Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1398/2020 AI generated

Mootness of administrative appeal due to subsequent compliance with salary orders: loss of procedural interest under Art. 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code

Case Number Decizia nr. 1398/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Justice and the Bucharest Court of Appeal as lacking interest, thereby leaving in force the lower court's judgment which had granted the plaintiffs' claims for partial annulment of an individual salary order and compensation. The dispute arose from judicial officers' challenge to a salary classification order that allegedly failed to apply a statutory sectoral reference value, seeking recalculation of indemnities and payment of wage differentials with interest for the period 2015–2016. The decisive legal basis for the decision was the procedural doctrine of *interest in acting* (interest processual), as codified in Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code; the court held that the defendants' appeals were moot because the Ministry of Justice subsequently issued a new administrative order in 2018 that fulfilled the obligations imposed by the initial judgment, thereby extinguishing the defendants' legitimate interest in continuing the appellate proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat; Mootness of administrative appeal due to subsequent compliance with salary orders: loss of procedural interest under Art. 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code: The dispute arose from judicial officers' challenge to a salary classification order that allegedly failed to apply a statutory sectoral reference value, seeking recalculation of indemnities and payment of wage differentials with interest for the period 2015–2016. The decisive legal basis for the decision was the procedural doctrine of *interest in acting* (interest processual), as codified in Articles 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code; the court held that the defendants' appeals were moot because the Ministry of Justice subsequently issued a new administrative order in 2018 that fulfilled the obligations imposed by the initial judgment, thereby extinguishing the defendants' legitimate interest in continuing the appellate proceedings.

Keywords

AI generated
loss of procedural interest procedural orders Civil Procedure Code challenge of administrative decisions annulment proceedings salary recalculation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
4424 din 20 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, întemeiat pe prevederile art. 488 alin.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
art. 33 din C. proc. civ
d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursurile declarat de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, ca lipsite de interes.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as lacking interest.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as lacking interest.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.07.2017 reclamanţii A., B., C., D., E. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Bucureşti au solicitat:

1. Anularea parţială a Ordinului de salarizare nr. 1490/C din 24.05.2017, în privinţa reclamantelor;

2. Obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare reclamantă în parte, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 şi cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, majorata cu 10%, începând cu data de 1.12.2015.

3. Obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov (numai în ce o priveşte pe reclamanta A. pentru perioada 9.04.2015-31.12.2016) în calitate de ordonatori de credite, la plata diferenţelor dintre salariul calculat pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi salariul efectiv încasat, începând cu 9.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 şi pe baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% şi salariul efectiv încasat, începând cu 1.12.2015 şi până la data de 1.10.2016, sume ce urmează să fie actualizate cu dobânda legală de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4424 din 20 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei pe cel de-al treilea capăt de cerere şi respinge acest capăt de cerere, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Bucureşti.

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin ministru, să emită pentru reclamanţi, ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

- a obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti, să plătească reclamanţilor B., C., D., E. diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

- a obligat pârâtul Tribunalul Ilfov, să plătească reclamantei A. diferenţele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menţionate mai sus, diferenţe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii şi pentru care se va acorda şi dobânda legală, calculată de la scadenţă şi până la data plăţii integrale.

- a respins în rest acţiunea ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 4424 din 20 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de recurs la data de 2 martie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimaţilor-reclamanţi, la nivelul maxim prevăzut de Lege nr. 71/2015.

Recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, susţinând în esenţă că, începând cu 01.10.2016 reclamanţii au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON la care s-a aplicat procentul de 10%, conform O.M.J. nr. 219/C/2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurenţilor-pârâţi la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursurile declarat de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4424 din 20 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2020.