Validity of judicial notification via email without mandatory confirmation form under prior Civil Procedure Code

Apel. Comunicarea hotărârii apelate prin poșta electronică, neînsoțită de formularul prevăzut de art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018. Consecinţe. Neincidenţa dispoziţiilor art. 154 alin. (6) Cod procedură civilă în forma modificată prin Legea nr. 310/2018

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Apelul

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

accident rutier

comunicarea hotărârii

poştă electronică

termenul de exercitare a apelului

C. proc. civ., art. 25 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 180 alin. (1) teza I,

art. 185 alin. (1), art. 468 alin. (1), art. 488 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (6) C. proc. civ., forma anterioară modificării aduse prin art. I pct. 20 și pct. 21 din Legea nr. 310/2018, comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. În vederea confirmării, instanţa, odată cu actul de procedură, va comunica un formular care va conţine: denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei şi va fi expediat instanţei prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace.

În cazul în care comunicarea sentinței apelate s-a făcut prin poșta electronică fără ca actul de procedură să fie însoțit de acest formular prevăzut de art. 154 alin. (6) C. proc. civ. - [text de lege aplicabil litigiului în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din același cod] -, nu se poate considera că hotărârea a fost comunicată părții.

Astfel, nerespectarea regulilor de comunicare a actului procedural a îndrituit instanţa de apel să considere că hotărârea atacată nu a fost comunicată pârâtei şi că, prin urmare, această parte a declarat apel înăuntrul termenului legal imperativ prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, modificările şi completările operate asupra art. 154 C. proc. civ. prin art. I pct. 20 şi pct. 21 din Legea nr. 310/2018 nu sunt aplicabile litigiului început la data de 31 octombrie 2018, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018. Or, abia prin aceste dispoziţii legale noi s-a instituit regula potrivit căreia actul de procedură se consideră comunicat la momentul la care s-a primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta [art. 154 alin. (6) C. proc. civ.].

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2351 din 9 noiembrie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, Secţia a II-a civilă, la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/108/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi C., în calitate de intervenient forţat, a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 4.446,63 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizare, alimentaţie suplimentară, medicamentaţie, contravaloare consultaţii medicale, tratamente, transport, etc. - pentru intervalul de timp cuprins între data producerii accidentului (07.04.2018) şi data introducerii acţiunii; 50.000 euro reprezentând despăgubiri morale, pretinse pentru suferinţa fizică/psihică produsă în urma accidentului rutier; dobânda legală calculată pentru daunele materiale şi morale de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă a acestora, precum şi cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1535, art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385-1387, art. 1388, art. 1391, art. 2223-2226 C. civ., Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 846 din 21 octombrie 2019, Tribunalul Arad, Secţia a II-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. şi cu intervenienta forţată C.

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să achite reclamantei A. suma de 4.446,63 lei cheltuieli materiale şi 50.000 de euro despăgubiri morale, precum şi dobânda aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective.

A respins cererea de plată a dobânzii de la data introducerii acţiunii până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Totodată, a obligat pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 8.088 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat.

Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta S.C. B. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul reducerii daunelor morale, criticând-o pentru motive de nelegalitate şi de netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 378/A din 15 septembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă, a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 846/21.10.2019, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/108/2018.

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a redus la echivalentul în lei al sumei de 20.000 euro cuantumul daunelor morale acordate reclamantei în primă instanţă şi a menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei primei instanţe.

Totodată, a obligat reclamanta A. la plata către pârâta S.C. B. S.A. a sumei de 2013,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., înregistrat la data de 18 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, arătându-se următoarele:

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut faptul că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 C. proc. civ., în sensul că nu a manifestat rol activ în cauză, constând în aceea de a verifica în primul rând declararea în termen a apelului.

În susţinerea acestei critici, recurenta arată că hotărârea primei instanţe a fost comunicată apelantei în modul electronic, aceasta accesând hotărârea primei instanţe şi luând cunoştinţă de conţinutul ei la data de 30 octombrie 2019 ora 11:15:27, dovada fiind depusă la dosarul instanţei ataşat hotărârii şi servind ca dovadă de comunicare.

Arată că, în speţă, termenul de apel a început să curgă la data de 31 octombrie 2019, astfel încât, începând cu data de 02.12.2019, hotărârea primei instanţe a devenit definitivă, intrând, astfel, în puterea lucrului judecat.

Cu toate acestea, recurenta arată că apelul declarat în cauză a fost înregistrat la Tribunalul Arad la data de 09.04.2020, respectiv, după patru luni de la rămânerea definitivă a hotărârii atacate.

Având în vedere situaţia prezentată, autoarea recursului afirmă că excepţia tardivităţii era de ordine publică şi, conform considerentelor exprimate de ICCJ în decizia nr. 185/2018, ea trebuia invocată din oficiu de către instanţa de judecată.

În acest context, recurenta susţine că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea art. 180 coroborat cu art. 185 alin. 1 C. proc. civ. şi să constate tardivitatea apelului declarat în cauză, fără a mai intra în cercetarea fondului cauzei.

Astfel, faţă de modul de instrumentare a dosarului în faza de apel, recurenta invocă excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii primei instanţe.

Totodată, arată faptul că, admiţând o cale de atac care nu mai putea fi exercitată în cauză datorită trecerii unei perioade îndelungate de timp de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate de prima instanţă, instanţa de apel a încălcat şi prevederile art. 466 şi art. 468 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, autoarea prezentului demers judiciar învederează faptul că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în primă instanţă, a procedat la legalizarea hotărârii, formulând cerere de executare silită, în baza căreia s-a format dosarul execuţional nr. x/2020 al BEJ D.

