Suspendability of high-value tax assessment during insolvency: satisfaction of well-justified case and imminent harm requirements under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul ÎCCJ la data de 11.12.2018, reclamanta A. S.A., prin administrator special B. şi administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor, a solicitat suspendarea executării următoarelor acte administrative:

- Decizia de impunere nr. x/06.03.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în valoare de 43.651.814 RON emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa ("Decizia de impunere");

- Procesul Verbal nr. x/06.03.2015 ("Procesul-verbal") şi

- Raportul de Inspecţie Fiscală, înregistrat sub nr. x/06.03.2015 ("RIF" sau "Raportul"), până la soluţionarea acţiunii în fond.

Prin Decizia nr. 863/20.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.06.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 232/CA din 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei ANAF - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor, invocată de aceasta prin întâmpinare;

- a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator special B. şi administrator judiciar C. în contradictoriu cu intimata ANAF - Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a calificat drept apărare de fond excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa;

- a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa şi Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor.

- a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere x din 6.03.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în valoare de 43.651.814, emisă de DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa, până la soluţionarea fondului având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ fiscal;

- a respins cererea de suspendare a procesului-verbal nr. x din 6.03.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 6.03.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâta DGRFP Galaţi a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat cu încălcarea regulilor de procedură care reglementează modalitatea de calcul a cauţiunii - art. 278 Codul de procedură fiscală.

Obiectul cererii de chemare în judecată a constituit cererea de suspendare a executării unui act administrativ fiscal prin care s-au stabilit obligaţii de plată la bugetul general consolidat al statului în cuantum de 43.651.814 RON.

Potrivit art. 278 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură fiscală cauţiunea, în cazul de faţă, este de 14.500 RON plus 0,1% din ceea ce depăşeşte 1.000.000 RON.

În opinia recurentei cauţiunea ce trebuia stabilită de instanţă este în valoare de 57.151,814 RON.

Or, în speţă, a fost stabilită şi achitată o cauţiune în cuantum de 56.500 RON, mai mică decât cea reglementată de norma legală imperativă, iar instanţa nu putea trece la judecata cererii de suspendare executare act administrativ fiscal înainte de plata cauţiunii stabilită de lege.

În al doilea rând, recurenta învederează că instanţa de fond s-a pronunţat cu încălcarea regulilor de procedură care privesc reglementarea cadrului procesual pasiv.

Deşi în cuprinsul apărărilor formulate s-a arătat în faţa instanţei de fond că a intervenit subrogarea legală în dreptul de administrare privind contribuabilul S.C. A. S.R.L. şi că se impune introducerea în cauză a organului de administrare în materie fiscală competent, în speţă Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice, instanţa de fond fără ca, în considerarea prevederilor art. 78 C. proc. civ. C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, să pună în discuţia părţilor întregirea cadrului procesual subiectiv întrucât, cadrul procesual pasiv compus din emitenţii tuturor actelor administrativ fiscale supuse controlului judiciar este obligatoriu.

Totodată, judecătorul fondului, prin sentinţa civilă nr. 232/05.12.2019 a încălcat normele de procedură, fiind într-o totală contradicţie cu situaţia de fapt şi de drept.

Astfel, pe de o parte este admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei ANAF-DGSC şi este respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate (procesual pasivă, iar, pe de altă parte, este admisă acţiunea, în parte, cu pârâta ANAF-DGSC.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că în considerentele sentinţei civile nr. 232/05.12.2019 se reţine o altă situaţie de fapt.

Există o contradicţie între considerente şi dispozitiv. Astfel, în cuprinsul considerentelor se menţionează că instanţa va admite în parte cererea în contradictoriu cu:D.G.R.F.P. Galaţi prin AJFP Constanţa, ANAF - DGSC, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice. în cuprinsul dispozitivului se menţionează că instanţa admite în parte cererea în contradictoriu cu:D.G.R.F.P. Galaţi - AJFP Constanţa, ANAF-DGSC.

Totodată, hotărârea nu cuprinde motivele care l-a determinat pe judecătorul fondului să aprecieze case impune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. stabileşte că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt a părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Consideră recurenta că judecătorul fondului nu a explicat raţionamentul juridic care l-a determinat, pe de o parte, să respingă solicitarea instituţiei noastre de introducere în cauză a Administraţiei Sector 5 a Finanţelor Publice, iar, pe de altă parte, să adopte hotărârea pronunţată pentru a crea transparenţă asupra silogismului judiciar urmare a faptului că preluarea unor paragrafe întregi din doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie nu suplineşte analiza proprie care în final trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.

Instanţa de fond nu face o analiză a îndeplinirii de către reclamantă a celor două condiţii cumulative care justifică măsura de excepţie a suspendării executării actului administrativ fiscal.

Deşi se menţionează că măsura suspendării executării actului se impune raportat de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, arătă faptul că înscrisurile nu au fost comunicate şi părţilor, astfel încât nu se cunoaşte puterea doveditoare a acestora.

