Enforcement of public authority judgment and penalty sanctions for inaction: appeal allowed and lower judgment quashed

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la 18.12.2018, reclamanţii Instituto Formazione Operatori Aziendali, A., B., A. au chemat în judecată pe pârâţii OIPOSDRU şi Organismul Intermediar din cadrul Programului Operaţional Capital Uman, solicitând:

1. Obligarea OIPOCU la punerea în executare a sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017, rămasă definitivă prin nerecurare, dată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul soluţionării pe fond a cererilor de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 şi nr. y/15.02.2016 şi achitării către reclamante a sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente dosarului nr. x/2016, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

2. Sancţionarea conducătorului OIPOCU cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, ce se va calcula începând cu expirarea termenului legal de 30 de zile calculat de la data de 21.12.2017 (data rămânerii definitive a sentinţei), în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

3. Acordarea reclamantelor de penalităţi, în condiţiile art. 906 C. proc. civ., atât în ceea ce priveşte obligaţia OIPOCU de soluţionare pe fond a cererilor de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 şi nr. y/15.02.2016, cât şi în ceea ce priveşte obligaţia OIPOCU de achitare către reclamante a sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

4. Obligarea OIPOCU la plata cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză de IFOA.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1877 din 31 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanţii Instituto Formazione Operatori Aziendali, A., B., A. în contradictoriu cu pârâţii OIPOSDRU şi Organismul Intermediar din cadrul Programului Operaţional Capital Uman, a dispus sancţionarea conducătorului OIPOCU la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la 20.01.2018 până la executarea efectivă a obligaţiilor prevăzute în sarcina OIPOCU prin sentinţa civilă nr. 5133/21.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, obligând pârâta OIPOCU la plata unei penalităţi de 400 RON pe fiecare zi de întârziere.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1877 din 31 mai 2019 a formulat recurs pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operaţional Capital Uman, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În primul rând, se susţine că admiţând în totalitate cererea formulată de reclamanţi, instanţa de fond a admis prin dispozitivul sentinţei recurate punerea în executare a sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017 fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt ce au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate prin dispozitiv, prin raportare directă şi concretă la probatoriile administrate în cauză ori la dispoziţiile de drept material incidente în materie.

În considerentele sentinţei, motivarea instanţei nu face decât să reitereze susţinerile contestatoarei din cererea de chemare în judecată şi succint cele ale subscrisei, ceea ce încalcă grav atât dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., cât si dispoziţiile art. 6 din CEDO potrivit cărora fiecare persoană are dreptul de a fi judecata de o instanţă imparţială.

În al doilea rând, recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 net. 8 noul C. proc. civ.), considerând că sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la obligarea OI POCU de punere în executare a sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017, rămasă definitiva prin nerecurare, dată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti..." face următoarele precizări:

In ceea ce priveşte achitarea sumei de 2.300 Iei cu titlu de cheltuieli de judecată, si aşa cum rezultă şi din organigrama Ministerului Educaţiei Naţionale, OIPOCU MEN este organizată şi funcţionează la nivel de direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, aceasta neavând personalitate juridică şi nici buget destinat cheltuielilor referitoare la litigii.

Pentru sume care revin în debit, conform hotărârilor judecătoreşti, nefiind ordonator de credite, Direcţia OI POCU din cadrul MEN, se adresează ministerului (MEN).

Potrivit instrucţiunii nr. 58197/26.09.2017, în situaţia în care AMPOSDRU actual DG PECU are de pus în aplicare hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti, poate autoriza la plată, în baza unui raport întocmit de OI POCU MEN privind eligibilitatea cheltuielilor şi implicaţiilor financiare în relaţia cu beneficiarul, doar cheltuielile care fac obiectul hotărârilor definitive şi irevocabile, nu şi pe cele ocazionate de judecată (eventualele penalităţi şi majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc).

Prin urmare a fost întocmită adresa nr. x/07.01.2019 si s-a revenit cu adresa nr. x/17.07.2019 prin care s-a solicitat Direcţiei Generale Economice din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, să întreprindă măsurile necesare pentru efectuarea plăţii sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Şi în acesta caz, consideră că a făcut toate demersurile legale, în limita diligentelor legale şi necesare punerii în executare a Hotărârii civile nr. 5133/21.12.2017, pentru ca aceasta să fie pusă în executare de către ordonatorul de plăţi.

Faptul că MEN ca ordonator de credite nu a înţeles să dea curs solicitării de a achita debitele provenite din hotărârile judecătoreşti, consideră că nu le poate fi imputat, deoarece in ceea ce priveşte eventualele penalităţi şi majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc plata se dispune de Direcţia Generala Economica din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale.