Mai mult decât atât, arată că Judecătoria Buftea a încuviinţat executarea silită în baza acestui titlu executoriu (sentinţa primei instanţe), depunând un set de înscrisuri în acest sens.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte S.C. B. S.A. la 7 decembrie 2020 şi intimatei-interveniente C. la 1 decembrie 2020.

La 4 ianuarie 2021, intimata-pârâtă S.C. B.

S.A. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin

care a solicitat să se constate nulitatea recursului faţă de dispoziţiile art. 486

alin. 3 C. proc. civ. întrucât criticile formulate nu se încadrează în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 7 C.

proc. civ., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimata-intervenientă nu a depus întâmpinare.

Întâmpinarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. a fost comunicată recurentei-reclamante la 11 ianuarie 2021.

La 22 ianuarie 2021, cu respectarea termenului legal de 10 zile, recurenta-reclamantă a transmis, prin poştă, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei, reiterând, totodată, criticile formulate prin cererea de recurs.

Conform art. 493 alin. 2-4 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru, a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 21 septembrie 2021, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, pentru considerentele reţinute în respectivul act procesual. Conform art. 493 alin. 7 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac în reformare, cu citarea părţilor.

Recursul de faţă este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Singura critică adusă hotărârii recurate este aceea că instanţa de apel a omis să aplice sancţiunea decăderii, deşi dreptul de a declara apel trebuia exercitat într-un termen legal imperativ, termen nerespectat de către pârâtă. Aşadar, se invocă nerespectarea, de către instanţa de prim control judiciar, a prevederilor art. 180 alin. 1 teza I şi a art. 185 alin. 1 C. proc. civ., astfel că aceste critici nu pot fi încadrate decât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea decăderii), nu şi în cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ. Acest din urmă motiv de nelegalitate vizează nerespectarea autorităţii de lucru judecat, respectiv a interdicţiei unei duble judecăţi între aceleaşi părţi, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, situaţie ce nu se poate regăsi în ipoteza soluţionării unei căi de atac în reformare, ordinară (a apelului), declarat împotriva unei hotărâri ce se bucură de putere de lucru judecat provizorie, în cadrul aceluiaşi dosar.

Din perspectiva pretinsei încălcări a normelor de procedură relative la aplicarea sancţiunii decăderii pentru nerespectarea unui termen legal imperativ (de declarare a căii de atac a apelului), reţine, în primul rând, că principalul mijloc de invocare şi valorificare a decăderii în procesul civil este excepţia. În speţă, întrucât termenul de procedură are un caracter imperativ, în adevăr, instanţa este obligată să constate decăderea, chiar şi în lipsa unei cereri exprese a părţilor.

În cauza de faţă, partea interesată, respectiv recurenta-reclamantă, nu a invocat decăderea în cursul soluţionării apelului, ci doar prin intermediul prezentei căi de atac, a recursului. Chiar dacă am accepta că omisiunea instanţei de apel de a invoca, din oficiu, decăderea, poate fi criticată pe calea recursului, deşi neregularitatea procedurală nu a fost invocată în cursul judecăţii căii ordinare de atac şi, prin urmare, nu operează condiţia restrictivă stipulată de art. 488 alin. 2 C. proc. civ., constată că nici criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Astfel, sentinţa ce a făcut obiectul apelului a fost comunicată pârâtei S.C. B. S.A., prin e-mail, la data de 30 octombrie 2019, conform raportului de comunicare depus la fila 121 dosar fond. Potrivit aceluiaşi raport, documentul a fost vizualizat de destinatar în aceeaşi zi.

Instanţa de recurs reţine, însă, că prezentul proces a început la data de 31 octombrie 2018, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018 (la 21 decembrie 2018). Având în vedere prevederile art. 25 alin. 1 C. proc. civ., potrivit cărora procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, rezultă că modificările şi completările operate asupra art. 154 C. proc. civ. prin art. I pct. 20 şi pct. 21 din Legea nr. 310/2018 nu se vor aplica litigiului de faţă. Or, abia prin aceste dispoziţii legale noi s-a instituit regula potrivit căreia actul de procedură se consideră comunicat la momentul la care s-a primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar, potrivit datelor furnizate de acesta (art. 154 alin. 6 C. proc. civ.).

Cum, în cauză, este incidentă legea veche de procedură, comunicarea sentinţei apelate, prin poştă electronică, trebuia realizată în condiţiile art. 154 alin. (6), forma în vigoare la acea dată, respectiv însoţită de un formular care să conţină denumirea instanţei, data comunicării, numele grefierului care asigură comunicarea şi indicarea actelor comunicate. Acest formular ar fi trebuit completat de către destinatar cu data primirii, numele în clar şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, după care ar fi trebuit expediat instanţei prin acelaşi mijloc de comunicare. Un astfel de formular nu a însoţit însă actul de procedură comunicat prin e-mail.

Nerespectarea regulilor de comunicare a actului procedural a îndrituit instanţa de apel să considere că hotărârea atacată nu a fost comunicată pârâtei şi că, prin urmare, această parte a declarat apel înăuntrul termenului legal imperativ prevăzut de art. 468 alin. 1 C. proc. civ.

Faţă de cele mai sus arătate, constată că nu sunt întemeiate criticile vizând nesocotirea normelor procedurale imperative vizând termenele de declarare a căilor de atac şi sancţiunea nerespectării acestor termene, critici subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Aşa fiind, potrivit art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.