Reţinerea in motivarea hotărârii a unei situaţii de fapt care este străină cauzei - se invocă existenţa unor înscrisuri care nu au fost comunicate părţilor în virtutea respectării principiului dreptului la apărare şi contradictorialităţii probează motivul de recurs invocat.

Pe motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 - recurenta susţine că instanţa de fond a admis cererea de suspendare motivat de faptul că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Învederează instanţei de control judiciar că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile reglementate în mod expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Chiar instanţa de fond motivează sentinţa recurată din prisma definiţiilor acordate de doctrină şi de practica judiciară celor două condiţii, fără a fi indicată în mod concret dovedirea de către reclamantă a îndeplinirii acestora.

Instanţa de fond nu face o analiză a îndeplinirii de către reclamantă a celor două condiţii cumulative care justifică măsura de excepţie a suspendării executării actului administrativ fiscal, ceea ce conduce la ideea aplicării şi interpretării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

Instanţa de fond nu indică acele împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, ci se limitează la indicarea de definiţii din doctrina şi invocarea dosarului de insolvenţă în care reclamanta are calitatea de debitoare.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente precizează că reclamanta nu aduce vreun argument care să susţină cererea de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În fine, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de fond a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere x/06.03.2015, nefiind dovedite îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor cumulative care să justifice dispunerea acestei măsuri de excepţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.02.2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate prevăzut de dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., neputând fi circumscrise acestui motiv de casare susţinerile recurentei-pârâte vizând eroarea în privinţa calcului cauţiunii stabilit de instanţa de fond, în condiţiile în care reclamanta a depus la data de 05.12.2019 dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 56.500 RON, prin recipisa de consemnare la D. nr. x/1 din data de 04.12.2019, astfel cum i s-a pus în vedere prin citaţia emisă la data de 20.06.2019, iar conform recipisei de consemnare nr. x din data de 12.02.2020 a depus la dispoziţia Înaltei Curţi o cauţiune în cuantum de 672,00 RON.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi alegaţiile recurentei referitoare la încălcarea normelor de procedură privind cadrul procesual pasiv.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că prin încheierea din 17.07.2019, Curtea de Apel Constanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de a Administraţiei Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti, iar prin încheierea de îndreptare de eroare materială din data de 23.01.2020, Curtea de Apel Constanţa a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei nr. 23/05.12.2019, în sensul în care a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu şi cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti.

Independent de aceste aspecte, instanţa de control judiciar apreciază că nu era necesară introducerea în cauză a pârâtei Administraţia Finanţelor Publice Sector 5 Bucureşti, câtă vreme decizia a cărei suspendare a executării a fost dispusă a fost emisă de DGRFP Galaţi prin AJFP Constanţa.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Astfel, susţinerile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii sunt nefondate, instanţa de control judiciar reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde "…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Împrejurarea că motivarea propriu-zisă încorporează o parte din argumentele părţilor nu este de natură a constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile administrate au convins instanţa de fond de justeţea acestora.

În sensul acestor dispoziţii procedurale, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, întrucât o hotărâre care nu evocă reţinerile ei constituie o dispoziţie arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa atacată.

În acest context, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei referitoare la cadrul procesual, acest aspect fiind clarificat de instanţa de fond prin încheierea de îndreptare de eroare materială din 23.01.2020, prin care s-a îndreptat dispozitivul sentinţei cu privire la cadrul procesual pasiv.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora sentinţa atacată este nelegală pe motiv că se invocă existenţa unor înscrisuri care nu au fost comunicate părţilor, atâta vreme cât înscrisurile respective sunt înscrisuri emise chiar de pârâta DGRFP Galaţi.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., prima instanţă făcând o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora instanţa de fond nu a indicat acele împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului administrativ, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a aplicat greşit normele de drept material, iar îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat a fost amplu motivat.

În acest sens, se reţine că în mod corect a stabilit prima instanţă că există indicii serioase cu privire la legalitatea deciziei de impunere, câtă vreme anumite creanţe din cele stabilite prin decizia de impunere sunt aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, cu privire la care nu a fost formulată cererea de înscriere la masa credală.

De asemenea, se constată că sunt nefondate şi criticile recurentei-pârâte potrivit cărora aspectele reţinute de către instanţa de fond cu privire la condiţia pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării actului administrativ.

Se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară ar avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/89/8/13 09 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

În acest context, este corectă aprecierea instanţei de fond în sensul că în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, din care reiese situaţia economică a reclamantei intimate şi de valoarea sumelor stabilite prin decizia de impunere, se constată caracterul întemeiat al cererii de suspendare a executării deciziei de impunere în vederea prevenirii unei executări, care, deşi ar putea fi întoarsă în eventualitatea anulării deciziei de impunere, ar afecta în mod semnificativ activitatea reclamantei intimate, până la soluţionarea fondului acţiunii de anulare a acestei decizii de impunere.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,va respinge va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 232/CA din 5 decembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 aprilie 2020.