Inadmissibility of cassation appeal against definitive judicial inspection resolution under Law 317/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court's dismissal of the plaintiff's action. The dispute concerned a challenge to a final resolution by the Judicial Inspection that closed a disciplinary complaint for lack of identification data. The Court determined that the appeal was procedurally barred because, under Article 47 of Law No. 317/2004 and as interpreted by judicial unification decisions, the first-instance decision of the Court of Appeal in cases challenging such inspection resolutions is definitive and not subject to cassation appeal under Article 483 of the Code of Civil Procedure. Consequently, the appellant exhausted all legal remedies at the Court of Appeal, where her claim was rejected as unfounded, leaving the original dismissal of the inspection's resolution in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against definitive judicial inspection resolution under Law 317/2004: The dispute concerned a challenge to a final resolution by the Judicial Inspection that closed a disciplinary complaint for lack of identification data. The Court determined that the appeal was procedurally barred because, under Article 47 of Law No. 317/2004 and as interpreted by judicial unification decisions, the first-instance decision of the Court of Appeal in cases challenging such inspection resolutions is definitive and not subject to cassation appeal under Article 483 of the Code of Civil Procedure. Consequently, the appellant exhausted all legal remedies at the Court of Appeal, where her claim was rejected as unfounded, leaving the original dismissal of the inspection's resolution in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order to dismiss the appeal as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 mai 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a contestat Rezoluţia de clasare nr. 2037/IJ/482/DIP emisă de pârâtă la data de 25.04.2016.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1203 din 04 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1203 din 04 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
La termenul de judecată din 15 mai 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, prin raportare la caracterul definitiv al hotărârii pronunţate în primă instanţă.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile procedurale incidente cauzei, respectiv ale art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru argumentele expuse în continuare.
În speţă, obiectul analizei instanţei de fond l-a constituit anularea Rezoluţiei de clasare nr. 2037/IJ/482/DIP emisă de Inspecţia Judiciară la data de 25.04.2016.
Cu privire la această categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (1) lit. b) din legea 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (…)
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;"
Cu privire la acest articol Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.
În aceste condiţii şi întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea textului de lege în sensul reglementării unei proceduri de contestare a deciziei de clasare, în practica judiciară s-a apreciat că sunt aplicabile prin asemănare prevederile referitoare la procedura de contestare a rezoluţiei de respingere a sesizării. În acest sens a fost şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017, precum şi cea adoptată în şedinţa din 9 octombrie 2017.
În consecinţă procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare se supune normelor referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării.
Referitor la această din urmă categorie de rezoluţii art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată prevede că "rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lic.c şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile", iar conform alin. (6) "soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare". Totodată, alin. (7) al aceluiaşi articol prevede că "hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în cazul rezoluţiilor de respingere este definitivă."
Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".
Aceste dispoziţii delimitează, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.
Art. 634 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat:
"Sunt hotărâri definitive: (…) orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs."
Prin urmare, reclamanta A. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevede nicio cale de atac.
În concluzie, în raport de dispoziţiile legale menţionate mai sus, Înalta Curte constată că este împiedicată, din punct de vedere procedural să analizeze cererea de recurs, fiind învestită cu o cale de atac inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1203 din 04 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2020.