de referinţa sectoriala (VRS) de 347,10 RON, la care sa se adauge majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, adică in final pe baza unei valori de referinţa sectoriale de 381,823 RON.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata, cu titlu de despăgubiri, a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 09.04.2015 - data emiterii noului ordin de salarizare, precum si a dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de mai sus, calculate de la data fiecărei scadente lunare pana la data plaţii efective, precum la actualizarea diferenţelor cu inflaţia calculată tot de la data fiecărei scadente lunare pana la data plaţii efective, precum şi obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata diferenţelor dintre veniturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 09.04.2015-zi, precum si a dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de mai sus, calculata de la data fiecărei scadente lunare pana la data plaţii efective, precum la actualizarea diferenţelor cu inflaţia calculată tot de la data fiecărei scadente lunare până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 159/-F-CONT/16.09.2017, Curtea de Apel Piteşti a admis excepţia de necompetenţă invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza înregistrându-se pe rolul acestei instanţe la data de 31 octombrie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 238 din 25 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca neîntemeiată, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Totodată, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producător de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producător de efecte juridice în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON, iar pârâtul Tribunalul Bucureşti a fost obligat la plata către reclamantă a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 238 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât drepturile pretinse de reclamantă au fost acordate în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut recurentul-pârât că prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/2017, emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizaţiei brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora pentru intimaţii-reclamanţi.

Astfel, OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizaţiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016 la art. 1 alin. (1) prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)", aceste prevederi fiind concretizate cu privie la reclamantă prin emiterea OMJ nr. 1490/C/2017.

A mai susţinut recurentul că textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu foloseşte sintagma "nivel maxim în plată", aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. I pct. 1, astfel că, în opinia sa, numai de la data de 1 august 2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor sin sistem la "nivel maxim în plată".

În acest context, prin raportare la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale şi dispoziţiile art. 147 din Constituţie, recurentul-pârât a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a OMJ nr. 1490/C/2017 şi emitere a unui nou ordin pentru stabilirea unei indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON anterior datei de 1 octombrie 2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta, invocând motivul de casare privind greşita interpretare/aplicare a legii.

Astfel, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, şi a prezentării cadrului legislativ reglementat de Legea nr. 304/2004, cu privire la competenţele Ministerului Justiţiei şi ale tribunalelor, recurentul-pârât a apreciat că judecătorul fondului, în mod greşit, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la plata către reclamant a drepturilor salariale astfel cum s-a solicitat.

În acest sens, a susţinut că Tribunalul Bucureşti, în calitatea pe care o are de ordonator terţiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligaţia sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare şi a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei, având atât calitatea de ordonator principal de credite cât şi de emitent al ordinelor de salarizare, astfel că trebuie îndeplinite mai întâi aceste obligaţii.

În fine, s-a arătat că, în mod eronat, prima instanţă a dispus calcularea indemnizaţiei reclamantei în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condiţiile în care, prin raportare la OMJ nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017 şi la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale, la acea dată nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, expunând cu privire la acest aspect aceleaşi argumente ca şi recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererile de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La data de 3 martie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar precizări prin care a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii, având în vedere emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 şi nr. 90/C/2019, pe care le-a ataşat, în copie.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, urmând să îl admită, ca atare şi totodată, să respingă recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., judecător în cadrul Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu pârâţii Ministerul Justiţiei, şi Tribunalul Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, precum şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale reţinute şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, calculate până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă acţiunea, în parte, a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, producător de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, iar, în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON, pârâtul Tribunalul Bucureşti fiind obligat la plata către reclamantă a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

Totodată, s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii, ca neîntemeiată, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.(...)"

Totodată, prin Ordinul nr. 90/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-a prevăzut că:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28.

(3) În perioada 01.01.2018 - 30.06.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se recalculează, având în vedere cele menţionate la alin. (2), conform celor prevăzute în anexele 1-28.

Art. 2 Plata diferenţelor băneşti rezultate din aplicarea prezentului ordin se relizează numai după alocarea sumelor corespunzătoare în bugetele Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel Bucureşti şi tribunalelor din circumscripţia acesteia, în acord cu prevederile legale care reglementează finanţele publice. (...)"

2. Recursul pârâtului Ministerul Justiţiei

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut, prin precizările formulate, că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019, acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată.

Astfel, obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, obiectul acţiunii existând atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.

