Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1244/2020 AI generated

Judges' salary recalculation; lack of current procedural interest in appeal due to subsequent administrative compliance

Case Number Decizia nr. 1244/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Justice and the Calarasi Tribunal as lacking procedural interest, thereby leaving the first-instance judgment in force which had partially admitted the claims of the plaintiffs and ordered the recalculation of their salary rights. The dispute concerned a civil and administrative action brought by five judges against the Ministry of Justice and the Calarasi Tribunal, seeking the retrospective recalculation of their gross monthly salary allowances and sectoral reference values from April 9, 2012, pursuant to specific government ordinances, along with the payment of salary differences, legal interest, and inflation adjustments for the period between 2012 and the present. The decisive legal basis for the appellate decision was the doctrine of the legitimacy and currency of the interest in litigation under Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code; the Court held that because the Ministry of Justice had subsequently issued administrative orders in February 2020 recognizing the plaintiffs' salary claims and recalculating them in accordance with the requested legal provisions, the appellants no longer possessed a current procedural interest, rendering any further adjudication on the merits legally ineffective.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Judges' salary recalculation; lack of current procedural interest in appeal due to subsequent administrative compliance: Împotriva sentinţei civile nr. 2074 din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
salary recalculation procedural orders civil judgment payment of interest compensation for judicial errors reduction of statutory salary increase

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 24.06.2016 (în urma declinării competenţei materiale de către Tribunalul Calaraşi prin sentinţa civilă nr. 476/26.05.2016 pronunţată în acelaşi dosar), reclamantele A., B., C., D. si E., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Calaraşi, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantelor, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2012, în baza art. 1, alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/vechimi în muncă/vechime în funcţie avute de fiecare reclamante.

2. Obligarea pârâţilor la plata către reclamante a diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 09.04.2012-zi, la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculate de la data scadentei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale, precum la actualizarea acestor diferenţe cu inflaţia calculată tot de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale.

3. Obligarea pârâţilor ca la emiterea ordinelor, să ţină cont în cazul promovărilor în funcţii şi numirilor în funcţii de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă/funcţie de la data promovării/numirii, ce urmează a fi incluse în indemnizaţia lunară de încadrare de la data de 31.12.2009.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2074 din data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale, a dobânzii şi a inflaţiei aferente;

- a respins capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale, a dobânzii şi a inflaţiei aferente introdus împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei ca fiind promovat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

-a respins capătul de cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să fie recalculate drepturile salariale ale reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2012, precum şi capătul de cerere privind plata diferenţelor aferente perioadei 09.04.2012-09.04.2015, a dobânzii şi a inflaţiei, ca inadmisibil;.

-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca rămasă fără obiect;

-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti;

-a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine prin care să recalculeze drepturile salariale ale fiecărui reclamant, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, pe baza unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON;

-a obligat pârâtul Tribunalul Calaraşi la plata către fiecare reclamant, după emiterea ordinelor de mai sus, a diferenţei dintre drepturile salariale recalculate potrivit alineatului de mai sus şi drepturile salariale încasate de reclamanţi pe perioada 09.04.2015-zi, la plata dobânzii legale penalizatoare aferente diferenţelor de mai sus, calculate de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data restituirii integrale, precum şi la actualizarea diferenţelor cu inflaţia calculată tot de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data restituirii integrale;

-a respins acţiunea introdusă împotriva pârâtei Curtea de Apel Bucureşti ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2074 din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurentul - pârât Ministerul Justiţiei a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect, având în vedere că reclamanţilor le-a fost recunoscute drepturile solicitate prin prezenta acţiune, prin emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018 şi a Ordinului nr. 90/C/2019 privind completarea celui dintâi.

La termenul de judecată din 27 februarie 2020, Înalta Curte a invocat, din oficiu, execpţia lipsei de interes a recursurilor, având în vedere precizările formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, prin notele scrise depuse la dosar, fiind anexate cele două ordine prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor, în conformitate cu pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză.

4. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cererile de recurs, cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., din perspectiva excepţiei lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, cererile de recurs urmând a fi respinse, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că solicitarea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei, în sensul admiterii recursului şi respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, nu poate fi primită, având în vedere că cele două ordine prin care s-au recunoscut pretenţiile salariale ale reclamanţilor au fost emise după pronunţarea instanţei de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare în conformitate cu solicitările magistraţilor reclamanţi.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, Înalta Curte reţine că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 26.02.2020, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 şi Ordinul nr. 90/C/04.01.2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimaţilor- reclamanţi, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 .

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţilor.

Prin urmare, interesul de a acţiona al recurenţilor-pârâţi nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., iar o eventuală soluţie de admitere a recursurilor, ar fi lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor şi va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 2074 din data de 31 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.