Suspension of taxi license renewal norms: substantive illegality exceeds limits of provisional protective measures

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, solicitând instanţei să dispună suspendarea în parte a executării Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (denumit în continuare "Normele metodologice") exclusiv în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 din Anexă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 874 din 29 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens a arătat următoarele aspecte:

Interpretarea eronată a judecătorului fondului se evidenţiază prin trimiterea pe care acesta o face la dispoziţiile art. 11 alin. (4) şi (5) lit. a) din Legea nr. 38/2003 care reglementează una dintre condiţiile acordării/prelungirii autorizaţiei de taxi şi anume ca autoturismul pentru care se solicită atribuire/prelungirea să nu depăşească vechimea de 5 ani respectiv 10 ani la data solicitării.

În mod eronat judecătorul fondului leagă valabilitatea autorizaţiei de taxi de vechimea autoturismului.

Acesta a considerat că din moment ce Legea nr. 38/2003 prevede ca la momentul acordării autorizaţiei de taxi autovehiculul să nu depăşească 5 ani iar la data prelungirii 10 ani înseamnă că există aparenţa de legalitate a Normelor Metodologice, întrucât prin prelungirea autorizaţiei o singură dată pentru 5 ani ar fi respectate dispoziţiile legale, ajungându-se astfel la vechimea autovehiculului de maxim 10 ani (ipoteza avută în vedere presupune în mod obligatoriu ca la data atribuirii autovehiculul să aibă o vechime de 5 ani, ceea ce este vădit nelegal).

Eroarea primei instanţe constă în aceea că s-a omis faptul că, potrivit art. 11 alin. (5) lit. b) raportat la art. 10, ambele din Legea nr. 38/2003, autovehiculul poate fi înlocuit, legea neinstituind obligativitatea ca de la data primei autorizări şi până la prelungire să fie folosit acelaşi autovehicul.

Mai mult decât atât, chiar şi dacă legea prevedea folosirea aceluiaşi autovehicul, dacă la data atribuirii acesta era nou, la data prelungirii acesta avea o vechime de 5 ani, încadrându-se perfect în cei io ani reglementaţi de legiuitor.

În plus, este şi lipsită de logică interpretarea din moment ce, prin raportare la posibilitatea înlocuirii, nu s-ar ajunge niciodată ca autovehiculul pentru care este atribuită autorizaţia să depăşească cei 10 ani la data prelungirii.

Prin urmare, consideră că cei 5 respectiv 10 ani de vechime a autovehiculului nu reprezintă decât condiţii ale atribuirii/prelungirii autorizaţiei, neexistând nicio inderdependenţă între condiţiile de vechime ale autovehiculului pentru care a fost atribuită autorizaţia de taxi şi numărul de prelungiri ale acestei autorizaţii.

De asemenea, prin raportare la faptul că există suficiente elemente pentru a se reţine existenţa cazului bine justificat, recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de recurs trebuie să analizeze inclusiv condiţia pagubei iminente, în acest sens reiterând argumentele prezentate în faţa instanţei de fond.

Recurenta precizează că în cauză, caracterul viitor al prejudiciului este confirmat de certitudinea producerii acestuia prin rămânerea în vigoare a dispoziţiilor nelegale din cuprinsul Normelor metodologice, putând fi stabilită exact întinderea şi valoarea prejudiciului.

Deşi a introdus cererile de prelungire a autorizaţiilor taxi în termenul prevăzut de lege, având în vedere refuzul nejustificat şi contrar dispoziţiilor legale al autorităţilor competente, de prelungire a valabilităţii autorizaţiilor, în prezent activitatea societăţii este grav perturbată, fapt ce generează acesteia prejudicii materiale considerabile.

Mai mult, dată fiind activitatea principală desfăşurată de A., menţionează că deţine numeroase alte autorizaţii taxi valabile în prezent, având termenul de expirare în data de 22.02.2020 (16 autorizaţii), respectiv 02.05.2021(10 autorizaţii). Având în vedere practica autorităţilor competente de respingere a cererilor de prelungire a autorizaţiilor taxi pentru o perioadă de încă 5 ani, reţinând ca temei juridic dispoziţiile art. 16 din Normele metodologice, consideră că paguba ce urmează a fi suportată de către reclamantă este iminentă şi previzibilă, atât în ceea ce priveşte autorizaţiile care deja şi-au încetat valabilitatea (cu privire la care paguba se măreşte odată cu trecerea timpului) cât şi în cazul autorizaţiilor cu privire la care urmează să fie respinsă cererea de prelungire în temeiul dispoziţiilor nelegale din Normele Metodologice.

Prin urmare, recurenta apreciază că menţinerea în vigoare a dispoziţiilor criticate va conduce la refuzul prelungirii tuturor autorizaţiilor taxi deţinute de către ceasta fapt care ar crea un blocaj al activităţii desfăşurate creându-se astfel certitudinea intrării acesteia în insolvenţă, motiv pentru care apreciază că inclusiv condiţia pagubei iminente este pe deplin justificată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 9 martie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 30 aprilie 2020, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat suspendarea în parte a executării Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere

Instanţa de fond a respins acţiunea, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Trecând la analiza motivelor de recurs, Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, că în cauză, în mod greşit s-a constatat că motivele invocate nu fac dovada îndeplinirii cazului bine justificat şi a prevenirii pagubei iminente, apreciind că la o sumară cercetare a aparenţei dreptului, aspectele invocate sunt de natură a creiona o îndoială serioasă asupra legalităţii actului.

În acest context, Înalta Curte reţine că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională fiind prevăzute două condiţii respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, pentru că s-a apreciat corect că motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă, cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În acest context, se constată că aspectele invocate de recurenta-reclamantă potrivit cărora dispoziţiile art. 16 din Normelor metodologice aprobate prin Ordinul nr. 356/2007 exced cadrului legislativ al normei a cărei punere în aplicare o reglementează, vizează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, care ar presupune, în mod obligatoriu, antamarea fondului, cu consecinţa depăşirii limitelor de învestire a instanţei.

De asemenea, şi susţinerile potrivit cărora autovehiculul poate fi înlocuit întrucât legea nu instituie obligativitatea ca de la data primei autorizări şi până la prelungire să fie folosit acelaşi autovehicul sunt tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ atacat.

În fine, în ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte, fără a înlătura de plano, consistenţa acestui argument, constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, nu se impune reformarea sentinţei, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 874 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 874 din 29 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 aprilie 2020.