Suspension of tax security measures: appeal dismissed, leaving suspension of enforcement in force
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the tax authority, leaving the lower court’s decision in force that granted the suspension of the enforcement of an administrative act instituting security measures. The dispute concerned a taxpayer company's challenge to a regional anti-fraud tax directorate's decision to impose precautionary sequestrations on third-party receivables and bank account balances, which was initially filed under the provisional presidential order procedure but subsequently requalified as a request for suspension of administrative act enforcement under the Administrative Contentious Law. The appellate court had previously ruled that the suspension request was admissible and warranted, a position upheld by the Supreme Court, which determined that despite the tax procedure code specifying a contestation procedure for enforcement acts, the general provisions for suspending administrative acts under Articles 14 and 15 of Law No. 554/2004 remained applicable to the execution of such measures, and the appellant failed to raise valid legal arguments against the lower court's application of these norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 996 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of tax security measures: appeal dismissed, leaving suspension of enforcement in force: Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din fostul C. proc. civ. nu sunt aplicabile (actualul art. 996 din actualul C. proc. civ.).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. A - FSB 16006 din 23.11.2016, prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii împotriva sa, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei decizii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 7 iunie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x din 23.11.2016, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. x/2016, având ca obiect anularea acestui act.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 69 din 7 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că, faţă de temeiul juridic al cererii reclamantei - cerere privind ordonanţa preşedinţială, în speţă art. 996 C. proc. civ., în materia executării silite a creanţelor fiscale, reglementată de prevederile O.G. nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu sunt aplicabile dispoziţiile sus-menţionate (ale art. 996 noul C. proc. civ.).
Art. 213 din Codul de procedură fiscală alin. (13) prevede ca împotriva deciziei prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate face contestaţie la instanţa de contencios administrativ competentă, iar alin. (14) prevede că împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261.
Potrivit acestui text de lege, persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (14) din Codul de procedură fiscală, republicată:
"Împotriva actelor prin care se duc ia îndeplinire măsurile asigurătorii cei interesat poate face contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261."
Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din fostul C. proc. civ. nu sunt aplicabile (actualul art. 996 din actualul C. proc. civ.).
În concluzie, măsura provizorie (vremelnică) de suspendare a executării unui act de executare al creanţelor fiscale nu poate fi soluţionată într-o altă procedură judiciară decât prin cea reglementată în cadrul Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ca lege aplicabilă pentru fondul pricinii.
4. Apărări formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cererea de recurs şi examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Obiectul dosarului de faţă vizează suspendarea executării actului administrativ - Decizia nr. A - FSB 16006 din 23.11.2016, emisă de pârâta ANAF-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, prin care se dispune instituirea măsurilor asigurătorii împotriva reclamantei A. S.R.L., respectiv poprirea asigurătorie asupra sumelor datorate debitorului de către terţi şi poprirea asigurătorie asupra disponibilităţilor băneşti din conturile bancare.
Iniţial, scopul juridic urmărit a fost dedus judecăţii pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, ulterior, la primul termen de judecată în faţa Tribunalului Braşov, societatea reclamantă modificându-şi acţiunea într-o cerere de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Luând act de această modificare a cererii de chemare în judecată, Tribunalul Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Prin sentinţa nr. 47/F din 6 martie 2017, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea reclamantei S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respingând ca tardivă cererea reclamantei de modificare a acţiunii.
Curtea de apel a constatat că este competentă să soluţioneze acţiunea societăţii reclamante şi a constatat inadmisibilitatea acţiunii prin raportare la dispoziţiile privind instituţia ordonanţei preşedinţiale, corelat cu respingerea ca tardiv formulată a cererii modificatoare a acţiunii iniţiale formulată de societate.
Prin decizia nr. 46/10.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată sentinţa civilă nr. 47/06.03.2017 a Curţii de Apel Braşov şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.
În rejudecare, ţinând seama de considerentele deciziei de casare, instanţa de fond a calificat acţiunea dedusă judecăţii ca fiind o cerere de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi a soluţionat cauza prin raportare la aceste dispoziţii legale.
Astfel, analizând sentinţa atacată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că prima instanţă s-a pronunţat prin prisma dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (13) prin raportarea la prevederile Legii nr. 554/2004, rezultă că actului de executare a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii îi sunt aplicabile şi dispoziţiile pentru actul administrativ, inclusiv art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că alte motive de nelegalitate privind îndeplinirea sau nu în cauză a condiţiilor prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 nu au fost invocate de recurentă, Înalta Curte subliniază că, în cadrul controlului de legalitate exercitat asupra sentinţei instanţei de fond, judecata este limitată la verificarea aspectelor stabilite prin cererea de recurs, astfel încât aspectele analizate de către prima instanţă, considerate ca reprezentând chestiuni ce vizează fondul cauzei, nu pot fi examinate în recurs, ele nefăcând obiectul unor critici exprese.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 69 din 7 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2020.