Instanţa de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment ordinul anterior de salarizare nu îşi mai produce efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 92/C/2019, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar iniţiat de către aceasta.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 90/C/2019 (emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, conform celor prevăzute în anexele 1-28 (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 2), pentru perioada 01.01.2018-30.06.20.2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamanţii aflându-se, în anexele menţionate, la poziţiile nr. 857-863 şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantei, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul de salarizare anterior, la calculul drepturilor salariale raportarea se face la o valoare sectorială de referinţă mai mare decât cea solicitată prin acţiune şi acordată prin sentinţa recurată, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, respectiv a OMJ nr. 90/C/2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamantă privind emiterea de către Ministerul Justiţieic a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Constatând că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului Tribunalul Bucureşti, în calitate de ordonator terţiar de credite, obligaţia subsecventă de plată către reclamantă a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestuia începând cu data de 09.04.2015 şi cele stabilite prin prezenta hotărâre, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective, Înalta Curte urmează să menţină aceste dispoziţii, având în vedere că prin emiterea ordinului de salarizare şi rămânerea fără obiect a acestui capăt de cerere nu este atrasă modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte recalcularea/plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie şi plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plăţii efective, la dosar nefiind depuse dovezi din care să rezulte şi îndeplinirea acestor obligaţii, argumentele cu privire la legalitatea sentinţei sub acest aspect urmând să fie analizate continuare în cadrul considerentelor privind soluţia de respingere a recursului declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti.

Totodată, vor fi menţinute şi soluţiile date de prima instanţă excepţiei tardivităţii acţiunii şi excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, în considerarea faptului că împotriva acestora nu s-a exercitat calea de atac a recursului.

3. Recursul pârâtului Tribunalul Bucureşti

Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bucureşti este nefondat.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi pârâtul şi-a întemeiat în drept cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. fără a indica, în concret, motivul de nelegalitate invocat, acesta a criticat sentinţa recurată din perspectiva greşitei interpetări şi aplicări a normelor de drept material, care, în raport de aserţiunile expuse prin memoriul de recurs, se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel nu poate fi reţinută critica recurentului-pârât în sensul că judecătorul fondului, în mod greşit, a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la plata către reclamantă a drepturilor salariale solicitate, în condiţiile în care, în calitatea sa de ordonator terţiar de credite, nu are un buget aprobat cu includerea acestor drepturi salariale, obligaţia sa, care este subseventă emiterii ordinelor de salarizare şi a deschiderii de credite bugetare, devenind imposibil de executat, fiind necesar a fi îndeplinite mai întâi obligaţiile Ministerului Justiţiei, în calitatea de ordonator principal de credite şi de emitent al ordinelor de salarizare.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa recurată, în mod corect, s-a dispus obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata către reclamant a drepturilor salariale la care este îndreptăţit, având în vedere calitatea de judecător în cadrul acestei instanţe, ca obligaţie subsecventă şi condiţionată de îndeplinirea de către pârâtul Ministerul Justiţiei a obligaţiei de a emite un nou ordin de salarizare şi de a aloca fondurile necesare plăţilor în calitate de ordonator principal de credite, conform competenţelor sale legale, astfel cum s-a menţionat inclusiv în OMJ nr. 90/C/2019.

Totodată, Înalta Curte constată că este întemeiată cererea de obligare a pârâtului la repararea prejudiciului, respectiv de plată a drepturilor salariale de către Tribunalul Bucureşti, în limitele competenţelor sale legale.

Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalităţii actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptăţită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât şi din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reţine că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispoziţiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, în înţelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligaţie de plată care este stabilită în sarcina pârâtului Tribunalul Bucureşti a fi executată după emiterea ordinului.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În consecinţă, constatând că în cauză se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin emiterea unui act administrativ a cărui aplicare a fost înlăturată retroactiv de însuşi emitentul acestuia, prin emiterea unui alt act de valoare egală, cu efecte de la data de 9 aprilie 2015.

De asemenea, nu este fondată nici critica întemeiată pe acelaşi motiv de casare privind faptul că, în mod eronat, prima instanţă a dispus calcularea indemnizaţiei reclamantului în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, întrucât, la acea dată, nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Înalta Curte constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, în raport de interpretările date tuturor dispoziţiilor legale incidente prin Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, şi situaţia de fapt la data pronunţării hotărârii, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, a fost atestată o valoare maximă de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupaţională "Justiţie", respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, care a avut calitatea de pârât în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 48/13.01.2017 (definitivă).

Acest aspect este confirmat, de altfel, şi de emiterea de către Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 2066/C/2018 (în aplicarea căruia a fost emis şi OMJ nr. 90/C/2019), prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, valori mai mari decât cele acordate prin sentinţa recurată, astfel cum s-a reţinut anterior.

Aşa fiind, în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul invocat de recurentul-pârât.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei şi va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 238 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 238 din 25 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.