Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1286/2020 AI generated

Securitate collaboration status affirmed; appeal against collaborator finding dismissed

Case Number Decizia nr. 1286/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, thereby upholding the lower court's decision that definitively established his status as a collaborator with the Securitate. The dispute centered on a request by the National Council for the Study of the Securitate Archives to verify the defendant's collaborative status, where he challenged the first-instance judgment arguing that the evidence did not meet the cumulative legal requirements to restrict fundamental human rights. The court affirmed that the defendant satisfied the conditions of Article 2(b) of Emergency Government Ordinance No. 24/2008 by providing information reports to Securitate agents that denounced activities or attitudes hostile to the communist regime, such as complaints about economic conditions and foreign contacts. The decisive legal reasoning held that the information was sufficient to establish collaboration because it was of a nature capable of restricting fundamental rights, including freedom of expression and private life under the 1965 Constitution and the International Covenant on Civil and Political Rights, noting that actual harm to rights was not required, only the potential for such infringement.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat; Securitate collaboration status affirmed; appeal against collaborator finding dismissed: The dispute centered on a request by the National Council for the Study of the Securitate Archives to verify the defendant's collaborative status, where he challenged the first-instance judgment arguing that the evidence did not meet the cumulative legal requirements to restrict fundamental human rights. The court affirmed that the defendant satisfied the conditions of Article 2(b) of Emergency Government Ordinance No. 24/2008 by providing information reports to Securitate agents that denounced activities or attitudes hostile to the communist regime, such as complaints about economic conditions and foreign contacts. The decisive legal reasoning held that the information was sufficient to establish collaboration because it was of a nature capable of restricting fundamental rights, including freedom of expression and private life under the 1965 Constitution and the International Covenant on Civil and Political Rights, noting that actual harm to rights was not required, only the potential for such infringement.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status freedom of expression and information civil status foreign decision fundamental rights nature of the infringement

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii:
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural provision cited in the dispositive to justify the form of the decision (appeal against a final judgment).
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat
Procedural provision cited in the dispositive as the basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural provision cited in the dispositive to justify the form of the decision (appeal against a final judgment).

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Procedural provision cited in the dispositive as the basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2577 din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii invocate de pârât; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că pentru a stabili calitatea de lucrător, instanţa avea obligaţia de a constata aceasta calitate a persoanei verificate, pe baza materialului probator depus la CNSAS, respectiv notele furnizate.

În speţa analizată, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală în raport de probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că recurentul-pârât nu a desfăşurat activităţi care să fi condus la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Din probatoriul administrat rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, care prin activităţile desfăşurate nu a îngrădit drepturile şi libertăţile recunoscute de legislaţia în vigoare la acea data, respectiv dreptul la viaţă privată, libertatea de exprimare şi libertatea conştiinţei şi a religiei, cum în mod greşit s-a reţinut prin sentinţa atacată.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

Din întregul material probator administrat în cauză, se poate observa că informaţiile din notele depuse de intimatul-reclamant nu îndeplinesc cerinţele legale privind îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei nerezultând că informaţiile furnizate de au periclitat în vreun mod integritatea fizica sau psihică a persoanelor menţionate în notele respective.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând în esenţă susţinerile din cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securităţii:

1) să furnizeze informaţii, precum note şi rapoarte scrise, către lucrătorii Securităţii;

2) prin acele informaţii să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

3) furnizarea informaţiilor să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, într-adevăr, prin Nota informativă din 05.07.1985, pârâtul a relatat că numitul F.I., care are rude şi prieteni în Canada, "în diverse discuţii se declară nemulţumit cu unele probleme din ţara noastră, afirmând că în alte ţări viaţa e mai bună ca la noi", iar prin Notele informative din data de 07.10.1985 şi, respectiv, 08.04.1986, a relatat organelor de securitate discuţiile purtate de H.Ş., V.L., P.B., P.M., T.I. şi, respectiv, R.V., M.D., P.V., N.A. şi V.L, persoanele menţionate exprimându-şi nemulţumirea faţă de reţinerea sumelor din retribuţie şi lipsa alimentelor.

De asemenea, prin Nota din data de 29.10.1986, pârâtul a semnalat "atmosfera încordată şi de nelinişte în ceea ce priveşte alimentarea cu alimentele necesare hranei zilnice", subliniind că "sunt discuţii negative asupra hranei, iar "ca rezultat al acestor neajunsuri se observă o reacţie de demoralizare a oamenilor, unii îşi manifestă verbal nemulţumirile, cum ar fi: B.I., P.M., T.V., B.A".

Totodată, contrar susţinerilor recurentului-pârât, se reţine că în dovedirea eficienţei activităţii de colaborator al Securităţii desfăşurată de acesta, trebuie avut în vedere şi faptul că organul de securitate a considerat informaţiile comunicate de către acesta ca fiind relevante şi, ca urmare, s-au încadrat persoanele semnalate pentru a vedea "dacă au relaţii cu persoane din Canada şi R.P.U", iar informările respective au fost exploatate fie "la Serviciul 1, la tov. Lt. B.", fie la Lt. col. C. din cadrul aceluiaşi serviciu, fie "la buletin".

Astfel, în acord cu concluziile instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 are în vedere atitudinile şi activităţile potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele apreciate ca atare de către acest regim, întrucât caracterul abuziv al acestuia s-a manifestat, în principal, tocmai prin considerarea ca potrivnice şi combaterea anumitor acţiuni fireşti într-o societate normală, democratică.

De asemenea, informaţiile oferite de către recurentul-pârât trebuie apreciate în contextul şi în conjunctura acelei perioade care genera penuria de alimente, fiind de notorietate că anii '80 au fost guvernaţi de o politică restrictivă în toate domeniile, inclusiv în cel alimentar. Înalta Curte apreciază că, raportat la acea perioadă, nemulţumirea persoanelor semnalate aceasta denota o "stare de spirit necorespunzătoare".

În opinia Înaltei Curţi, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că, în speţă, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Într-adevăr, informaţiile furnizate de către recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informaţiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea şi intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activităţii, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităţilor constituie, în orice societate civilizată, o depăşire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a dreptului la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluţionare a cauzei, este relevant faptul că informaţiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliţiei politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerinţă îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 2577 din 26 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2020.