Referitor la sancţionarea conducătorului Ol POCU cu amenda de 20% din salariu minim brut pe economie pe zi de întârziere"face următoarele precizări:

Având în vedere ca Direcţia OI POCU neputând dispune efectuarea plăţilor cu privire Ia cheltuielile de judecată, a depus în limita atribuţiilor, toate diligentele legale necesare şi utile punerii în aplicare a dispoziţiile sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017, cu atât mai mult cu cât consideră că nu este întemeiată sancţionarea in baza art. 24 din Legea 554/2004 întrucât articolul menţionat se refera la amenda judiciara, nicidecum la cheltuielile de judecata.

De asemenea, consideră că acordarea de penalităţi în condiţiile art. 906 C. proc. civ., întrucât Ordonatorul de plăţi în ceea ce priveşte Cererile de rambursare sau orice alt titlu de creanţă este Autoritatea de Management.

In urma sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017 si a adreselor primite de Ia reclamanţi, s-a dispus reverificarea pe fond a cererilor de rambursare si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018. Acestea au fost comunicate către Autoritatea de Management Program Operaţional Capital Uman -MFE prin adresa nr. x conform Procedurii operaţionale -Verificarea şi autorizarea cheltuielilor solicitate Ia rambursare PO.OIPOCU.11.

În condiţiile în care dispoziţia instanţei prin sentinţa civilă nr. 5133/21.12.2017, era de a soluţiona pe fond cererile de rambursare înregistrate cu nr. x/15.02.2016 şi nr. y/15.02.2016 si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018, dispoziţie pe care a îndeplinit-o, transmiţând rezultatul acestei analize ordonatorului de plăţi AM POSDRU prin adresa nr. x/16.10.2018 conform procedurii, dar şi a prevederilor precizate din Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020, intervenit la data de 20.04.2017, aplicabil speţei conform principiului tentpus regit actum.

Având în vedere că a efectuat verificarea pe fond a cererilor de rambursare şi a emis scrisorile standard de informare, acestea fiind comunicate Autorităţii de Management, respectiv ordonatorul de plăţi al OI POCU MEN. consideră că pretenţia reclamanţilor este nefondată, hotărârea civilă nr. 5133/21.12.2017 fiind pusă în executare.

In consecinţă, consideră că, faţă de cele învederate, nu există temei legal pentru a li se putea imputa tocmai neefectuarea acestei analize şi în consecinţă nerespectarea prevederilor Hotărârii civile nr. 5133/21.12.2017.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.04.2015, intimatul-reclamant Instituto Formazione Operatori Aziendali a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 21 noiembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 5 martie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operaţional Capital Uman este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul - pârât, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitoare la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, instanţa le apreciază întemeiate, impunându-se casarea hotărârii.

Astfel, se reţine că prin sentinţa civila nr. 5133/21.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a dispus:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamante în contradictoriu cu pârâţii OIPOSDRU şi OIPOCU;

- a anulat scrisorile standard de informare nr. x/08.04.2016 şi nr. y/07.04.2016, precum şi decizia nr. x/24.05.2016;

- a obligat pârâta OIPOSDRU din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să soluţioneze pe fond cererile de rambursare înregistrate sub nr. x/15.02.2016 şi nr. y/15.02.2016;

- a obligat pârâta OIPOSDRU din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice la plata către reclamanţi a sumei de 2.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 300 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 2.000 RON onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2) rap. la art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauzei, ulterior precizată, s-a solicitat aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 5133/21.12.2017 .

Instanţa de fond a admis cererea şi a dispus sancţionarea conducătorului OIPOCU la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la 20.01.2018 până la executarea efectivă a obligaţiilor prevăzute în sarcina OIPOCU prin sentinţa civilă nr. 5133/21.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, obligând pârâta OIPOCU la plata unei penalităţi de 400 RON pe fiecare zi de întârziere.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (formă în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată):

"Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris ori să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.", iar alin. (2) prevede că:

"În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere…"

În soluţionarea recursului Înalta Curte urmează să aibă în vedere că, potrivit Soluţiei de principiu a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 27 mai 2016, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, în ceea ce priveşte intervalul şi condiţiile în care debitorul poate fi obligat la plata amenzii, penalităţilor şi despăgubirilor în situaţia neexecutării obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, s-a stabilit că este prezumată culpa conducătorului autorităţii în neexecutarea obligaţiei, prezumţia neavând un caracter absolut, ci putând fi răsturnată prin administrarea de dovezi cu privire la existenţa unor motive temeinice pentru care nu s-a executat obligaţia în termenul legal.

Dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorităţii publice pentru executarea obligaţiilor stabilite în sarcina sa şi, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică, drept sancţiune a atitudinii de pasivitate a autorităţii publice şi a conducătorului acesteia.

Sub acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dreptul de acces la un tribunal nu poate obliga un stat la executarea oricărei hotărâri, indiferent de circumstanţe, fiind acceptată posibilitatea intervenirii unor împrejurări de fapt sau de drept care să aibă ca efect temporizarea sau chiar imposibilitatea aducerii la îndeplinire a titlului executoriu. Ceea ce trebuie sancţionat este inerţia, pasivitatea administraţiei publice (Sanglier c. Franţei, Scollo c. Italiei, Ruxandra Trading S.R.L. c. României, Mihăescu c. României).

Prin Decizia nr. 1566/2009, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Prin urmare, pentru a putea conchide asupra existenţei sau inexistenţei unei neexecutări culpabile a titlului executoriu, Înalta Curte va analiza, cumulativ, atât actele întocmite, dar şi existenţa unei imposibilităţi obiective de punere în executare a titlului executoriu.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză, Organismul Intermediar din cadrul Programul Operaţional Capital Uman a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin sentinţa nr. 5133/21.12.2017, în sensul că a soluţionat pe fond cererile de rambursare înregistrate cu nr. x/15.02.2016 şi nr. y/15.02.2016 si întocmirea Scrisorilor Standard de Informare aferente, respectiv Scrisoarea nr. x/15.10.2018 si Scrisoarea nr. x/15.10.2018, transmiţând rezultatul acestei analize ordonatorului de plăţi AM POSDRU prin adresa nr. x/16.10.2018 conform procedurii, dar şi a prevederilor precizate din Acordul de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Capital Uman 2014 - 2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a efectuat verificarea pe fond a cererilor de rambursare şi a emis scrisorile standard de informare, acestea fiind comunicate, la data de 16.10.2018, Autorităţii de Management, respectiv ordonatorul de plăţi al OI POCU MEN.

In ceea ce priveşte achitarea sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentului-pârât în sensul că aşa cum rezultă şi din organigrama Ministerului Educaţiei Naţionale, OIPOCU MEN este organizată şi funcţionează la nivel de direcţie în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, aceasta neavând personalitate juridică şi nici buget destinat cheltuielilor referitoare la litigii.

Potrivit instrucţiunii nr. 58197/26.09.2017, în situaţia în care AMPOSDRU are de pus în aplicare hotărâri definitive şi irevocabile ale instanţelor judecătoreşti, poate autoriza la plată, în baza unui raport privind eligibilitatea cheltuielilor şi implicaţiilor financiare în relaţia cu beneficiarul, doar cheltuielile care fac obiectul hotărârilor definitive şi irevocabile, nu şi pe cele ocazionate de judecată (eventualele penalităţi şi majorări de întârziere la plată, cheltuieli de judecată, etc).

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în cauză a fost întocmită adresa nr. x/07.01.2019 prin care s-a solicitat Direcţiei Generale Economice din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale să întreprindă măsurile necesare pentru efectuarea plăţii sumei de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că nu se poate susţine că pârâtul nu a depus toate diligenţele în vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată prin sentinţa nr. 511/21.12.2017.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, pronunţându-se fără a observa că la dosar există dovada îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin sentinţa nr. 5133/21.12.2017.

Înalta Curte, în raport de circumstanţele cauzei şi de faptul că recurentul-pârât nu a stat în pasivitate, acţiunile sale fiind constant îndreptate spre scopul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fiind solicitat şi concursul altor autorităţi cu atribuţii în domeniu, apreciază ca fiind rezonabilă îndeplinirea obligaţiilor de către recurentul-pârât la data de 15.10.2018 când au fost întocmite Scrisorilor Standard de Informare nr. x/15.10.2018 şi nr. y/15.10.2018 prin care au fost soluţionate pe fond cererile de rambursare.

Înalta Curte va reţine şi aspectul potrivit căruia răspunderea reglementată prin dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 funcţionează ca un mijloc de constrângere pentru obţinerea executării hotărârii, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie. Prin reglementare, caracter şi scop, ele presupun, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătoreşti definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmăreşte sancţionarea conducătorului autorităţii publice.

Or, în cauza de faţă, deşi punerea în executare a titlului executoriu a intervenit la data de 15.10.2018, obligaţia a fost îndeplinită anterior judecării cauzei în faţa primei instanţe, astfel încât caracterul de mijloc de constrângere al dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu mai subzistă.

În raport de aspectele reţinute anterior, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul-pârât.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul formulat de pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operaţional Capital Uman, casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Organismul Intermediar din cadrul Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei civile nr. 1877 din 31 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2020.