Disciplinary complaint over prosecutors' land-sale ruling fails; appellate court upholds closure as claimant shows no gross negligence.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei judiciare nr. 8903/IJ/2018/28.12.2018 şi a Rezoluţiei de clasare nr. x/2018/05.11.2018 şi retrimiterea dosarului către pârâtă, pentru continuarea verificărilor.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 163 din 14 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 163 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că instanţa de fond a soluţionat cauza prin încălcarea normelor de drept material incidente speţei, respectiv dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1) din C. civ., art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

În dezvoltarea acestei critici recurentul susţine că a făcut dovada că magistraţii împotriva cărora a formulat plângerea disciplinară se fac vinovaţi de săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, exercitându-şi funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, acceptând vătămarea unei persoane.

Arată recurentul că, în mod greşit, instanţa de fond, în motivarea respingerii contestaţiei, a reţinut că prin contestaţie s-a invocat încălcarea de către magistraţi a unor norme de principiu, acestea nefiind suficiente pentru declanşarea procedurii disciplinare. Astfel, prevederile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 nu disting între dispoziţiile legale cu caracter imperativ şi dispozitiv pe care magistratul ar trebui să le încalce pentru a răspunde pentru abaterea disciplinară prevăzută de textul de lege menţionat.

Mai afirmă recurentul-reclamant că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că din Rezoluţia Inspecţiei Judiciare lipsesc verificările cu privire la împrejurările în care, raportat la dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1)-(2) din C. civ., s-a instrumentat şi autentificat de notarul B., contractul de vânzare-cumpărare nr. x/28.09.2012.

În aceste circumstanţe, apreciază recurentul că actele întocmite de către d-na procuror de caz C., cât şi de către d-nul procuror general D., în dosarul de cercetare penală nr. 805/P/2014, încalcă, în context disciplinar, în sensul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995 şi art. 907 alin. (1) din C. civ., fiind efectuată o intabulare cu încălcarea acestor dispoziţii legale, în favoarea altor părţi, a unei suprafeţe de teren care aparţinea recurentului.

Prin urmare, susţine recurentul că în faţa Inspecţiei Judiciare s-a pus în discuţie înseşi actele de cercetare penală efectuate şi pentru care, un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, fiind deformată, în mod grav, realitatea faptelor de către domnii procurori.

1.4. Apărările formulate de către intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Argumente de fapt şi de drept

Recurentul-reclamant a invocat în susţinerea căii de atac motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Normele de drept material, indicate expres de către recurent, ca fiind încălcate de judecătorul fondului, sunt reprezentate de dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. (1) din C. civ. şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Înalta Curte reţine, în prealabil, că instanţa de fond a fost învestită cu o acţiune în anularea unei rezoluţii de clasare dispusă de Inspecţia Judiciară în soluţionarea sesizării reclamantului A., prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări în legătură cu săvârşirea de către doi procurori a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, limitele învestirii instanţei de judecată (atât în fond, cât şi în recurs) sunt date de verificarea existenţei indiciilor săvârşirii faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a stabili dacă, modalitatea în care procurorii reclamaţi au înţeles să efectueze actele de cercetare penală în Dosarul penal nr. x/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poate întruni latura materială şi subiectivă a abaterii disciplinare respective.

În acest context, Înalta Curte constată că prin prezentul demers judiciar recurentul-reclamant trebuie să respecte, de asemenea, limitele situaţiei de fapt şi a temeiului de drept pe care şi-a întemeiat acţiunea, neputând pune în discuţie şi solicita dezlegarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actelor şi operaţiunilor juridice civile întocmite de notarul împotriva căruia a formulat plângerea penală, ce a format obiectul dosarului penal menţionat anterior.

Pornind în efectuarea controlului judiciar asupra sentinţei pronunţate în primă instanţă de la premisele cadrului procesual descris anterior, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995, precum şi cele ale art. 907 alin. (1) din C. civ. reprezintă norme de drept substanţial care nu au incidenţă în procedura cercetării disciplinare a magistraţilor, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu a fost învestită să se pronunţe asupra încălcării legislaţiei civile specifice, de către notarul care a întocmit şi autentificat actele civile apreciate nelegale de către recurent, ci a avut de cercetat dacă, pârâta Inspecţia Judiciară a respectat din punct de vedere procedural, precum şi din perspectiva fondului abaterii disciplinare indicate în sesizarea disciplinară, normele de drept care au stat la baza verificărilor efectuate şi la adoptarea soluţiei de clasare.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând, în mod judicios, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 8903/IJ/2018 din 28 decembrie 2018 şi Rezoluţia de clasare nr. 6238/1J/1545/D1P/2018 din 5 noiembrie 2018 sunt nelegale şi netemeinice, întrucât procurorii C. şi D., prin soluţiile pronunţate (ordonanţele nr. 805/P/2014 din 1 februarie 2018 şi nr. 47/11/2/2018 din 3 aprilie 2018) în dosarul de cercetare penală nr. 805/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au săvârşit abaterea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constă în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Există rea-credinţă atunci când magistratul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind ori acceptând vătămarea unei persoane.

Există gravă neglijenţă atunci când magistratul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Prin rezoluţia nr. x/2018 din 5 noiembrie 2018 s-a dispus clasarea sesizării formulate de petiţionarul A., întrucât criticile aduse în cadrul sesizării nu au evidenţiat indicii ale săvârşirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorilor împotriva cărora s-a formulat sesizarea.

Instanţa de fond a menţinut măsura dispusă, arătând că, în conformitate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 130 din 24 aprilie 2017, pct. 8), pentru angajarea răspunderii disciplinare în cazul gravei neglijenţe, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: în exercitarea funcţiei magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; încălcarea normelor să se producă din culpă; încălcarea normelor de drept să genereze consecinţe grave, respectiv să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală. Pentru abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit "t" teza II din Legea nr. 303/2004, forma de vinovăţie impusă de lege este neglijenţa gravă (culpa lata), în sensul că şi omul cel mai puţin avizat, cu un minim de diligentă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale.

Invocarea încălcării de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, nu poate întruni ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece acestea nu reprezintă o normă de drept material incidentă speţei, ci relevă principiul independenţei procurorului în exercitarea funcţiei şi în activitatea desfăşurată.

Or, pentru declanşarea procedurii de cercetare disciplinară, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă, onerativă sau prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună credinţă) nu poate găsi o justificare. (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 292 din 27 noiembrie 2017, dosar nr. x/2017).

În consecinţă, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că reaua-credinţă sau grava neglijenţă circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au efecte asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi consecinţe ireparabile în căile de atac şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulţumiri subiective faţă de soluţia dată de procurori în dosarul penal nr. x/2014, care ţin exclusiv de modul de interpretare a dispoziţiilor legale prin raportare la probatoriul administrat şi situaţia de fapt, administrarea şi aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, ce ţine de esenţa actului de cercetare penală şi, respectiv de judecată şi care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicţional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecţiei Judiciare.

În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu respectarea dispoziţiilor legale, menţinând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că inspectorul a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, partea reclamantă nefăcând dovada încălcării de către magistraţii nominalizaţi în sesizare a normelor de drept menţionate.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 163 din data de 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.